Eligibility of project salary costs and indirect expense calculation under EU operational funding regulations
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal and rejected the nullity exception, upholding the lower court's decision to reject the plaintiff's action, thereby confirming the validity of the administrative acts that denied payment authorization. The dispute involved a beneficiary challenging a decision by the Management Authority of the Operational Programme Human Capital and a standard information letter, which collectively refused approval for a total sum of approximately 50,807 RON, specifically regarding salary costs for experts, the project manager, and indirect expenses incurred in August 2017 under a funded project. The court held that the claim failed because the plaintiff's experts performed activities unrelated to their budgeted job descriptions, the salary calculation for the project manager violated the fixed monthly remuneration formula prescribed by the Programme's General Orientations (which do not vary by working days), and the indirect costs were correctly validated at 14.93% of the eligible direct costs in compliance with Regulation 1303/2013 and the financing contract.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Eligibility of project salary costs and indirect expense calculation under EU operational funding regulations: În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Acţiunea judiciară
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 04.06.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (AM POCU) - Direcţia Generală Programe Europene Capital Uman - Ministerul Fondurilor Europene, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea în parte a Scrisorii standard de informare a beneficiarului nr. 204/12.03.2018, precum şi a Deciziei nr. 29.698/03.05.2018, ambele emise de AM POCU, cu privire la neautorizarea la plată a sumei de 42.309 RON.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 256 din 15.10.2018, a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta, care a solicitat casarea acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea acţiunii.
3.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea judecătorească contestată cuprinde considerente străine de obiectul cauzei, care echivalează cu lipsa de motivare. Aspectele reţinute de instanţă reprezintă, în realitate, preluări din documentaţia pârâtei care a menţionat faptul că nu sunt eligibile cheltuielile efectuate cu activităţile desfăşurate de experţii B., C. şi D..
Instanţa de fond a refuzat să ţină seama de rapoartele de activitate ale coordonatorilor solicitantului, partenerilor 1 şi 3, care cuprind activităţile aferente lunii august 2017 care sunt aproape identice, activităţi considerate eligibile.
În opinia recurentei, dacă instanţa ar fi cercetat fondul cauzei ar fi observat faptul că toţi experţii de la partenerii proiectului, în luna august 2017, au avut activităţi de natură pregătitoare, raportat la responsabilităţile acestora.
3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.
În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.
3.2.1. În legătură cu cheltuielile salariale aferente experţilor implicaţi în derularea Proiectului, în luna august 2017, recurenta arată că instanţa nu a ţinut seama de faptul că alte cheltuieli similare au fost recunoscute ca fiind eligibile în cazul partenerilor săi de Proiect.
3.2.2. În ceea ce priveşte neeligibilitatea sumei de 199 RON, instanţa de fond a încălcat prevederile Codului Muncii, precum şi pe cele ale Orientărilor Generale POCU, susţinând modul de calcul aferent unei retribuţii lunare fixe, indiferent de numărul de zile lucrătoare/lună, în condiţiile în care toate CIM-urile solicitantului, inclusiv cele ale managerului, sunt încheiate cu nr. de ore/lună. Opţiunea privind încheierea lor pentru 84 ore/lună reprezintă în principiu jumătatea de normă (respectiv 4 ore/zi în luna cu 21 zile lucrătoare). Împărţirea pe 84 ore/lună repartizate inegal are avantajul de a conferi un salariu fix/lună. În concret, managerul de proiect are încheiat un CIM cu 84 ore/lună x 89 RON/oră. Valoarea de 89 RON/oră, cuprinsă în bugetul proiectului, este sub valoarea prevăzută de Orientările Generale POCU, care sunt în valoare maximă de 90 ore/lună. Ca atare, calculul salarial corect este de 7.476 RON.
3.2.3. Referitor la cheltuielile indirecte, este evidenţiat în mod clar procentul de 14,93% din valoarea cheltuielilor directe; ca atare, odată cu validarea cheltuielilor directe solicitate se impun a fi validate şi cheltuielile în sumă de 6.379,87 RON.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Intimatul Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare în care a arătat că are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât este autoritatea cu atribuţii pentru managementul Programului Operaţional Sectorial "Capital uman".
Totodată, intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât acesta nu cuprinde critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. De asemenea, partea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în raport de apărările prezentate la dosar.
