Legitimacy of minimum height requirements for police recruitment as objective justification for indirect discrimination in access to public employment

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 19.04.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A., B., C., D., E., F. şi G. anularea Hotărârii nr. 147/01.03.2017, pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4064 din 1 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, A., B., C., D., E., F. şi G. şi a anulat Hotărârea nr. 147/01.03.2017 emisă de către pârâtă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4064 din 1 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

A arătat recurentul că sentinţa este criticabilă sub aspectul nelegalităţii întrucât a fost pronunţată cu încălcarea/aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Susţine titulara căii de atac că politica de resurse umane a reclamantului Ministerul Afacerilor Interne, în cursul timpului, a fost fluctuantă şi inconsecventă în ceea ce priveşte diferenţele de înălţime ca şi criteriu cerut pentru admiterea la examen; astfel, în unele perioade, nu s-ar fi avut în vedere niciun criteriu de înălţime, în alte perioade s-a avut în vedere o înălţime minimă pentru bărbaţi de 1.65 m şi pentru femei de 1.60 m., apoi această înălţime s-a majorat la 1.70 m pentru bărbaţi şi 1.65 m. pentru femei, fără nicio justificare rezonabilă astfel că se constată îndeplinită prima condiţie a discriminării, cea a dezavantajării.

În opinia recurentului, deşi această practică pare neutră, este afectat însuşi dreptul persoanelor care doresc să susţină examenul pentru cariera de agent de poliţie, în condiţiile în care, în anumite perioade, inclusiv în perioada anterioară intrării în vigoare a Ordinului nr. 140/2016, s-a admis participarea la examen şi a unor candidaţi cu o înălţime mai mică de 1.70 m. pentru bărbaţi respectiv 1.65 m. pentru femei. Astfel, în consecinţă, este îndeplinită, în opinia recurentului, şi condiţia existenţei unei practice aparent neutre dar care, în mod evident, a creat dezavantaje pentru candidaţii la examen.

O altă critică a sentinţei vizează faptul că, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne nu ar fi reuşit să demonstreze necesitatea îndeplinirii unor criterii specific justificate, cât timp s-a permis, în anumite perioade, candidaţilor care nu aveau o anumită înălţime să participe la examen, fără a se pune problema că respectivii nu ar fi putut îndeplini în mod corespunzător misiunile operative încredinţate sau că percepţia cetăţenilor cu privire la imaginea şi aspectul personalului M.A.I. ar fi influenţată doar de înălţime, nefiind efectuat niciun studiu în acest sens.

Din această perspectivă, în opinia recurentului, instanţa de fond ar fi aplicat eronat prevederile art. 2 alin. (3) şi ale art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, întrucât, în prezenta cauză dedusă judecăţii, nu este îndeplinită condiţia legitimităţii obiectivului şi al proporţionalităţii cerinţei în ceea ce priveşte stabilirea criteriului înălţimii pentru accesul la examen, nici pentru sectorul operativ şi nici pentru grupul de intervenţie.

Mai mul decât atât, în opinia recurentului, scopul urmărit de către reclamantul Ministerul Afacerilor Interne chiar şi prin aplicarea dispoziţiilor paragrafului 18 din preambulul Directivei Consiliului Europei nr. 2000/78/CE, poate fi atins prin utilizarea altor metode care nu creează discriminare şi în urma cărora se pot verifica capacităţile reale ale candidaţilor respectivi, printr-un program de selecţie care să implice o testare fizică adecvată a aptitudinilor candidaţilor, cu atât mai mult cu cât este permis şi femeilor accesul la examen, fiind astfel relevantă diferenţierea candidaţilor în funcţie de modul lor de pregătire fizică şi nu în funcţie de criteriul de înălţime, astfel cum, în mod eronat, a reţinut instanţa de fond, acest criteriu neavând nicio justificare rezonabilă şi neconducând, în mod automat, la o mai bună pregătire a poliţiştilor.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, pe calea căreia a invocat excepţia lipsei de interes a recurentului în promovarea căii de atac şi excepţia lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată, susţinând faptul că interesul în promovarea căii de atac nu mai subzistă în acest moment întrucât, prin Ordinul MAI nr. 144/2017, în prezent, art. 6 alin. (4) din Anexa nr. 2 a ordinului contestat, care prevedea înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile, a fost abrogat, urmare a unor împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată. Excepţia lipsei de interes a fost supusă dezbaterii contradictorie a părţilor şi respinsă ca fiind neîntemeiată, la termenul de judecată din data de 30 octombrie 2020, în timp ce excepţia lipsei de obiect acţiunii, necesitând analizarea unor aspecte comune cercetării fondului recursului, a fost unită cu acesta, prin încheierea interlocutorie de la aceeaşi dată.

