Timeliness of administrative appeal and classification of document requests as evidentiary petitions versus distinct claims

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Comitetul Sectorial de Sănătate şi Asistenţă Socială (CSSAS), Colegiul Psihologilor din România (COPSI) şi Autoritatea Naţională a Calificărilor (ANC), a solicitat:

- obligarea pârâtului CSSAC la îndeplinirea formalităţilor pentru verificarea şi validarea standardului ocupaţional pentru profesia de logoped, precum şi la validarea efectivă a standardului ocupaţional;

- verificarea legalităţii actelor care stau la baza refuzului nejustificat de validare, respectiv avizul pârâtului COPSI nr. 1115c/470/26.03.2015;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţiile instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2274 din 29 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Comitetul Sectorial de Sănătate şi Asistenţă Socială, Colegiul Psihologilor din România şi Autoritatea Naţională a Calificărilor, ca neîntemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 2667 din 21 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de completare a sentinţei civile nr. 2247/29.06.2016, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Comitetul Sectorial de Sănătate şi Asistenţă Socială, Colegiul Psihologilor din România şi Autoritatea Naţională a Calificărilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond şi a celei de completare a sentinţei de fond, a declarat recurs reclamanta A..

3.1. Prin recursul formulat împotriva sentinţei de fond, respectiv sentinţa civilă nr. 2274 din 29 iunie 2016, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat, în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei, cu administrarea probelor menţionate în cererea de recurs. A precizat, totodată, că recursul este declarat şi împotriva tuturor încheierilor premergătoare (în special cele prin care s-au respins probele solicitate la judecata în fond).

3.2. Prin recursul formulat împotriva sentinţei de completare a sentinţei de fond, respectiv sentinţa civilă nr. 2667 din 20 septembrie 2016, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., reclamanta A. a solicitat, în principal, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cererii spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cererii, cu administrarea probelor menţionate în cererea de recurs.

Această cerere de recurs a fost structurată de către recurentă pe 3 motive de casare.

Din perspectiva motivului 1 de casare, recurenta-reclamantă susţine că judecătorul fondului a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, întrucât a soluţionat un capăt de cerere, calificându-l ca fiind o cerere de probe. În acest fel, vătămarea gravă care se aduce drepturilor A. face pe deplin aplicabil regimul nulităţii (relative), cu consecinţa casării sentinţei.

De asemenea, instanţa nu a soluţionat toate capetele de cerere cu care a fost învestită, respectiv capetele nr. 1, nr. 6 şi capetele de cerere distincte 4.1-4.5, precum şi capătul de cerere greşit calificat ca fiind o cerere de probe.

În cadrul motivului 2 de casare, recurenta-reclamantă arată că soluţia privind sistarea standardului ocupaţional reprezintă un abuz al pârâţilor, dar şi al instanţei. De asemenea, este contrară atât prevederilor legii, cât şi misiunii Comitetelor Sectoriale şi oricăror bune practici administrative.

Prin motivul 3 de casare, recurenta-reclamantă reia toate criticile de nelegalitate dezvoltate în cererea de recurs vizând fondul cauzei - criticile menţionate la motivul de casare III.1-6 referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material, în special faptul că prin sistarea standardului ocupaţional se încalcă prevederile Ordinului nr. 3170/2015, art. 4 din H.G. nr. 780/2013, art. 411 din O.U.G. nr. 28/2009 privind atribuţiile comitetelor sectoriale, iar prin emiterea avizului negativ al COPSI de către preşedintele COPSI şi nu de Comisiile aplicative sau Comisia metodologică se încalcă prevederile art. 34 şi 36 din Legea nr. 213/2004, Codul etic/deontologic al profesiei de psiholog, precum şi Directiva 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările depuse în cauză, intimaţii-pârâţi Colegiul Psihologilor din România şi Comitetul Sectorial Sănătate şi Asistenţă Socială au solicitat respingerea ca inadmisibile, nelegale şi netemeinice a recursurilor declarate împotriva sentinţei civile nr. 2274/29.06.2016, prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei şi a sentinţei civile nr. 2667/21.09.2016, prin care instanţa s-a pronunţat asupra cererii de completare a sentinţei civile nr. 2274/29.06.2016, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

5. Procedura de soluţionare a recursului

5.1. Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursurilor la data de 29 mai 2019.

