Validity of land-use agreement as proof of effective utilization for direct agricultural payments and excessiveness of administrative penalties

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 5 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Brăila:

- anularea notificării de respingere nr. 1877 din data de 10.03.2017 prin care APIA Brăila a respins (a) plângerea prealabilă formulată de către A. împotriva deciziei de plată APIA nr. x/13.10.2016, precum şi (b) plângerea prealabilă formulată de către A. împotriva deciziei APIA nr. 2632/23.08.2016;

- anularea deciziei de plată APIA nr. x/13.10.2016 prin care a fost refuzată subvenţia solicitată de A. prin cererea unică de plată nr. x/10.07.2015 privind acordarea subvenţiilor aferente anului agricol 2014 - 2015 formulată de A. şi prin care au fost instituite sancţiuni în cuantum de 556.039,36 RON;

- anularea deciziei APIA nr. 2632 din data de 23.08.2016 privind cererea unică de plată, prin care a fost respinsă cererea unică de plată nr. x/10.07.2015 privind acordarea subvenţiilor aferente anului agricol 2014 - 2015 formulată de A.;

- constatarea dreptului societăţii de a beneficia de acordarea subvenţiei în sumă de 1.155.178,47 RON (261.518,26 EUR) solicitate potrivit cererii unice de plată nr. x/10.07.2015 privind acordarea subvenţiilor aferente anului agricol 2014 - 2015 şi efectuarea plăţii efective a sumei la care societatea este îndreptăţită;

- exonerarea societăţii de la obligaţia de plată a sumei de 556.039,36 RON instituite cu titlu de sancţiuni pentru supradeclarare;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

Prin cererea depusă la data de 20.12.2017 reclamanta a formulat o cerere de modificare a acţiunii iniţiale, în sensul extinderii cadrului procesual prin introducerea în cauză a pârâtelor Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură-Central şi Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Central.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1418 din 26 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Directorul General al APIA şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală;

- a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtele APIA şi APIA - Centrul Judeţean Brăila;

- a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Brăila şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Central.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1418 din 26 martie 2018, pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii sale de atac, recurenta arată că, instanţa de fond interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 7 şi 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015, art. 5 alin. (2) lit. b) din Ordinul nr. 619/2015, Regulamentul UE nr. 1307/2013 şi 1306/2013, precum şi art. 2146 şi 1266 C. civ.

Un prim motiv de nelegalitate vizează admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Directorului General al APIA, recurenta considerând greşită abordarea instanţei de fond.

În acest sens, se arată că, Directorul APIA este cel care adoptă decizia finală în sensul acordării subvenţiei solicitate (organul decizional), prin însăşi conţinutul expres al Deciziilor de plată, specificându-se faptul că "urmare a analizării cererii de plata depusă de către dumneavoastră şi a controalelor efectuate, Directorul General al APIA decide".

Mai mult decât atât, conform art. 41 alin. (3) al Legii nr. 1/2004, prerogativele Directorului APIA nu sunt pur formale, acesta având totodată şi capacitate administrativă - fiind parte a procesului decizional.

O altă critică de nelegalitate expusă de recurentă se referă la nemotivarea Deciziei de plată, instanţa de fond în mod greşit apreciind că decizia îndeplineşte condiţiile de legalitate.

Sub acest aspect, recurenta arată că, Decizia de plată nr. x/13.10.2016 şi Decizia APIA 2632/23.08.2016 nu conţin argumentele pentru care Acordul de utilizare a terenului nu reprezintă document legal de utilizare în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 619/2015 iar actele administrative emise de către APIA nu răspund exigenţelor formale, nefiind motivate în fapt şi în drept, existând riscul real ca să nu fie posibilă exercitarea controlului de legalitate asupra actului administrativ contestat.

Indicarea, cu titlu generic, a unor acte normative nu reprezintă o veritabilă motivare în drept a actului administrative şi nu ajută la identificarea, din multiple posibilităţi, a temeiului legal în baza căruia APIA a considerat că Acordul de utilizare a terenului nu constituie un titlu valabil, care să permită A. accesarea fondurilor solicitate prin Cererea unică de plată.

În ceea ce priveşte motivarea în fapt - pârâta nu a indicat motivele pentru care a decis să nu ia în considerare Acordul de utilizare teren drept document ce face dovada utilizării terenurilor. Unica informaţie pe care o conţine Decizia de plată pentru justificarea respingerii subvenţiilor/ajutoarelor este aceea că diferenţa dintre suprafaţa declarată şi cea determinată depăşeşte cota de 50%, fără nicio explicaţie suplimentară sau modalitate de calcul transparentă, care să-i permită, dacă nu să conteste decizia, măcar să îşi corijeze pe viitor conduita, dacă este cazul.

În condiţiile în care, în conformitate cu jurisprudenţa europeană, un asemenea act administrativ întocmit de autoritate a fost calificată în mod constant ca fiind o "acuzaţie penală" în lumina art. 6 din CEDO, 7 necesitatea informării administratului (destinatar al unei "decizii" care îi afectează în mod sensibil interesele) asupra tuturor elementelor acuzaţiei aduse, apare ca fiind evidentă.

Autoritatea este în eroare şi cu privire la numărul cererii unice plată la care se referă Decizia de plată. Astfel, APIA susţinând faptul că se soluţionează cererea de plată nr. x/10.07.2015 - şi nu nr. x/10.07.2015, cum ar fi fost corect. Adăugând acest element la faptul ca unica informaţie pe care o conţine Decizia APIA nr. 2632/23.08.2016 prin care a fost respinsă iniţial Cererea unică de plată este că "Nu există parcele valide declarate. Cel puţin o parcelă validă este necesară, astfel cazul trebuie respins" - reiese că aceste afirmaţii lacunare şi lipsite de orice fundament juridic vin doar să întărească argumentele privind modul superficial prin care s-a soluţionat solicitarea sa, superficialitate care apare ca trăsătură pregnantă a întregilor acte şi a conduitei administrative.

Prin urmare, recurenta susţine că, actele administrative emise de APIA Brăila sunt afectate de grave vicii de formă, sancţiunea ce se impune fiind nulitatea.

Recurenta consideră că a făcut dovada utilizării terenurilor pentru care a solicitat sprijinul.

