Lawful exercise of regulator’s discretion in setting electricity prices below claimed justified costs and reasonable profit under Energy Law

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea civilă înregistrată la data de 26.02.2013, sub nr. x/2013, reclamantul Fondul Proprietatea S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice (ANRE) a solicitat anularea Deciziei Preşedintelui ANRE nr. 3312/2012 privind aprobarea preţurilor şi a cantităţilor reglementate în sectorul energiei electrice pentru Hidroelectrica şi obligarea ANRE la emiterea unei Decizii prin care să se aprobe preţuri reglementate în sectorul energiei electrice pentru Hidroelectrica la o valoare mai mare de 191.6 RON pentru ca Hidroelectrica să nu mai fie obligată să vândă la preţuri mai mici decât costurile suportate.

Prin sentinţa nr. 3570/22.12.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Fondul Proprietatea S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei Electrice, precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Hidroelectrica S.A., ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Fondul Proprietatea S.A., iar prin

Prin decizia nr. 1754/12.05.2017 a ÎCCJ, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul şi s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a pricinii, instanţa supremă subliniind că în sentinţă nu se regăsesc aprecierile personale ale judecătorului, că nu au fost indicate motivele pentru care concluziile raportului de expertiză au fost înlăturate şi că nu au fost analizate toate motivele de nulitate invocate.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1904 din data de 20.04.2018 s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Fondul Proprietatea S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei Electrice, ca neîntemeiată şi, de asemenea, s-a respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta în nume propriu Hidroelectrica S.A., ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, intervenienta Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A., criticând sentinţa atacată ca nelegală, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., susţinând următoarele argumente:

1. Incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în raport de art. 425 C. proc. civ.

Hotărârea judecătorească prezintă o deficienţă în motivare, prima instanţă întemeindu-şi raţionamentul logico-juridic pe ideea circumscrierii conduitei intimatei-pârâte în limitele drepturilor stabilite.

În aceste condiţii, ar fi trebuit analizate criticile invocate de către reclamantă şi intervenientă pe calea acţiunii, urmând ca soluţia pronunţată să cuprindă, în conformitate cu exigentele instituite imperativ de art. 425 C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept, care au dus la convingerea personală a judecătorului.

Conform jurisprudenţei CEDO, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă să arate susţinerile tuturor părţilor aflate în proces, fără a se limita doar la analiza argumentelor unora dintre părţi; şi, în consecinţă, faţă de faptul că instanţa a preluat mot-a-mot argumentele primei instanţe investite cu judecarea fondului în primul ciclu procesual şi ale pârâtei din întâmpinare, ne aflăm în situaţia în care hotărârea atacată este nemotivată.

2. S-a susţinut încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează modalitatea de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrica vândute de producători pe piaţa reglementata a energiei electrice respectiv, art. 76 alin. (1), art. 79 din Legea energiei nr. 123/2012, art. 12 - 16, art. 19, art. 26, art. 30, art. 49, art. 70 din Metodologia aprobata prin Ordinul ANRE nr. 57/2008, art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009.

Nelegalitatea deciziei atacate, nr. 3312/19.12.2012, rezultă din procedura nelegală prin care ANRE a emis-o, din întreg probatoriul administrat în cauză, rezultând că, în realitate, ANRE nu a urmat nicio procedură, nu a efectuat niciun calcul concret, ci a stabilit preţurile şi cantităţile reglementate în mod arbitrar, fără a putea dovedi modalitatea în care a stabilit valorile aprobate prin Decizie nici măcar în cursul acestui litigiu.

Instanţa a analizat doar concluziile expertului privind costuri şi preţuri prin raportare la susţinerile nefundamentate ale autorităţii ANRE fără a analiza însă dacă autoritatea, la data emiterii deciziei, a respectat prevederile Legii nr. 123/2012, propria metodologie aprobată prin Ordinul ANRE nr. 57/2008 şi art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009.

Astfel, instanţa a reţinut eronat că ANRE are un drept de apreciere şi de "fixare în media precizată" a raportărilor (costurilor şi preţurilor) fundamentate de producătorul de energie Hidroelectrica în conformitate cu metodologia aprobata prin Ordinul ANRE nr. 57/2008, motiv pentru care raţionamentul dezvoltat în considerente este unul complet eronat pornind de la premise false.

