Taxpayer wins partial annulment of corporate tax assessment and accessory obligations; tax authority's appeals rejected.

Şedinţa publică din data de 03 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.04.2017 pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca (D.G.R.F.P.), D.G.R.F.P. Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu-Mare, Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca, a solicitat instanţei anularea deciziei nr. 620/10.10.2016 privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere; anularea deciziei de impunere nr. x/31.05.2016 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.05.2016; exonerarea de plata sumei de 853.085 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar conform deciziei de impunere; anularea deciziei nr. 738/22.11.206 - decizie de soluţionare a contestaţiei înregistrate sub nr. x/01.11.2016; anularea deciziei privind obligaţii de plată accesorii nr. x/09.09.2016 şi a deciziei de impunere privind obligaţii fiscale stabilite în urma corecţiilor evidenţei fiscale nr. x/13.09.2016 emisă de A.C.M. Cluj; exonerarea de plata sumei de 431.525 RON reprezentând accesorii aferente impozitului pe profit; anularea notificării privind obligaţii restante nr. x/11.10.2016 şi a deciziei nr. 19842/07.11.2016; restituirea sumei de 1.284.610 RON reprezentând impozit pe profit şi accesorii, achitată ca urmare a emiterii actelor fiscale, obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 117/2018 din 09 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât. A fost admisă în parte acţiunea, au fost anulate: decizia nr. 620/10.10.2016; decizia de impunere x din 31.05.2016; decizia nr. 738 din 22.11.2016; decizia nr. x/09.09.2016; decizia nr. x/13.09.2016; notificarea nr. x/11.10.2016, decizia nr. 19842/07.11.2016 şi a fost exonerată reclamanta de plata sumei de 853.085 RON reprezentând impozit pe profit, precum şi de plata sumei de 431.525 RON reprezentând accesorii. A fost respins petitul privind restituirea şi au fost obligate pârâtele, în solidar, să achite reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 11.070 RON.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca.

3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, a redat cu fidelitate susţineri din întâmpinarea depusă în dosarul de fond .

3.2. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca a arătat, cu privire la anularea deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/9.09.2016 pentru suma de 362.937 RON, a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor fiscale evidenţei fiscale nr. x/13.09.2016 pentru suma de 68.588 RON, că instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii şi nu s-a pronunţat în niciun fel asupra excepţiei lipsei de interes invocate în întâmpinare.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii a invocat disp. art. 50 din Legea 207/2015 precizând că organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, emite un nou act administrativ fiscal prin care desfiinţează sau modifică în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente. Chiar dacă norma nu înlătură accesul la instanţă pentru anularea actelor administrative fiscale care stabilesc accesorii, atât timp cât legiuitorul a stabilit o procedură obligatorie pentru organul fiscal, de desfiinţare sau modificare a actelor sus menţionate, acţiunea în anularea acestora este inadmisibilă şi încarcă inutil activitatea instanţei. Emiterea unui nou act administrativ fiscal prin care se desfiinţează sau modifică în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii este atributul exclusiv al organului fiscal şi nu al instanţei.

A mai susţinut că prima instanţă a încălcat disp. art. 248 C. proc. civ. prin faptul că nu a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes invocate în întâmpinare. Mai mult, singurul argument al reclamantei cu privire la pretinsa nelegalitate a deciziilor de accesorii este legat de faptul că obligaţiile fiscale principale au fost stabilite în mod nelegal.

Prin acţiune nu se invocă niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a dobânzilor şi penalităţilor, iar până la acestă dată nu există o decizie definitivă a instanţei, de anulare a debitului principal.

Referitor la anularea notificării nr. x/11.10.2016 şi a deciziei nr. 19842/07.11.2016, recurenta a susţinut că instanţa nu a pus în discuţia părţilor excepţia inadmisibilităţii invocate în întâmpinare, prin prisma faptului că acestea nu sunt acte administrative fiscale susceptibile de a fi atacate conform art. 1 din Legea 554/2004. Prin această notificare i s-a adus la cunoştinţă reclamantei cuantumul obligaţiilor fiscale restante, pe care le înregistra în evidenţa organului fiscal.