Astfel, a exploatat terenurile pentru care s-a depus Cererea de plată în baza Contractelor de concesiune nr. x şi 61 (până la data de 01.09.2015) şi, ulterior, în baza Acordului de utilizare teren (până la data de 01.12.2015), asigurându-se utilizarea continuă a terenurilor de către societate pe tot parcursul anului agricol 2015.

În acest sens, recurenta arată că, a exploatat terenurile ce au făcut obiectul Cererii unice de plată în baza a două contracte de concesiune încheiate cu CJ Brăila, respectiv: Contractul de concesiune nr. x/01.04.2013 şi Contractul de concesiune nr. x/01.04.2013, valabile până la data de 01.09.2015.

În baza acestor contracte, A. a efectuat o întreagă serie de lucrări agricole precum întreţinerea, irigarea, tratarea, cultivarea şi recoltarea culturilor, respectând practicile agricole benefice mediului şi achitând totodată redevenţele către Primăria Comunei Vădeni.

Anterior expirării acestor contracte, CJ Brăila a organizat o procedură de achiziţie pentru aceleaşi terenuri, noul concesionar fiind o altă societate, B..

Pentru a-şi duce la bun sfârşit lucrările agricole şi să recolteze producţia pentru anul respectiv, precum şi să beneficieze de subvenţiile/ajutoarele oferite fermierilor la nivel european ce i se cuveneau pe deplin, A. a încheiat cu B. Acordul de utilizare teren din data de 03.09.2015, prin care B. a remis către A. folosinţa terenurilor concesionate prin Contractul nr. x şi Contractul 231 de la Consiliul Judeţean Brăila până la data de 01.12.2015.

Recurenta apreciază că, Acordul de utilizare teren este un contract de comodat, obligatoriu pentru instanţa de judecată, aceasta încălcând principiul forţei obligatorii a contractelor. În acest context, raţionamentul instanţei de fond (care a reţinut că actul juridic încheiat între A. şi B. contravine dispoziţiilor contractului de concesiune care interzic subconcesionarea, este nelegal, cât timp Acordul de utilizare al terenului este un contract în fiinţă, ale cărui dispoziţii şi efecte sunt obligatorii pentru instanţa de judecată.

În pofida faptului că Acordul de utilizare teren nu poartă o denumire specifică, acesta produce efecte similare unui contract de comodat (împrumut de folosinţă prevăzut de art. 2146 C. civ.).

Ţinând cont atât de clauzele pe care Acordul de utilizare teren le conţine, dar şi de faptul că acesta a fost încheiat tocmai în scopul utilizării terenului pe întreaga durată a anului agricol, reiese în mod clar faptul că, independent de denumirea dată convenţiei părţilor, aceasta produce între părţi efecte juridice şi conferă beneficiarului dreptul de a utiliza terenul întocmai ca un bun proprietar până la data de 01.12.2015. Recurenta mai arată că CJ Brăila a fost informat cu privire la semnarea contractului, neopunându-se la încheierea acestuia în mod valabil şi nu a operat o înstrăinare a drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în contractul de concesiune, astfel încât nu era necesar acordul prealabil al CJ Brăila. Prin urmare, recurenta consideră că neluarea în considerare a Acordului de utilizare teren ca fiind un document valabil pentru dovada dreptului de utilizare/dreptului de a exploata terenul nu este justificată sub nicio formă.

Acordul de utilizare teren face dovada utilizării continue a terenurilor.

Astfel, în ceea ce priveşte afirmaţia instanţei de fond conform căreia au fost încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015, întrucât Acordul de utilizare teren din 03.09.2015 nu a fost încheiat anterior depunerii Cererii unice de plată (10.07.2015), recurenta consideră că aceasta excede scopului avut în vedere de legiuitor.

Într-adevăr, nu a prezentat Acordul de utilizare teren la momentul depunerii Cererii unice de plată, însă aceasta nu semnifică sub nicio formă că, prin simplul fapt că CJ Brăila a decis să contracteze cu o altă Societate, A. nu mai putea de plano să beneficieze de drepturile conferite de lege.

Arătă următoarea cronologie a evenimentelor:

01.04.2013 încheierea contractelor de concesiune A. - CJ Brăila

10.07.2015 depunerea Cererii unice de plată

21.08.2015 încheierea contractului de concesiune B.- CJ Brăila

03.09.2015 încheierea Acordului de utilizare teren

La momentul depunerii Cererii unice de plată, A. utiliza terenurile în baza contractelor de concesiune, intenţionând în mod evident continuarea exploatării pe durata întregului an agricol.

Deşi A. avea cunoştinţă de faptul că dreptul său de concesiune urma să înceteze la data de 03.09.201516, contractele de concesiune erau singurele documente pe care le putea prezenta autorităţii la momentul depunerii Cererii unice de plată, câtă vreme Societatea nu avea de unde să ştie faptul că nu va mai obţine dreptul de concesiune de la CJ Brăila şi nici că B. urma să fie noul concesionar al terenului.

Astfel, consideră excesivă şi abuzivă îndeplinirea stricto sensu a condiţiei prevăzute de art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015 iar atâta timp cât nu se contestă faptul că A. a exploatat terenul pe toată perioada (inclusiv ulterior semnării contractului de comodat B. ~ CJ Brăila), instanţa reclamă neîndeplinirea unei condiţii pur formale.

Adeverinţele emise de Primăria Vădeni fac dovada utilizării terenurilor, instanţa de fond ignorând dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. b) pct. iii) din Ordinul nr. 619/2015.

Adeverinţele emise Ia data de 07.06.2016, respectiv 28.07.2015, atestă faptul că A. figurează în Registrul agricol cu terenul agricol în suprafaţă de 1024,30 mp, cultivând pe acesta cereale precum porumb, grâu, floarea soarelui, etc.

Acestea sunt esenţiale în prezenta cauză, câta vreme potrivit prevederilor art. art. 5 alin. (2) lit. b) pct. iii) din Ordinul nr. 619/2015, în cazul solicitantului ce nu deţine un titlu precum cele menţionate Ia punctele i) şi ii) ale articolului anterior evocat, plăţile pot fi acordate în baza unei adeverinţe emise de Primăria pe raza căreia este situat terenul în cauză.

Astfel, chiar dacă instanţa ar fi interpretat că Acordul de utilizare teren nu face dovada utilizării terenului, aceasta ar fi trebuit să ţină cont de adeverinţele eliberate de Primări Vădeni.

