Calculation of public prosecutor salary surcharges under Law 153/2017 and application of the 30% budget cap on cumulative allowances

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, anularea Ordinului nr. 1219 din data de 27 iunie 2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligarea acestui pârât - ordonator principal de credite - să emită un nou ordin de salarizare care să înlocuiască ordinul menţionat, cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Totodată, a solicitat obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale ca urmare a emiterii noului ordin de salarizare, începând cu data de 01.06.2018, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale penalizatoare aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit net până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 690 din 22 februarie 2019, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a făcut trimitere la art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, susţinând, în esenţă că, în conformitate cu dispoziţiile textului de lege menţionat, trebuie să fie calculate cele două sporuri, respectiv sporul pentru risc şi suprasolicitare neurpsihică de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, care se aplică la salariul de bază lunar, în cazul său la indemnizaţia lunară de încadrare si nu sub formă de cuantum, începând cu 01.01.2018,

Potrivit recurentului, prin ordinul contestat au fost încălcate mai multe principii stabilite prin art. 6 din Legea nr. 153/2017, făcând referire la principiile legalităţii, transparenţei, nediscriminării, egalităţii şi al ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu. în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate.

Astfel, a arătat că, prin ordinul contestat, sporurile pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi cel pentru păstrarea confidenţialităţii, nu au fost calculate la indemnizaţia de încadrare aşa cum prevăd dispoziţiile art. 5 din lege, ci sub formă de cuantum, fiind acordate în mod diferenţiat, procentele fiind cuprinse între 13% şi 17%, chiar dacă procurorii şi personalul personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordinului nr. 1219 din data de 27 iunie 2018 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligarea acestui pârât - ordonator principal de credite - să emită un nou ordin de salarizare cu respectarea prevederilor Legii nr. 153/2017, precum şi obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale astfel rezultate.m actualizată cu indicele de inflaţie, şi la plata dobânzii legale.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar reţine că la emiterea ordinului contestat au fost avute în vedere prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2007, recurentul criticând modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, cu referire la cuantumul sporurilor, sporuri care nu au fost stabilite în nivelul prevăzut de lege, existând diferenţe salariale între anagaţi, deşi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 153/2017 şi, stabilindu-se principiul aplicării etapizate a acesteia, legiuitorul a prevăzut că începând cu data de 1 iulie 2017 se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Începând cu data de 01.01.2018 (potrivit dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017), legiuitorul a prevăzut acordarea unor creşteri salariale şi, particularizat cauzei de faţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege, potrivit cărora cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Aşa fiind, cum în mod corect a stabilit Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 presupune o majorare cu 25% a drepturilor salariale faţă de cuantumul aceloraşi drepturi, aflat în plată la 31 decembrie 2017.

În măsura în care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare, aflate în plată la 31 decembrie 2017, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Numai în această din ultimă ipoteză poate fi supusă discuţiei întinderea sporurilor cuvenite personalului plătit din fondurile publice şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 din lege, pentru că în prima ipoteză, aşa cum s-a arătat mai sus, operează o simplă majorare de 25% atât în privinţa salariului de bază cât şi în privinţa sporurilor, nefiind posibilă nicio analiză pe marginea aplicării acestor sporuri în procent minim sau maxim.

În ipoteza vizată de art. 38 alin(.6) din Legea nr. 153/2017 devin aplicabile dispoziţiile art. 25 din lege, potrivit cărora suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, prevedrile Legii nr. 153/2017 stabilesc un cuantum maximal al sporurilor şi nu unul fix.

Astfel, din interpretarea coroborată a textelor de lege menţionate nu rezultă că suma sporurilor cuvenite ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condiţiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, prevăd că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

De asemenea, art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017, arată că judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare.

Aşadar, legiuitorul a recunoscut personalului din sfera de referinţă a dispoziţiilor art. 4 şi art. 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017 dreptul la un spor pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare; un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare, ceea ce conduce la concluzia că aceste sporuri, privite în mod cumulate, pot ajunge până la procentul de 45%, nefiind, însă, obligatoriu a fi acordate la nivelul maxim şi nici posibil, atunci când s-ar depăşi limita impusă de art. 25 din lege.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte apreciază că între dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi cele reprezentate de art. 4 şi 5 din Anexa V a aceleiaşi legi nu există un raport de genul celui menţionat de recurentul-reclamant ci, dimpotrivă, normele cuprinse în anexele legii se completează cu cele edictate la articolele 1-45.

În acest sens, se observă că dacă prevederile art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017 stabilesc regulile general valabile tuturor ordonatorilor de credite din sfera de referinţă a legii, anexele I-IX ale acestei legi stabilesc, în detaliu, drepturile salariale cuvenite în cadrul fiecărei familii ocupaţionale, fără a se putea considera că normele juridice înscrise în anexe au un caracter derogatoriu şi, prin urmare, aplicarea lor presupune înlăturarea principiilor prevăzute în cuprinsul dispoziţiilor art. 1- 45 din Legea nr. 153/2017.

Se reţine că regula generală instituită de legiuitor prin norma prevăzută de art. 25 alin. (1 din Legea nr. 153/2017, aceea a plafonării sumei sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite la un procent maxim de 30% din suma salariilor de bază, cunoaşte şi excepţii, acestea fiind stabilite de legiuitor în cadrul aceluiaşi articol 25, la aliniatele 2 indice 1, 4) şi 6) şi nu în anexe, ceea ce conduce la concluzia că aceste dispoziţii au caracter de normă specială, derogatorie de la regula stabilită prin art. 25 alin. (1) din lege şi nu normele înscrise în anexele aceleiaşi legi.

Cu alte cuvinte, nu poate fi reţinut caracterul contradictoriu al reglementării cuprinse în dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 faţă de reglementarea cuprinsă la art. 25 alin. (1) din aceeaşi lege, întrucât primele texte de lege au ca obiect de reglementare cuantumul sporurilor care pot fi acordate unor categorii concrete de salariaţi, în timp ce prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, fără a reglementa dreptul la unul sau mai multe sporuri, în concret şi cu atât mai puţin cuantumul acestor sporuri, cuprind o limitare, în toate cazurile, a sumei sporurilor şi altor adaosuri prevăzute în anexele legii la nivelul maxim de 30% respectiv 35% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurent, se observă, cum de altfel şi prima instanţă a sesizat, că reclamantul nu a relevat existenţa unor magistraţi care sunt în aceeaşi situaţie, iar sporurile în discuţie le sunt stabilite la un nivel superior.

Cu toate acestea, Înalta Curte nu ar putea reţine un atare tratament, cât timp aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 690 din 22 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.