În acest sens, recurenta a invocat disp. art. 162 alin. (1) şi (3) din Legea 207/2015, Ordinul ANAF nr. 558/2016 din care rezultă că notificarea are caracterul unei simple înştiinţări cu privire la obligaţiile fiscale restante, iar prin adresa nr. x/07.11.2016, recurenta a constatat că de la data notificării şi până la data publicării listelor privind obligaţiile fiscale restante, societatea nu mai figura cu obligaţii fiscale restante care îndeplineau condiţiile de a fi publicate pe pagina de internet a organului fiscal.

În ceea ce priveşte anularea deciziei nr. 620/10.10.2016 şi a deciziei de impunere x din 31.05.2016, recurenta a precizat că achiesează în totalitate la motivele de recurs formulate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

4. Apărările intimatei reclamante

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii celor două recursuri având în vedere că ele nu reprezintă altceva decât o reluare mot a mot a argumentelor din întâmpinările depuse în faţa instanţei de fond şi a alegaţiilor expuse în conţinutul actelor administrative fiscale contestate. În actuala reglementare, recursul este o cale de atac de reformare, fără a fi un al treilea grad de jurisdicţie, care a urmărit să supună instanţei de recurs examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În acest sens a invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 747/2014 şi a susţinut că recurentele au invocat doar formal motivul de recurs prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

II.1 Referitor la excepţia nulităţii recursurilor, constată că este întemeiată doar cu privire la recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, întrucât acesta reprezintă o redare fidelă a susţinerilor din întâmpinarea depusă în dosarul de fond .

Înalta Curte constată că prin cererea de recurs această recurentă nu a formulat critici cu privire la argumentele de drept avute în vedere de instanţa de fond la pronunţarea soluţiei a cărei legalitate este supusă controlului instanţei de recurs.

Faptul că recurenta îşi exprimă dezacordul cu privire la soluţia primei instanţe prin reluarea susţinerilor din întâmpinare nu înseamnă că prezintă în cuprinsul cererii de recurs motive de nelegalitate dintre cele prevăzute expres şi limitativ de disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri stabilite de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, în soluţionarea căii de atac a recursului, instanţa nu poate proceda la o reanalizare a susţinerilor părţilor din faţa instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, în cauză a susţinerilor din întâmpinare, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menţionate în cererea de recurs, în conformitate cu disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care stabilesc că cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În condiţiile în care lipsesc din cererea de recurs motivele de nelegalitate prin prisma cărora recurenta consideră sentinţa nelegală, cererea de recurs este lovită de nulitate.

Excepţia nu poate fi însă reţinută în ceea ce priveşte cel de-al doilea recurs, având în vedere că recurenta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca a menţionat câteva critici de nelegalitate în cererea de recurs, acestea vizând nepronunţarea asupra unor excepţii pe care le-a invocat prin întâmpinare, respectiv: excepţia lipsei de interes cu privire la anularea deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/9.09.2016, a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor fiscale evidenţei fiscale nr. x/13.09.2016; excepţia inadmisibilităţii referitoare la cererea de anulare a notificării nr. x/11.10.2016 şi a deciziei nr. 19842/07.11.2016.

De asemenea, a invocat soluţionarea greşită a excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/9.09.2016 şi a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor fiscale evidenţei fiscale nr. x/13.09.2016.

Aceste critici se încadrează în motivul de nelegalitate prevăzut de disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii acestui recurs urmează să fie respinsă.

II.2 Pe fondul recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca, Înalta Curte reţine, prin prisma motivelor de recurs invocate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, că acesta este nefondat, faţă de următoarele argumente:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În urma verificărilor efectuate prin raportul de inspecţie fiscală x/28.09.2015 s-a reţinut, în esenţă, că au fost încălcate disp. H.G. nr. 44/2004, pct. 41, respectiv societatea reclamantă a înregistrat în contabilitate cheltuieli reprezentând servicii facturate de B., cheltuieli care nu erau deductibile, nu a justificat cu documente prestarea efectivă şi necesitatea serviciilor. Drept consecinţă, constatându-se încălcarea prev. art. 21 alin. (4) Codul fiscal şi pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, prin decizia nr. 392/28.09.2015 au fost stabilite în sarcina societăţii reclamante obligaţii suplimentare în sumă de 1.609.977 RON reprezentând impozit pe profit, dobânzi şi penalităţi.