5.2. Prin cererea depusă la termenul de judecată din data de 30 octombrie 2019, recurenta-reclamantă A. a solicitat sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru a răspunde următoarei întrebări preliminare:

-Dacă articolul 3 alin. (1) litera (c) din TFUE privind eliminarea, între statele membre, a obstacolelor din calea liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor şi care constituie unul dintre obiectivele Comunităţii, precum şi articolul 47 alin. (1) din tratat care prevede adoptarea unor directive au ca obiect recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri oficiale de calificare se interpretează în dublu sens:

- pe de o parte, resortisanţii statelor membre au dreptul de a exercita o profesie, recunoscută la nivelul uniunii, ca lucrători salariaţi sau care desfăşoară o activitate independentă, în statele membre, potrivit calificărilor pe care le deţin (logoped);

- pe de altă parte, resortisanţii statelor membre au dreptul de a exercita o profesie, recunoscută la nivelul uniunii, ca lucrători salariaţi sau care desfăşoară o activitate independentă, potrivit calificărilor pe care le deţin (logoped), într-un alt stat membru decât cel în care şi-au obţinut calificările profesionale.

De asemenea, a arătat că solicită sesizarea CJUE pentru a stabili aplicarea directă a unui act juridic comunitar - insuficient transpus în legislaţia naţională (Directiva 2005/36/CE a Parlamantului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale), întrucât, în cazul profesiei de logoped, ne aflăm într-o situaţie paradoxală, şi anume o profesie (tradiţională) în România, din cauza unor mecanisme birocratice (de interes), este recunoscută şi sprijinită la nivel european mai mult decât la nivel naţional.

Recurenta-reclamantă susţine că logopedia este o profesie independentă şi autonomă la nivelul întregii lumi, autorităţile recunoscând-o şi reglementând-o legislativ. În România, însă, profesia de logoped nu este reglementată corespunzător.

A., înfiinţată din 1990, a epuizat toate căile legale în încercarea de a convinge autorităţile decizionale din România să creeze cadrul legal necesar instituirii profesiei de logoped, acestea refuzând din diferite motive (financiare, lipsa cadrelor de specialitate, etc.).

Standardul ocupaţional logoped oferă celor care-l vor parcurge tehnicile şi procedurile de intervenţie în grupele majore de logopatii, precum şi practica absolut necesară. Standardul ocupaţional este un standard de conţinut al activităţii, te învaţă ce ai de făcut pe o logopatie sau alta. Nu este un standard profesional - acesta reprezintă o sumă de principii, de cerinţe comportamentale în activitatea profesională în raport cu beneficiarul şi aparţinătorii săi.

De aceea, în numele celor care au nevoie de logopezi - şi nu-i găsesc, se impune admiterea cererii sale de a se relua discuţiile referitoare la standardul ocupaţional logoped în cadrul CSSAS şi ANC. Toate chestiunile referitoare la particularităţile şi accesul în profesie, formarea iniţială, competenţele, etc. trebuie să facă obiectul dezbaterii publice şi dialogului social (refuzate de COPSI), care, din motive obscure, doreşte să înlocuiască profesia (tradiţională) de logoped cu aceea de specialist în tulburări de limbaj. Legea nr. 213/2004 nu reglementează logopedia, iar toţi cei implicaţi din partea/de către COPSI (inclusiv cadre universitare) în emiterea avizului său negativ nu sunt logopezi.

În final, recurenta-reclamantă arată că decizia de "sistare" a validării standardului, luată înainte ca litigiul să fie promovat de către Comitetul Sectorial (şi refuzarea practică la mediere) reprezintă, în opinia sa, acţiunea unui agent oficial asimilat unei autorităţi administrative.

6. Aspecte procedurale

Prin încheierea din 30.10.2019, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2274 din 29 iunie 2016, prin care Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat asupra fondului cauzei, a fost depus cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi, în consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu.

În considerarea dispoziţiilor din încheierea interlocurorie menţionată, prin prezenta decizie, va fi anulat recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2274 din 29 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi asupra recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2667/21.09.2016

1. Asupra cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Recursul la sentinţa principală nr. 2274/29.06.2016 a fost declarat tardiv prin încheierea interlocutorie din 30.10.2019, fiind anulat prin prezenta hotărâre, iar sentinţa nr. 2667/21.09.2016, pronunţată asupra cererii de completare se întemeiază pe două argumente strict procedurale. În acest context, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a CJUE invocă aspecte care, cel mult, ar putea avea legătură cu fondul litigiului.

Or, în cadrul procesual obiectiv supus analizei în prezentul recurs, care nu conferă posibilitatea examinării pe fond a cauzei, aspectele invocate în cererea de sesizare a CJUE nu au nicio legătură cu soluţionarea recursului, motiv pentru care Înalta Curte va respinge cererea.

2. Asupra recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei de completare

Examinând sentinţa de completare recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Mai întâi, remarcă Înalta Curte, în consens cu susţinerile intimatului-pârât Colegiul Psihologilor din România, că, deşi recurenta-reclamantă şi-a structurat recursul pe 3 motive de casare, dintre acestea, doar motivul 1 de recurs conţine critici aduse sentinţei de completare, respectiv sentinţei civile nr. 2667/21.09.2016, pe când criticile invocate pe calea motivelor 2 şi 3 de recurs privesc soluţia pronunţată de prima instanţă cu privire la cererea de chemare în judecată, respectiv sentinţa civilă nr. 2274/29.06.2016.

