Conflict of negative jurisdiction: statutory interpretation of "domicile" vs. "residence" for territorial competence in administrative litigation under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 04 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.01.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne şi Ministerul Sănătăţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să dispună suspendarea imediată, respectiv anularea în parte a H.G. nr. 1065/2020, astfel:

* să "înlăture art. 1) din Anexa 2 în sensul eliminării sintagmei:

"în spaţiile publice"

* să înlăture art. 1) pct. 2 şi pct. 13 din Anexa 3

* să înlăture art. 2) pct. 2 din Anexa3

* să înlăture art. 6) pct. 1 şi pct. 2 din Anexa 3

- Să interzică pârâtului GUVERNUL ROMÂNIEI să mai emită în viitor Hotărâri de Guvern cu dispoziţiile anulate.

Prin sentinţa civilă nr. 6 din data de 12 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că reclamantul are domiciliul în oraşul Predeal, judeţul Braşov, astfel cum a rezultat la termenul din 11.01.2021, când reclamantul a prezentat instanţei cartea de identitate.

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Braşov este competentă să soluţioneze prezenta cauză, fiind lipsit de relevanţă că reclamantul este beneficiar al unui serviciu de internet în municipiul Bucureşti(astfel cum rezultă din procesul-verbal de instalare din 15.01.2019, depus de către reclamant la dosarul cauzei-fila x)

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 10 din 11 februarie 2021, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de ambele părţi, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea 554/2004 trebuie interpretate în sensul că prin domiciliu se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăieşte şi munceşte deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu, aşa cum rezultă şi din conţinutul art. 153 şi urm. C. proc. civ., privind obligaţia citării, este acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului şi să poată participa la desfăşurarea acestuia, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

Aşadar, ceea ce interesează în stabilirea competenţei teritoriale este locul unde reclamantul locuieşte efectiv. Astfel, dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficienţă. (în acelaşi sens şi practica Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia 2868/29.05.2019 pronunţată în soluţionarea conflictului de competenţă în materia contenciosului administrativ, decizia 4047/201, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia 1334/2018 a secţiei I Civilă, decizia 664/2018 a secţiei I Civilă).

Acesta este şi cazul în speţă, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv la Curtea de Apel Bucureşti după data pronunţării şi la Curtea de Apel Braşov (fila x) instanţa reţine că reclamantul a fost primit în spaţiul locativ situat în Bucureşti, str. x, sector 5 şi a fost dată declaraţia corespunzătoare în scopul schimbării adresei de domiciliu la serviciul de evidenţa populaţiei, iar pe de altă parte, din adeverinţa nr. x/10.06.2020 eliberată de angajatorul reclamantului instanţa reţine ca dovedită împrejurarea că reclamantul îşi desfăşoară activitatea la punctul de lucru al societăţii din Bucureşti.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune în anularea H.G. nr. 1065/2020.

Aspectele care au generat conflictul negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018, statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Se observă, aşadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nu prezintă relevanţă în stabilirea instanţei competente existenţa unui acord de primire în spaţiu locativ situat în Bucureşti, str. x, câtă vreme în actul de identitate reclamantul are domiciliu în oraşul Predeal, judetul Braşov.

Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3) anterior menţionate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că la momentul formulării acţiunii reclamantul avea domiciliul în oraşul Predeal, jud. Braşov, conform căţii de identitate prezentate în faţa Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte va aplica dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 martie 2021.