Court clerk exam fee claim rejected as inadmissible and unmeritorious; appeal final.

Şedinţa publică din data de 3 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 15 martie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii ("CSM") şi Guvernul României, a solicitat:

- în principal, anularea art. 2 alin. (2) lit. a) din cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 183/2005 privind înfiinţarea pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii şi anularea art. 5 din anexa Hotărârii Plenului CSM nr. 173/22.03.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, a art. 4 din dispozitivul Hotărârii Plenului CSM nr. 94 din 28 ianuarie 2016, a art. 4 din dispozitivul Hotărârii Plenului CSM nr. 80 din 26 ianuarie 2015 şi a art. 4 din dispozitivul Hotărârii Plenului CSM nr. 203 din 6 martie 2014;

- în subsidiar, obligarea pârâtului Guvernul României la modificarea art. 2 alin. (2) lit. a) din cuprinsul H.G. nr. 183/2005, în sensul eliminării taxei de concurs la Şcoala Naţională de Grefieri sau în sensul introducerii unor criterii minimale şi a unui plafon maximal de determinare a taxei de concurs (atât pentru SNG, cât şi pentru alte concursuri juridice), precum şi posibilitatea acordării unor facilităţi (scutiri, diminuări, eşalonări) celor cu venituri mici sau inexistente, întocmai cum există în cazul taxelor judiciare de timbru, precum şi obligarea pârâtului CSM la modificarea art. 4 din dispozitivul Hotărârii Plenului CSM nr. 94 din 28 ianuarie 2016, a art. 4 din dispozitivul Hotărârii Plenului CSM nr. 80 din 26 ianuarie 2015 şi a art. 4 din dispozitivul Hotărârii Plenului CSM nr. 203 din 6 martie 2014, în sensul reducerii cuantumului taxei de înscriere la concurs la valoarea de 150 de RON;

- obligarea pârâtului CSM la restituirea contravalorii taxelor plătite de reclamant, în funcţie de soluţia adoptată la punctele I şi II din petitul cererii;

- obligarea pârâţilor CSM şi Guvernul României, în solidar, la suportarea cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 26 aprilie 2017, Ministerul Justiţiei a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, cerere care a fost admisă în principiu prin încheierea din 27 septembrie 2017.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4517 din 22 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Guvernul României, ca inadmisibilă, în privinţa capetelor de cerere privind anularea parţială a HCSM nr. 94/2016, HCSM nr. 80/2015 şi HCSM nr. 203/2014 şi în privinţa capetelor de cerere formulate în subsidiar şi ca nefondată, în rest.

Totodată, instanţa de fond a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Justiţiei în favoarea pârâtului Guvernul României.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4517 din 22 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod greşit, în paragraful 5 din pagina 15 a sentinţei atacate, că reclamantul nu ar fi indicat reglementarea de rang superior încălcată prin Hotărârea Plenului CSM nr. 173/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, deşi acesta a indicat în acţiune că se referă la Legea nr. 567/2004, act normativ la ale cărui dispoziţii intimatul-pârât CSM a adăugat prin regulament. Totodată, a sesizat recurentul-reclamant o eroare de redactare în cuprinsul acestui paragraf, arătând că instanţa de fond a făcut trimitere la H.G. nr. 137/2007, deşi în speţă era în discuţie H.G. nr. 183/2005.

În opinia recurentului-reclamant, Regulamentul de concurs trebuie raportat la Legea nr. 567/2004, iar nu la Legea nr. 500/2002, în condiţiile în care intervenientul şi pârâtul au recunoscut că obiectul de reglementare al H.G. nr. 183/2005 nu priveşte stabilirea unei taxe de înscriere la concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri. Prin urmare, intimatul CSM nu putea stabili o taxă de concurs decât raportat la actele normative superioare care prevăd posibilitatea perceperii unei astfel de taxe, indicând drept exemplu prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 303/2004.

Cât priveşte cererea de anulare a art. 5 din anexa la Regulamentul de concurs, recurentul a susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit acest petit, încălcând prevederile imperative ale art. 4, art. 13 şi art. 58 din Legea nr. 24/2000. Orice excepţie trebuie prevăzută expres în lege, iar în cauza de faţă, absenţa interdicţiei nu echivalează cu permisiunea instituirii unei taxe de concurs, cum în mod greşit a apreciat instanţa de fond, regula în sistemul public fiind aceea a nereglementării unei taxe de concurs.

