Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1146/2020 AI generated

Voluntary provision of residence to secret police as self-sufficient ground for Securitate collaborator status

Case Number Decizia nr. 1146/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the National Council for the Study of the Securitate Archives (CNSAS), quashed the appellate court's decision that had dismissed the initial claim, and ruled that the defendant possessed the legal status of a Securitate collaborator. The dispute concerned an administrative action to verify collaboration with the communist-era secret police, specifically challenging the lower court's finding that merely providing a residence to the Securitate did not constitute collaboration without proof that specific harmful information was collected within that space. Relying on Article 2(b), fourth sentence of O.U.G. No. 24/2008, the court established that the voluntary provision of a dwelling or space to the Securitate, evidenced by a signed commitment, is a self-sufficient ground for establishing collaborator status, irrespective of the content or effectiveness of the information subsequently gathered. The court rejected arguments that the specific involvement of Military Counterintelligence personnel or the military context of the consent constituted a distinct legal exemption, holding that such distinctions are not supported by the statutory text and that the voluntary act of facilitating the Securitate's logistics constitutes the essential element of collaboration.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 493 C. proc. civ, art. 496 alin. (2) C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Voluntary provision of residence to secret police as self-sufficient ground for Securitate collaborator status: The dispute concerned an administrative action to verify collaboration with the communist-era secret police, specifically challenging the lower court's finding that merely providing a residence to the Securitate did not constitute collaboration without proof that specific harmful information was collected within that space. Relying on Article 2(b), fourth sentence of O.U.G. No. 24/2008, the court established that the voluntary provision of a dwelling or space to the Securitate, evidenced by a signed commitment, is a self-sufficient ground for establishing collaborator status, irrespective of the content or effectiveness of the information subsequently gathered. The court rejected arguments that the specific involvement of Military Counterintelligence personnel or the military context of the consent constituted a distinct legal exemption, holding that such distinctions are not supported by the statutory text and that the voluntary act of facilitating the Securitate's logistics constitutes the essential element of collaboration.

Keywords

AI generated
Securitate collaborator status residence status grounds for cassation military personnel legal status police cooperation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art.
art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008
civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 2 lit.
art. 493 C. proc. civ
art. 496 alin. (2) C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for the effect of the decision to quash the appealed judgment and re-judge the case in its entirety.
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Substantive legal basis cited in the dispositive to support the final order admitting the action and declaring the defendant a collaborator.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (2) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for the effect of the decision to quash the appealed judgment and re-judge the case in its entirety.

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Substantive legal basis cited in the dispositive to support the final order admitting the action and declaring the defendant a collaborator.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 1 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea pârâtului de colaborator al Securităţii.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2069 din 31 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată şi reţinerea existenţei calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Astfel, instanţa de fond a respins în mod greşit acţiunea, apreciind că, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, în ipoteza punerii la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu deţinut, ar trebui să aibă relevanţă conţinutul informaţiilor culese în respectivul spaţiu.

Recurentul a susţinut că, în cauză, a fost dovedită punerea voluntară de către intimatul-pârât la dispoziţia Securităţii a spaţiului deţinut de acesta (fapt dovedit prin semnarea angajamentului, datat 24.03.1974), situaţie în care este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 2 lit. b) teza ultimă din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, fără să fie necesară îndeplinirea altor condiţii pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii.

Arată că exisă o jurisprudenţă amplă la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea prevederii aplicate de instanţa de fond. Aceasta a aplicat eronat dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, care nu se coroborează cu dispoziţiile primei teze a aceluiaşi articol, în caz contrar, creându-se soluţii discriminatorii.

Astfel, nu se poate stabili calitatea unei persoane de colaborator al Securităţii în funcţie de conţinutul informaţiilor, aşa cum a apreciat judecătorul fondului, scopul legiuitorului nefiind acela să califice calitatea unei persoane în funcţie de activitatea unor terţi.

Dacă ar fi primită interpretarea instanţei de fond ar însemna că, pentru a fi reţinută într-un astfel de caz calitatea de colaborator al Securităţii, în momentul înţelegerii pe care o încheia cu reprezentantul Securităţii, viitoarea gazdă a unei case de întâlniri ar fi trebuit să arate că îşi pune la dispoziţie spaţiul deţinut, cu condiţia ca informatorii care în următorii câţiva ani vor intra în respectiva încăpere, să ofere date despre activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist. În plus, aceşti potenţiali oaspeţi necunoscuţi, ar fi trebuit, potrivit înţelegerii prealabile dintre gazdă şi ofiţer, să vizeze şi încălcarea unor drepturi ale omului. În mod evident, arată recurentul, că, o astfel de interpretare nu poate fi primită.

