CNCD discrimination ruling annulled and remanded for retrial due to failure to address defenses on private statements and burden of proof

Şedinţa publică din data de 4 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 8.01.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 710 din 06/12.2017 pronunţate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi obligarea la acordarea cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3796 din 26 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei B., ca nefondată; a respins plângerea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată; a obligat petentul la plata către pârâta B. a sumei de 2550 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (contravaloare taxă de timbru şi onorariu avocat).

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3796 din 26 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului arată că, în ceea ce priveşte presupusa discriminare bazată pe naţionalitate, din petiţie nu rezultă fapte care să indice o astfel de discriminare, iar o eventuală discriminare la adresa tuturor românilor este inadmisibilă din punct de vedere al legislaţiei. Mai arată că intimata nu a indicat niciun temei de drept aplicabil presupusei discriminări şi nici nu sunt descrise în concret fapte de discriminare, criteriul de discriminare, prejudiciul produs sau restrângerea exerciţiului unor drepturi, care să poată constitui fapte de discriminare în sensul art. 2 din O.G.. nr. 137/2000.

Referitor la presupusa discriminare bazată pe sex, arată că intimata şi persoana la care face referire le-au încetat contractele de muncă pentru motive diferite, în cazul intimatei contractul încetând prin concediere, necontestată de către aceasta în instanţă, ca urmare a desfiinţării postului, pentru care Codul Muncii nu obligă angajatorul la acordarea a două salarii compensatorii.

Cu privire la presupusa discriminare legislativă, arată că nu este îndeplinită condiţia restrângerii unui drept, întrucât conform Codului Muncii şi legislaţiei aplicabile, nu există nici un fel de obligaţie a angajatorului de a-i acorda intimatei două salarii compensatorii.

Consideră că în speţă nu există o faptă de discriminare, astfel că CNDC în mod eronat a respins excepţia de necompetenţă a CNCD şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, apreciind că afirmaţiile sale reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al intimatei şi reţinând că nu au fost acordate salarii compensatorii persoanelor de sex feminin, ci doar persoanelor de sex masculin.

Arată că potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Ordinul Preşedintelui CNCD nr. 144/2008, intimata trebuia să arate motivele de drept pe care se întemeiază petiţia, iar, pe de altă parte, CNCD a modificat şi completat în mod nejustificat cererea intimatei cu capete noi de cerere, creând şi un capăt de cerere ce viza încălcarea dreptului la demnitate (art. 15 din O.G. nr. 137/2000), drept la care intimata nu face referire în cuprinsul cererii. Mai mult, CNCD a schimbat calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, fără a pune în discuţia părţilor aceste elemente.

Mai arată că CNCD a depăşit limitele învestirii sale, fără a exista vreo prevedere în O.G. nr. 137/2000 care să-i permită acest lucru, încălcând prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ. şi că intimata nu a probat faptele de discriminare, singura probă fiind înregistrarea care viza cel mult primul capăt de cerere.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei CNCD, arată că litigiul dedus judecăţii izvorăşte dintr-un raport de muncă, fiind un conflict de muncă, întrucât demersul a fost formulat de reclamantă împotriva recurentului, în calitate de administrator al C. S.R.L., aşa încât competenţa aparţine unei instanţe de dreptul muncii.

Critică modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, având în vedere că aspectele legate de salariile compensatorii şi de concediere se analizează în legătură cu societatea şi nu cu administratorul acesteia.

Susţine, referitor la discriminarea pe criteriul naţionalităţii, că se impunea să existe un element de comparaţie cu privire la cetăţenii altor ţări, ceea ce în speţă nu există.

Referitor la aprecierea CNCD cu privire la restrângerea dreptului la demnitate al intimatei, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, arată că aceasta presupune ca afirmaţiile să fie făcute în public. Apreciază că această condiţie nu este îndeplinită, deoarece afirmaţiile au fost făcute într-un spaţiu privat, în care accesul nu este unul liber, nefiind de faţă decât cei vizaţi de afirmaţii, respectiv cetăţenii români angajaţi ai societăţii şi recurentul. Pe de altă parte, arată că art. 15 din O.G. nr. 137/2000 nu este aplicabil, deoarece acesta nu face referire la apartenenţa unei persoane la o cetăţenie, ci la o naţionalitate, criteriul cetăţeniei nefiind printre cele enumerate de acest articol, astfel că faptele la care intimata face referire nu se încadrează în textul de lege invocat şi, mai mult, intimata nu poate acţiona ca subiect activ pentru o plângere făcută în numele unei categorii generale de persoane, această calitate revenind organizaţiilor neguvernamentale ce au un asemenea scop.

