Tax loss reduction annulled as tax authority's right to establish obligation prescribed before inspection began
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the tax authorities, thereby upholding the lower court’s ruling in favor of the taxpayer. The dispute concerned a fiscal inspection that attempted to reduce the company's tax loss for the 2010 fiscal year by approximately 9.78 million RON; the core issue was whether the tax authority’s right to establish this obligation had prescribed before the inspection began. Relying on Articles 23 and 91 of Emergency Government Ordinance No. 92/2003 (Fiscal Procedure Code) and Decision No. 21/2020, the court held that the five-year statute of limitations begins on January 1 of the year following the realization of the taxable profit (i.e., January 1, 2011), not from the expiration of the tax declaration deadline. Consequently, because the limitation period expired on January 1, 2016, prior to the start of the inspection in November 2016, the administrative decisions challenging the tax loss were deemed illegal and were annulled.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Tax loss reduction annulled as tax authority's right to establish obligation prescribed before inspection began: The dispute concerned a fiscal inspection that attempted to reduce the company's tax loss for the 2010 fiscal year by approximately 9.78 million RON; the core issue was whether the tax authority’s right to establish this obligation had prescribed before the inspection began. Relying on Articles 23 and 91 of Emergency Government Ordinance No. 92/2003 (Fiscal Procedure Code) and Decision No. 21/2020, the court held that the five-year statute of limitations begins on January 1 of the year following the realization of the taxable profit (i.e., January 1, 2011), not from the expiration of the tax declaration deadline. Consequently, because the limitation period expired on January 1, 2016, prior to the start of the inspection in November 2016, the administrative decisions challenging the tax loss were deemed illegal and were annulled.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain procedural ground for dismissing the appeals as unfounded in administrative litigation.
Procedural rule governing the decision on the merits of the appeal under the Code of Civil Procedure.
Full text
Şedinţa publică din data de 3 martie 2021
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 20.09.2017, sub nr. x/2017, societatea reclamantă A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B.. în contradictoriu cu pârâţii D.G.R.F.P. Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanta şi A.N.A.F - Direcţia Generala de Soluţionare a Contestaţiilor a solicitat:
- anularea parţiala a Deciziei nr. 158/17.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. A-SLP 1004/25.04.2017, respectiv a soluţiei de respingere ca nemotivată a contestaţiei formulată împotriva Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/06.02.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2017, în ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 9.782.141 RON cu care a fost diminuată pierderea fiscală;
- anularea Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/06.02.2017 emisă de A.J.F.P. Constanţa, în ceea ce priveşte cheltuielile în suma de 9.782.141 RON cu care a fost diminuată pierderea fiscală;
- anularea Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 06.02.2017 şi înregistrat sub nr. x/06.02.2017 încheiat de A.J.F.P. Constanţa, în ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 9.782.141 RON cu care a fost diminuată pierderea fiscală.
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 278/CA din data de 19.12.2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. - prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Regională A Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Finanţelor Publice Constanţa şi A.N.A.F - Direcţia Generală De Soluţionare A Contestaţiilor, a anulat, în parte, Decizia nr. 158/17.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei formulată de A. S.R.L., în privinţa respingerii ca nemotivată a contestaţiei împotriva Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/06.02.2017, în ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 9.782.141 RON, cu care a fost diminuată pierderea fiscală, a anulat Decizia privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/06.02.2017 în privinţa stabilirii bazei impozabile stabilită suplimentar pentru anul 2010 - în ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 9.782.141 RON, cu care a fost diminuată pierderea fiscală şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2017 în ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 9.782.141 RON, cu care a fost diminuată pierderea fiscală.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 278/CA din data de 19.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâtele D.G.R.F.P. Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanta şi A.N.A.F - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.
Deşi au fost formulate cereri de recurs separate, ambele pârâte au invocat, în esenţă, aceleaşi critici.
Astfel, se consideră că prin sentinţa recurată, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că la momentul începerii inspecţiei fiscale, dreptul autorităţii fiscale de a modifica baza de impunere aferentă impozitului pe profit pentru anul 2010 era prescris.
Prin decizia de soluţionare nr. 158/17.05.2017 s-a dispus respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulate împotriva Deciziei privind modificarea bazei de impozitare nr. 46/06.02.2017 în ceea ce priveşte cheltuielile în suma de 9.782.141 RON cu care a fost diminuată pierderea fiscală.
Astfel, cu privire la pct. 1 al dispozitivului actului administrativ respectiv respingerea ca nemotivată, organul de soluţionare a contestaţiilor a avut în vedere dispoziţiile dispoziţiile art. 276 alin. (1) Codul de procedură fiscală coroborat cu pct. 11.1, lit. b) din Ordinul nr. 3741/2011 al Preşedintelui A.N.A.F. privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX al O.G. nr. 92/2003.
Reclamanta, deşi a formulat contestaţia administrativă, în cuprinsul acesteia, în ceea ce priveşte suma de 9.782.141 RON cu care organele de inspecţie fiscală au dispus diminuarea pierderii fiscale, nu a înţeles să-şi motiveze în niciun fel contestaţia, respectiv nu a depus niciun document în susţinerea propriei cauze, nu a prezentat situaţia de fapt şi nu a invocat niciun articol de lege în apărarea sa, singura critica fiind cea privitoare la prescripţie.
