Public procurement compliance for expert services under EU funding mechanisms and the applicability of national procurement law
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's refusal to annul the administrative decision and the underlying finding of irregularities, thereby allowing the financial correction to remain in force. The dispute concerned a challenge by a Ministry of Culture to the Ministry of Finance and the Economic-And-Financial Inspection Directorate, which imposed a financial correction for procuring external expert services for a European Economic Area Mechanism-funded cultural program without following mandatory public procurement procedures. The court held that the engagement of experts for management consultancy services constituted a public procurement subject to the Emergency Ordinance on public procurement, as it did not fall under any statutory exceptions or the general civil law regime invoked by the appellant, and that the failure to adhere to these specific national procurement norms while respecting EU framework requirements constituted a "regulation" causing prejudice to EU and national budgets.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ; Public procurement compliance for expert services under EU funding mechanisms and the applicability of national procurement law: În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că sentinţa atacată are o motivare contradictorie şi bazată pe argumente străine de natura cauzei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cadrul procesual
1.1. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.02.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală de Inspecţie Economico Financiară, să constate refuzul nejustificat al celor doi pârâţi de a soluţiona cererea privind greşita întocmire şi argumentare a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/23.11.2016 şi să dispună anularea acesteia.
1.2. Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.03.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală de Inspecţie Economico Financiară, să dispună anularea şi suspendarea Deciziei nr. 5/22.02.2017 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară, precum şi a Notei de constatare nr. x/23.11.2016.
1.3. Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, în nume propriu, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017, în considerarea obiectului celor două acţiuni formulate de reclamantă, dar şi a faptului că, prin Decizia 5/2017, s-a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de parte împotriva Notei de constatare a neregulilor nr. 5096/2016, iar motivele de anulare ale celor două acte administrative sunt identice; pe fondul acţiunii, pârâtul a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
1.4. Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei conexităţii, ca nefondată.
1.5. Prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 6.09.2017, în dosarul x/2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare formulată în cauza aflată pe rolul său şi a admis excepţia conexităţii cauzelor, dispunând conexarea cauzei sale la cea cu nr. x/2017.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2773 din 13.06.2018, a respins:
- ca fiind rămasă fără obiect cererea reclamantului de constatare a refuzului nejustificat de soluţionare a cererii adresate pârâţilor;
- ca neîntemeiată, cererea având ca obiect anularea Deciziei nr. 5/22.02.2017, precum şi a Notei de constatare a neregulilor nr. 5096/2016.
- 3. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
3.1. În primul motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că sentinţa atacată are o motivare contradictorie şi bazată pe argumente străine de natura cauzei.
În concret, deşi a observat că în cauză se aplică în mod prioritar prevederile Regulamentului privind implementarea Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009-2014, prima instanţă şi-a însuşit punctul de vedere al intimatelor şi a conchis în sensul că selecţia experţilor trebuia făcută cu respectarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice, excluzând de la aplicare prevederile art. 297 din ordonanţa anterior indicată. Or, o astfel de motivare nu ţine cont de natura cauzei care este puternic grevată de regulile din Mecanismul financiar SEE 2009-2014.
3.2. În cel de-al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut, în esenţă, faptul că sentinţa contestată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv atât a celor din O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice cât şi a celor din C. civ. şi RSEE.
În opinia recurentului, instanţa de fond trebuia să aplice în egală măsură prevederile tuturor actelor normative cu incidenţă în materie, inclusiv cele ale C. civ. şi ale Codul fiscal sau, după caz, ale Codului Muncii, în funcţie de situaţiile specifice pe care le are de soluţionat în derularea în condiţii de eficienţă şi eficacitate a activităţii proprii.
Uzanţele implementării programelor culturale au arătat că marea majoritate a experţilor care întrunesc, conform CV-urilor, condiţiile de competenţă şi specializare de nişă în domeniul Programului nu funcţionează ca operatori economici în accepţiunea dată de O.U.G. nr. 34/2006 privind achiziţiile publice.
Situaţia specifică a Programului necesită competenţe de nişă în domeniul proiectelor culturale cu accent pe promovarea diversităţii în cultură şi artă, competenţe care nu pot fi în niciun fel echivalate cu competenţele generale clasificate prin codurile CPV existente. Astfel, acestea din urmă au o plajă de aplicabilitate extrem de largă şi nu includ competenţe nici în domeniul proiectelor culturale şi, cu atât mai puţin, în domeniul în care sunt implementate proiectele culturale în cadrul Programului PA17/RQ13 şi în care evaluarea conţinutului cultural în raport cu indicatorii Programului este esenţială.