În susţinerea recursului declarat împotriva soluţiei de completare a sentinţei de fond, reclamanta a invocat, drept motive de casare, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Deşi, formal, recurenta-pârâtă a invocat cazurile de nelegalitate menţionate, din cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs pot fi decelate numai argumente subscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv că sentinţa recurată ar fi fost pronunţată cu încălcarea unor reguli de procedură, în sensul calificării unui capăt de cerere, ca cerere de probe, cu încălcarea principiului disponibilităţii şi nepronunţarea asupra unora dintre capetele cererii de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă critică hotărârea recurată, considerând că, prin calificarea unui capăt de cerere ca fiind o cerere de probe, respectiv cel prin care a solicitat obligarea pârâtului Comitetul Sectorial de Sănătate şi Asistenţă Socială la comunicarea tuturor documentelor legate de verificarea şi validarea standardului ocupaţional pentru profesia de logoped, inclusiv documentele de organizare şi funcţionare, judecătorul fondului a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, consacrat de art. 9 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se impune soluţia de casare în soluţionarea recursului, "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii."

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Instanţa de recurs constată că prin cererea completatoare a acţiunii depusă la dosarul de fond la data de 19.01.2016, reclamanta A. a completat petitul formulat în contradictoriu cu pârâtul Comitetul Sectorial Sănătate şi Asistenţă Socială, în sensul anulării adresei nr. x/9.10.2015 şi obligării pârâtului să comunice toate documentele legate de verificarea şi validarea standardului ocupaţional pentru profesia de logoped, inclusiv documentele de organizare şi funcţionare, iar prin cererea de probe depusă la termenul din 23.03.2016, reclamanta a solicitat instanţei să pună în vedere acestui pârât să înfăţişeze toate documentele (dacă există) referitoare la discutarea/validarea standardului logoped (începând cu anul 2013), inclusiv corespondenţa purtată între membrii CSSAS, pentru a comunica dacă şi-au exprimat acordul la emiterea adresei CSSAS nr. x/9.10.2015.

Cu privire la cererea de probe menţionată, instanţa s-a pronunţat prin încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 20.04.2016, pârâtul CSSAS depunând înscrisurile solicitate la următorul termen de judecată, aspect ce rezultă din partea introductivă a încheierii din 25.05.2016.

Examinând cererea de completare a sentinţei civile nr. 2274/29.06.2016 (prin care a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.), instanţa de fond a apreciat că solicitarea de obligare a pârâtului CSSAS la comunicarea tuturor documentelor legate de verificarea şi validarea standardului ocupaţional pentru profesia de logoped, inclusiv documentele de organizare şi funcţionare, nu are natura juridică a unui capăt distinct de cerere şi, reţinând, totodată, că a analizat-o din perspectiva probatoriului necesar soluţionării cauzei, în mod corect a stabilit că nu se putea pronunţa asupra acesteia, ca asupra unui capăt de cerere distinct.

Alegaţiile recurentei-reclamante în sensul încălcării principiului disponibilităţii (art. 9 C. proc. civ.) prin calificarea unui capăt de cerere ca fiind o cerere de probe, sunt nefondate, instanţa de fond exercitând atribuţiile sale de calificare a cererilor cu care a fost învestită.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului s-a pronunţat asupra întregii cereri cu care a fost învestit, fiind respectate prevederile art. 22 C. proc. civ., neputându-se reţine incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanţa, asupra cererii de completare, a reţinut, în ceea ce priveşte invocata sa omisiune de a soluţiona cererea de obligare a pârâţilor ANC şi CSSAS să sprijine reclamanta în procesul de dialog social legat de verificarea şi validarea standardului ocupaţional pentru profesia de logoped, că, din moment ce a constatat că este legală procedura de sistare a standardului ocupaţional pentru profesia de logoped, a răspuns şi acestei cereri. De asemenea, şi în ceea ce priveşte capătul de cerere formulat în temeiul art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa a reţinut că a răspuns implicit, făcând trimitere în acest sens la paragrafele corespunzătoare din sentinţa principală.

Înalta Curte constată că, aşa cum s-a arătat în sentinţa de completare recurată, instanţa s-a pronunţat atât asupra capătului principal al cererii, cât şi asupra celor subsecvente, cărora le sunt aplicabile aceleaşi argumente expuse de judecătorul fondului în susţinerea soluţiei de respingere a pretenţiilor reclamantei.

Recurenta-reclamantă nu face decât să reitereze susţinerile din cererea completatoare, referitoare la nesoluţionarea tuturor capatelor de cerere, susţinere neîntemeiată, în raport de legătura între capetele de cerere, de la principal la subsecvent.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu subzistă motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei de completare, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2274 din 29 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, formulată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2667 din 21 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2020.