Reclamanta a contestat decizia, iar prin decizia nr. 116/23.02.2016 contestaţia a fost respinsă pentru suma de 305.603 RON; a fost desfiinţată parţial decizia de impunere prin suma de 1.305.374 RON impozit pe profit, dobânzi şi penalităţi şi au fost obligate organele de inspecţie fiscală să procedeze la o nouă verificare a aceleiaşi perioade şi a aceluiaşi tip de impozit ţinând seama de prevederile aplicabile în speţă.

Ulterior, în condiţiile refacerii inspecţiei, prin raportul de inspecţie fiscală încheiat la data de 31.05.2016, s-a reţinut că: nu sunt date suplimentare; societatea a înregistrat şi dedus cheltuieli cu servicii care nu erau deductibile; nu a justificat cu documente (rapoarte, studii) necesitatea prestării serviciilor facturate.

În considerarea încălcării disp. art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, art. 21 alin. (3) lit. 3 pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, prin decizia F-SM 274/31.05.2016 s-a stabilit în sarcina societăţii reclamante un impozit suplimentar în sumă de 853.085 RON.

La data de 09.09.2016 se emite decizia nr. x prin care sunt stabilite obligaţii accesorii în sumă de 362.937 RON. Ulterior, la data de 13.09.2016, se emite o nouă decizie - corecţii, evidenţe fiscale prin care se stabilesc obligaţii accesorii în sumă de 68.588 RON, iar la 18.10.2016 se emite şi notificarea vizând obligaţiile fiscale restante.

Decizia de impunere, deciziile de stabilire a accesoriilor, deciziile de corecţii au fost contestate, iar prin deciziile nr. 620/10.10.2016, nr. 738/22.11.2016 contestaţiile au fost respinse, în considerarea faptului că reţinerile organelor de control, în raport de documente, de prevederile Legii nr. 571/2003, art. 21 alin. (4) lit. m), pct. 48 din H.G. nr. 44/2004, art. 120 din O.U.G. nr. 92/2003 sunt corecte.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea prezentând argumentele de fapt şi de drept care au stat la baza soluţiei pronunţate, iar în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii a reţinut că este neîntemeiată, întrucât norma prevede obligaţia autorităţii de a emite, din oficiu, un act de desfiinţare a actelor vizând accesorii în situaţia anulării, modificării actului ce stabileşte obligaţii principale, însă norma nu înlătură accesul la instanţă pentru anularea accesoriilor şi nu exclude posibilitatea ca emiterea actului să fie făcută şi la cererea contribuabilului, inclusiv în etapa procedurii jurisdicţionale. Or, în această fază nu s-a procedat la revocare sau desfiinţare, context în care o eventuală desfiinţare a actului (decizia de impunere) în faţa instanţei de judecată face aplicabil principiul "accesorium sequitur principale".

Recurenta a criticat soluţia respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a actelor administrative fiscale de stabilire a accesoriilor, prin raportare la disp. art. 50 din Legea 207/2015 potrivit cărora "(1) Actul administrativ fiscal poate fi anulat, desfiinţat sau modificat de către organul fiscal competent în condiţiile prezentului cod.

(2) Anularea ori desfiinţarea totală sau parţială, cu titlu definitiv, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale principale atrage anularea, desfiinţarea sau modificarea, totală sau parţială, atât a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale individualizate în actele administrative fiscale anulate, desfiinţate ori modificate, cât şi a actelor administrative fiscale subsecvente emise în baza actelor administrative fiscale anulate, desfiinţate sau modificate, chiar dacă actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente au rămas definitive în sistemul căilor administrative de atac sau judiciare ori nu au fost contestate. În acest caz, organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, emite un nou act administrativ fiscal, prin care desfiinţează sau modifică în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente."

Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond, că acest text de lege nu înlătură dreptul contribuabilului în sarcina căruia au fost stabilite obligaţii fiscale principale şi accesorii, de a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actelor administrative fiscale prin care aceste obligaţii au fost stabilite. Acceptarea punctului de vedere exprimat de recurentă echivalează cu negarea accesului liber la justiţie, drept fundamental garantat de art. 21 din Constituţia României.

Mai trebuie subliniat faptul că dispoziţiile legale a căror încălcare o invocă recurenta fac referire la emiterea de către organul fiscal emitent, din oficiu sau la cererea contribuabilului/plătitorului, a unui nou act administrativ fiscal, prin care desfiinţează sau modifică în mod corespunzător actele administrative fiscale prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii sau actele administrative fiscale subsecvente.