Analiza instanţei a fost realizată pe baza susţinerilor false ale autorităţii pârâte şi nu pe baza situaţiilor financiare efective, fiind evident că instanţa era în imposibilitatea de a compara costurile estimate de producător cu producerea energiei electrice pe piaţa reglementată cu situaţiile financiare care nu detaliază aceste repere, singura comparaţie reală putând fi făcută doar cu concluziile expertului independent din raportul de expertiză administrat în cauză.

Instanţa, trebuia să analizeze acte şi situaţii financiare anterioare emiterii Deciziei nr. 3312/2012, iar nu documente ulterioare care nu au nicio relevanţă pentru verificarea legalităţii deciziei.

Puterea de apreciere a instanţei în litigii care au ca obiect verificarea legalităţii deciziilor emise de ANRE pentru stabilirea preţurilor şi a cantităţilor reglementate de energie electrică, se raportează la două ipoteze:

a. regulile de procedură pe care ANRE trebuie să le respecte la emiterea deciziilor. Principiile care guvernează regulile de procedură sunt transparenţa şi posibilitatea controlării, de către instanţă, a regulilor aplicate, care trebuie să fie previzibile pentru producători, iar pentru ca instanţa să le poată verifica, ANRE trebuie să motiveze corespunzător şi să documenteze procedura de acceptare a costurilor şi de stabilire a preţului reglementat (dacă ANRE a respectat procedura stabilită de Metodologie şi principiile prevăzute de Legea energiei şi de Directiva CE nr. 72/2009).

b. justificarea reducerii unor costuri de către ANRE, care trebuie să respecte principiile acoperirii costurilor justificate economic - art. 79 alin. (4) lit. b) din Legea energiei - şi asigurării unei rate rezonabile a rentabilităţii capitalului investit - art. 79 alin. (4) lit. c) din Legea energiei - respectiv, a unei cote rezonabile de profit - art. 76 alin. (1) din Legea energiei.

Fiind vorba despre impunerea unei obligaţii de serviciu public, deci de limitarea unor drepturi ale producătorului, reducerea unora dintre costurile producătorului trebuia să respecte principiul proporţionalităţii, astfel încât îngrădirea dreptului sa fie proporţională cu scopul urmărit, precum şi restul principiilor: transparenta, criterii obiective şi uşor controlabile, nediscriminarea.

Referitor la puterea de apreciere a instanţei, este incidentă prima ipoteză, deoarece, s-a dovedit că ANRE nu a respectat procedura reglementată de Metodologie şi a încălcat flagrant principiile transparenţei şi a posibilităţii de control asupra modalităţii de calcul.

Prin urmare, relativ la expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză, motivele de anulare a Deciziei nu ţin de detaliile tehnice ale justificării costurilor Hidroelectrica, ci de concluzia acestui raport şi anume, că ANRE a emis Decizia nr. 3312/2012 cu nerespectarea procedurii prevăzute de Metodologie.

In cadrul fiecărui cost, expertul a făcut o descriere succinta a înţelesului si rolului acestui cost in procesul de producere a energiei electrice, analizând si comparând apoi valoarea transmisa de Hidroelectrica prin raportare la documente contabile si/sau tehnice puse la dispoziţie de societate si la valoarea acceptata de ANRE. In final, pe baza costurilor justificate, expertul a calculat preţul unitar al energiei electrice livrate de Hidroelectrica pe piaţa reglementata in anul 2013 si, corespunzător acestui preţ, diferenţa dintre costurile suportate de Hidroelectrica si sumele previzionate a fi obţinute prin vânzarea energiei aplicând Decizia nr. 3312/2012.

Nelegalitatea deciziei atacate rezultă din procedura nelegală prin care ANRE a emis Decizia nr. 3312/2012, din întreg probatoriul administrat în cauză rezultând că ANRE nu a urmat nicio procedură, nu a efectuat niciun calcul concret, ci a stabilit preţurile şi cantităţile reglementate în mod arbitrar, fără a putea dovedi modalitatea în care a stabilit valorile aprobate prin Decizie.

Prin raportul de expertiza s-a stabilit că ANRE nu a prezentat principiile utilizate în analiza costurilor propuse de Hidroelectrica S.A. pentru fundamentarea preţului energiei electrice pentru anul 2013 şi nici modalitatea concretă de stabilire a costurilor acceptate, aşa cum rezulta ele din prevederile Deciziei nr. 3312/2012.