Afirmaţia potrivit căreia Adeverinţa ar fi făcut exclusiv dovada utilizării la momentul emiterii sale este excesivă şi străină de realitatea faptică, mai ales în contextul în care a figurat în Registrul agricol pe întreaga durată a anului agricol.

În concluzie, şi în ipoteza în care s-ar considera, prin absurd, că Societatea nu îndeplineşte condiţia de la art. 5 alin. (2) lit. ii) din Ordinul nr. 619/2015, adeverinţa atestă îndeplinirea condiţiei de la art. 5 alin. (2) lit. iii) din Ordin, nemaifiind necesară prezentarea niciunui alt înscris suplimentar pentru a dovedi utilizarea terenurilor (alin. (2) specificând trei ipoteze distincte, alternative).

O ultimă critică vizează încălcarea de către instanţa de fond a principiul european al proporţionalităţii.

Potrivit art. 63 din Regulamentul 1306 şi pct. (39) din Preambulul Regulamentului nr. 1306, legiuitorul European a statuat la nivel de principiu respectarea proporţionalităţii în aplicarea sancţiunilor administrative care impune ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru realizarea obiectivelor legitime urmărite de reglementarea în cauză, subînţelegându-se că, atunci când este posibilă alegerea între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare şi că inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile vizate.

Neproporţionalitatea sancţiunii APIA rezidă şi din lipsa oricărui prejudiciu adus statului român sau bugetului european. Astfel, A. a încheiat respectivul Acord de utilizare a terenului pentru a formaliza o realitate recunoscută - utilizarea terenurilor pe durata întregului an agricol 2014 - 2015, inclusiv în intervalul 01.09.2015 - 01.12.2015.

În condiţiile în care, pentru terenurile cultivate în mod efectiv de către A. în anul agricol 2014-2015, CJ Brăila a procedat la încheierea contractelor de concesiune cu B. în data de 01.09.2015 (anterior recoltării şi eliberării acestora), încheierea unei convenţii cu B. era unica modalitate în care A. putea să îşi ducă la bun sfârşit lucrările agricole şi să recolteze producţia pentru anul respectiv, precum şi să beneficieze de un drept oferit fermierilor Ia nivel european şi care i se cuvenea pe deplin, ca urmare a respectării tuturor condiţiilor prevăzute de lege şi regulamentele europene.

Recurenta arată că ea este entitatea care în anul agricol 2015 a pregătit suprafeţele de teren care au făcut obiectul Cererii de plată, a efectuat întreţinerea, irigarea, tratarea, cultivarea şi recoltarea culturilor aflate pe aceste suprafeţe de teren.

Astfel, a desfăşurat în mod real activitatea agricolă ce se urmăreşte a fi sprijinită în mod activ prin măsurile adoptate la nivel european prin Regulamentele nr. 1306 şi 1307 şi implementate naţional de O.U.G. nr. 3/2015, fapt necontestat de către APIA Brăila sau de către instanţa de fond.

În aceste condiţii, în spiritul legii, scopul urmărit atât de legiuitorul european cât şi de cel naţional a fost atins în persoana A., aceasta fiind pe deplin îndreptăţită la primirea subvenţiilor şi ajutoarelor solicitate

A susţine că soluţia contractuală la care A. a recurs prin încheierea Acordului cu B. (pentru a putea utiliza terenurile pe care le-a însămânţat, irigat, tratat şi cultivat pe parcursul întregului an agricol) conduce la declararea neeligibilă a Cererii unice de plată, denotă o atitudine vădit disproporţionată şi abuzivă din partea APIA (argumente confirmate pe nedrept şi de către instanţa de fond), de natură a nega întreaga activitate a Societăţii din anul agricol 2014 - 2015.

Faţă de faptul că obiectivul primordial al reglementărilor europene în materie agricolă este acela de dezvoltare rurală, la care A. a contribuit în mod activ pe durata anului agricol 2014 -2015 (şi nu numai), sancţiunea aplicată de APIA nu respectă sub nicio formă principiile sancţiunilor administrative, cuantumul ridicat al acesteia conducând la o încălcare flagrantă a principiului proporţionalităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările formulate în cauză, intimaţii-pârâţi Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Brăila, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Central şi Directorul General al APIA au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimatele Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Brăila, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Central, prin întâmpinare, consideră că, instanţa de fond, în mod corect şi legal a reţinut faptul că, Directorul General al APIA - Aparat Central, nu are calitate procesuală în nume propriu si nu reprezintă o autoritate publică distinctă de instituţia pe care o reprezintă, respectiv de APIA, aceasta având ca temei de drept prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) şi ale Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (art. 3 şi art. 4), admiţând astfel excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Directorului General al APIA.

Pe fondul recursului, acestea arată că, recurenta a depus cererea unică de plată nr. x/10.07.2015 pentru o suprafaţă totală de 1002,13 ha, prin care a solicitat, Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură- Centrul Judeţean Brăila (A.P.I.A- C.J Brăila), acordarea plăţilor şi ajutoarelor naţionale tranzitorii, aferente celor două terenuri concesionate de la Consiliul Judeţean Brăila.

Odată cu depunerea cererii unice de plată nr. x/10.07.2015 pentru suprafaţa de 1002,13 ha, S.C A. S.R.L, a ataşat ca documente privind utilizarea legala a terenului următoarele documente:

- adeverinţa nr. x/15.06.2015 eliberată de Primăria Comunei Vădeni;

- tabelul centralizator al documentelor doveditoare ale utilizării legale a terenului şi pentru identificarea fără echivoc a parcelelor agricole utilizate nr. 2935/15.06.2016 pentru întreaga suprafaţă declarată în cererea unică de plată- campania 2015.

Urmare a analizării cererii unice de plată, campania 2015, şi a documentelor anexate, se constată faptul că, cele două contracte de concesiune nr. x/01.04.2016 şi nr. y/01.04.2013 cât şi actele adiţionale aferente acestora dau fermierului dreptul legal de utilizare al terenului DOAR până în data de 01.09.2015.

Constatând acest fapt şi având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G nr. 3/2015, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură- Centrul Judeţean Brăila, a transmis către recurentă solicitarea de clarificare nr. 1612/03.08.2015, prin care a solicitat societăţii să prezinte copii, conforme cu originalul, ale actelor doveditoare din care să rezulte că terenul este la dispoziţia solicitantului până la data de 01.12.2015.