Or, prin sentinţa recurată, instanţa nu a dispus emiterea unui act administrativ de desfiinţare sau modificare a actelor administrative fiscale prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei creanţe fiscale accesorii, pentru a se putea considera că a interferat cu atribuţiile stabilite de legiuitor în sarcina organului fiscal, ci a procedat la anularea acestor acte care formează obiectul acţiunii în contencios administrativ, în conformitate cu legislaţia în materie care stabileşte că instanţa de contencios administrativ poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ.

Nefondată este şi critica privind nepronunţarea primei instanţe asupra excepţiei lipsei de interes invocate cu privire la cererea de anulare a actelor administrative fiscale sus menţionate, instanţa de control judiciar reţinând că această excepţie nu a fost invocată în cauză. Din cuprinsul întâmpinării depuse în dosarul de fond rezultă că pârâta a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibile şi, în subsidiar, ca nefondate, a cererilor de anulare a deciziei referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/9.09.2016 pentru suma de 362.937 RON, a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor fiscale evidenţei fiscale nr. x/13.09.2016 pentru suma de 68.588 RON, a notificării privind obligaţiile fiscale restante nr. x/11.10.2016 şi a deciziei nr. 19842/7.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei fiscale.

Cu privire la decizia referitoare la obligaţiile de plată accesorii nr. x/9.09.2016 pentru suma de 362.937 RON şi la decizia de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în urma corecţiilor fiscale evidenţei fiscale nr. x/13.09.2016 pentru suma de 68.588 RON, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii, iar în cadrul acestei excepţii a susţinut că acţiunea judiciară în anularea acestora este inadmisibilă, reclamanta nefăcând altceva decât să încarce inutil activitatea instanţei, cât şi lipsită de interes, societatea neputând justifica un interes născut şi actual în promovarea prezentei acţiuni.

Se reţine deci, că nu a fost invocată în mod distinct de excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes, ci susţinerea vizând lipsa de interes a fost subsumată excepţiei inadmisibilităţii, în raport cu aceeaşi motivare pârâta invocând deopotrivă inadmisibilitatea cererii de anulare a acestor acte administrative şi lipsa de interes în promovarea acestei cereri.

În condiţiile în care instanţa de fond a analizat susţinerile invocate în motivarea excepţiei inadmisibilităţii este evident că s-a pronunţat şi cu privire la lipsa de interes, astfel că această critică nu poate fi reţinută.

O altă critică menţionată în cererea de recurs vizează faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a notificării privind obligaţiile fiscale restante nr. x/11.10.2016 şi a deciziei nr. 19842/7.11.2016 privind soluţionarea contestaţiei fiscale care, în opinia recurentei, nu sunt acte administrative.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a făcut aplicarea principiului accesorium sequitur principale, anularea acestor acte contestate intervenind ca urmare a anulării actelor administrative prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţiile principale.

Recurenta a invocat disp. art. 162 alin. (1) şi (3) din Legea 207/2015 potrivit cărora "(1) Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane fizice şi juridice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii. (...) (3) înainte de publicare, obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligaţiile fiscale ale sediilor secundare plătitoare de salarii şi venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura căreia acestea funcţionează."

A susţinut că această notificare, fiind o operaţiune material tehnică prin care se constată o anumită situaţie fiscală, nu reprezintă un act administrativ deoarece nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice, aşa cum se prevede în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Această susţinere nu poate fi reţinută ca argument în sensul soluţionării favorabile a recursului, din moment ce art. 18 alin. (2) din Legea 554/2004 prevede că "Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii."

În consecinţă, prevederile legale invocate de recurentă nu susţin inadmisibilitatea cererii de anulare a celor două acte sus menţionate.

În privinţa soluţiei pronunţate pe fondul cauzei, recurenta a arătat că achiesează în totalitate la motivele de recurs formulate de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare. După cum s-a arătat, acest recurs este nul în lipsa unor critici de nelegalitate aduse sentinţei recurate, astfel că recursul pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca nu conţine critici referitoare la nelegalitatea soluţiei pronunţate pe fond.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca împotriva sentinţei civile nr. 117/2018 din 09 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca.

Constată nul recursul declarat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare, împotriva sentinţei civile nr. 117/2018 din 09 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca pentru Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Cluj-Napoca împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 3 martie 2021.