Instanţa, interpretând şi aplicând greşit normelor de drept material, respectiv art. 76 din Legea 123/2012 şi, implicit prevederile Metodologiei aprobate prin Ordinul ANRE nr. 57/2008 a concluzionat eronat că apare evidentă o marjă de apreciere în favoarea ANRE la stabilirea preţurilor şi tarifelor reglementate, în realitate singura obligaţie a autorităţii fiind aceea de a aplica legislaţia incidenţa fără a tăia nejustificat costuri.

De altfel, prevederile referitoare la rata rentabilităţii şi, în mod corespunzător, Anexa nr. 2 la Metodologie nu au mai fost menţinute în noua Metodologie ANRE (aprobata prin Ordinul nr. 83/2013), în vigoare în prezent.

In acest context, obiecţiunea la raportul de expertiză, formulată de ANRE privind rentabilitatea bazei reglementate a activelor, respectiv faptul că Hidroelectrica nu ar fi depus Anexa nr. 2 la Metodologie, reprezintă o invocare a propriei culpe şi o nouă dovadă a relei credinţe şi abuzului săvârşit în cadrul procedurii de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor reglementate.

Din înscrisurile depuse de ANRE la dosarul cauzei rezultă că ANRE nu a luat în considerare, la aprobarea costurilor fixe, şi costurile fixe considerate la stabilirea anterioară a preturilor reglementate, cu încălcarea art. 19 din Metodologie.

S-au încălcat şi principiile prevăzute de Legea energiei şi de Directiva CE nr. 72/2009 privind piaţa interna de energie electrică, întrucât potrivit art. 79 alin. (4) lit. a) din Legea energiei şi art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009, procedura de stabilire a preturilor trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi determinate într-o manieră transparentă, uşor controlabile şi să fie proporţională (CJUE, Marea Cameră, Hotărârea din 20 aprilie 2010, pronunţată în cauza C-265/08 "Federutility", par. 48).

În ceea ce priveşte proporţionalitatea, acest principiu priveşte a doua ipoteza de control a instanţei, neincidentă în cauză deoarece ANRE nu a respectat procedura de stabilire a preturilor reglementate. Însă, chiar şi în ipoteza în care ANRE ar fi respectat procedura prevăzută de Metodologie, reducerile aplicate sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit, arbitrariul ANRE în stabilirea preţului reglementat ducând în mod implicit şi la încălcarea principiului proporţionalităţii.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond, pentru următoarele considerente:

Sentinţa recurată cuprinde toate elementele obligatorii conform art. 425 C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei fondului, sentinţa civilă a cărei casare se solicită cuprinzând în partea rezervată considerentelor, aspectele de fapt şi de drept, lămuritoare, conferintd motivării caracter clar, fluent şi inteligibil.

Legalitatea, oportunitatea şi temeinicia emiterii actului administrativ - Decizia preşedintelui ANRE nr. 3312/19.12.2012 - rezidă din aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 123/2012 şi ale Metodologiei de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 57/2008.

Aşadar, în temeiul şi în executarea dispoziţiilor legale menţionate, în baza raportului favorabil al departamentului de specialitate, în urma aprobării actului administrativ prin votul unanim al membrilor Comitetului de Reglementare al ANRE, preşedintele ANRE a emis Decizia ANRE nr. 3312/2012 privind aprobarea cantităţilor de energie electrică vândute de S.C. Hidroelectrica S.A. pe contracte reglementate în anul 2013 şi a preţurilor reglementate aferente.

II. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 Cod procedură civilă, este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 8 februarie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 26 februarie 2021.

III. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Curtea a constatat că prin cererea dedusă judecăţii reclamantul a solicitat anularea Deciziei Preşedintelui ANRE nr. 3312/2012 privind aprobarea preţurilor şi a cantităţilor reglementate în sectorul energiei electrice pentru Hidroelectrica şi obligarea ANRE la emiterea unei Decizii prin care să se aprobe preţuri reglementate în sectorul energiei electrice pentru Hidroelectrica la o valoare mai mare de 191.6 RON, pentru ca Hidroelectrica să nu mai fie obligată să vândă la preţuri mai mici decât costurile suportate.