Intimaţii au emis o decizie şi o notă vădit nelegale, cu nesocotirea supremaţiei dreptului european, a prevederilor Regulamentului delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei privind normele de aplicare a Regulamentului (UE, Euratom) - art. 287 - ale Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii - art. 204, precum şi ale art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006.
În fine, recurentul arată că fapta descrisă în nota de constatare contestată în cauză nu poate reprezenta "neregulă", deoarece nu poate să aibă ca efect prejudicierea bugetului donatorului public internaţional sau a fondurilor publice naţionale aferente.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul Ministerul Finanţelor Publice a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
5.1. Consideraţii generale
Aşa cum s-a arătat la pct. 1 din decizia de faţă, recurentul Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a supus controlului instanţei specializate, pe calea prevăzută în art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 5/22.02.2017, precum şi a Notei de constatare nr. x/23.11.2016, ambele emise de intimatul Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere, în esenţă, argumentele ce vor fi redate în continuare.
Recurentul a accesat Programul PA17/R013 "Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european" finanţat prin Mecanismul Financiar al Spaţiului Economic European 2009-2014.
Structura de control din cadrul Direcţiei Generale de Inspecţie Economico-Financiară a procedat la efectuarea unei verificări documentare a Suspiciunii de neregulă nr. 2966/UMP/21.07.2016, notificată de către Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, înregistrată la nivelul Direcţiei Generale de Inspecţie Economico - Financiară sub nr. x/22.07.2016.
Notificarea a avut la bază Raportul final privind efectuarea misiunii de verificare a cheltuielilor la nivel de program incluse în RFI nr. 3 şi RFI nr. 8, întocmit de către Autoritatea de Certificare şi Plată, înregistrat sub nr. x/19.07.2016 la Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, raport ce reţine posibilitatea existenţei unor cheltuieli neeligibile efectuate de către beneficiar.
Astfel, la punctul 5.1. - constatări cu posibil impact financiar identificate în timpul verificării - din cadrul capitolului 5. intitulat "Constatările şi concluziile misiunii de verificare" din Raportul anterior menţionat, au fost menţionate aspectele cu caracter suspicios cu privire la modalitatea de contractare a serviciilor experţilor externi pentru monitorizarea implementării proiectelor, la verificarea financiară a rapoartelor de progres, dar şi a achiziţiilor realizate în cadrul proiectelor, a aspectelor legate de comunicare publică şi publicitate.
În urma analizării documentaţiei, echipa de control a constatat că, pentru achiziţia experţilor externi, recurentul, în calitate de operator de program, trebuia să aplice prevederile O.U.G. nr. 34/2006. Întrucât recurentul nu a respectat această obligaţie legală, a încălcat prevederile pct. 1 lit. (t) ale art. 4.7 din Regulamentul de implementare a MF SEE 2009-2014, potrivit cu care operatorul de Program este ţinut a fi responsabil pentru elaborarea şi implementarea programului în conformitate cu principiile economice, de eficienţă şi eficacitate, asigurându-se că legislaţia locală, naţională şi a Uniunii Europene este respectată, astfel cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) şi alin. (2) lit. d), e), f), art. 6 alin. (1), art. 9 lit. a), art. 17, art. 25 alin. (1), art. 124 lit. b), art. 199 alin. (3) şi (4) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi ale art. 34 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.
Reţinând faptul că încălcarea prevederilor anterior menţionate reprezintă o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 27 alin. (2) din acelaşi act normativ, precum şi ale H.G. nr. 519/26.06.2014, echipa de control a stabilit ratele aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin Nota de constatare nr. x/23.11.2016, intimatul Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară a aplicat recurentului o corecţie financiară în sumă de 100.668,25 RON (fără TVA), din care: contribuţie din fonduri MFSEE - 85.568,01 RON (85%) şi contribuţie publică naţională - 15.100,24 RON (15%).
Prin Decizia nr. 5/22.02.2017, intimatul Ministerul Finanţelor Publice-Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară a respins contestaţia administrativă formulată de recurent împotriva Notei anterior arătate.
Prima instanţă a stabilit faptul că modalitatea corectă de selecţie de pe piaţa liberă a unor experţi trebuia să se realizeze exclusiv cu respectarea cadrului legislativ de reglementare în domeniul achiziţiilor publice, achiziţia de experţi nefiind reglementată ca excepţie de la regulile generale în materie de achiziţie publică, atribuirea contractelor de prestări servicii putându-se realiza numai în urma aplicării unei proceduri de achiziţie publică, cu luarea în considerare a pragurilor valorice ale achiziţiei.
