Mootness of public prosecutor salary equalization claim due to subsequent administrative act and statutory limits on cumulative surcharges

Şedinţa publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019 la data de 18.06.2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au formulat plângere împotriva actului administrativ nr. 599/13.05.2019 emis de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au solicitat anularea în parte a actului administrativ contestat şi obligarea Ministrului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, în care să fie acordate sporurile potrivit noii legi de salarizare, după cum urmează:

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%:

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de 5%;

- respectiv, reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de: 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţei între remuneraţia care include VRS de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 1.12.2015, precum şi sporurile, aşa cum s-au solicitat şi remuneraţia efectiv plătită, începând cu 01.01.2019, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 632 din data de 21.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., O., F., G., I., N., L., P., H., Q., J., M., K., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anulat, în parte, Hotărârea nr. 599/2019 şi Ordinul nr. 124/C/01.02.2019 emise de pârât, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut al reclamanţilor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege, a obligat pârâtul să emită pentru reclamanţi ordinul de încadrare salarială începând cu data de 01.01.2019 cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate ca urmare a modificării cuantumului valorii de referinţă sectorială potrivit prezentei hotărâri, începând cu data de 01.01.2019 la zi, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală calculate de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 632 din data de 21.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009, "începând cu data intrării în vigoare, în tot sau în parte, a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", iar în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiaşi act normativ, "(1) ... începând cu 1 ianuarie 2010, indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază ale personalului prevăzut la art. 4 alin. (1) se stabilesc astfel: la indemnizaţiile de încadrare brute lunare, respectiv salariile de bază stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31 decembrie 2009 se adaugă sporurile şi majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum şi adaosurile prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)".

Din analiza dispoziţiilor legale citate rezultă că noile indemnizaţii de încadrare din sistemul justiţiei nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

Principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menţinute şi în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011. Conform art. 1 alin. (2) din acest act normativ, "(2) începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariate ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân în mod exclusiv cete prevăzute în prezenta lege", iar potrivit art. 33 alin. (1), "(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranşelor de vechime în mutică avute în luna decembrie 2010 pe funcţiile corespunzătoare categoriei, gradului şi treptei profesionale deţinute, stabilindu-se clasa de salarizare şi coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia".

Prima instanţă a ignorat dispoziţiile Deciziei nr. 25 din 14.11.2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M. Of. nr. 916 din 22.12.2011, potrivit căreia "Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 ... se interpretează în sensul că nu se aplică şi magistraţilor".

În mod greşit instanţa de fond a acordat reclamanţilor valoarea de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, deoarece reclamanţii nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

Acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale a reprezentat opţiunea legiuitorului, şi nu o formă de discriminare.

În aceasta ordine de idei, în considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, Curtea Constituţională a reţinut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ţinând seama şi de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp".

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că "sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Diferenţierea indemnizaţiilor şi a salariilor de bază pentru demnitari şi alţi salariaţi din sectorul bugetar este opţiunea liberă a legiuitorului, ţinând seama de importanţa şi complexitatea diferitelor funcţii. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (Decizia nr. 693 din 17.10.2006, publicată în M. Of. nr. 915 din 10.11.2006).

În conformitate cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "... personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţiei gradltreaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 31 alin. (1)3 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, " ... prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propiiu ..., iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază)'indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plata din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09.04.2015 -30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015 - 31.07.2016, 01.08.2016 - 30.09.2016 şi 01.10.2016 - 31.12.2017, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 s-a stabilit că în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON; începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca rămasa fără obiect.

Prin motivele de recurs formulate, reclamanţii au arătat că indemnizaţia de încadrare pentru recurenţii reclamanţi A., B., C., D., cuprinde numai sporul de vechime în muncă corespunzător gradaţiei, nu şi indemnizaţia de conducere în procentele la care erau îndreptăţiţi.

Având în vedere faptul că Legea nr. 153/2017 este în vigoare începând cu data de 06.01.2018 şi întrucât reclamanţii recurenţi au ocupat din perioada precizată până în prezent funcţiile de conducere menţionate, solicită admiterea acţiunii pentru acest motiv de recurs, obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizate majorate cu procentele ce decurg din art. 10 al legii menţionate, precum şi plata diferenţelor salariate rezultate din neacordarea indemnizaţiei de conducere din perioada 06.0l.2018 până la data plăţii efective, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală calculate de la data scadenţei până la data păţii efective.

De asemenea solicită admiterea recursului pentru considerentele expuse în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor neacordate reclamanţilor-recurenţi, precum şi în ceea ce priveşte cuantumul total al sporurilor neacordate, obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare în care să se includă sporurile menţionate, plata diferenţei salariate rezultate din neacordarea a acestora din perioada 06.01.2018 până la data plăţii efective, actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală calculate de la data scadenţei până Ia data păţii efective.

4. Apărările formulate în cauză.

În prezenta cauză nu s-au formulat întâmpinări.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 16 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul pârâtului, va casa în parte hotărârea recurată şi va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, ca rămas fără obiect.