A învederat recurentul-reclamant că intimatul-pârât CSM nu a demonstrat necesitatea majorării taxei de concurs în anul 2016 şi nu a menţionat în Hotărârea PCSM nr. 94/28.01.2016 criteriile pe baza cărora să se poată stabili suma efectiv necesară pentru organizarea concursului. Lipsa motivării acestei hotărâri constituie temei de nulitate a măsurii dispuse, în raport de prevederile art. 6 din Convenţia EDO şi art. 3, art. 6 şi art. 20 din C. proc. civ.

Printr-o altă critică, recurentul a susţinut că instanţa de fond nu a analizat oportunitatea majorării taxei de concurs, susţinând că nu este competentă să procedeze la această analiză, ceea ce contravine art. 5 C. proc. civ.

Reclamantul a prezentat şi critici referitoare la considerentele instanţei de fond cu privire la caracterul de acte administrative individuale a Hotărârilor PCSM 94/2016, nr. 80/2015 şi nr. 203/2014, apreciind că aceste concluzii sunt nemotivate, nefiind expus temeiul legal sau raţionamentul logico-juridic pe care se fundamentează. Aceste hotărâri nu se referă la persoane determinate sau determinabile, nu-i erau adresate reclamantului şi au caracter generic, deci normativ, având acelaşi regim juridic cu Hotărârea Plenului CSM nr. 173/2007, astfel încât în mod greşit a fost admisă excepţia inadmisibilităţii în privinţa anulării art. 4 din aceste hotărâri, atacarea lor în contencios administrativ nefiind condiţionată de termenul prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-reclamant a criticat şi soluţia de respingere, ca inadmisibil, a capătului de cerere subsidiar, privind modificarea actelor normative, în raport de prevederile art. 18 şi art. 24 din Legea nr. 554/2004, care prevăd sintagma de "modificare" a actului administrativ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările înregistrate în dosarul instanţei de recurs, intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Consiliul Superior al Magistraturii şi intimatul-intervenient Ministerul Justiţiei au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale

Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2021, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 7 şi art. 17 din Legea nr. 567/2004.

În vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate, s-a dispus constituirea dosarului asociat nr. x/2017, conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la criticile formulate cu privire la modul de soluţionare a cererii în anularea art. 5 din anexa Hotărârii Plenului CSM nr. 173/22.03.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Recurentul-reclamant a susţinut că a indicat în cuprinsul acţiunii reglementarea de rang superior încălcată prin această hotărâre, făcând trimitere la cel de-al doilea paragraf al cererii de chemare în judecată. Înalta Curte constată că motivele expuse în acest paragraf al acţiunii nu indică textul normativ care ar dispune contrar art. 5 din anexa Hotărârii Plenului CSM nr. 173/22.03.2007, reclamantul rezumându-se la a susţine o pretinsă neconcordanţă a acestui articol cu dispoziţiile Legii nr. 567/2004.

Pe de-o parte, recurentul-reclamant nu a indicat un anumit articol din Legea nr. 567/2004, care ar fi nesocotit prin stabilirea şi perceperea unei taxe de concurs. Pe de altă parte, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, reglementarea din cuprinsul art. 5 din anexa la Regulamentul de concurs, care prevede stabilirea unei taxe pentru înscrierea la concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, nu s-a întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 567/2004, ci pe prevederile art. 2 din H.G. nr. 183/2005, raportat la art. 67 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, care prevăd posibilitatea constituirii veniturilor proprii ale instituţiilor publice, în speţă Consiliul Superior al Magistraturii, din taxe percepute pentru înscrierea la examenele sau concursurile de admitere.

Aşadar, simpla menţionare generică, de către reclamant, a pretinsei încălcări a Legii nr. 567/2004, nu echivalează cu indicarea reglementării de rang superior încălcată prin art. 5 din anexa Hotărârii Plenului CSM nr. 173/22.03.2007, mai ales în condiţiile în care acest act normativ nu reprezintă temeiul emiterii hotărârii atacate.

