Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1296/2021 AI generated

Nullity of appeal for failure to substantiate grounds: constitutional challenge to emergency public health orders

Case Number Decizia nr. 1296/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null, thereby upholding the Court of Appeal of Oradea's prior decision to reject the plaintiff's motion to refer the constitutionality of Military Orders no. 1-8/2020 to the Constitutional Court. The dispute concerned an individual's challenge to public health measures imposed during a state of emergency, specifically asserting that the orders were unconstitutional and caused financial hardship due to the lack of employment income. The appellate court ruled the appeal was procedurally null because the appellant failed to file separate appeal reasons within the statutory deadline, relying solely on a simple declaration of appeal without the required legal grounds. Applying Articles 486, 487, and 489 of the Civil Procedure Code, the court held that the failure to substantiate the appeal with specific grounds of illegality constituted a procedural defect subject to nullity, and as no public order grounds were identified to cure the defect, the appeal was declared null and void.

Legislator headnote

AI generated

art. 138 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 486 din C. proc. civ, articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 489 din C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to substantiate grounds: constitutional challenge to emergency public health orders: 1-8/2020 to the Constitutional Court. The dispute concerned an individual's challenge to public health measures imposed during a state of emergency, specifically asserting that the orders were unconstitutional and caused financial hardship due to the lack of employment income. The appellate court ruled the appeal was procedurally null because the appellant failed to file separate appeal reasons within the statutory deadline, relying solely on a simple declaration of appeal without the required legal grounds. Applying Articles 486, 487, and 489 of the Civil Procedure Code, the court held that the failure to substantiate the appeal with specific grounds of illegality constituted a procedural defect subject to nullity, and as no public order grounds were identified to cure the defect, the appeal was declared null and void.

Keywords

AI generated
procedural nullity constitutionality statutory grounds public order grounds failure to state reasons state of emergency

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the nullity exception and declaring the appeal null due to lack of motivation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2020 pe rolul Curţii de Apel Oradea, în dosar nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, U.A.T. - Primăria Agriş, Preşedintele României şi Guvernul României, a solicitat a se dispune admiterea contestaţiei împotriva O.U.G. nr. 195/2020 şi O.M. nr. 1-2/2020, arătând că neavând venituri şi nefiind angajat cu contract de muncă, se află în dificultate de a se întreţine financiar din cauza măsurilor provocate de starea de urgenţă a pandemiei.

Printr-o cerere de chemare în judecată cu conţinut identic, înregistrată în dosar nr. x/2020, acelaşi reclamant a chemat în judecată aceiaşi pârâţi, iar prin sentinţa nr. 1230/25.05.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi teritorială, cauza fiind declinată Curţii de Apel Oradea.

După înregistrarea cauzei pe rolul Curţii de Apel Oradea, la termenul de judecată din data de 28.07.2020, s-a admis excepţia litispendenţei, constatând identitate de părţi, obiect şi cauză între cele două dosare, acestea fiind reunite sub nr. x/2020, în baza art. 138 C. proc. civ.

În cadrul cererii de chemare în judecată reclamantul A. a invocat formal excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţelor militare nr. 1-8/2020.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 74/CA/P.I. din data de 29.07.2020, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţelor militare nr. 1-8/2020.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 74/CA/P.I. din data de 29.07.2020, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., fără a depune motivele de recurs.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Administraţia Prezidenţială a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa motivelor de recurs.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a invocat excepţia nulităţii recursului pentru lipsa semnăturii şi excepţia nulităţii pentru lipsa motivelor de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 14 decembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 03 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc", Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (...)

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Totodată, articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

În speţă, cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, conform art. 486 alin. (3) din acelaşi cod, recurentul-reclamant depunând la dosar la data de 30.07.2020, prin poştă, o simplă declaraţie de recurs împotriva sentinţei civile nr. 74/CA/P.I. din data de 29.07.2020, prin care Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţelor militare nr. 1-8/2020.

Or, după înregistrarea declaraţiei de recurs şi primirea hotărârii primei instanţe, recurentul-reclamant nu a depus motivele de recurs printr-un memoriu separat, aşa cum dispun prevederile legale sus-citate.

În aceste condiţii, în cauză operează incidenţa dispoziţiilor art. 489 din C. proc. civ. care sancţionează nemotivarea recursului şi care prevăd că:

"(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3).

(3) Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în şedinţă publică."

Aşa fiind, având în vedere că titularul căii de atac nu a menţionat în cererea de recurs motivele de nelegalitate, prin care să combată argumentele de fapt şi de drept avute în vedere de instanţa de fond atunci când a pronunţat soluţia recurată şi nici nu a formulat un memoriu separat privind aceste motive, astfel cum permit dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., precum şi faptul că nu au fost identificate de către instanţa de control judiciar motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursul pentru lipsa motivării şi va constata nulitatea recursul declarat.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursul pentru lipsa motivării şi va constata nulitatea recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului.

Constată nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 74/CA/PI din 29 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2021.