Urmare a solicitării de clarificare nr. 1612/03.08.2015, S.C A. S.R.L depune la Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură- Centrul Judeţean Brăila următoarele documente în copie:

- copie contract concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafaţa de 599,84 ha- durata concesionării fiind de 2 ani de la data de 01.04.2013;

- copie act adiţional nr. x/2015 la contractul de concesiune nr. x/01.04.2013 în care se stipulează că durata contractului nr. x/01.04.2013 se prelungeşte până Ia data de 01.09.2015, data limită de predare a terenului fiind 15.09.2015, iar nepredarea bunului liber de sarcini în termenul prevăzut constituie infracţiune de tulburare de posesie;

- copie contract de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafaţa de 506,17 ha- durata concesionării fiind de 2 ani de la data de 01.04.2013;

- copie act adiţional nr. x/2015 la contractul de concesiune nr. x/01.04.2013 în care se stipulează că durata contractului nr. x/01.04.2013 se prelungeşte până la data de 01.09.2015, data limită de predare a terenului fiind 15.09.2015, iar nepredarea bunului liber de sarcini în termenul prevăzut constituie infracţiune de tulburare de posesie;

- copie "Acord utilizare teren" încheiat între S.C A. S.R.L şi B. S.R.L înregistrat Ia APIA CJ Brăila cu nr. 2025/08.10.2015.

Cu privire la Acordul de utilizare teren încheiat între B. S.R.L şi S.C A. S.R.L intimatele pârâte menţionează faptul că acest acord nu reprezintă un document de utilizare legală a terenului conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. b) (ii) din O.M.A.D.R nr. 619/2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020.

Având în vedere cele expuse mai sus, prin Acordul de utilizare teren încheiat între B. S.R.L şi S.C A. S.R.L, nu se poate face dovada utilizării terenului conform prevederilor legale mai sus menţionate.

Cu privire la nelegalitatea deciziei de plată, intimatele arată că ambele decizii de plată nr. x/13.10.2016 şi nr. y/23.08.2016 emise de către Centrul Judeţean Brăila sunt motivate în fapt şi în drept şi este menţionată valoarea sancţiunilor şi temeiul legal în baza căruia s-a aplicat sancţiunea.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei că Acordul de utilizare teren încheiat între B. S.R.L şi S.C A. S.R.L, îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi considerat un contract de comodat, se arată că, pentru ca acest contract să fie valabil trebuia să îndeplinească prevederile art. 2148 alin. (2) C. civ. " (2) Comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinaţia acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terţ să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului."

Având în vedere faptul că, proprietarul terenului, care face obiectul contractului de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafaţa de 599,84 ha şi a contract de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafaţa de 506,17 ha, este Consiliul Judeţean Brăila, B. S.R.L nu putea da în folosinţă terenul către S.C A. S.R.L decât cu acordul prealabil al Consiliul Judeţean Brăila, obligaţie, legală, care nu a fost respectată.

Cu privire la sancţiunile suplimentare pentru supradeclarare, consideră că, instanţa în mod corect a hotărât pe baza probelor administrate şi a apărărilor formulate de pârâte în conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 619/2015 (art. 5 alin. (5), ale O.U.G. nr. 3/2015 (art. 8 alin. (1), lit. c) şi ale Regulamentului UE nr. 640/2014 (art. 19 alin. (2) că în mod legal pârâta a reţinut o supradeclarare de 100% în ceea ce priveşte suprafaţa de 1002.13 ha teren, întrucât recurenta nu a dovedit utilizarea legală a terenului agricol, cu documente ce trebuia să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuia să fie valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

Intimatul Directorul General al APIA, prin întâmpinare, solicită respingerea recursului, apreciind că, prin sentinţa atacată, instanţa de fond, în mod corect a admis excepţia lipsei sale de calitate procesuală pasivă şi a stabilit că în mod legal pârâta a reţinut o supradeclarare de 100% în ceea ce priveşte suprafaţa de 1002.13 ha teren, întrucât reclamanta nu a dovedit utilizarea legală a terenului agricol, cu documente ce trebuia să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuia să fie valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 17.02.2021.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Critica vizând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Directorului General al APIA este nefondată.

Astfel, conform art. 4 din Legea nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia este condusă de un director general numit, în condiţiile legii, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale.

(2) Directorul general al Agenţiei are calitatea de ordonator secundar de credite şi gestionează fondurile publice aprobate, inclusiv sumele reprezentând prefinanţare şi cofinanţare prin schemele de plată FEGA şi schemele de plată FEADR.

(3) Directorul general conduce activitatea Agenţiei şi o reprezintă în raporturile cu celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu alte persoane juridice şi fizice, precum şi în justiţie.

(4) În exercitarea atribuţiilor sale, directorul general emite decizii.

Într-adevăr, conform art. 41 alin. (3), directorii executivi ai centrelor judeţene au calitatea de ordonatori terţiari de credite, pentru fondurile de la bugetul de stat, cu excepţia cheltuielilor prefinanţate şi cofinanţate prin schemele de plată FEGA şi schemele de plată FEADR.., însă aceste dispoziţii legale se referă la directorii executivi ai celor 42 de centre judeţene cu personalitate juridică şi nu la Directorul general al APIA, persoana împotriva căreia recurenta reclamantă a înţeles să-şi îndrepte demersul său judiciar.

De altfel, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 3/2015, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură este instituţia responsabilă pentru implementarea schemelor de plăţi directe pentru agricultură, având ca sursă de finanţare FEGA, precum şi fonduri din bugetul naţional.

Având în vedere toate acestea, rezultă că înscrisurile semnate de către directorul general, nu sunt emise în numele său propriu, ca autoritate publică distinctă de instituţia pe care o conduce ci ca reprezentant al acesteia.

Actele administrative care fac obiectul dosarului poartă antetul instituţiei, fiind semnate de către reprezentantul legal al acesteia, directorul general.

În ceea ce priveşte critica referitoare la nelegalitatea Deciziei de plată prin prisma nemotivării acesteia şi modul în care instanţa de fond a abordat această problemă, Înalta Curte o consideră nefondată.

Într-adevăr, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, în art. II din Decizia atacată, au fost indicate elementele de fapt avute în vedere de organul emitent care conduc la constatarea neregulii, respectiv că din verificări a rezultat supradeclararea suprafaţei de 1002,13 ha, întrucât suprafaţa determinată pentru plată este 0 ha, iar în cuprinsul aceleiaşi decizii au fost indicate şi prevederile legale incidente speţei, în baza cărora se impune constituirea unor sancţiuni suplimentare în sarcina reclamantei.