Pe fondul cauzei, a susţinut că recursul este nefondat, întrucât înălţimea minimă cerută de reclamant nu poate fi apreciată drept un criteriu discriminatoriu în sensul art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, fiind justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate şi necesare; astfel, arată intimatul-reclamant, în anul 2016, Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat un deficit semnificativ de resurse umane determinat, pe de o parte, de reducerile cheltuielilor de personal prin Legea bugetului de stat pentru anul 2011 nr. 286/2010, când numărul de indicatori în finanţare a fost redus cu 10.000 faţă de anul 2010, iar pe de altă parte, de ieşirile din sistem, în condiţiile valorificării legislaţiei pensiilor militare.

De asemenea, a formulat întâmpinare intimatul-pârât B. care a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a sentinţei recurate şi a achiesat la argumentele recurentului, susţinând în plus faptul, că pentru încadrarea jandarmilor, criteriul înălţimii este diferit (165 cm - bărbaţi şi 160 cm - femei), făcând şi aceştia parte din M.A.I., desfăşurând activităţi unde uzul de forţă este chiar mai des întrebuinţat decât în activitatea poliţiştilor, prin OMAI nr. 140/2016 s-a impus, în mod arbitrar, în opinia intimatului, o limită superioară (170 cm - bărbaţi şi 165 cm - femei) pentru încadrarea poliţiştilor, deşi cu câteva luni înainte, reclamantul M.A.I. organizase un concurs de încadrări pentru poliţişti, la care s-a aplicat baremul de înălţime identic cu cel folosit pentru jandarmi.

II. Hotărârea şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce urmează, neexistând niciun motiv care să inducă instanţei de reformare concluzia că prima instanţă ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut în cauză aplicarea greşită a vreunei norme de drept substanţial, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că, prin hotărârea emisă de recurentul-pârât CNCD nr. 147/01.03.2017, contestată în cauză, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, prin reprezentant, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în sumă de 3000 RON, potrivit art. 26 din O.G. nr. 137/2000, reţinându-se că faptele prezentate constituie fapte de discriminare, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

În motivarea acestei hotărâri, emitentul său a reţinut că impunerea condiţiei de înălţime (1,65 m pt. fete şi 1,70 m pentru băieţi) la examenul de admitere la cursurile Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" Bucureşti ar fi avut ca efect încălcarea dreptului la educaţie şi la muncă al petenţilor şi că hotărârea adoptată nu are o justificare obiectivă, iar măsurile utilizate nu sunt adecvate si nici necesare, întrucât aplicarea lor conduce la limitarea accesului atât al persoanelor de sex feminin, cât si al persoanelor de sex masculin, la admiterea în instituţiile de învăţământ pe locurile destinate formării iniţiale a poliţiştilor sau la încadrarea directă în structurile Ministerului Afacerilor Interne, că exista un raport de cauzalitate între faptele imputate - interzicerea participării la examenul de admitere la cursurile Academiei de Poliţie ’’Alexandru Ioan Cuza" şi criteriul constatat - înălţimea, în sensul în care, înălţimea petenţilor A., B., C., D., H., E., F. şi G. a constituit mobilul/cauza tratamentului diferenţiat aplicat de către reclamantul Ministerul Afacerilor Interne asupra acestora.

Reclamantul Ministerul Afacerilor Interne s-a adresat instanţei de contencios administrativ care, în condiţiile arătate anterior, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea nr. 147/01.03.2017 emisă de către pârât.

