Ambiguity in "waiver of judgment": Appellate court exceeded authority by interpreting informal "don't judge me" request as formal procedural waiver without requiring express confirmation.

Şedinţa publică din data de 04 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii A.N.R.P. Bucureşti şi B. vicepreşedinte al A.N.R.P., solicitând să fie obligaţi la recunoaşterea dreptului său, constând în despăgubiri băneşti pentru suprafaţa de 16,75 ha, teren agricol situat pe raza comunei Ţinteşti, cu obligarea la repararea pagubei ce i-a fost cauzată şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1253 din 24.10.2017, Tribunalul Buzău a respins excepţiile invocate de către pârâta A.N.R.P., a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive invocată de pârâtul B., a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. Bucureşti şi B. şi a obligat pârâta la soluţionarea cererii reclamantului şi la emiterea unei decizii cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta A.N.R.P. Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi urm. noul C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac şi rejudecând cauza, admiterea excepţiilor invocate, iar pe fond, respingerea acţiunii, ca netemeinică.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin decizia nr. 230 din data de 07 mai 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 406 alin. (5) noul C. proc. civ. a luat act de renunţarea reclamantului A. la judecata acţiunii şi anulează sentinţa 1253 din 24 oct. 2017 pronunţată de Tribunalul Buzău, privind soluţionarea apelului declarat de pârâta A.N.R.P. Bucureşti, în contradictoriu cu reclamantul A. şi pârâtul B., vicepreşedinte ANRP.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei nr. 230 din data de 07 mai 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că, în mod greşit, instanţa a apreciat că a renunţat la judecarea acţiunii, dând o interpretare eronată cererii sale.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată, intimata Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 04 martie 2021, intimata a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil sau nefondat, arătând că renunţarea la judecată reprezintă un act unilateral de voinţă. Ca act unilateral de voinţă, întrucât legea nu prevede contrariul, este irevocabil, fiind astfel un act de dispoziţie asupra căruia nu se mai poate reveni.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeaită.

Potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (6) C. proc. civ., "renunţarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanţa ierarhic superioară celei care a luat act de renunţare. Când renunţarea are loc în faţa unei secţii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărârea este definitivă."

Din interpretarea dispoziţiilor anterior enunţate, rezultă că actul procesual de dispoziţie reprezentat de renunţarea la judecată poate fi verificat din punct de vedere procedural de către instanţa ierarhic superioară.

Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat.

La data de 11 decembrie 2017, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 1253/24.10.2017, prin care a fost admisă acţiunea reclamantului A. şi obligată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la soluţionarea cererii reclamantului şi la emiterea unei decizii cu respectarea prevederilor art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013.

La data de 21 februarie 2018, intimatul - reclamant A. a depus cerere de renunţare la judecata acţiunii, arătând că urmează să primească banii de la instituţia apelantă, în urma intervenţiei executorului judecătoresc, primind deja un avans.

Examinând cererea formulată de A., Înalta Curte constată că nu este vorba despre o renunţare expresă, titularul acesteia menţionând doar "vă rog să nu mă mai judecaţi" "ne-am împăcat".

Instanţa de apel a calificat această cerere ca fiind o cerere de renunţare la judecată şi a comunicat părţilor adverse o copie a acesteia.

Instanţa de control judiciar constată că instanţa de apel, în mod greşit, a calificat cererea formulată de A. ca fiind o cerere de renunţare la judecata acţiunii.

Este adevărat că în raporturile juridice civile funcţionează principiul disponibilităţii, iar reclamantul avea posibilitatea să renunţe la judecată fie verbal, fie în scris conform art. 406 C. proc. civ.. În ambele cazuri însă, indiferent dacă este făcută verbal sau prin înscris, renunţarea la judecată trebuie să fie expresă, ea neputând fi presupusă de instanţă.

În cazul de faţă, din conţinutul cererii formulate de A. la data de 21 februarie 2018, nu se poate reţine că renunţarea la judecată este fără echivoc.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 22 alin. (2), (3) şi (6) C. proc. civ., judecătorului cauzei îi revine obligaţia de a avea un rol activ în sensul de a cere părţilor să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, se pronunţa asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele învestirii.

În cauză, instanţa de apel nu a manifestat rol activ, în sensul de a solicita intimatului-reclamant să precizeze, în mod expres, dacă înţelege să renunţe la judecata acţiunii, ci s-a rezumat la a constata caracterul dispozitiv al cereri formulate de acesta la data de 21 februarie 2018.

Mai mult decât atât, nu se poate presupune că intimatul - reclamant ar fi avut interes să renunţe la judecata acţiunii, în condiţiile în care instanţa de fond i-a admis acţiunea.

Prin urmare, faţă de toate aceste considerente, rezultă că instanţa de apel a soluţionat procesul fără a cerceta motivele de apel, aşa încât în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., în referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, urmează a fi admis recursul, casată decizia atacată şi trimisă cauză spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata - pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 230 din 07 mai 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 04 martie 2021.