Sufficiency of appellate grounds: Nullity of civil appeal for failure to specify concrete legal illegality under Art. 486(1)(d) CPC
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Justice (High Court of Cassation and Justice) admitted the exception of nullity and declared the appeal null, thereby upholding the first-instance decision from the Court of Appeal of Iași which had dismissed the plaintiff's claim. The dispute involved a request to compel the External Intelligence Service (SIE) to declassify and communicate specific information regarding the plaintiff's status as a former subject of political surveillance and allegations concerning a specific school of external intelligence, with the SIE responding that the plaintiff was not subject to its legally attributed actions. The appellate court did not proceed to the merits, finding the appeal procedurally defective under Articles 248, 486, and 487 of the Civil Procedure Code; specifically, the appellant failed to provide the mandatory statement of grounds of illegality required under Article 486(1)(d), offering only a general expression of dissatisfaction rather than concrete legal or factual critiques that would satisfy the requirements for an appeal under Article 488(1)(8).
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 13 din Legea nr. 554/2001, art. 13 din Legea nr. 544/2001, art. 486 C. proc. civ, art. 486 din C. proc. civ, articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ; Sufficiency of appellate grounds: Nullity of civil appeal for failure to specify concrete legal illegality under Art. 486(1)(d) CPC: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 3 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 23.04.2019 pe rolul Tribunalului Vaslui, sub nr. x/2019 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Informaţii Externe, a contestat răspunsul nr. x/05.04.2019 şi a solicitat în principal obligarea pârâtului SIE să recunoască, să reconstituie, să declasifice şi să comunice informaţii despre cazul reclamantului, respectiv să verifice pârâtul SIE activitatea şcolii DIE din anii 1987-1989-1998, să verifice arhivele fostei securităţi precum şi să declasifice şi să comunice dosarul politic făcut de fosta securitate la B. în anul 1987.
Prin sentinţa nr. 267/CA/2019 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019.
2. Hotărârea instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 130 din data de 22.11.2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Serviciul de Informaţii Externe.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei nr. 130 din data de 22.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..
Prin cererea de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant arătând că hotărârea primei instanţe este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materia, cu abuz de putere la ordinul securităţii, cu încălcarea art. 13 din Legea nr. 554/2001.
În acest sens susţine că din ultimul paragraf las pag. 2 apare dovada foarte clară, se confirmă că pârâtul deţine informaţii clasificate despre cazul său, cobai uman şi prin deducţie şcoala DIE este căutat de 32 de ani.
În sentinţa dată se descrie foarte corect plângerea reclamantului în faţa instanţei şi a pretenţiilor ridicate şi în acest context apare întrebarea "dacă s-a înţeles aşa bine plângerea şi problemele ridicate de ce nu se face nimic să se oprească o crimă gravă".
Din legea de funcţionare a SIE, Legea nr. 1/1998 se vede care este activittea SIE "SIE este organul de stat specializat în domeniul informaţiilor externe privind siguranţa naţională, apărarea României şi a intereselor sale".
Din cererea în bza Legii nr. 544/2001 se vede cum a adus acuzaţii grave Şcolii DIE şi a cerut informaţii publice despre cazul său în legătură cu această şcoală.
În răspunsul nr. x/2019 SIE spune că recurentul-reclamant nu face obiectul unei acţiuni atribuită prin lege SIE, ceea ce este corect şi necontestat.
Eschivarea constă în faptul că răspunsul dat nu se referă la activitatea şcolii DIE în legătură cu cazul său, iar instanţa se preface că nu a înţeles eschivarea reclamantă.
Astfel, se confirmă bănuiala că şcoala DIE este cea care îl foloseşte cobai de 32 de ani. Dacă deţine informaţii clasificate la cazul său înseamnă că le deţine numai şi numai în calitate de autor al crimei cobai uman prin şcoala DIE.
În concluzie, prima instanţă şi pârâtul încalcă grav art. 13 din Legea nr. 544/2001.
4. Apărările formulate în cauză.
Intimatul-pârât Serviciul de Informaţii Externe a depus întâmpinare prin care invocă excepţia nulităţii recursului şi în subsidiar, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 05 martie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 03 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:
"(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc".
Potrivit dispoziţiilor art. 486 din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...)
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)
(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."
Totodată, articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
În speţă, cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, conform art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, având în vedere că recurentul-reclamant nu a formulat critici concrete care să permită încadrarea lor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei legal al cererii de recurs, ci a procedat la expunerea unor fapte şi afirmaţii din care rezultă doar exprimarea unei nemulţumiri cu privire la soluţia pronunţată de prima instanţă.
Aşa fiind, având în vedere că titularul căii de atac nu a menţionat în cererea de recurs motivele de nelegalitate, prin care să combată argumentele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de fond atunci când a pronunţat soluţia recurată, astfel cum menţioneză dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., precum şi faptul că nu au fost identificate de către instanţa de control judiciar motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursul pentru lipsa motivării şi va constata nulitatea recursul declarat.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursul pentru lipsa motivării şi va constata nulitatea recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului.
Constată nulitatea recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 130 din 22 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2021.