Territorial competence for public institutions as plaintiffs in administrative challenges: exclusive jurisdiction at defendant's seat under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 9 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. x/2020 reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti a formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei contestaţie împotriva deciziei nr. 66/10.02.2020 şi notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/10.12.2019 emisă de Serviciul Constatare Nereguli şi Antifraudă Direcţia Generală Programul Operaţional din cadrul MLPDA şi a solicitat admiterea contestaţiei şi anularea acestora cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, cauza fiind declinată pentru soluţionare de la Curtea de Apel Ploieşti potrivit sentinţei nr. 44/28.04.2020 pronunţată in dosarul nr. x/2020 .

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 475/25.06.2020, Tribunalul Dâmboviţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, instanţă pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat la data de 14.07.2020, cu prim termen la data de 07.10.2020 când, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aplicabil în virtutea art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, în esenţă, Tribunalul Dâmboviţa a reţinut că in raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II a din Legea nr. 554/2004, competenta aparţine instanţei de la sediul pârâtului, in raport de calitatea de autoritate publică a reclamantului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 7195 din data de 22.12.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei in favoarea Tribunalului Dâmboviţa.

S-a constatat invit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispuns inaintarea dosarului la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie in vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti a apreciat că in ipoteza in care instanţa de contencios administrativ este sesizată in temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 de o persoană juridică de drept public, acesta nu acţionează in regim de putere publică, astfel că este competentă instanţa de la sediul beneficiarului reclamant.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

În cauză, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti a învestit instanţa de contencios administrativ cu contestaţia formulată împotriva deciziei nr 66/10.02.2020 şi a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/10.12.2019 emisă de Serviciul Constatare Nereguli şi Antifraudă Direcţia Generală Programul Operaţional din cadrul MLPDA.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă vizează aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instanţele aflate în conflict exprimând opinii diferite în ceea ce priveşte consecinţele pe care le atrage calitatea reclamantului instituţie publică de persoană vătămată prin actul administrativ contestat, asupra instanţei competente să judece cauza.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că reclamanta are calitatea de instituţie publică, potrivit art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, care include în această sintagmă comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Înalta Curte constată că legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamanta din cauză are calitatea de instituţie publică, acesta se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă pârâtul având sediul în municipiul Bucureşti. Norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei reprezentându-l calitatea reclamantului de instituţie publică.

Totodată dispoziţiile invocate de către Tribunalul Bucureşti, respectiv cele ale art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 nu fac nici ele o asemenea distincţie, făcând trimitere la norma generală de competenţă din Legea nr. 554/2004.

Deşi în prezenta cauză reclamanta acţionează în calitate de persoană vătămată printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, iar nu ca emitent al unui act administrativ, în regim de putere publică, Înalta Curte constată că, în lipsa unor distincţii în textul de lege care reglementează competenţa, în situaţia în care o instituţie publică are calitatea de reclamantă într-o acţiune în contencios administrativ, aceasta trebuie să se adreseze instanţei de la sediul sau domiciliul pârâtului, dispoziţiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 instituind o normă de competenţă teritorială exclusivă în favoarea acestei instanţe.

Interpretarea pe care Tribunalul Bucureşti o dă dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, potrivit căreia aceasta nu reglementează situaţia în care atât pârâtul, cât şi reclamantul au calitatea de autorităţi publice, nu are fundament legal, fiind bazată pe o presupusă intenţie a legiuitorului de a distinge între situaţiile în care instituţia publică acţionează în calitate de parte vătămată şi cele în care acţionează ca emitent al actelor atacate.

De asemenea, aceeaşi concluzie rezultă şi din interpretarea istorico-teleologică a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018 (Pl-x nr. 76/2018, Camera Deputaţilor), intrucât prin stabilirea competenţei exclusiv în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului persoană fizică sau juridică de drept privat, s-a urmărit realizarea unei distribuţii corecte şi clare a cauzelor între instanţe de pe acelaşi palier, evitându-se încărcarea unora în detrimentul celorlalte; eliminarea introducerii aceleiaşi cereri la mai multe instanţe diferite, cereri repetitive, cu sute de reclamanţi care fac imposibilă verificarea acestora, ajungându-se astfel la soluţii diferite; precum şi o reducere a cheltuielilor procedurale.

Astfel, aplicarea in speţă a tezei I a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este exclusă, aceasta reprezentând o normă specială, de strictă aplicare, întrucât vizează situaţia reclamanţilor persoane fizice sau juridice de drept privat, iar competenţa trebuie tranşată în raport de dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din acelaşi act normativ, care reglementează în mod expres ipoteza reclamantei instituţie publică, fără a face distincţiile reţinute de Tribunalul Bucureşti.

Prin urmare, în considerarea calităţii de instituţie publică a reclamantei Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti şi a locului situării sediului pârâtului Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Înalta Curte constată că instanţa competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze prezenta cauză, în fond, este tribunalul aflat în circumscripţia teritorială a municipiului Bucureşti.

Pentru aceste considerente, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Voineşti în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 martie 2021.