Se impune a se preciza, înainte de toate că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, "Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare".

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 5 din acelaşi act normativ stabilesc:, Diferenţa de tratament bazată pe o caracteristică legată de criteriile prevăzute la art. 2 alin. (1) nu constituie discriminare atunci când, în temeiul naturii activităţilor ocupaţionale sau al contextului în care acestea se desfăşoară, o asemenea caracteristică reprezintă o cerinţă profesională reală şi determinantă, cu condiţia ca obiectivul să fie legitim şi cerinţa proporţională ."

În cauza de faţă, constituie un aspect necontestat că, prin introducerea în procedura de selecţie a candidaţilor pentru posturile de agenţi de poliţie scoase la concurs, a criteriului înălţimii minime, s-a produs o restricţie care a avut ca efect restrângerea, în condiţii de egalitate, a dreptului la muncă.

În jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, în cauza C-409/16, s-a reţinut:, prin faptul că prevede că persoanele care măsoară mai puţin de 1,70 m nu pot fi admise la concursul de intrare la şcoala de poliţie elenă, reglementarea în discuţie în litigiul principal afectează condiţiile de recrutare a respectivilor lucrători şi trebuie considerată, în consecinţă, ca stabilind reguli privind condiţiile de acces la încadrare în muncă în sectorul public, în sensul articolului 3 alin. (1) litera (a) din Directiva 76/207 (a se vedea, prin analogie, Hotărârea din 13 noiembrie 2014, Vital Pérez, C-416/13, EU:C:2014:2371, punctul 30, şi Hotărârea din 15 noiembrie 2016, I., C-258/15, EU:C:2016:873, punctul 25). În cauza menţionată, într-adevăr, Curtea a stabilit că cerinţa de înălţime de cel puţin 1.70 m dezavantajează un număr mai ridicat de persoane de sex feminin în raport cu persoane de sex masculin, fără a stabili că introducerea unui astfel de criteriu constituie de plano discriminare.

De asemenea Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit şi împrejurarea că revine instanţei naţionale să stabilească dacă instituirea unui astfel de criteriu cum este cel al înălţimii minime este corespunzător şi necesar pentru atingerea obiectivului urmărit.

Cu alte cuvinte, în afară de exercitarea dreptului oricărei persoane de a-şi alege în mod liber profesia, trebuie analizată corespunzător şi obligaţia autorităţii care a stabilit criteriile de selecţie de a dovedi că procedura va avea ca finalitate recrutarea unor persoane care pot îndeplini sarcinile funcţiei pentru care a fost realizată procedura, în condiţii optime şi de siguranţă. Totodată, trebuie subliniat şi faptul că, în preambulul Directivei Consiliului nr. 2000/78/CEE prin paragraful 18 se stabileşte: "Prezenta directivă nu poate avea ca efect constrângerea forţelor armate, a serviciilor de poliţie, a penitenciarelor sau a forţelor de securitate să angajeze sau să menţină în funcţie persoanele care nu posedă capacităţile necesare pentru a îndeplini ansamblul de funcţii pe care ar putea fi solicitate să le exercite, având în vedere obiectivul legitim de menţinere a caracterului operaţional al acestor servicii".

În cauza de faţă, contrar susţinerilor recurentei în sensul că autoritatea sancţionată nu ar fi reuşit să demonstreze necesitatea îndeplinirii unor criterii specific justificate nu este susţinută, câtă vreme în anul 2016, Ministerul Afacerilor Interne a înregistrat un deficit semnificativ de resurse umane determinat, pe de o parte de reducerile cheltuielilor de personal prin Legea bugetului de stat pentru anul 2011 nr. 286/2010, când numărul de indicatori în finanţare a fost redus cu 10.000 faţă de anul 2010, iar pe de altă parte de ieşirile din sistem, în condiţiile valorificării legislaţiei pensiilor militare.