În consecinţă, modul de contractare a experţilor este necesar a fi supus normelor referitoare la achiziţiile publice, întrucât legiuitorul, nu numai că nu a instituit o excepţie de la regulă în ceea ce priveşte contractarea acestor tipuri de servicii, ci, mai mult decât atât, a reglementat în mod expres, la Anexa nr. 2A* din O.U.G. nr. 34/2006 (pct. 11), categoria de Servicii de consultanţă în management şi servicii conexe, categorie căreia îi sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 34/2006.
Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a motivat corespunzător sentinţa atacată, a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Dezlegarea primei instanţe, inclusiv argumentaţia pe care se fondează, este la adăpost de orice critică, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de analiză a faptelor şi normelor incidente cauzei, după cum se va detalia în continuare.
5.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."
Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.
Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.
Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.
De asemenea, Înalta Curte constată faptul că în cadrul sentinţei atacate nu se regăsesc considerente contradictorii, după cum se susţine de către recurent.
Într-adevăr, instanţa de primă jurisdicţie a reţinut incidenţa în cauză a dispoziţiilor Regulamentului privind implementarea Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009-2014, însă este de observat faptul că acest Regulament nu cuprinde nicio dispoziţie de natură să suprime obligaţia Operatorului de Program (Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale) de aplicare a dispoziţiilor naţionale incidente în materia achiziţiilor publice.
Din contră, în conformitate cu prevederile pct. 1 lit. (t) al art. 4.7 din Regulamentul de implementare a MF SEE 2009-2014:
"1. Operatorul de Program va fi responsabil pentru elaborarea şi implementarea programului în conformitate cu principiile economice, de eficienţă şi eficacitate şi în special: (…) (t) se va asigura că legislaţia locală, naţională şi a Uniunii Europene (inclusiv, dar fără a se limita la legislaţia privind mediul, achiziţiile publice şi ajutoarele de stat) sunt respectate."
Prin urmare, recurentul nu se poate prevala de dispoziţiile Regulamentului privind implementarea Mecanismului Financiar al Spaţiului Economic European (SEE) 2009-2014 pentru a argumenta nerespectarea prevederilor din legislaţia privind achiziţiile publice, respectiv a O.U.G. nr. 34/2006. Aceasta cu atât mai mult cu cât chiar acest instrument european instituie în sarcina beneficiarului obligaţia respectării legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice, astfel cum a avut în vedere şi judecătorul fondului cauzei.
În consecinţă, motivul de casare analizat este nefondat.
5.3. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")
Contrar celor menţionate în memoriul de recurs, prima instanţă a stabilit în mod corect incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 34/2006 în ceea ce priveşte procesul de selecţie a experţilor externi necesari asigurării monitorizării implementării proiectelor, verificării financiare a rapoartelor de progres, verificării achiziţiilor realizate în cadrul proiectelor, comunicării publice şi publicităţii, proces realizat de autoritatea recurentă.
În speţa de faţă, Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale a contractat experţi pentru prestarea unor servicii în valoare de peste 400.000,00 RON (în EFI 7, RFI 8 şi RFI 9 au fost decontate cheltuieli cu serviciile experţilor în valoare de 402.673,00 Iei), servicii care, conform prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 se încadrează în codurile CPV aferente Serviciilor de consultanţă în management şi servicii conexe din Anexa 2A*, pct. 11. Ca atare, acestea sunt servicii cărora le sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 34/2006.
După cum a reţinut şi instanţa primului grad de jurisdicţie, în art. 13 din O.U.G. nr. 34/2006 sunt reglementate în mod expres excepţiile de la aplicarea acestui act normativ, respectiv:
"Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică pentru atribuirea contractului de servicii care:
a) are ca obiect cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile ori a drepturilor asupra acestora. Atribuirea contractelor de servicii financiare care se încheie, indiferent de formă, în legătură cu contractul de cumpărare sau de închiriere respectiv, se supune prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;
b) se referă la cumpărarea, dezvoltarea, producţia sau coproducţia de programe destinate difuzării, de către instituţii de radiodifuziune şi televiziune;
c) se referă la prestarea de servicii de arbitraj şi conciliere;
d) se referă la prestarea de servicii financiare în legătură cu emiterea, cumpărarea, vânzarea sau transferul valorilor mobiliare ori al altor instrumente financiare, în special operaţii ale autorităţii contractante efectuate în scopul atragerii de resurse financiare şi/sau de capital, precum şi prestarea de servicii de către bănci centrale;
e) se referă la angajarea de forţă de muncă, respectiv încheierea de contracte de muncă;
f) se referă la prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare remunerate în totalitate de către autoritatea contractantă şi ale căror rezultate nu sunt destinate, în mod exclusiv, autorităţii contractante pentru propriul beneficiu."