Decizia nr. 3312/2012, priveşte stabilirea de către ANRE a unor preţuri reglementate de vânzare a energiei electrice pentru anul 2013, detaliate după cum urmează:

- preţul de 195,93 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate între 10 MW şi 100 MW, vândută în orele de zi pe bază de contract reglementat de vânzare-cumpărare a energiei electrice (art. 1 din Decizia 3312/2012);

- preţul de 122,46 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate între 10 MW şi 100 MW, vândută în orele de noapte pe bază de contract reglementat de vânzare-cumpărare a energiei electrice (art. 2 din Decizia 3312/2012);

- preţul de 100,01 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate mai mari de 100 MW, vândută în orele de zi pe bază de contract reglementat de vânzare-cumpărare a energiei electrice (art. 3 din Decizia 3312/2012);

- preţul de 62,53 RON/MWh, exclusiv TVA, pentru energia electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate mai mari de 100 MW, vândută în orele de noapte pe bază de contract reglementat de vânzare-cumpărare a energiei electrice (art. 4 din Decizia 3312/2012).

De asemenea, ANRE a fixat cantităţile de energie electrică ce vor fi vândute de către Hidroelectrica pe bază de contracte reglementate de vânzare-cumpărare în anul 2013, astfel:

- 1.463.904,759 MWh - energie electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate între 10 MW şi 100 MW (art. 5 şi Anexa 1 din Decizia 3312/2012)

- 2.511.076,623 MWh - energie electrică produsă în hidrocentrale cu puteri instalate mai mari de 100 MW (art. 6 şi Anexa 2 din Decizia 3312/2012)

Decizia nr. 3312/2012 a intrat în vigoare în data de 1.01.2013 (art. 7), Hidroelectrica fiind obligată să vândă energie pe piaţa reglementată la preţurile şi în cantităţile stabilite prin această decizie.

La data de 31.05.2013 Hidroelectrica S.A. a depus la dosar cerere de intervenţie în interes propriu, admisă în principiu la 13.09.2013, prin care reiterează motivele de nelegalitate prezentate de reclamant, adăugând că starea sa de faliment a fost indusă de modul în care ANRE impune preţurile în energie.

Sintetizând motivele de nelegalitate invocate de reclamant, şi pe cele expuse în cererea de intervenţie în interes propriu a S.C. Hidroelectrica S.A., instanţa a reţinut că acestea se raportează, pe un prim palier de argumentaţie, la încălcarea art. 76 şi 79 din Legea Energiei, pretinzând că ANRE nu a recunoscut costurile justificate de către S.C. Hidroelectrica S.A. în tot, nefiind luate deloc în calcul costurile variabile, iar celelalte costuri fiind reduse până la eliminare.

S-a susţinut de către reclamant şi intervenientă că orice marjă de profit este astfel exclusă, câtă vreme costurile nu se acoperă, rezultând o situaţie prejudiciabilă pentru reclamant care este unul din acţionarii importanţi ai Hidroelectrica.

Curtea a arătat că textele de lege invocate nu vin să impună pârâtei acceptarea de plano a oricăror sume indicate de reclamant şi intervenientă la momentul stabilirii preţului la energia electrică pentru anul viitor, în speţă anul 2013; art. 76 din Legea nr. 123/2012 edictând că preţurile şi tarifele reglementate pentru activităţile de producere a energiei electrice se vor calcula ţinând seama de costurile justificate ale activităţii.

În aceste condiţii, apare evidentă o marjă de apreciere în favoarea pârâtei, pe care reclamantul nu a contrazis-o cu nicio probă din perspectiva unei intervenţii neproporţionale, referirile iniţiale la abuzul de putere, nesusţinute în rejudecare, nu au fost dovedite.

Media de 30% energie pe piaţa reglementată la care se raportează pârâta, se stabileşte pe baza contractelor ferme, pe care intervenienta le avea de altfel încheiate cu mulţi ani înainte şi pe perioade lungi. Costurile calculate de pârâtă prin utilizarea sistemului POWERSYM vizează costurile pentru piaţa reglementată, fiind în mod firesc bazate pe costurile realizate efectiv de către producător în anul anterior celui pentru care se face calculul, dar şi pe estimările legate de perioadele ce vor urma după emiterea deciziei - luna decembrie - în absenţa datelor consolidate pentru perioada septembrie- decembrie.

Raportările reclamantului, ca şi cele ale intervenientei, se bazau la acel moment la costuri potenţiale, asupra cărora ANRE are un drept de apreciere şi de fixare în media precizată, majorările vizate de reclamant şi intervenientă fiind contrazise de datele raportului de activitate financiară aferent anului 2013, ce atestă că toate estimările nu au fost atinse, costurile recunoscute de pârâtă în procedura de stabilire a preţului fiind chiar mai mari decât realizările efective. De altfel, şi aprecierile expertului fundamentate ipotetic la momentul întocmirii lucrării tehnice nu mai pot fi primite prin prisma datelor reale atestate de indicatorii situaţiei financiare anuale la 31.12.2013 pentru intervenientă, pentru că producţia vândută a crescut la 3.025.607.759 RON, cheltuielile cu materii prime şi consumabile au scăzut de la 14.487.432 în 2012 la 9.329.281 RON în 2013, cheltuielile cu personalul au scăzut de la 418.863.325 RON în anul 2012 la 354.704.802 RON, cheltuielile de exploatare au scăzut de la 2.739.965.236 RON la 2.133.576.842 RON în 2013.