4.2. Recurenta a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului .
5. Soluţia instanţei de recurs
5.1. Consideraţii generale
Aşa cum s-a arătat la pct. 1 din decizia de faţă, recurenta A. a supus controlului instanţei specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 29.698/03.05.2018, precum şi Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 204/12.03.2018, ambele emise de AM POCU, cu privire la neautorizarea la plată a sumei de 42.309 RON, reprezentând cheltuieli salariale aferente lunii august 2017, a sumei 6.316,73 RON, reprezentând cheltuieli indirecte nedecontate şi aferente sumei 42.309 RON, precum şi a sumei de 199 RON, reprezentând diferenţa de salariu la managerul de proiect.
Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că este corespunzător motivată şi reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate ale sentinţei atacate, subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dar şi excepţiei invocate în cauză, Înalta Curte reţine:
5.2. Referitor la excepţia nulităţii recursului
Intimatul a invocat excepţia nulităţii recursului, întrucât acesta nu cuprinde veritabile critici de nelegalitate ce pot fi circumscrise cazurilor de casare reglementate de prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Înalta Curte va respinge excepţia, având în vedere faptul că memoriul de recurs cuprinde critici cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă în legătură cu motivarea necorespunzătoare a sentinţei şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor normative incidente în speţă, critici ce pot fi încadrate în motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
5.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actelor administrative contestate în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
În concret, recurenta nu este de acord cu faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama de unul dintre argumentele sale, respectiv acela că autoritatea intimată i-ar fi aplicat un tratament discriminatoriu faţă de ceilalţi parteneri din cadrul proiectului analizat cărora le-au fost declarate cheltuielile eligibile în integralitate spre deosebire de cheltuielile efectuate de aceasta. Instanţa de control judiciar este de acord cu argumentaţia expusă de judecătorul fondului cauzei, respectiv aceea că legalitatea actelor administrative atacate este analizată în raport cu legislaţia aplicabilă care reglementează caracterul eligibil al acestor cheltuieli, fără să prezinte relevanţă situaţia altor parteneri din cadrul proiectului.
În consecinţă, nu este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
5.4. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Cu titlul prealabil, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:
Între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţie Publice şi Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management pentru Programul Operaţional Capital Uman şi recurentă, în calitate de Beneficiar, a fost perfectat Contractul de finanţare nr. x/11.08.2017 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea de către Beneficiar a Proiectului nr. x, denumit "Măsuri integrate pentru comunitatea marginalizată cu populaţie aparţinând minorităţii rome din Anina, Judeţul Caras Severin".
Proiectul mai sus menţionat este implementat în parteneriat în următoarea formulă: A. - lider parteneriat, Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Caraş-Severin (PI), S.C. E. S.R.L (P2), Primăria oraşului Anina (P3) şi Liceul Mathias Hammer Anina (P4).
Cererea de finanţare formulata de recurenta şi anexele la aceasta cerere sunt parte integranta a acordului de parteneriat.
La data de 16.11.2017, recurenta a transmis către Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene cererea de rambursare nr. x, prin care a justificat cheltuielile efectuate în intervalul 18.08.2017-31.08.2017, cerere la care a ataşat şi Raportul tehnic privind stadiul implementării proiectului pentru aceeaşi perioadă.
În urma analizării actelor depuse de recurentă, au fost constatate inadvertenţe în ceea ce priveşte documentele justificative transmise de aceasta prin Cererea de finanţare menţionată, situaţie în raport cu care autoritatea cu competenţe în domeniu, în temeiul dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Contractul de finanţare încheiat de părţi, a pus în vedere recurentei să completeze Cererea de rambursare cu documentele şi informaţiile relevante şi probante, astfel cum rezultă din Scrisoarea de solicitare clarificări nr. 2737/22.11.2017.
Intimatul nu a fost de acord cu clarificările primite şi, în consecinţă, a emis Scrisoarea standard de informare a beneficiarului nr. 204/12.03.2018 prin care a comunicat recurentei că, din totalul sumei solicitate în Cererea de rambursare nr. x, suma de 50.807,22 RON nu poate fi autorizată la plată. Această sumă se compune din:
- 1919,35 RON, reprezentând rata de leasing operaţional aferentă perioadei 21 -31 august 2017;
- 42.309,00 RON, reprezentând cheltuielile salariale aferente experţilor implicaţi în implementarea Proiectului în luna august 2017;
- 199 RON, reprezentând cheltuieli salariale (salariu net şi contribuţii datorate de angajat şi angajator) aferente managerului de proiect pentru luna august 2017;
- 6.379.87 RON, reprezentând diferenţa dintre cheltuielile indirecte solicitate la rambursare şi valoarea eligibilă rezultată prin aplicarea procentului propriu aprobat prin buget la cheltuielile directe cu personalul declarate eligibile în cererea de rambursare.