S-a mai susţinut şi împrejurarea că interpretarea dată de instanţă în hotărârea atacată ar face ca două persoane care au avut o atitudine absolut identică în relaţia cu Securitatea - în sensul că ambele au acceptat să pună la dispoziţia Securităţii un imobil sau o încăpere - să fie tratate diferit din punct de vedere al aprecierii colaborării cu Securitatea. Astfel, uneia dintre ele i s-ar reţine calitatea de colaborator al Securităţii pentru că, ulterior angajamentului dat, ofiţerii Securităţii s-au întâlnit cu sursele lor în respectivul spaţiu, primind informaţii de tipul celor menţionate în prima teză a art. 2 lit. b). Dimpotrivă, celeilalte nu i s-ar reţine această calitate întrucât, din motive cu totul independente de voinţa celui verificat, locuinţa pusă la dispoziţia Securităţii nu a mai fost folosită sau nu a fost folosită pentru primirea unor informaţii de tipul celor menţionate în prima teză a art. 2 lit. b). Este evident că o astfel de soluţie ar fi profund discriminatorie, instituind o diferenţă de tratament pentru persoane care au avut un comportament identic în relaţia cu Securitatea.

Ar fi fost de ajuns ca o singură persoană căreia i s-ar fi cerut acordul pentru folosirea unui spaţiu să refuze propunerea, pentru ca o structură a Securităţii să fie lipsită, cel puţin temporar, de logistica necesară culegerii de informaţii. Or, dacă un astfel de refuz echivala cu o problemă creată Securităţii, în mod corelativ, acceptul dat de intimat nu putea să reprezinte decât un ajutor concret şi o înlesnire adusă activităţii Securităţii.

Cât priveşte reţinerea primei instanţe în sensul că este relevantă împrejurarea că intimatul-pârât a colaborat cu Direcţia a IV-a a Securităţii - Contrainformaţii Militare, recurentul-reclamant arată că art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 nu distinge în funcţie de compartimentul din cadrul Securităţii cu care a colaborat persoana verificată. Prin urmare, atât timp cât s-a raportat la acest aspect, sentinţa atacată a distins acolo unde legiuitorul nu a distins, astfel că, şi pentru acest motiv, sentinţa este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a prevederilor de drept material ale art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Recurentul mai arată că este cunoscut - şi era notoriu şi în perioada comunistă, în special în rândul persoanelor încorporate în cadrul Armatei - că organele de Contrainformaţii Militare erau parte a Securităţii, mai exact a Direcţiei a IV-a a Securităţii, această concluzie desprinzându-se atât din Decretul Consiliului de Stat nr. 130/1972 [art. 4 punctul I, lit. b)], cât şi din cuprinsul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Securităţii Statului din 1967 (art. 20).

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare la recursul declarat în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 26 februarie 2020.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de control judiciar

Analizând sentinţa atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a criticilor înfăţişate de recurentul-reclamant şi apărărilor intimatului-pârât, raportat la cadrul normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite, pentru considerentele în continuare arătate.

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, privind constatarea calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii, susţinând, în esenţă, că acesta fost recrutat în anul 1973, în calitate de gazdă casă de întâlniri, semnând un angajament sub numele conspirativ "B." (în dosar este consemnat şi "C." ca variantă a numelui conspirativ), prin care se angaja să pună la dispoziţie apartamentul său "pentru a se asigura conspirativitatea întâlnirilor cu reţeaua din mediul cadrelor militare".

Instanţa de fond, analizând materialul probator depus de către reclamantul CNSAS, a concluzionat în sensul că nu ar fi îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât, în ipoteza punerii la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu deţinut, are relevanţă conţinutul informaţiilor culese în respectivul spaţiu. Totodată, a considerat că prezintă relevanţă împrejurarea că pârâtul a colaborat cu Direcţia a IV-a a Securităţii - Contrainformaţii Militare.

Potrivit art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată prin Legea nr. 293/2008, "colaborator al securităţii" este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea.

Ipoteza normei sus-citate este îndeplinită dacă persoana în cauză şi-a manifestat voinţa de a pune la dispoziţia Securităţii locuinţa sau un alt spaţiu deţinut, împrejurare ce constituie, prin ea însăşi, premisa înlesnirii culegerii de informaţii, fără a fi necesare dovezi privind folosirea efectivă a spaţiului în scopul menţionat, durata sau conţinutul eventualelor informaţii obţinute de Securitate.