Mai mult, starea de fapt şi de drept rezultă şi din Notificarea de respingere contestaţie nr. 1877/10.03.2017, solicitarea de clarificare nr. 1612/03.08.2015 şi adresa nr. x/28.01.2016 iar recurenta nu a arătat în ce măsură o eventuală superficialitate în întocmirea Deciziei de plată nr. x/13.10.2016 ar fi împiedicat-o să-şi formuleze apărarea. Dimpotrivă, Înalta Curte constată că, atât prin plângerea prealabilă cât şi prin cererea de chemare în judecată, recurenta şi-a putut formula o apărare consistentă axată tocmai pe combaterea stării de fapt reţinută de organele de control ale pârâtei şi prevederile legale incidente.

Cu privire la criticile vizând modul în care instanţa de fond au interpretat dovezile privind utilizarea continuă a terenurilor, respectiv, Acordul de utilizare şi adeverinţele emise de Primăria Vădeni, în raport de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte le consideră fondate.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 3/18.03.2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, publicată în Monitorul Oficial al României la 25.03.2015, prezenta ordonanţă de urgenţă aprobă schemele de plăţi, ca mecanisme de susţinere şi de garantare a producătorilor agricoli şi a operatorilor economici, respectiv schemele de plăţi directe şi ajutoarele naţionale tranzitorii, care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020.

De asemenea, potrivit art. 8 alin. (1) lit. n) din acelaşi act normativ, aşa cum acestea erau în vigoare la data depunerii cererii de plată, pentru a beneficia de plăţile directe prevăzute la art. 1 alin. (2), fermierii trebuie:…să prezinte la depunerea cererii unice de plată sau a modificărilor aduse acesteia documentele necesare care dovedesc utilizarea terenului agricol, inclusiv a terenurilor care conţin zone de interes ecologic, precum şi a animalelor. Aceste documente trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile cel puţin până la data de 1 decembrie a anului de cerere.

În aplicarea acestei O.U.G., a fost emis Ordinul nr. 619/6 aprilie 2015 pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate, condiţiilor specifice şi a modului de implementare a schemelor de plăţi prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, precum şi a condiţiilor specifice de implementare pentru măsurile compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole, prevăzute în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.

Potrivit art. 5 alin. (1) lit. b) şi alin. (8) din Ordinul nr. 619/2015, La depunerea cererii unice de plată, fermierii trebuie să prezinte la APIA… terenul agricol aflat la dispoziţia fermierului:

(i) pentru terenul aflat la dispoziţia fermierului în proprietatea sa, se prezintă copii conform cu originalul ale titlului de proprietate sau ale altor acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra terenului. În cazul în care fermierul persoană fizică nu deţine titlul de proprietate, poate prezenta în locul acestuia adeverinţa eliberată de primăria pe raza căreia este situat terenul în cauză, în conformitate cu datele înscrise în registrul agricol, prevăzută la lit. a), şi o declaraţie pe propria răspundere a fermierului, din care să reiasă motivul privind lipsa titlului de proprietate. Declaraţia pe propria răspundere se dă în faţa secretarului unităţii administrativ-teritoriale sau în faţa notarului public. Persoanele care au domiciliul în străinătate şi care depun cererea unică de plată prin intermediul unui împuternicit dau declaraţia pe propria răspundere la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României;

(ii) pentru terenul aflat la dispoziţia fermierului sub alte forme decât în proprietatea fermierului, acesta prezintă tabelul centralizator cuprinzând contractele prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, denumit în continuare noul C. civ., cum ar fi: contractul de arendare, contractul de concesiune, contractul de asociere în participaţiune, contractul de închiriere, contractul de comodat, precum şi contractul de concesiune/arendă încheiat cu Agenţia Domeniilor Statului, denumită în continuare ADS, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 11;

(iii) pentru terenul utilizat de fermier aflat la dispoziţia sa sub alte forme decât cele prevăzute la pct. (i) şi (ii), acesta prezintă doar adeverinţa prevăzută la lit. a) sau d) eliberată de primăria pe raza căreia este situat terenul în cauză, această categorie de teren fiind înscrisă la cap. III, rândul 08 "sub alte forme" din Registrul agricol 2015 - 2019, şi aceasta este documentul pe baza căruia se demonstrează că terenul este la dispoziţia fermierului;

Cererile unice de plată pentru care nu se depun documentele care fac dovada utilizării terenului până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată sunt neeligibile.

Ca stare de fapt, se reţine:

Anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2015, recurenta a încheiat două contracte de concesiune cu CJ Brăila, respectiv: Contractul de concesiune nr. x/01.04.2013 şi Contractul de concesiune nr. x/01.04.2013, ambele cu valabilitate de 2 ani, pentru o suprafaţă de teren agricol de 1002,13 ha. Prin acte adiţionale încheiate la 27.02.2015, contractele au fost prelungite până la data de 01.09.2015.

De precizat că la data încheierii actelor adiţionale, nu erau în vigoare dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2015, fiind de presupus că nu exista niciun impediment ca valabilitatea celor două contracte de concesiune să fie prelungită până la data de 01.12.2015 şi nu doar până la 01.09.2015 cum s-a întâmplat.

Recurenta a depus la intimata pârâtă cererea de plată nr. x/10.07.2015 pentru o suprafaţă totală de 1002,13 ha, prin care a solicitat A.P.I.A- C.J Brăila, acordarea plăţilor şi ajutoarelor naţionale tranzitorii, aferente celor două terenuri concesionate de la Consiliul Judeţean Brăila, anexând contractele de concesiune şi actele adiţionale aferente acestora, adeverinţa nr. x/15.06.2015 eliberată de Primăria Comunei Vădeni şi tabelul centralizator al documentelor doveditoare ale utilizării legale a terenului şi pentru identificarea fără echivoc a parcelelor agricole utilizate nr. 2935/15.06.2016 pentru întreaga suprafaţă declarată în cererea unică de plată- campania 2015.

Deşi la acea data erau deja în vigoare prevederile O.U.G. nr. 3/2015 şi ale Ordinului nr. 619/2015, recurenta putea avea o speranţă legitimă că va câştiga licitaţia pentru noi contracte de concesiune care i-ar fi permis să încheie anul agricol, respectiv până la data de 01.12.2015, aşa cum prevedeau dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015.