Pierderile financiare au fost diminuate la 114.488.016 RON în 2013 de la 166.071.552 RON pentru 2012, analiza de costuri cumulate efectuată de expert nefiind confirmată de datele financiare expuse în raportul financiar pentru anul 2013. Expertul considera justificată o diferenţă dintre costurile suportate şi sumele previzionate a se obţine prin vânzarea pe piaţa reglementată de 226.573.917 RON, deoarece energia electrică de livrat conform preţului reglementat de ANRE era de 3.974.981 MWh x (182,57 RON MWh-124,72 RON/MWh), prin raportare, în mod eronat, la un preţ de 124,72 RON, faţă de preţul real de 125 RON stabilit de ANRE.

Calculul estimat al expertului se dovedeşte lipsit de suport, exerciţiul financiar pe anul 2013 prezentând cifre în creştere pe profit şi cifra de afaceri, cu scăderi evidente de costuri. Au pretins reclamantul şi intervenienta că toate aceste cifre favorabile sunt generate de buna gestiune realizată în procedura falimentului, fără a evidenţia însă cum se poate justifica o activitate general pozitivă în prezenţa unor aspecte negative ce ar fi fost induse de decizia ANRE contestată, câtă vreme chiar costurile indicate iniţial nu au fost atinse, aşa cum rezultă din alinierile financiare detaliate în exerciţiul financiar pentru anul 2013. În anul 2013 intervenienta a avut un profit de 718.827.131 RON, sens în care argumentele reclamantului legate de potenţiala vătămare a intereselor sale nu pot fi primite.

Pe un al doilea palier de contestare, reclamantul şi intervenienta susţin că ANRE a dat decizia cu încălcarea metodologiei stabilite în art. 8 şi 10 din Ordinul ANRE nr. 57/2008, însă reclamantul recunoaşte în chiar cererea sa că nu poate argumenta concret ce anume a fost nerespectat de pârâtă, limitându-se la referiri generale lipsite de suport probator. Acest gen de apărări nu pot fi reţinute de către instanţă, cu atât mai mult cu cât, aşa cum s-a expus mai sus, Curtea a apreciat că pârâta a stabilit corect costurile luate în calcul.

În al treilea rând, reclamantul a susţinut că decizia contestată contravine art. 4.1.2.6 din Codul Comercial al Pieţei Angros de Energie Electrică, deoarece se încalcă principiul funcţionării optime a unităţilor de producere a energiei, precum şi prevederile în materia concurenţei şi că preţurile au fost stabilite cu încălcarea art. 4.1.2.4 din acelaşi Cod, conform cu care cantităţile de energie din contractele reglementate vor descreşte în corelare cu gradul de deschidere a pieţei concurenţiale de energie (în anul 2012 i s-au impus la livrare 5.5 TWh, livrând însă efectiv doar 4.1 TWh., greşit în 2013 ANRE impune 3.9 TWh, cifră similară cu anul 2012).

Curtea a apreciat că toate aceste argumente ale reclamantului sunt lipsite de suport, pe de o parte, fiind evidentă respectarea tendinţei descrescătoare vizate de art. 4.1.2.4, de la 5.5 TWh impus în 2012 la 3.9 TWh impus în 2013, codul nefăcând o corelare a scăderii cu ceea ce efectiv s-ar fi livrat în anul de referinţă, cum încearcă reclamantul să acrediteze. Pe de altă parte, trimiterile la încălcarea mediului concurenţial nu sunt justificate, nefiind probată o favorizare a unui alt producător în defavoarea intervenientei sau o limitare a pieţei. Specificul de la acel moment al pieţei de energie era tocmai cel de realizare a unei treceri treptate spre liberalizarea pieţei, cu luarea în calcul a protecţiei consumatorului final, astfel cum se reglementează şi normele europene vizate de reclamant. În acest context, a privi izolat principiul funcţionării optime a producătorilor de energie, fără a ne raporta la limitările legal acceptate şi agreate în chiar procedura de aliniere la standardele europene ar însemna absolutizarea eronată a unor aspecte abstracte. De altfel, în concret datele legate de bilanţul financiar al anului 2013 pentru S.C. Hidroelectrica S.A. - filele x şi următoarele dosar rejudecare - atestă că funcţionarea optimă nu a fost afectată, acesta având un profit de 718.827.131 RON.

