Constitutional admissibility of exception challenging PhD withdrawal for plagiarism under National Education Law

Şedinţa publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, să dispună: anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011 (urmare a soluţionării unor sesizări referitoare la nerespectarea standardelor de calitate sau etică profesională, inclusiv cu privire la existenţa plagiatului în cadrul tezei de doctorat prin care s-a dispus retragerea titlului ştiinţific de doctor în domeniul drept conferit reclamantului prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 5663 din 15.12.2003); şi, pe cale de consecinţă - prin raportare la prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 - constatarea nelegalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinul Ministrului nr. 4662/01.08.2016 (constând în operaţiunile şi actele succesive nelegale efectuate de către Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare şi de către pârât pentru sancţionarea reclamantului prin emiterea ordinului a cărui anulare se solicită).

2. Hotărârea instanţei de fond.

Prin sentinţa nr. 363/7.02.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii, iar acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, a fost respinsă ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 363/7.02.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată ca nelegală, în raport de motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La data de 24 octombrie 2020, recurentul-reclamant a depus la dosar o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională, cu referire la art. 146 lit. d) din Constituţie, şi prin raportare la prevederile art. 29 alin. (1) - (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

În dezvoltarea excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul-reclamant a relevat aspecte de fapt şi de drept ale cauzei, şi a susţinut că dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 nu întrunesc cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate, nu conţin referiri exprese, clare şi concise privind procedura de retragere a titlului de doctor în ceea ce priveşte nerespectarea standardelor de calitate şi etică profesionale la momentul obţinerii titlului de doctor, aduc o gravă atingere stabilităţii raporturilor juridice, introducând insecuritate în circuitul civil prin posibilitatea revocării/retragerii actului administrativ de către autoritatea emitentă.

4. Hotărârea instanţei de recurs.

Prin decizia nr. 3466 din data de 13 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 363 din 07 februarie 2017, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, privind educaţia naţională, ca neîntemeiată.

5. Cererea de recurs.

Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională a formulat recurs petentul A..

Prin motivele de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se arată că instanţa de judecată a respins în mod netemeinic cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională, realizând o încălcare şi aplicare greşită a normelor de drept material privind asmisibilitatea cererii de sesizare.

Potrivit art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 "În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: b) retragerea titlului de doctor".

Astfel, cererea având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale a României privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 întruneşte condiţiile de admisibilitate, întrucât excepţia de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei, obiectul prezentului dosar constând în anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08-2016 privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care s-a dispus retragerea titlului ştiinţific de doctor în domeniul drept, titlu conferit recurentului prin Ordinul Ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. S663 din 15.12.2003.

Legătura dintre cererea prin care se solicită sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate şi procedura de soluţionare a cauzei presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii - având în vedere că textul normativ reprezintă temeiul de drept ce a stat la baza emiterii Ordinului a cărui anulare se solicită, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate.

Instanţa de recurs avea obligativitatea de a analiza îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi nu de a aprecia dacă aceasta este temeinică sau netemeinică. Dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie statuează regula constituţională potrivit căreia activitatea de legiferare se realizează în limitele şi în concordanţă cu Legea fundamentală, dar aceasta trebuie să se facă în condiţii de calitate a legislaţiei. Pentru ca legea să fie respectată, aceasta trebuie cunoscută şi înţeleasă de subiecţii de drept, iar pentru a fi înţeleasă, trebuie să fie suficient de precisă, şi previzibilă, în scopul de a oferi securitate juridică destinatarilor săi.

6. Punctul de vedere al intimatului

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Ministerul Educaţiei şi Cercetării a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată, arătând că excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurent vizează, în realitate, o chestiune de interpretare a legii, operaţiune care ţine strict de competenţa instanţelor judecătoreşti, iar nu de cea a instanţei constituţionale. Argumentele privind nemulţumirile recurentului-reclamant faţă de soluţia instanţei de fond sunt de fapt motive de recurs care nu pot fi analizate de Curtea Constituţională, ci de instanţa pe rolul căreia se află recursul formulat.