În strânsă legătură cu acest motiv de recurs, reclamantul a criticat greşita raportare a regulamentului de concurs, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 173/22.03.2007, la Legea nr. 500/2002, considerând că în analiza legalităţii acestei hotărâri trebuie avute în vedere dispoziţiile Legii nr. 567/2004; a invocat recurentul nelegalitatea stabilirii unei taxe de concurs prin reglementarea secundară în lipsa prevederii acestei posibilităţi prin Legea nr. 567/2004, aspect de natură a încălca prevederile art. 4, art. 13 şi art. 58 din Legea nr. 24/2000. Nici aceste critici nu pot fi primite, întrucât posibilitatea perceperii taxei de participare la concursul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri este o problemă care vizează sursele de finanţare ale activităţii CSM, astfel încât, prin obiectul său, hotărârea Plenului CSM se raportează la Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi la H.G. nr. 183/2005 privind înfiinţarea pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, iar nu la Legea nr. 567/2004, care reglementează statutul personalului auxiliar al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Totodată, lipsa unor prevederi în Legea nr. 567/2004, referitoare la posibilitatea instituirii unei taxe de concurs pentru admiterea în profesie, nu echivalează cu o încălcare a dispoziţiilor legii prin actul administrativ normativ. Nu se poate decela vreo încălcare a dispoziţiilor Legii nr. 567/2004 prin art. 5 din anexa Hotărârii Plenului CSM nr. 173/22.03.2007, neexistând o prevedere legală expresă care să interzică perceperea taxelor de concurs pentru admiterea la Şcoala Naţională de Grefieri. În lipsa unei interdicţii exprese în cuprinsul Legii nr. 567/2004, având în vedere şi posibilitatea constituirii fondurilor CSM din surse reprezentate de taxele de concurs, conform art. 2 alin. (2) lit. a) din cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 183/2005 privind înfiinţarea pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii a unei activităţi finanţate integral din venituri proprii, raportat la art. 67 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, Înalta Curte constată a fi corect argumentul instanţei de fond, potrivit căruia instituirea taxei intră în marja de apreciere a autorităţii publice.

Cât priveşte invocata regulă a desfăşurării concursurilor pentru ocuparea funcţiilor din sistemul public fără perceperea unor taxe de concurs, Înalta Curte o apreciază a fi nerelevantă în soluţionarea prezentei cauze, în cadrul căreia se analizează legalitatea impunerii taxei de participare pentru susţinerea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri.

Nerelevantă în soluţionarea recursului este şi critica vizând eroarea materială din cuprinsul sentinţei recurate (respectiv menţionarea numărului hotărârii de Guvern ca fiind "173/2007", în loc de "183/2005"), Înalta Curte constatând că această eroare nu influenţează în vreun fel raţionamentul logico-juridic din considerentele instanţei de fond şi poate fi îndreptată pe calea prevăzută de art. 442 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte soluţia de inadmisibilitate a petitului vizând anularea parţială a HCSM nr. 94/2016, HCSM nr. 80/2015 şi HCSM nr. 203/2014, prin care s-a stabilit taxa pentru concursurile de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri desfăşurate în anii 2014, 2015 şi 2016, recurentul-reclamant şi-a întemeiat argumentaţia pe caracterul normativ al acestor acte administrative, susţinând, astfel, că nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Instanţa de recurs consideră a fi nefondate aceste susţineri, constatând că cele trei hotărâri, prin obiectul de reglementare şi sfera persoanelor cărora li se adresează, au natura unor acte administrative individuale.

Distincţia între actele administrative individuale şi cele normative se realizează în funcţie de scopul pentru care acestea au fost adoptate sau emise şi întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, în timp ce actele administrative individuale urmăresc realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produc efecte, de regulă, faţă de o persoană, sau uneori faţă de mai multe persoane, determinate sau determinabile.

În cauză, prin cele trei hotărâri contestate s-a aprobat organizarea concursului de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri pentru anii 2014, 2015 şi 2016, numărul de locuri scoase la concurs, bibliografia şi cuantumul taxei de concurs, astfel încât ele sunt aplicabile în situaţii strict determinate şi produc efecte juridice în raport cu un număr determinabil de persoane, ceea ce le conferă caracterul de acte administrative cu caracter individual. Este nerelevantă pentru calificarea actului susţinerea recurentului în sensul că persoanele destinatare ale hotărârilor sunt determinate generic. Relevant este că aceste hotărâri nu conţin reguli generale cu aplicabilitate repetată, ci stabilizează o situaţie juridică precisă, în favoarea unui număr restrâns şi bine definit de subiecte de drept. Totodată, nici împrejurarea că actele administrative nu se adresează direct reclamantului nu poate fi reţinută, întrucât, pentru stabilirea caracterului de act administrativ individual nu este necesară indicarea expresă a reclamantului şi/sau a altor persoane, câtă vreme actul îndeplineşte criteriul determinabilităţii persoanelor cărora li se adresează.

Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit în mod corect natura de acte administrative individuale a HCSM nr. 94/2016, HCSM nr. 80/2015 şi HCSM nr. 203/2014, context în care recurentul-reclamant avea obligaţia de a urma procedura plângerii prealabile, înainte de formularea cererii în anulare. Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamantul a depus plângerea prealabilă la data de 25 octombrie 2016, deşi a cunoscut de existenţa şi conţinutul hotărârilor atacate la datele de 27 martie 2014, 27 februarie 2015 şi 23 februarie 2016 (respectiv la data plăţii fiecăreia din taxele de concurs stabilite prin aceste acte, aspect necontestat în recurs), cu depăşirea termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) şi (7) din legea nr. 554/2004, motiv pentru care soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de anulare parţială a acestor hotărâri este legală şi va fi menţinută de instanţa de recurs.

Referitor la criticile privind lipsa motivării Hotărârii CSM nr. 94/28.01.2016, din perspectiva neindicării criteriilor în baza cărora intimatul-pârât CSM a decis majorarea taxei de concurs în anul 2016, Înalta Curte reţine că, în privinţa acestei hotărâri, instanţa de fond a admis excepţia inadmisibilităţii cererii în anulare, ca urmare a nerespectării termenului de formulare a plângerii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Or, criticile formulate de recurent privesc aspecte de fond ale cererii, asupra cărora Înalta Curte nu poate aprecia, menţinerea soluţiei de inadmisibilitate a acţiunii reprezentând un impediment în examinarea fondului pricinii.

În fine, vor fi respinse, ca nefondate, criticile referitoare la respingerea, ca inadmisibil, a petitului subsidiar, prin care se solicită modificarea actelor administrative atacate.

În ceea ce priveşte actul administrativ normativ a cărui modificare s-a solicitat, Înalta Curte reţine că modificările solicitate de reclamant se referă la eliminarea taxei de concurs sau introducerea unor criterii de determinare a cuantumului acesteia şi a posibilităţii acordării unor facilităţi. În raport de obiectul modificărilor solicitate, Înalta Curte constată că reclamantul solicită pronunţarea unei soluţii prin care judecătorul să oblige autoritatea să reglementeze într-o anumită modalitate, ceea ce reprezintă o intervenţie în sfera de competenţă a puterii executive. Instanţa de contencios administrativ poate verifica, din punct de vedere al legalităţii, conformitatea conduitei autorităţii publice cu dispoziţiile legale care îi reglementează activitatea, fără ca, prin actul de judecată, să suplinească voinţa autorităţii, obligând la executarea unei anumite obligaţii care intră în sfera de apreciere exclusivă a acesteia. Instanţa de judecată nu poate să se substituie autorităţii executive în exercitarea atribuţiilor sale, fără să-şi depăşească propria competenţă generală şi rol constituţional.

Referitor la cererea de modificare a actelor administrative individuale (Hotărârile PCSM nr. 94/2016, nr. 80/2015 şi nr. 203/2014), în sensul reducerii cuantumului taxelor pentru participarea la examenul de admitere la Şcoala Naţională de Grefieri, Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea capătului principal de cerere, vizând acţiunea în anularea acestor hotărâri, pentru depăşirea termenului de formulare a plângerii prealabile, are efecte şi asupra capătului subsidiar de cerere. Prin acţiunea în contencios administrativ se analizează aspectele de legalitate ale actelor administrative, "modificarea" la care se referă reclamantul reprezentând o consecinţă a constatării nelegalităţii actelor contestate. Or, cât timp acţiunea în anulare este inadmisibilă, neîndeplinind o condiţie de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, nu poate fi considerată admisibilă nici pretenţia de modificare a hotărârilor Plenului CSM.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, criticile formulate de recurentul-reclamant fiind nefondate.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 4517 din 22 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 martie 2021.