Hidroelectrica a susţinut, şi reclamantul a preluat ca argument, că societatea şi-a propus pentru anul 2013 o producţie scăzută de energie electrică în centralele hidro, estimând că anul 2013 va fi un an cu hidraulicitate scăzută pornind de la o prognoză defavorabilă pentru lunile ianuarie- martie 2013, pe fondul schimbărilor climatice, însă Curtea a constatat că producţia realizată a fost mai mare, astfel cum rezultă din documentele aflate la fila x şi următoarele, iar situarea anului 2013 ca un an în afara normelor medii climatologice şi hidrologice nu a fost dovedită. Limitarea analizei potenţiale la lunile de iarnă ale anului 2013 nu apare ca justificată faţă de echilibrările hidrologice posibile până la finalul anului.

S-a susţinut de către intervenientă că starea sa de insolvenţă a fost generată de obligaţiile impuse de ANRE de a vinde la preţuri sub cele de producţie, însă aceste apărări nu au fost probate, nefiind combătute nici argumentele pârâtei legate de slaba gestiune generală a activităţii intervenientei care ar fi cauzat în realitate starea financiară dificilă a acesteia.

2. Analiza motivelor de casare

1. Incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în raport de art. 425 C. proc. civ.

Înalta Curte apreciază însă că acesta este neîntemeiat, întrucât sentinţa atacată cuprinde suficiente argumente în considerente care să permită exercitarea controlului judiciar şi, mai mult, exprimarea soluţiei primei instanţe este neechivocă.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: ..."motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Pe de altă parte, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătoreşti, motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele. În ceea ce priveşte motivaţia, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă şi buna înţelegere a hotărârii.

Mai exact, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Şi, nu în ultimul rând, pentru a răspunde cerinţelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidenţieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esenţiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt şi de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt şi a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Mai mult, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

2. S-a susţinut încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează modalitatea de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrica vândute de producători pe piaţa reglementata a energiei electrice respectiv, art. 76 alin. (1), art. 79 din Legea energiei nr. 123/2012, art. 12 - 16, art. 19, art. 26, art. 30, art. 49, art. 70 din Metodologia aprobata prin Ordinul ANRE nr. 57/2008, art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009.

Nu se poate susţine, cu suficient temei, că instanţa a analizat doar concluziile expertului privind costuri şi preţuri prin raportare la susţinerile nefundamentate ale autorităţii ANRE fără a analiza însă dacă autoritatea, la data emiterii deciziei, a respectat prevederile Legii nr. 123/2012, propria metodologie aprobată prin Ordinul ANRE nr. 57/2008 şi art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009.

Această concluzie se impune întrucât, din modul de expunere al considerentelor, rezultă analiza a trei categorii de argumente, grupate prin raportare la textele legale incidente în cauză la care a făcut trimitere şi recurenta: prevederile art. 76 şi 79 din Legea nr. 123/2012; dispoziţiile art. 8 şi 10 din Metodologia de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate şi a preţurilor pentru energia termică livrată din centrale cu grupuri de cogenerare, aprobată prin Ordinul nr. 57/2008 şi, respectiv, cele ale art. 4.1.2.4 şi ale art. 4.1.2.6 din Codul comercial al pieţei angro de energie electrică.

Pe de altă parte, deşi recurenta a susţinut că instanţa a reţinut eronat că ANRE ar avea un drept de apreciere şi de "fixare în media precizată" a raportărilor (costurilor şi preţurilor) fundamentate de producătorul de energie Hidroelectrica în conformitate cu metodologia aprobata prin Ordinul ANRE nr. 57/2008, Înalta Curte constată că, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 123/2012 "Preţurile şi tarifele reglementate pentru activităţile de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice (…) produse în centrale de cogenerare, precum şi pentru activitatea prestată de operatorul pieţei de energie electrică se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităţilor respective, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit.".