În ceea ce priveşte aspectele legate de discriminarea pe criteriul sexului pentru neacordarea salariilor compensatorii, arată că CNCD a inversat în mod nelegal sarcina probei, cu încălcarea prevederilor art. 72 din Ordinul nr. 144/2008, aceasta aparţinându-i intimatei. Susţine că în speţă decizia de a acorda salarii compensatorii rezultă din modalitatea de încetare a celor două contracte de muncă şi că legislaţia muncii nu prevede obligativitatea acordării acestora.

Mai susţine că hotărârea se bazează pe probe ce au fost administrate cu încălcarea legii şi a normelor de procedură civilă, în acest sens invocând o conversaţie ce s-a desfăşurat în limba engleză, ignorând faptul că toate probele trebuie depuse în limba română şi traduse autorizat, precum şi faptul că a fost realizată fără acordul persoanei înregistrate.

Referitor la considerentele hotărârii recurate, arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului-reclamant, astfel că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la toate incidentele procedurale cu care a fost sesizată.

De asemenea, susţine că instanţa de fond nu a motivat respingerea argumentelor recurentului-reclamant cu privire la încălcarea principiilor disponibilităţii părţilor, dreptul la un proces echitabil, depăşirea limitelor învestirii CNCD, modificarea şi completarea obiectului cererii de către intimată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material incidente şi a făcut o interpretare eronată a sintagmei "afirmaţie făcută în public", fără a ţine cont de faptul că era vorba de un spaţiu privat, care nu era accesibil publicului, fiind vorba de o şedinţă la care se discutau aspecte comerciale legate de activitatea societăţii, intrau sub incidenţa confidenţialităţii.

Totodată, consideră că instanţa a interpretat greşit şi noţiunea de "demnitate umană", care vizează atingerea adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, iar nu a unui grup sau a unei categorii de persoane, sens în care invocă faptul că alţi cetăţeni români, participanţi la acea întâlnire, nu s-au simţit lezate.

Consideră că instanţa de fond dă o interpretare greşită şi prevederilor art. 20 alin. (6) din O.G. nr. 137/2008 raportat la art. 72 din Ordinul 144/2008, apreciind că se impunea ca recurentul-reclamant să depună la dosar deciziile de concediere ale altor persoane, pentru a proba că nu a avut loc o discriminare, inversând din nou sarcina probei, deşi petenta trebuia să dovedească existenţa discriminării. Astfel, arată că intimata şi D. nu s-au aflat într-o situaţie similară, dar instanţa de fond nu a făcut o analiză a acestor aspecte.

4. Apărările intimaţilor

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-pârâţi B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării nu au formulat întâmpinări.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 710 din 06/12.2017 pronunţate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, întrucât instanţa de fond nu a răspuns tuturor susţinerilor din cererea de chemare în judecată.

Deşi reclamantul a invocat prin cererea de chemare în judecată faptul că aspectele invocate nu pot fi considerate fapte de discriminare, respectiv că acestea nu au avut loc într-un spaţiu public şi că nu au lezat demnitatea umană a pârâtei B., instanţa nu a analizat aceste susţineri în considerentele hotărârii recurate, pentru a le putea admite sau respinge motivat.

În acest mod, s-a încălcat principiul disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., reclamantul înţelegând să învestească instanţa cu soluţionarea unei cereri, ale cărei argumente nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond.

De asemenea, prima instanţă nu a analizat nici susţinerea reclamantului privind faptul că înregistrarea audio nu se putea folosi ca probă sau presupusele încălcări de procedură prin răsturnarea sarcinii probei ori criticile referitoare la depăşirea de către CNCD a limitelor învestirii prin modificarea şi completarea petiţiei ce i-a fost adresată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, în raport cu toate aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară, constituind o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamant, urmând să analizeze toate criticile aduse de recurentul-reclamant hotărârii contestate.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentul-reclamant, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata-pârâtă B., urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3796 din 26 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 3796 din 26 septembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 martie 2021.