Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1250/2021 AI generated

Recourse against jurisdictional declination barred by statutory non-appealability of incompetence orders

Case Number Decizia nr. 1250/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania rejected the appeal as inadmissible, leaving the lower court's dismissal of the cancellation objection in force and imposing a 500 RON judicial fine on each appellant for filing a manifestly groundless motion under Article 187(1)(1)(a) of the Code of Civil Procedure. The dispute arose when the appellants filed a cancellation objection against a Court of Appeal decision that had declared its lack of material jurisdiction and declined the case to the Bucharest Tribunal; the appellants attempted to appeal this declination ruling, alleging procedural nullity and erroneous findings on stamp duty. The decisive legal basis was Article 132(3) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that a court’s declaration of incompetence is final and not subject to any appeal, rendering the attempted recourse legally unavailable and justifying the rejection for lack of a statutory right of appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Recourse against jurisdictional declination barred by statutory non-appealability of incompetence orders: , au fost invocate: Lg 544/2001, Lg 554/2004; art. 118 alin. 1 lit. e), i) şi (2), art. 120 alin. 1 (2), art. 121, 123(2), 124(1), 125(1), art. 138 (2), art. 143 (2) (3) din Lg 1/2011; art. 3, 7 (3), 8 (2), 11, 12, 21 din OM 6125/2016; Codul muncii; art. 503 alin. (1) noul C. proc. civ.

Keywords

AI generated
declining of jurisdiction procedural nullity Civil Procedure Code statutory right procedural duty standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
art. 503 alin. (1) din C. proc. civ
1799/17.04.2018, conform art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
Astfel, prin recursul declarat reclamanţii au arătat că "hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, grav viciu de procedură potrivit art. 488 alin.
art. 457 alin. (1) C. proc. civ
Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
art. 483 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar dispoziţiile art.
art. 132 alin. (3) C. proc. civ
1799 din 17.04.2018 împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare este o sentinţă prin care s-a declinat competenţa şi potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamanţilor ca inadmisibil.
art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ
Totodată, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:
art. 496 din C. proc. civ
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 2 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin contestaţia în anulare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.04.2018, sub nr. x/2018, contestatorii A. şi B. au solicitat anularea hotărârii nr. 1799/17.04.2018, conform art. 503 alin. (1) din C. proc. civ.

În drept, au fost invocate: Lg 544/2001, Lg 554/2004; art. 118 alin. 1 lit. e), i) şi (2), art. 120 alin. 1 (2), art. 121, 123(2), 124(1), 125(1), art. 138 (2), art. 143 (2) (3) din Lg 1/2011; art. 3, 7 (3), 8 (2), 11, 12, 21 din OM 6125/2016; Codul muncii; art. 503 alin. (1) noul C. proc. civ.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2797 din data de 13 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia netimbrării şi a anulat contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 1799 din 17.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii Ministerul Educatiei Nationale prin Burghilă Daniela Vasilica, Ministerul Educatiei Nationale prin Năstase Pavel - Ministru Al Educaţiei Naţionale şi Ministerul Educatiei Nationale, ca netimbrată.

Prin sentinţa nr. 1799 din 17.04.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. şi pe pârâţii Ministerul Educatiei Nationale prin Burghilă Daniela Vasilica, Ministerul Educatiei Nationale prin Năstase Pavel - Ministru al Educaţiei Naţionale şi Ministerul Educatiei Nationale în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competenţă, suspendă judecata şi înaintează dosarul cauzei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului.

Fără cale de atac."

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2797 din data de 13 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Astfel, prin recursul declarat reclamanţii au arătat că "hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, grav viciu de procedură potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., instnaţa de reexaminare şi instanţa de fond nu si-au îndeplinit obligaţiile privind actele de procedură: nu s-a comunicat încheierea de şedinţă din 10.05.2018 în dosarul x/2018 care trebuia comunicată cu 10 zile înainte de termen.". Concluzionând, reclamanţii arată că cererea de contestaţie în anulare nu este nulă pentru netimbrare deoarece culpa este a instanţelor de judecată.

Deşi legal citaţi, intimaţii-pârâţi Ministerul Educaţiei Naţionale, Ministerul Educaţiei Naţionale prin Ministrul Educaţiei Naţionale, Ministerul Educatiei Nationale prin Burghilă Daniela Vasilica nu au depus întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cu prioritate admisibilitatea recursului, din perspectiva dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege", iar dispoziţiile art. 508 alin. (4) din acelaşi cod statuează că "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată", iar sentinţa nr. 1799 din 17.04.2018 împotriva căreia s-a formulat contestaţie în anulare este o sentinţă prin care s-a declinat competenţa şi potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ. "dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicţională competent.".

În prezenta cauză, recurenţii a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, este fără cale de atac. Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, întrucât, pe de o parte aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri fără cale de atac, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamanţilor ca inadmisibil.

Totodată, potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., "(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:

a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Faţă de vădita netemeinicie a cererii de recurs, aspect de natură a contura reaua-credinţă a acestuia în exercitarea dreptului prevăzut de art. 488 şi următoarele din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., astfel încât va aplica recurenţilor-reclamanţi A. şi B., o amendă judiciară în cuantum de 500 RON, fiecare.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2797 din data de 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Totodată, va aplica prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2797 din data de 13 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Aplică recurenţilor amendă judiciară în cuantum de 500 RON fiecare, în baza art. 187 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Cu drept de reexaminare în 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2021.