Au fost analizate astfel, cele trei criterii avute în vedere de legiuitor la stabilirea preţurilor şi tarifelor reglementate - costurile justificate ale activităţilor respective, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit - astfel că, sub acest aspect, dreptul de apreciere al ANRE, şi, chiar de "fixare în media precizată", este unul real, care însă se impune a fi exercitat în considerarea reperelor stabilite de legiuitor prin art. 76 alin. (1) teza finală din Legea nr. 123/2012.

De altfel, prima instanţă a avut în vedere media de 30% energie pe piaţa reglementată, procent stabilit prin prisma contractelor ferme ale intervenientei, iar în ceea ce priveşte costurile la care s-a raportat pârâta, în opinia instanţei de control judiciar, stabilirea ca punct de referinţă a lunii decembrie a anului anterior este justă, întrucât estimările recurentei nu au fost atinse şi, mai mult, costurile recunoscute de pârâtă în procedura de stabilire a preţului au fost chiar mai mari decât realizările efective.

Deşi s-a susţinut că analiza instanţei de fond a fost realizată pe baza susţinerilor false ale pârâtei şi nu pe baza situaţiilor financiare efective, fiind evident că instanţa era în imposibilitatea de a compara costurile estimate de producător cu producerea energiei electrice pe piaţa reglementată cu situaţiile financiare care nu detaliază aceste repere, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a înlăturat aprecierile expertului şi a valorificat informaţiile situaţiei financiare anuale din 2013. Această opţiune a fost justificată de analiza din indicatorilor analizaţi - producţia vândută, cheltuielile cu personalul, cheltuielile de exploatare şi pierderile financiare - rezultând, aşadar, o creştere a profitului şi a cifrei de afaceri şi o scădere a costurilor.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că puterea de apreciere a ANRE a fost exercitată în afara sferei abuzului de drept, prin respectarea principiilor ce stau la baza stabilirii preţurilor şi tarifelor reglementate pentru activităţile desfăşurate în sectorul energiei electrice, aşa cum sunt stabilite de legiuitor în cuprinsul art. 79 alin. (4) din legea nr. 123/2012.

Pe de altă parte, în cauză nu poate fi vorba despre o încălcare a principiului proporţionalităţii, prin limitarea unor drepturi ale producătorului, (reducerea unora dintre costurile acestuia) de către pârât, întrucât, în cauză competenţa acestuia din urmă la stabilirea preţurilor şi tarifelor reglementate pentru activităţile desfăşurate în sectorul energiei electrice şi, implicit, intervenţia în sensul reducerii unor costuri, este instituită în mod legal, prin actele normative avute în vedere în precedent; în aceeaşi măsură, prevederile legale cuprind suficiente criterii care să limiteze conduita ANRE şi controlul de legalitate al deciziilor acesteia; existând, aşadar, suficiente garanţii oferite de lege împotriva ingerinţelor arbitrare ale pârâtei.

Este cert, în opinia Înalte Curţi, că din considerentele sentinţei atacate rezultă că respectarea de către ANRE a procedurii reglementate de Metodologia de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică vândute de producători pe bază de contracte reglementate, acest aspect rezultând din modul în care au fost analizate cerinţele impuse de legiuitor - costurile justificate ale activităţilor respective, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit - şi, în aceeaşi măsură, motivele pentru care au fost înlăturate concluziile expertului tehnic, prin raportare la indicatorii financiari anuali pentru 2013.

Deci, ipoteza susţinută de către recurentă, relativă la tăierea nejustificată a unor costuri de către ANRE, nu poate fi reţinută nici din perspectiva pretinsei încălcări a prevederilor art. 13 din Metodologia de stabilire a preţurilor şi a cantităţilor de energie electrică, şi, implicit, din nesocotirea dispoziţiilor legale referitoare la modul de apreciere a sintagmei "costurile justificate ale activităţii".

Este adevărat că art. 13 alin. (1) din Metodologie stabileşte că "Costurile cu amortizarea se calculează ca sumă a amortizării activelor existente şi a amortizării activelor noi. Autoritatea competentă aprobă la nivelul considerat justificat valoarea amortizării activelor."; în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 76 alin. (1) teza finală din Legea nr. 123/2012, în raport de care "Preţurile şi tarifele reglementate pentru activităţile de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi a energiei termice produse în centrale de cogenerare, precum şi pentru activitatea prestată de operatorul pieţei de energie electrică se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităţilor respective, cheltuielile pentru dezvoltare şi protecţia mediului, precum şi o cotă rezonabilă de profit." (subl. ns.).