Or, modul de contractare a experţilor era necesar a fi supus normelor referitoare la achiziţiile publice, deoarece nu se regăseşte printre excepţiile reglementate de norma anterior citată.
De asemenea, serviciile analizate nu se încadrează nici în cele cărora le este aplicabilă Anexa 2B* a O.U.G. nr. 34/2006, categorie din care fac parte, de exemplu, servicii cum ar fi cele hoteliere şi de restaurant, juridice, de învăţământ şi formare profesională, de recrutare şi de plasare a forţei de muncă, etc.
Totodată, art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006 stabileşte aplicabilitatea dispoziţiilor dreptului comun numai în măsura în care nu există dispoziţie specială, care să reglementeze o anumită situaţie, în cuprinsul ordonanţei. Or, aşa cum s-a menţionat în cele de mai sus, Serviciile de consultanţă în management şi servicii conexe sunt reglementate în mod expres la Anexa nr. 2A*, pct. 11 din O.U.G. nr. 34/2006. Ca atare, nu sunt aplicabile prevederile art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006.
Aşadar, după cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, modalitatea corectă de selecţie de pe piaţa liberă a unor experţi trebuia să se realizeze exclusiv cu respectarea cadrului legislativ de reglementare în domeniul achiziţiilor publice, achiziţia de experţi nefiind reglementată ca excepţie de la regulile generale în materie de achiziţie publică, atribuirea contractelor de prestări servicii, putându-se realiza numai în urma aplicării unei proceduri de achiziţie publică, cu luarea în considerare a pragurilor valorice ale achiziţiei.
Mai precis, faţă de valoarea estimată a achiziţiei şi de prevederile legale în domeniu, achiziţia în discuţie se încadra în procedura cererii de oferte, prevăzută de Secţiunea a 7-a din O.U.G. nr. 34/2006, pentru care era necesară publicarea unei invitaţii de participare pe www.x.ro. Însă, în cauză, publicitatea a fost realizată prin mijloace ce nu sunt de natură să asigure nivelul necesar de publicitate şi transparenţă. În urma procedurii urmate, operatorul de program a încheiat convenţii de colaborare cu persoane fizice şi persoane fizice autorizate, precum şi convenţii de prestări servicii, conform C. civ.
Instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului potrivit căreia nu a urmat procedura instituită de O.U.G. nr. 34/2006, deoarece persoanele cu care a semnat convenţiile nu sunt operatori economici. În acest sens, trebuie avută în vedere definiţia noţiunii de "operator economic", reglementată de art. 2 alin. (1) lit. r) din O.U.G. nr. 34/2006, în care se precizează că este vorba despre orice furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrări - persoană fizică/juridică, de drept public sau privat, orice grup de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piaţă produse, servicii şi/sau execuţie de lucrări. Aşadar, persoana fizică poate avea calitatea de operator economic.
Având în vedere atât calitatea de autoritate contractantă a Unităţii de Management a Proiectului - în speţă Ministerul Culturii - cât şi tipul serviciilor contractate, care se încadrează în Anexa nr. 2A*, pct. 11 din O.U.G. nr. 34/2006 - Servicii de consultanţă în management şi servicii conexe - instanţa primului grad de jurisdicţie în mod judicios a stabilit că recurentul a săvârşit o neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât a aplicat o procedură neconformă în ceea ce priveşte atribuirea contractelor de prestări servicii, în condiţiile în care nu a aplicat prevederile O.U.G. nr. 34/2006.
Pentru a fi în prezenţa unei nereguli, trebuie să existe o abatere, care constă în acţiunea/inacţiunea beneficiarului prin care s-au încălcat prevederile legale naţionale şi/sau europene, precum şi prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită.
Prin neregula săvârşită s-au adus prejudicii atât bugetului Uniunii Europene cât şi bugetului de stat, prin încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit.
Dispoziţiile art. 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, stipulează că termenul de "prejudiciu" are semnificaţia dată de reglementările incidente şi de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internaţional.
Conform art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului U.E, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.
Referitor la "existenţa sau potenţialitatea unui efect prejudiciabil al încălcării/abaterii pentru bugetul general al Uniunii Europene (…)", art. 1 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului U.E. din 18 decembrie 1995 - privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prevede:
"(1) În scopul protejării intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, se adoptă prin prezenta o reglementare generală privind controalele uniforme, măsurile şi sancţiunile administrative privind abaterile de la dreptul comunitar.
(2) Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".
Aşadar, în acord cu legislaţia europeană, existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potenţialitatea prejudicierii bugetului U.E.
În consecinţă, motivul de casare analizat este nefondat.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului împotriva sentinţei civile nr. 2773 din 13 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 3 martie 2021.