Astfel, în mod eronată se afirmă că dispoziţiile art. 170 reprezintă o încălcare a principiului irevocabilităţii actelor administrative individuale, întrucât actul prin care se retrage titlul de doctor după o procedură clar stabilită în actele normative subsecvente Legii nr. 1/2011 îşi produc efectele juridice de la momentul emiterii.

Nu se revocă actul iniţial, ci se emite un alt act administrativ care reglementează noua situaţie juridică a persoanei care a dobândit un titlu cu încălcarea principiilor de etică şi a prevederilor legale în vigoare.

În final, intimatul arată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 este pe de o parte inadmisibilă faţă de argumentele arătate, iar pe de altă parte, neîntemeiată sub aspectul incidenţei şi temeiniciei argumentelor invocate, actul normativ ce se doreşte a fi supus controlului de constituţionalitate este în concordanţă cu normele legale şi nu poate fi vorba de o încălcare a constituţiei, aşa cum susţine recurentul.

7. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Prin cererea depusă la data de 24 octombrie 2020, petentul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională, cu referire la art. 146 lit. d) din Constituţie, şi prin raportare la prevederile art. 29 alin. (1) - (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale a României, solicitând sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată. De asemenea, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 consideră că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 22 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, normele de tehnică legislativă stabilite conform Legii nr. 24/2000 precum şi prevederile cuprinse în materia contenciosului administrativ, evocând totodată şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 624/2016 referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ca fiind relevantă sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă privind natura de act administrativ a titlului de doctor, dar şi privind instituţiile revocării/retragerii şi anulării, instituţii avute în vedere de către legiuitor în procesul de modificare a Legii nr. 1/2011.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 iulie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, privind educaţia naţională, ca neîntemeiată, reţinând, în esenţă, că prevederile a căror neconstituţionalitate se contestă sunt dispoziţii legale care reglementează măsurile, aternativ sau simultan, care pot fi luate în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională şi nu au legătură cu obiectul dosarului de faţă.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale.

În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, petentul a arătat că acestea reprezintă o încălcare a principiului revocabilităţii actelor administrative individuale, cu consecinţe grave asupra drepturilor subiective născute ca urmare a intrării în circuitul civil a respectivului act, iar posibilitatea revocării actului administrativ de către autoritatea emitentă încalcă principiul stabilităţii raporturilor juridice, introduce insecuritate în circuitul civil şi lasă la dispoziţia subiectivă a autorităţii emitente existenţa unor drepturi ale persoanei care a dobândit titlul ştiinţific. Deşi au fost reţinute considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 624/2016, legiuitorul nu a procedat la modificarea prevederilor legale, astfel încât, în temeiul prevederilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, măsura "retragerii", ca sancţiune pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de atică profesională, este dispusă de către aceeaşi entitate - Ministerul Educaţiei, care a emis actul administrativ - Ordinul pentru acordarea titlului de doctor.

Înalta Curte constată că obiectul cauzei cu care petentul a învestit instanţa de contencios administrativ, respectiv, instanţa de control judiciar chemată să analizeze legalitatea sentinţei curţii de apel, îl reprezintă anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice nr. 4662/01.08.2016 privind luarea măsurilor prevăzute de art. 170 din Legea nr. 1/2011, precum şi constatarea nelegalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii Ordinului contestat, a cărui rezolvare presupune analizarea actelor dosarului în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei unor indicii rezonabile sau elemente probatorii de natură a releva nerespectarea de către petent a standardelor de etică profesională, inclusiv, cu privire la existenţa plagiatului în cadrul tezei de doctorat, iar acesta are legătură cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 lit. b) din Legea nr. 1/2011.

Având în vedere particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că susţinerile petentului au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât, criticile aduse textului a cărui neconstituţionalitate se solicită privesc procedura retragerii titlului ştiinţific de doctor în drept, critici invocate şi prin cererea de chemare în judecată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. va admite recursul, va casa încheierea din data de 13 iulie 2020 şi va rejudeca cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

8. Condiţiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Astfel, cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Înalta Curte constată că cererea este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie sa aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, are ca obiect o dispoziţie dintr-o lege în vigoare, iar, pe de altă parte, Curtea Constituţională nu s-a pronunţat, anterior, printr-o decizie de constatare a neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 reprezintă temeiul de drept în raport de care s-a dispus retragerea titlului ştiinţific de doctor aplicat de către Ministerul Educaţiei pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională la momentul elaborării tezei de doctorat, respectiv la momentul emiterii actului administrativ constând în Ordin de Ministru.