Rezultă aşadar, că puterea de apreciere a ANRE este circumscrisă strict ipotezei în care sunt constatate costuri nejustificate care, în mod firesc, vor fi eliminate şi nu vor fi incluse în preţurile ce urmează a fi aprobate; or, după cum s-a reţinut în precedent, prima instanţă a apreciat asupra costurilor justificate, prin raportare la indicatorii financiari anuali.

Pe de altă parte, deşi s-a susţinut că prin aprecierile făcute asupra profitului recurentei prima instanţă a adăugat la lege, instituind un nou criteriu decât cele impuse prin lege, în opinia instanţei de control judiciar aceste alegaţii sunt nefondate, în condiţiile în care tocmai legiuitorul a stabilit că la calculul preţurilor şi tarifelor reglementate va fi luată în considerare şi o cotă rezonabilă de profit - art. 76 alin. (1) teza finală din Legea nr. 123/2012 - astfel că nu se poate susţine, nici sub acest aspect, încălcarea legii/aplicarea greşită a acesteia şi, cu atât mai puţin o ingerinţă a autorităţii de reglementare în activitatea economică a societăţii.

Şi, în fine, deşi s-a susţinut că s-au încălcat şi principiile prevăzute art. 79 alin. (4) lit. a) din Legea energiei şi art. 3 alin. (2) din Directiva CE nr. 72/2009, care stabilesc că procedura de stabilire a preţurilor trebuie să se bazeze pe criterii obiective şi determinate într-o manieră transparentă, uşor controlabile şi să fie proporţională (fiind indicată jurisprudenţa CJUE, Marea Cameră, Hotărârea din 20 aprilie 2010, pronunţată în cauza C-265/08 "Federutility", par. 48); Înalta Curte apreciază că acest argument nu este întemeiat, în condiţiile în care chiar din preambulul Directivei este precizată necesitatea intervenţiei autorităţilor de reglementare, în vederea creării unei pieţe interne a energiei electrice. Astfel, s-a susţinut că:,,(34) Este necesar ca autorităţile de reglementare din domeniul energiei să poată lua decizii privind ansamblul aspectelor relevante legate de reglementare, pentru a asigura funcţionarea corespunzătoare a pieţei interne a energiei electrice şi să fie pe deplin independente faţă de orice alte interese publice sau private.

(36) Autorităţile de reglementare naţionale ar trebuie să aibă posibilitatea de a stabili sau de a aproba tarifele sau metodele de calcul al tarifelor, pe baza propunerii operatorului de transport şi de sistem sau a operatorului (operatorilor) de distribuţie sau pe baza unei propuneri agreate de acest (aceşti) operator(i) şi de utilizatorii reţelei. În îndeplinirea acestor atribuţii, autorităţile de reglementare naţionale ar trebui să se asigure de faptul că tarifele de transport şi de distribuţie sunt nediscriminatorii şi reflectă costurile şi ar trebui să ţină cont de costurile de reţea marginale evitate pe termen lung, ca urmare a producerii distribuite şi a măsurilor de gestionare a cererii.

(37) Autorităţile de reglementare din domeniul energiei ar trebui să poată emite decizii obligatorii în ceea ce priveşte întreprinderile din domeniul energiei electrice, precum şi să impună sancţiuni efective, proporţionale şi cu efect de descurajare împotriva întreprinderilor din domeniul energiei electrice care nu îşi respectă obligaţiile sau să propună unei instanţe competente să impună astfel de sancţiuni întreprinderilor respective. Autorităţilor de reglementare din domeniul energiei ar trebui să li se confere, de asemenea, puterea de a decide, independent de aplicarea normelor în materie de concurenţă, cu privire la măsurile corespunzătoare care să garanteze beneficii clienţilor prin intermediul promovării unei concurenţe efective, necesare unei funcţionări corespunzătoare a pieţei interne a energiei electrice.".

Rezultă aşadar, că rolul autorităţii de reglementare este unul relevant în formarea pieţei interne a energiei electrice, activitatea sa urmând a fi independentă şi relevantă tocmai prin natura deciziilor pe care este competentă să le emită, fără a fi însă sustrasă controlului de legalitate asupra modului de desfăşurare a activităţii, ceea ce reprezintă o respectare a garanţiilor instituite prin principiile prevăzute de dispoziţiile art. 79 alin. (4) din Legea nr. 123/2012.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de aceste considerente, nefiind întrunite criticile invocate prin motivul de recurs, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul formulat în cauză va fi respins ca nefondat, iar hotărârea atacată va fi păstrată ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale Hidroelectrica S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1904 din 20 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2021.