În urma licitaţiei organizate de Consiliul Judeţean Brăila anterior expirării valabilităţii contractelor de concesiune încheiate cu recurenta, s-au încheiat contracte de concesiune pe aceleaşi suprafeţe cu B. S.R.L..

Urmare a analizării cererii unice de plată, campania 2015 şi a documentelor anexate, intimata pârâtă a constat faptul că, cele două contracte de concesiune nr. x/01.04.2016 şi nr. y/01.04.2013 cât şi actele adiţionale aferente acestora dau fermierului dreptul legal de utilizare al terenului doar până în data de 01.09.2015, motiv pentru care, a solicitat societăţii să prezinte acte doveditoare din care să rezulte că terenul este la dispoziţia sa până la data de 01.12.2015, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015, conform solicitării de clarificare nr. 1612/03.08.2015. În acest sens, recurenta a depus Acordul utilizare teren încheiat între S.C A. S.R.L şi B. S.R.L la data de 03.09.2015 şi înregistrat la APIA CJ Brăila cu nr. 2025/08.10.2015. Conform acestuia, întrucât anul agricol 2014-2015 nu s-a încheiat şi S.C A. S.R.L mai are de efectuat lucrări agricole şi de recoltat culturile înfiinţate, iar B. S.R.L a câştigat licitaţiile pentru concesionarea loturilor de teren care anterior au făcut obiectul contractelor de concesiune încheiate de S.C A. S.R.L cu CJ Brăila, B. S.R.L permite accesul şi folosinţa terenurilor de către S.C A. S.R.L până la data de 01.12.2015. S-a precizat, de asemenea, că acest acord nu generează obligaţii financiare ale S.C A. S.R.L către B. S.R.L iar toate obligaţiile derivate din contractele de concesiune încheiate între B. S.R.L şi Consiliul Judeţean Brăila, rămân în sarcina B. S.R.L, acordul neavând efectele legale ale unei subconcesiuni.

Intimatele-pârâte au considerat că acest Acord de utilizare teren, nu reprezintă un document de utilizare legală a terenului conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. b) (ii) din O.M.A.D.R nr. 619/2015 deoarece, legiuitorul a statuat foarte clar care sunt documentele prin care se face dovada utilizării terenului şi nu lasă loc de interpretare.

Chiar dacă susţinerile reclamantei, cu privire la faptul că Acordul de utilizare teren încheiat între B. S.R.L şi S.C A. S.R.L, îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi considerat un contract de comodat, intimatele consider că, pentru ca acest contract să fie valabil trebuia să îndeplinească prevederile art. 2148 alin. (2) C. civ. potrivit căruia, comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinaţia acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terţ să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului., şi cum proprietarul terenului, care face obiectul contractului de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafaţa de 599,84 ha şi a contract de concesiune nr. x/01.04.2013 pentru suprafaţa de 506,17 ha, este Consiliul Judeţean Brăila, B. S.R.L nu putea da în folosinţă terenul către S.C A. S.R.L decât cu acordul prealabil al Consiliul Judeţean Brăila, obligaţie legală care nu a fost respectată.

Instanţa de fond, la rândul ei, a considerat că, acordul de utilizare teren nu reprezintă un document apt să transmită dreptul de exploatare a terenului agricol în discuţie, în sensul art. 8 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 3/2015. Conform art. 7 alin. (2) din contractele de concesiune nr. x/21.08.2015 şi nr. y/09.10.2015 încheiate de B. S.R.L. Dolj cu UAT Judeţul Brăila, concesionarul este obligat să exploateze în mod direct bunul care face obiectul concesiunii, iar art. 7 alin. (3) din ambele contracte interzice subconcesiunea, fără a se face nicio distincţie în funcţie de existenţa sau nu a acordului UAT. Aşadar, contractele de concesiune nu ofereau dreptul B. să transmită reclamantei dreptul de exploatare a celor două terenuri, ci interziceau expres transmiterea dreptului de exploatare, astfel că prin Acordul de utilizare teren B. nu putea transmite un asemenea drept. Pe de altă parte, contractele de concesiune nr. x/21.08.2015 şi nr. y/09.10.2015 prevedeau, în art. 5 alin. (3), următoarele:

"Concesionarul are dreptul de a încheia contracte cu terţii pentru asigurarea şi valorificarea exploatării bunului care face obiectul concesiunii în condiţiile legii, fără a putea transfera acestora drepturile dobândite prin concesiune.

Prin urmare, reţine instanţa de fond că, B. nu putea transmite sub nicio formă, drepturile dobândite prin contractele de concesiune încheiate cu UAT Judeţul Brăila, motiv pentru care înscrisul Acord de utilizare teren nu conferă reclamantei vreun drept de folosinţă sau exploatare a terenului, după cum în mod legal a reţinut şi pârâta în actele administrative contestate. Contrar aspectelor susţinute în cererea de chemare în judecată, motivul nu este forma sau denumirea înscrisului Acord de utilizare teren, ci inaptitudinea părţilor de a transmite drepturile menţionate în acest document (accesul şi folosinţa terenurilor) întrucât noului concesionar i s-a interzis expres aceasta prin contractele de concesiune încheiate.

În concluzie, în opinia instanţei de fond, reclamanta nu a făcut dovada utilizării legale a terenului agricol în suprafaţă de 1002,13 ha, până la data de 01.12.2015, motiv pentru care pârâta în mod legal a respins cererea de plată şi a constatat sancţiuni suplimentare pentru supradeclararea suprafaţei de teren în procent de 100%.

Înalta Curte nu-şi poate însuşi raţionamentul judecătorului fondului.

În primul rând se observă că nici intimatele pârâte şi nici instanţa de fond nu au luat în considerare faptul că, pentru anul de cerere 2015, modificări esenţiale au intervenit prin O.U.G. nr. 3/2015 şi Ordinul 619/2015 aproximativ la mijlocul anului agricol 2014-2015, astfel încât, recurenta, în baza contractelor de concesiune şi a actelor adiţionale la acestea, a efectuat lucrări agricole aferente acestuia precum pregătirea terenurilor, întreţinerea, irigarea, tratarea, cultivarea, inclusiv până la data expirării valabilităţii acestora, achitând totodată redevenţele către Primăria Comunei Vădeni. De altfel, potrivit Adeverinţei eliberată de Primăria Vădeni la 28.07.2016, în anul agricol 2014-2015, recurenta figura în registrul agricol cu terenuri în suprafaţă de 1024,30 ha fiind cultivate porumb, cereale, soia, floarea soarelui, mazăre.