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 599/13.05.2019, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Resurse Umane şi Documentare şi a Ordinului nr. 124/C/01.02.2019, emis Ministerul Justiţiei şi obligarea Ministrului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, în care să fie acordate sporurile potrivit noii legi de salarizare, după cum urmează:

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%:

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de 5%;

De asemenea, au solicitat reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de: 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Prima instanţă a admis în parte, cererea dedusă judecăţii, a anulat, în parte, Hotărârea nr. 599/2019 şi Ordinul nr. 124/C/01.02.2019 emise de pârât, în partea ce priveşte elementele componente ale venitului total brut al reclamanţilor ce nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege, a obligat pârâtul să emită pentru reclamanţi ordinul de încadrare salarială începând cu data de 01.01.2019 cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, a obligat pârâtul la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate ca urmare a modificării cuantumului valorii de referinţă sectorială potrivit prezentei hotărâri, începând cu data de 01.01.2019 la zi, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală calculate de la data scadenţei fiecărei sume până la data plăţii efective şi a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că reclamanţii contestă Ordinul nr. 124/C/01.02.2019, prin care li s-au stabilit drepturile salariale începând cu data de 1 ianuarie 2019, iar efectele nelegalităţii acestui ordin se răsfrâng exclusiv asupra perioadei pentru care acesta a fost emis, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul valorii de referinţă sectorială avut în vedere la calculul salariilor.

Învestită cu soluţionarea cererilor de recurs, Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecăţii, reclamanţii au solicitat anularea Ordinului nr. 124/C/01.02.2019 şi obligarea pârâţilor la emiterea unor noi ordine de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON.

Ulterior pronunţării hotărârii atacate în prezenta cauză, recurentul-pârât a emis Ordinul nr. 3206/29.11.2019 prin care a stabilit următoarele:

"Art. 1 - În perioada 1 decembrie 2016 - 31 decembrie 2017, procurării din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialtiate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Art. 2 - Începând cu 1 ianuarie 2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din prezentul ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

Astfel, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenţii, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către recurentul-pârât a Ordinului nr. 3206/29.11.2019, recurenţii-reclamanţi beneficiază de salarii brute stabilite prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, începând cu data de 1 decembrie 2016.

Ca atare, în contextul satisfacerii pretenţiilor deduse judecăţii, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit Hotărârea nr. 599/13.05.2019, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Resurse Umane şi Documentare şi Ordinul nr. 124/C/01.02.2019, emis Ministerul Justiţiei contestate în cauza pendinte, rezultă că obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de recurenţii-reclamanţi, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar privind emiterea unor noi ordine de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanţi, Înalta Curte constată că, prin hotărârea recurată, instanţa de fond a respins în mod corect pretenţiile referitoare la acordarea sporurilor în cuantumul solicitat având în vedere că, reclamanţii nu justifică un drept recunoscut de lege de a li se acorda cele trei tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim cumulat (45%) având în vedere şi faptul că modul de calcul al sporurilor este în concret determinat de legiuitor, cuantumul acestora fiind determinat prin aplicarea majorării de 25% prevăzută de art. 28 alin 3 din Legea nr. 153/2017, dar în acelaşi timp cu respectarea limitei de 30% impusă de art. 25.

Sub acest aspect s-a reţinut în mod corect că, nici în situaţia în care ar fi aplicabilă în întregime majorarea drepturilor salariale ale reclamanţilor, din interpretarea coroborată a textelor de lege prevăzute în Legea nr. 153/2017, în special art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la Lege, nu rezultă că suma sporurilor cuvenite acestora ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

De asemenea, având în vedere că drepturile salariale nu ating încă nivelul de salarizare reglementat prin Legea 153/2017, în mod corect a reţinut prima instanţă că acestora li se aplică pe deplin dispoziţiile art. 38 alin. (3) şi (4) privind aplicarea etapizată a legii, iar aceştia vor putea beneficia de sporurile menţionate în art. 10 de abia în momentul în care, prin majorările succesive prevăzute de art. 38 alin. (4), vor ajunge la indemnizaţia stabilită potrivit anexelor la lege, urmând să li se aplice integral dispoziţiile Legii 153/2017, atât sub aspectul stabilirii indemnizaţiei de încadrare, cât şi al sporurilor.

Aşadar, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, acestora nu li se poate acorda sporul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII secţiunea I a Legii 153/2017, întrucât, pe de o parte, în urma aplicării majorării salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) şi (4) indemnizaţiile de încadrare sunt inferioare celor stabilite potrivit legii pentru anul 2022, motiv pentru care indemnizaţia acestora se stabileşte potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), urmând să beneficieze de majorările anuale succesive, conform art. 38 alin. (4), iar pe de altă parte, prin aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII secţiunea I a Legii nr. 153/2017, potrivit cărora "(1) Judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorată după cum urmează: b) funcţii de conducere în cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate, judecătoriilor şi a parchetelor de pe lângă aceste instanţe: în procent de 10% pentru preşedinte, procuror general, prim procuror; în procent de 8% pentru vicepreşedinte, procuror general adjunct, prim procuror adjunct; în procent de 5% pentru preşedinte secţie, procuror şef secţie; în procent de 3% pentru procuror şef serviciu şi 2 % pentru procuror şef birou s-ar ajunge la o depăşire a cunatumului maxim prevăzut de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată, este legală sub acest aspect, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs de către reclamanţi nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarant de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va casa, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând: va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, ca rămas fără obiect, va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat şi va menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 632 din 21 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge capătul de cerere formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., O., F., G., I., N., L., P., H., Q., J., M., K., privind obligarea pârâtului Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, ca rămas fără obiect.

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2021.