Competence of original court to rule on post-judgment rectification and completion motions despite conflicting subject-matter jurisdiction

Şedinţa publică din data de 4 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea disjunsă din dosarul nr. x/2019, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliului Naţional Pentru Combaterea Discriminării, îndreptarea şi/sau completarea sentinţei/deciziei civile nr. 1609/15.10.2019, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale

Prin sentinţa nr. 2041 din data de 17.12.2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, s-a admis excepţia de necompetenţă materială cu privire la cererea de emitere de noi ordine de salarizare pentru reclamanţi şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanţii au solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON.

Prin întâmpinare s-a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului faţă de dispoziţiile art. 7 din Capitolul al VIII-lea, Anexa 5 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia plângerea împotriva modului de soluţionare a contestaţiei privind stabilirea drepturilor salariate se depune la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Ca atare, a apreciat că, dat fiind obiectul cauzei, competenţa materială este exclusivă şi aparţine Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 130 din data 27 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, motiv pentru care a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în speţă este vorba de o cerere de îndreptare şi/sau completare a sentinţei civile nr. 1609/15.10.2019, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, completul specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x, pe care Tribunalul Dâmboviţa a disjuns-o din dosarul nr. x şi apoi a declinat-o Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Reţinând dispoziţiile art. 442, art. 443 alin. (3) şi art. 444 C. proc. civ., a apreciat că din analiza acestora rezultă, pe de o parte, că îndreptarea hotărârii este de competenţa exclusivă a instanţei care a pronunţat-o, care poate realiza îndreptarea şi din oficiu, iar, pe de altă parte, hotărârea de completare se pronunţă şi se ataşează în acelaşi dosar în care s-a pronunţat şi hotărârea completată, fiind de asemenea, de competenţa exclusivă a instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei completare se solicită.

De asemenea, din analiza dispoziţiilor art. 131, art. 246 alin. (1), art. 247 alin. (1) şi art. 480 alin. (4) C. proc. civ., a reţinut că excepţia de necompetenţă materială cu privire la un capăt de cerere poate fi invocată doar până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii, iar ulterior acestui moment ea nu mai poate fi invocată, astfel că instanţa devine ea competentă să soluţioneze acţiunea dată prin lege în competenţa alteia, fiind un caz de prorogare legală a competenţei, de la care nu se poate deroga.

Fiind vorba de o precizare/completare a acţiunii, în sensul că s-a solicitat şi emiterea unor noi ordine de încadrare cu privire la fiecare reclamant în parte, în cursul procesului finalizat prin sentinţa civilă nr. 1609/15.10.2019 a Tribunalului Dâmboviţa, iar această din urmă instanţă nu a invocat excepţia de necompetenţă până la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate şi puteau pune concluzii, Tribunalul Dâmboviţa a devenit competent să soluţioneze şi această pretenţie.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei dedusă judecăţii, din perspectiva competenţei de soluţionare a cererii de completare a unei hotărâri judecătoreşti.

Reclamanţii A., B., C., D. şi E. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Finanţelor Publice, Consiliului Naţional Pentru Combaterea Discriminării, îndreptarea şi/sau completarea sentinţei/deciziei civile nr. 1609/15.10.2019, pronunţate de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 443 şi art. 444 C. proc. civ., referitoare la lămurirea şi completarea hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte constată că în soluţionarea regulatorului de competenţă se impun a fi avute în vedere următoarele dispoziţii:

Art. 442 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.:

"(1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu ori la cerere. (...)

(3) În cazul hotărârilor, îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii."

Art. 443 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziţii contradictorii, părţile pot cere instanţei care a pronunţat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispoziţiile potrivnice."

Art. 444 alin. (1) C. proc. civ.:

"(1) Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

Examinând textele de lege de mai sus, se constată că instanţa competentă să soluţioneze cererile de îndreptare eroare materială, lămurire dispozitiv sau completare hotărâre este instanţa care a pronunţat hotărârea care face obiectul unei asemenea cereri.

Aceasta pentru că nu este vorba de o cerere de sine stătătoare, aptă a fi analizată în mod independent de către instanţă, ci de o cerere indisolubil legată de hotărârea pe care urmăreşte să o îndrepte, să o lămurească sau să o completeze.

În cauză, hotărârea a cărei îndreptare/completare se solicită este sentinţa nr. 1609/15.10.2019, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019.

Prin urmare, aceasta este instanţa competentă să soluţioneze orice cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 442-444 C. proc. civ.

Argumentul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, în sensul că, în raport cu dispoziţiile art. 7 din Capitolul al VIII-lea, Anexa 5 din Legea-cadru nr. 153/2017, plângerea împotriva modului de soluţionare a contestaţiei privind stabilirea drepturilor salariate ar fi de competenţa unei alte instanţe, este lipsit de relevanţă, câtă vreme în privinţa cererilor de îndreptare, lămurire sau completare hotărâre legiuitorul a înţeles să stabilească o competenţă exclusivă, în favoarea instanţei care a pronunţat hotărârea ce face obiectul acestei cereri.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii E., C., A., B. şi D., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă - Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 04 martie 2021.