9. Opinia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal exprimată în condiţiile art. 29 alin. (4) din Legea 47/1992 este că textul de lege menţionat mai sus nu încalcă prevederile constituţionale aşa cum au fost enumerate, pentru următoarele argumente:

- În opinia recurentului dispoziţiile art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 21, art. 52 şi art. 126 alin. (2) din Constituţie, normele de tehnică legislativă, stabilite conform Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative dar şi prevederi cuprinse în materia contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004, prin raportare la Decizia Curţii Constituţionale nr. 624/2016 referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, ca fiind relevantă sub aspectul criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă privind natura de act administrativ a titlului de doctor, dar şi privind instituţiile revocării/retragerii şi anulării, instituţii avute în vedere de către legiuitor în procesul de modificare a Legii nr. 1/2011.

- Potrivit art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011, "(1) În cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan:

a) retragerea calităţii de conducător de doctorat;

b) retragerea titlului de doctor;

c) retragerea acreditării şcolii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi.

(2) Reacreditarea şcolii doctorale se poate obţine după cel puţin 5 ani de la pierderea acestei calităţi, numai în urma reluării procesului de acreditare, conform art. 158.

(3) Redobândirea calităţii de conducător de doctorat se poate obţine după cel puţin 5 ani de la pierderea acestei calităţi, la propunerea B., pe baza unui raport de evaluare internă, ale cărui aprecieri sunt validate printr-o evaluare externă efectuată de CNATDCU. Rezultatele pozitive ale acestor proceduri sunt condiţii necesare pentru aprobare din partea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

(4) Conducătorii de doctorat sunt evaluaţi o dată la 5 ani. Procedurile de evaluare sunt stabilite de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, la propunerea CNATDCU."

- Prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, Curtea Constituţională a constatat că o parte dintre reglementările modificatoare ale Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate ale normelor legale, respectiv dispoziţiile articolului unic pct. 6, 9-11, fiind încălcate astfel prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie. De asemenea, Curtea Constituţională a constatat că prevederile potrivit cărora "actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii actului de revocare şi produce efecte doar pentru viitor", precum şi cele conform cărora "B. anulează diploma" în baza ordinului ministrului de retragere a titlului de doctor/atestatului de abilitare, cuprinse în dispoziţiile articolului unic pct. 13 şi 17, contravin principiului legalităţii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul a susţinut că textele de lege cu privire la care pretinde că este necesar un control de constituţionalitate înfrâng prevederile constituţionale prin faptul că nu asigură respectarea principiului revocabilităţii actelor administrative individuale şi a principiului securităţii raporturilor juridice, dispoziţiile art. 170 din Legea nr. 1/2011 pot fi interpretate şi aplicate în acord cu principiile sus-menţionate. Măsura retragerii titlului de doctor nu poate fi privită ca un simplu act de revocare a unui act administrativ individual care a intrat în circuitul civil. Aceasta constituie o măsură administrativă cu caracter sancţionatoriu fundamentată pe o procedură legală de verificare a actului ulterior emiterii acestuia, care are la bază rapoarte de evaluate elaborate de autorităţile competente în asigurarea calităţii învăţământului superior şi urmăreşte realizarea unui interes public major. Aşadar, retragerea titlului de doctor este o sancţiune specifică pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională la momentul elaborării tezei de doctorat, aplicată în cadrul unei proceduri de verificare ulterioară, care nu echivalează cu o revocare/anulare a acestui titlu cu efecte retroactive, neexistând niciun argument pentru care s-ar putea presupune că luarea acestuia, alături de celelalte măsuri care se pot dispune în temeiul art. art. 170 din Legea nr. 1/2011, ar produce efecte pentru trecut.

10. Soluţia instanţei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul-reclamant A. cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 13 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea atacată şi rejudecând:

Admite cererea formulată de recurentul-reclamant A..

Sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 170 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 1/2011.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2021.