În ceea ce priveşte momentul la care se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată şi de la care începe să curgă termenul de prescripţie, trebuie stabilit momentul în care se constituie baza de impunere care generează creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă, precum şi momentul în care se nasc dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă.
Astfel, în sensul prevederilor art. 23 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, naşterea dreptului organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată, este naşterea dreptului la acţiune, respectiv a dreptului organului fiscal la acţiunea de a stabili obligaţii fiscale.
Dreptul la acţiune al organului fiscal pentru stabilirea obligaţiilor fiscale se naşte la data la care a expirat termenul legal de depunere a declaraţiei fiscale pentru perioada respectivă.
În mod concret, în ceea ce priveşte impozitul pe profit, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare:
"contribuabilii au obligaţia să depună o declaraţie anuală de impozit pe profit până la data de 15 aprilie inclusiv a anului următor."
În acelaşi sens sunt şi prevederile Anexei nr. 9 privind Instrucţiunile de completare a formularului 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit", cod 14.13.01.04 prevăzute în OPANAF nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă referitor la declaraţia privind impozitul pe profit aferent anului 2010.
În concluzie, baza impozabilă s-a constituit la sfârşitul perioadei fiscale, iar dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia corelativă s-au născut la termenul de declarare, respectiv termenul prevăzut pentru depunerea situaţiilor financiare.
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 25 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia instanţei de recurs.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 158/17.05.2017 privind soluţionarea contestaţiei înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sub nr. A-SLP 1004/25.04.2017, formulată împotriva Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/06.02.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.02.2017, în ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 9.782.141 RON cu care a fost diminuată pierderea fiscală; anularea Deciziei privind modificarea bazei de impozitare ca urmare a inspecţiei fiscale nr. x/06.02.2017 emisă de A.J.F.P. Constanţa, în ceea ce priveşte cheltuielile în suma de 9.782.141 RON cu care a fost diminuată pierderea fiscală şi anularea Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 06.02.2017 şi înregistrat sub nr. x/06.02.2017 încheiat de A.J.F.P. Constanţa, în ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 9.782.141 RON cu care a fost diminuată pierderea fiscală.
Prima instanţă a admis acţiunea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că dreptul autorităţii fiscale de a dispune diminuarea pierderii fiscale pentru anul 2010 este prescris având în vedere că, operaţiunile care au generat sumele de bani evidenţiate de autoritatea fiscală au avut loc în cursul anului 2010 (01.01.2010 - 30.09.2010 şi 01.10.2010 - 31.12.2010), acesta fiind şi momentul constituirii bazei de impunere, iar termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă la data de 01.01.2011 şi s-a împlinit la data de 01.01.2016.
Învestită cu soluţinarea cererilor de recurs prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.
Astfel, potrivit art. 91 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, denumit "Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale":
"(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel".
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, denumit "Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale":
"(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. (2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată".
În raport de aceste dispoziţii, în mod corect a reţinut prima instanţă că textele de lege relevante nu stabilesc că dreptul la acţiune pentru stabilirea obligaţiilor fiscale, în cauza de faţă, se naşte de la data la care a expirat termenul legal de depunere a declaraţiei fiscale, în cazul de faţă formularul 101 - declaraţie privind impozitul pe profit, ci momentul de constituire a bazei de impunere este momentul în care are loc o operaţiune care generează venituri impozabile.
Odată constituită baza de impunere, aceasta generează creanţe şi obligaţii fiscale, termen de prescripţie, dreptul organului fiscal de a urmări legalitatea operaţiunilor privind înregistrarea în contabilitate.
De asemenea, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 21/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2020, prin care se confirmă "că termenul de prescripţie de 5 ani pentru stabilirea de obligaţii fiscale în temeiul O.G. nr. 92/20003 privind Codul de procedură fiscală, începe să curgă în cazul impozitului pe profit de la 1 ianuarie a anului următor realizării profitului. Totodată, s-a reţinut că declaraţia fiscală nu constituie bază de impunere, ci aceasta trebuie depusă tocmai ca urmare a faptului că a fost deja constituită o bază de impunere în anul fiscal anterior, care a dat naştere dreptului de creanţă fiscală şi obligaţiei fiscale corelative".
În consecinţă, având în vedere că operaţiunile care au generat sumele de bani evidenţiate de autoritatea fiscală au avut loc în cursul anului 2010 (01.01.2010 - 30.09.2010 şi 01.10.2010 - 31.12.2010), acesta fiind şi momentul constituirii bazei de impunere, iar termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă la data de 01.01.2011 şi s-a împlinit la data de 01.01.2016, în mod corect a reţinut prima instanţă că la momentul începerii inspecţiei fiscale, respectiv la data de 21.11.2016, dreptul autorităţii fiscale de a modifica baza de impunere aferentă impozitului pe profit pentru anul 2010 era prescris, aspect care a atras nelegalitatea deciziei de soluţionare a contestaţiei şi a deciziei de impunere în ceea ce priveşte suma totală de 9.782.141 RON.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.
7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva sentinţei nr. 278 din 19 decembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2021.