În acest context, aşa cum a apreciat în mod judicios judecătorul de primă instanţă, ţinând seama de faptul că deficitul de personal nu putea fi acoperit doar prin încadrarea la termen a promoţiilor de agenţi şi ofiţeri de poliţie, precum şi de faptul că nici măsura privind mărirea cifrelor de şcolarizare nu avea un efect imediat, resursele umane provenite în aceste condiţii, din instituţiile de învăţământ, devenind disponibile în timp, peste 2, 3, 4 sau 5 ani, de la absolvirea cursurilor, Ministerul Afacerilor Interne a luat măsuri pentru crearea unui cadru juridic adecvat, care să constituie o soluţie pentru acoperirea necesarului de personal. Ca atare, pentru reducerea deficitului de poliţişti în structurile Ministerului Afacerilor Interne, au fost identificate măsuri care au vizat, printre altele, posibilitatea ocupării, prin concurs sau examen, a funcţiilor de poliţist cu personal recrutat prin încadrare directă, de către persoana care are studiile corespunzătoare cerinţelor postului şi îndeplineşte condiţiile legale şi criteriile specifice de recrutare.

Faţă de această situaţie caracterizată de anumite circumstanţe excepţionale, susţinerea recurentei în sensul că a permis, în anumite perioade, candidaţilor care nu aveau o anumită înălţime, să participe la examen, fără a se pune problema că respectivii candidaţi nu ar fi putut îndeplini în mod corespunzător misiunile operative încredinţate sau că percepţia cetăţenilor cu privire la imaginea şi aspectul personalului M.A.I. ar fi influenţată doar de înălţime, este lipsită de relevanţă, chiar dacă este conformă cu realitatea unor perioade de timp diferite.

În condiţiile în care M.A.I. a justificat, în acest fel, introducerea, în perioada respectivă, a acestui criteriu de selecţie, recurenta nu a justificat în mod credibil de ce a înlăturat, în evaluarea situaţiei de pretinsă discriminare şi în adoptarea hotărârii contestate, această argumentaţie a intimatei-reclamante, opunând în mod insuficient doar faptul că regândirea probelor fizice astfel încât "aptitudinile fizice însoţite de un excelent echilibru emoţional", ca şi criteriu funcţional, ar fi de natură să permită înlăturarea pe viitor a unor criterii potenţial discriminatorii, susţineri preluate şi în recurs.

Pe de altă parte, aşa cum a remarcat judecătorul fondului, într-o altă cauză, dar cu evidente aspecte de similitudine, prin Decizia nr. 113/13.04.2006, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât că impunerea criteriului de înălţime nu are caracter discriminatoriu, reţinând că acesta "a fost impus din considerente legate de percepţie publică (aspect fizic, imagine şi atitudine, evitarea ultrajelor)". şi că "astfel de criterii sunt practicate şi în alte state ale Uniunii Europene". Nici în faţa instanţei de recurs, titulara căii de atac nu a reuşit să justifice de ce, înlăturând apărările părţii adverse, nu a aplicat aceleaşi criterii de evaluare ca cele ce au justificat pronunţarea acestei ultime decizii.

În consecinţă, recursul apare ca fiind nefondat din perspectiva tuturor criticilor, Înalta Curte neidentificând, sub niciun aspect, interpretarea sau aplicarea greşită de către prima instanţă a dispoziţiilor legale incidente în cauză şi menţionate anterior.

În ceea ce priveşte împrejurarea pretinsei lipse a obiectului cererii, susţinută de către intimatul-reclamant, Înalta Curte constată faptul că obiectul cererii introductive de instanţă îl reprezintă anularea Hotărârii nr. 147/01.03.2017, pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, hotărâre aflată încă în fiinţă, iar obiectul prezentei căi de atac îl reprezintă sentinţa recurată, astfel că împrejurarea că art. 6 alin. (4) din Anexa nr. 2 a Ordinului MAI nr. 140/2016 ar fi fost abrogat, nu prezintă nicio relevanţă în cauza de faţă, din perspectiva modului în care intimata a motivat excepţia lipsei de obiect a cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În raport de argumentele expuse, întrucât recursul nu atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 2 alin. (3) şi art. 11 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a îl respinge, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 4064 din 1 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.