Prin Decizia nr. 29.698/03.05.2018, intimatul a respins contestaţia administrativă depusă de recurentă împotriva actului administrativ anterior arătat.
5.4.1. Critica recurentei prezentată la pct. 3.2.1. din decizie este nefondată.
În mod indiscutabil, argumentaţia recurentei potrivit căreia cheltuielile apreciate de aceasta ca fiind similare au fost considerate eligibile în cazul partenerilor săi de proiect nu poate fi primită. Ceea ce prezintă relevanţă în cauza de faţă este tipul activităţilor derulate de experţii implicaţi în derularea Proiectului în luna august 2017 în raport cu cele expuse în cererea de finanţare - la secţiunea resurse umane - şi în fişele de post.
Din documentaţia existentă la dosar, rezultă faptul că experţii declaraţi de recurentă ca fiind implicaţi în luna august 2017 în realizarea Proiectului şi a căror remunerare a fost solicitată prin cererea de plată nr. x au desfăşurat aceleaşi activităţi ce nu au legătură cu cele pentru care a fost bugetată cheltuiala. De altfel, este de observat faptul că prima instanţă a prezentat câteva exemple relevante pe acest aspect (situaţia d-nei B., asistentul medical, care a participat la analiza strategiei de implementare a activităţilor de informare, în timp ce în fişa postului atribuţiile sale sunt strict legate de activitatea medicală).
În atare condiţii, concluzia instanţei de fond în sensul că recurenta nu a reuşit să demonstreze necesitatea activităţilor prestate şi a căror remunerare o solicită prin CR1 în raport cu activităţile de implementare specifice pe care ar fi trebuit să le realizeze este corectă.
Cu alte cuvinte, cheltuiala salarială în sumă de 42.309,00 RON, aferentă august 2017, este neeligibilă, în contextul în care experţii au derulat alte activităţi decât cele prevăzute în fişa postului.
5.4.2. Critica recurentei prezentată la pct. 3.2.2. din decizie este nefondată.
În Orientările privind accesarea finanţărilor în cadrul Programului Operaţional Capital Uman se menţionează faptul că, în stabilirea salariului lunar (contracte de muncă cu număr egal de ore de lucru pe fiecare zi), în baza retribuţiei echivalente pe oră, se va lua ca punct de referinţă ziua de lucru de 8 ore şi o medie de 21 de zile lucrătoare pe lună, după următoarea formulă: Tcsl = VxNx 21 zile, unde Tcsl = total costuri salariale lunare, V = valoarea retribuţiei orare, iar N = număr de ore lucrate pe zi de un expert. Pe cale de consecinţă, după stabilirea salariului prin aplicarea formulei mai sus arătate, valorarea retribuţiei lunare este fixă, indiferent de numărul de zile lucrătoare dintr-o lună.
Verificând înscrisurile existente la dosar, rezultă faptul că, la calculul salariului brut pe luna august 2017 pe ştatul de plată, recurenta a avut în vedere faptul că luna în discuţie a avut 22 de zile lucrătoare, motiv pentru care, în procesul de validare a cheltuielilor salariale s-a luat în calcul un număr de 22 de zile lucrătoare, iar salariile brute au fost recalculate în mod corespunzător, cu încălcarea prevederilor din Orientările aplicabile în materie.
În atare condiţii, în mod corect, instanţa de fond şi-a însuşit calculul realizat de autoritatea de control. Astfel, salariul managerului de proiect F. declarat eligibil a fost stabilit la un nivel brut de 3.398 RON, iar diferenţa de 199 RON (din care 135 RON salariu net şi 64 RON contribuţii angajat şi angajator) solicitată de recurentă a fost declarată neeligibilă.
Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că au fost respectate prevederile din Orientările privind accesarea finanţărilor în cadrul Programului Operaţional Capital Uman.
5.4.3. Critica recurentei prezentată la pct. 3.2.3. din decizie este nefondată.
Înalta Curte apreciază că validarea cheltuielilor indirecte s-a realizat în conformitate cu prevederile Regulamentului comunitar 1303/2013, precum şi cu cele ale art. 3 lit. a) din Contractul de finanţare, respectiv în procent de 14,93% din valoarea cheltuielilor directe. Prin urmare, din suma de 4.167 RON, reprezentând cheltuieli salariale directe validate prin CR1, cu titlul de cheltuieli indirecte s-a validat doar suma de 622,13 RON, diferenţa de 6.379.87 RON fiind în mod justificat declarată neeligibilă.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, precum şi recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene.
Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei civile nr. 256 din 15 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 3 martie 2021.