Apoi, aşa cum s-a arătat mai sus, la încheierea actelor adiţionale la contractele de concesiune din 27.02 2015 prin care s-a prelungit valabilitatea acestora, nu exista niciun act normativ care să impună un termen limită de utilizare a terenurilor, art. 8 alin. (1) lit. n) fiind introdus prin O.U.G. nr. 3/18.03.2015 fiind publicată în Monitorul Oficial al României la 25.03.2015. Astfel contractele au fost prelungite doar până la data de 01.09.2015 şi nu 01.12.2015, aşa cum s-a prevăzut ulterior în actul normativ de mai sus, părţile neavând perspectiva unor dispoziţii legale care nu erau în vigoare la acea dată. De altfel, Înalta Curte nu poate face abstracţie nici de evoluţia legislativă a lit. n) din art. 8 O.U.G. nr. 3/2015 a suferit mai multe modificări cea mai relevantă fiind cea adusă prin Legea 68/13.04.2017, respectiv, . . . . . . . . . .documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să fie încheiate înaintea depunerii cererii unice de plată şi trebuie să fie valabile la data depunerii cererii, aceste dispoziţii fiind în vigoare şi în prezent. Aşadar, nu se mai impune un termen limită de utilizare a terenurilor. Chiar dacă aceste dispoziţii nu pot fi aplicate retroactiv, ele nu fac decât să confirme modalitatea greşită în care legislaţia internă, prin O.U.G. nr. 3/2015 şi Ordinul nr. 619/2015 au înţeles să transpună legislaţia comunitară.

Depunând cererea de plată nr. x/10.07.2015 pentru o suprafaţă totală de 1002,13 ha, prin care a solicitat A.P.I.A- C.J Brăila, acordarea plăţilor şi ajutoarelor naţionale tranzitorii, aferente celor două terenuri concesionate de la Consiliul Judeţean Brăila, recurenta a anexat contractele de concesiune şi actele adiţionale aferente acestora, adeverinţa nr. x/15.06.2015 eliberată de Primăria Comunei Vădeni şi tabelul centralizator al documentelor doveditoare ale utilizării legale a terenului, documente valabile la acea dată.

În ceea ce priveşte Acordul utilizare teren încheiat între S.C A. S.R.L şi B. S.R.L la data de 03.09.2015 şi înregistrat Ia APIA CJ Brăila cu nr. 2025/08.10.2015 fără ca acesta să adopte vreo poziţie, depus de recurentă pentru a face dovada că terenul este la dispoziţia sa până la data de 01.12.2015, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015, contrar susţinerilor pârâtei şi a celor reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că acesta face pe de deplin o astfel de dovadă.

Astfel, faţă de cerinţa instituită de legiuitor pentru a beneficia de schema de plată unică pe suprafaţă şi care constă în dovedirea împrejurării că solicitantul exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, esenţial este să fie făcută dovada utilizării efective a acestora de către solicitant, dar şi depunerea documentelor necesare care dovedesc dreptul de folosinţă asupra terenului.

Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii Agricole, care a stat la baza adoptării în 2015 a O.U.G. nr. 3/2015 şi Ordinului 619/2015, în preambulul său, recunoaşte posibilitatea afectării principiului securităţii juridice sens în care, în paragraful 34 arată că, în statele membre care aplică schema de plată unică pe suprafaţă şi care erau autorizate să acorde un ajutor naţional tranzitoriu, ajutorul respectiv a jucat un rol important în sprijinirea veniturilor fermierilor în sectoare specifice. Din acest motiv, şi pentru a se evita o scădere bruscă şi substanţială a sprijinului începând cu 2015 în sectoarele beneficiare, până în 2014, de ajutoarele naţionale tranzitorii, este necesar să se ofere, în statele membre respective, posibilitatea de acordare a ajutorului respectiv drept completare a schemei de plată unică pe suprafaţă. Pentru a asigura continuitatea sprijinului cu ajutorul naţional tranzitoriu acordat până în prezent, se impune limitarea condiţiilor la cele aplicabile în 2013 pentru ajutorul respectiv sau, în cazul României şi al Bulgariei, pentru plăţile directe naţionale complementare, autorizate Comisia ca urmare a solicitărilor din partea statelor membre.

Având în vedere legislaţia intervenită în cursul anului agricol 2014-2015, pentru a-l putea încheia şi, totodată, pentru a putea beneficia de schema unică de plată, recurenta a încheiat cu Acordul utilizare teren B. S.R.L.

Cu privire la calitatea acestui acord de dovadă a utilizării continue a terenului agricol care a făcut obiectul contractelor de concesiune, Înalta Curte reţine pentru început că, acesta nu avea cum să fie încheiat anterior depunerii cererii de plată câtă vreme la acea dată (10.07.2015) erau încă valabile contractele de concesiune iar o nouă licitaţie nu avusese loc.

Cu privire la natura juridică a acestui acord, recurenta arată că, având în vedere clauzele acestuia, acordul este un contract de comodat.

Intimatele pârâte apreciază că în raport de prevederile art. art. 5 alin. (2) lit. b) (ii) din Ordinul nr. 619/2015, legiuitorul a statuat foarte clar care sunt documentele prin care se face dovada utilizării terenului şi nu lasă loc de interpretare. Pe de altă parte, intimatele pârâte susţin că acest contract (de comodat) să fie valabil, trebuia să îndeplinească prevederile art. 2148 alin. (2) C. civ. potrivit căruia, comodatarul nu poate folosi bunul împrumutat decât în conformitate cu destinaţia acestuia determinată prin contract ori, în lipsă, după natura bunului. El nu poate permite unui terţ să îl folosească decât cu aprobarea prealabilă a comodantului şi având în vedere faptul că, proprietarul terenului, care face obiectul contractului de concesiune nr. x/01.04.2013 şi al contractului de concesiune nr. x/01.04.2013, este Consiliul Judeţean Brăila, B. S.R.L nu putea da în folosinţă terenul către S.C A. S.R.L decât cu acordul prealabil al Consiliul Judeţean Brăila, obligaţie legală, care nu a fost respectată.

Înalta Curte, constată în primul rând, faptul că, intimatele pârâte indică contractele de concesiune încheiate de Consiliul Judeţean Brăila cu S.C A. S.R.L, a căror valabilitate expirase la data încheierii acordului de utilizare, în loc să indice contractele de concesiune încheiate de B. S.R.L cu CJ Brăila respectiv, nr. 176/21.08.2015 şi nr. 231/09.10.29015, eroare preluată ca atare şi de instanţa de fond.

Apoi, aceste ultime contracte încheiate de B. S.R.L cu CJ Brăila sunt contracte de concesiune şi nu de comodat pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 2148 alin. (2) C. civ.

De asemenea, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 7 alin. (3) din contractele de mai sus, subconcesionarea bunurilor este interzisă însă, faţă de clauzele Acordului de utilizare, este evident că prin acesta nu a operat o subconcesionare de vreme ce părţile au prevăzut expres aceasta, arătând că toate obligaţiile derivate din contractele de concesiune încheiate între B. S.R.L şi Consiliul Judeţean Brăila, rămân în sarcina B. S.R.L. De asemenea, s-a prevăzut şi faptul că, accesul şi folosinţa terenurilor de către S.C A. S.R.L până la data de 01.12.2015 nu generează obligaţii financiare ale acesteia către B. S.R.L. De precizat şi faptul că în art. 5 alin. (1) prevede faptul că, concesionarul are dreptul de a exploata în mod direct, pe riscul şi răspunderea sa, bunurile proprietate publică ce fac obiectul contractului de concesiune iar în alin. (3) se arată că, concesionarul poate încheia contracte cu terţii pentru valorificarea şi exploatarea bunului care face obiectul concesiunii în condiţiile legii, fără a putea transfera acestora drepturile dobândite prin contractul de concesiune. Aşadar, conform acestor dispoziţii, concesionarul are dreptul şi nu obligaţia de a exploata în mod direct bunurile obiect al contractelor, interpretarea data de instanţa de fond fiind de natură să golească de conţinut teza I din alin. (3). De altfel, în Acordul de utilizare, părţile au prevăzut expres în art. 4 că niciun drept conferit B. S.R.L prin contractele de concesiune nu se vor transfera către S.C A. S.R.L.

Având în vedere şi modul în care este definit contractul de comodat în art. 2146 C. civ., respectiv, contractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant, remite un bun mobil sau imobil celeilalte părţi, numite comodatar, pentru a se folosi de acest bun, cu obligaţia de a-l restitui după un anumit timp şi că nicio clauză din contractele de concesiune încheiate între B. S.R.L şi Consiliul Judeţean Brăila nu interziceau încheierea unor contracte pentru exploatarea bunurilor pe o anumită perioadă de timp, Acordul de utilizare a terenurilor încheiat de B. S.R.L şi recurenta S.C A. S.R.L la data de 03.09.2015, face dovada că terenul este la dispoziţia titularului cererii de plată până la data de 01.12.2015, conform art. 8 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 3/2015. Astfel, atât intimatele pârâte cât şi instanţa de fond au dat o interpretare eronată Acordului de utilizare a terenului în raport de clauzele contractelor şi de concesiune şi dispoziţiilor C. civ..

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că în mod nelegal intimatele pârâte au reţinut o supradeclarare de 100% în ceea ce priveşte suprafaţa de 1002.13 ha teren, recurenta dovedind utilizarea legală a terenului agricol până la data de 1 decembrie a anului de cerere, 2015. Intimatele pârâte au înţeles să adopte un formalism excesiv în raport cu cererea de plată formulată de recurentă mai ales că, prin intrarea în vigoare a unor dispoziţii legale care prevedeau condiţii restrictive de acordare a plăţilor directe în chiar cursul anului agricol, a fost afectat principiul securităţii juridice, aspect previzionat de altfel în chiar cuprinsul Regulamentului (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor norme privind plăţile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii Agricole.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte consideră nelegale Notificarea nr. x/10.03.2017, decizia de plată nr. x/13.10.2016, prin care au fost instituite sancţiuni în cuantum de 556.039,36 RON şi decizia APIA nr. 2632/23.08.2016 prin care s-a respins cererea unică de plată pentru anul 2015.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L. Anulează Notificarea nr. x/10.03.2017, emisă de APIA - Centrul judeţean Brăila, va anula decizia de plată nr. x/13.10.2016, prin care au fost instituite sancţiuni în cuantum de 556.039,36 RON exonerând reclamanta de la plata acestora, decizia APIA nr. 2632/23.08.2016 şi va constata dreptul societăţii reclamante de a beneficia de acordarea subvenţiei în sumă de 1.155.178,47 RON, solicitate potrivit cererii unice de plată nr. x/10.07.2015 privind acordarea subvenţiilor aferente anului agricol 2014 - 2015, obligând pârâtele la plata efectivă a sumei de mai sus.

Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate, respectiv modul de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Directorului General al APIA şi al pârâtelor APIA - Centrul judeţean Brăila şi APIA - Central.

În baza art. 453 C. proc. civ. va obliga pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru la fond şi, în baza art. 452 C. proc. civ., a cheltuielilor de judecată parţiale efectuate în recurs, respectiv suma de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru. Se constată astfel că, recurenta, în justificarea cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, a depus dovezile aflate la dosar recurs, însă, atât factura cât şi ordinul de plată vizează B. S.R.L şi nu recurenta A. S.R.L., motiv pentru care, ele nu se vor acorda.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1418 din 26 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul judeţean Brăila şi Agenţia de Plăti şi Intervenţie pentru Agricultură - Central.

Anulează Notificarea nr. x/10.03.2017, emisă de APIA - Centrul judeţean Brăila.

Anulează decizia de plată nr. x/13.10.2016, prin care au fost instituite sancţiuni în cuantum de 556.039,36 RON şi exonerează reclamanta de la plata acestora.

Anulează decizia APIA nr. 2632/23.08.2016 şi constată dreptul societăţii reclamante de a beneficia de acordarea subvenţiei în sumă de 1.155.178,47 RON, solicitate potrivit cererii unice de plată nr. x/10.07.2015 privind acordarea subvenţiilor aferente anului agricol 2014 - 2015.

Obligă pârâtele la plata efectivă a sumei de mai sus.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate, respectiv modul de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive a Directorului General al APIA şi al pârâtelor APIA - Centrul judeţean Brăila şi APIA - Central.

Obligă pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Obligă intimatele-pârâte la plata către recurenta-reclamantă a cheltuielilor de judecată parţiale efectuate în recurs, respectiv suma de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2021.