În cauză, se constată că intimatul-pârât a fost recrutat în calitate de "gazdă casă de întâlnire", semnând un angajament la data de 24 martie 1974, prin care şi-a dat consimţământul să pună la dispoziţia organelor de securitate locuinţa ce o posedă.

Dispoziţiile legale menţionate reglementează ipoteza punerii la dispoziţia Securităţii a unui spaţiu fără a mai fi necesară îndeplinirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii.

În sensul legii, pentru reţinerea calităţii de colaborator al securităţii era necesar şi totodată suficient ca înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei, iar această punere la dispoziţia Securităţii a spaţiului respectiv să se facă în mod voluntar.

Or, aspectul esenţial este semnarea angajamentului de către intimat la data de 24.03.1974 şi care atestă atât punerea la dispoziţia Securităţii a imobilului, dar şi caracterul voluntar al acestei acţiuni.

Aceste prevederi legale, care au constituit temeiul juridic al acţiunii în constatare formulate de recurentul-reclamant, au fost greşit interpretate de instanţa de fond în raport cu situaţia de fapt în cauză, din care rezultă că intimatul-pârât a semnat la data de 24 martie 1974 un angajament prin care a pus la dispoziţia organelor de securitate locuinţa proprietate personală pentru rezolvarea unor probleme specifice muncii acestora, angajându-se totodată să nu discute cu nicio persoană despre ajutorul acordat.

Prin urmare, instanţa de fond a considerat greşit că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) teza a IV-a din O.U.G. nr. 24/2008 pentru admiterea acţiunii.

Înalta Curte constată că este logică distincţia făcută de către recurent, între cele două ipoteze avute în vedere de prevederile art. 2 lit. b) din lege.

Astfel, dacă prima teză a art. 2 lit. b) se referă la cei care au sprijinit fosta Securitate prin oferirea de informaţii (colaboratorul care oferea informaţii), situaţie în care, pentru a se putea reţine calitatea de colaborator al Securităţii, acele informaţii trebuie să îndeplinească două condiţii (cu privire la conţinut şi la posibilele efecte), în cea de-a doua ipoteză (colaboratorul care pune imobilul la dispoziţie) legiuitorul nu a mai considerat necesară întrunirea altor condiţii pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Aşa cum a arătat recurentul, o astfel de distincţie are şi o raţiune: o gazdă a unei case conspirative avea, în angrenajul Securităţii, un rol mult mai important decât cel al unui informator, întrucât crea condiţiile obţinerii de informaţii, iar ceea ce contează este că Securitatea nu ar fi putut folosi respectiva încăpere fără acordul gazdei casei conspirative.

Înalta Curte reţine că, raportat la interpretarea gramaticală şi teleologică a textului (mai sus oferită), nu poate avea relevanţă, în situaţia unei astfel de colaborări, numărul sau conţinutul notelor informative furnizate de informatorii care, împreună cu ofiţerii de legătură, au intrat în spaţiul pus la dispoziţia Securităţii de gazda casei conspirative.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte argumentul intimatului, în sensul vicierii consimţământului său în contextul regimului politic respectiv, o asemenea apărare nu poate constitui de plano o cauză de exonerare în stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, ci doar în situaţia dovedirii în concret prin mijloace de probă pertinente şi concludente a producerii unei asemenea vicieri la momentul exprimării acelui consimţământ. Or, aspectele consemnate în cele două rapoarte, din 24 martie 1974 şi 8 decembrie 1975, nu duc la suspiciuni cu privire la consimţământul conştient exprimat de intimatul-pârât la acea dată.

Nici apărările intimatului, în sensul că a pus spaţiul la dispoziţie în considerarea jurământului militar depus, situaţie în care se poate vorbi despre o constrângere morală, nu pot avea efectul de a înlătura incidenţa dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza IV din O.U.G. nr. 24/2008, aspectul evocat neîncadrându-se în ipotezele de exonerare avute în vedere de art. 2 lit. b) teza a II-a şi a III-a.

Nu se poate vorbi despre o eventuală cauză de exonerare nici din perspectiva compartimentului din cadrul Securităţii cu care a colaborat persoana verificată, cum greşit a reţinut judecătorul fondului, având în vedere că ofiţerii de contrainformaţii făceau parte din Direcţia a IV-a a Securităţii.

În consecinţă, faţă de anagajamentul olograf prin care intimatul-pârât a pus locuinţa sa la dispoziţia organelor de securitate, cu intenţia de a sprijini activitatea acestora, asigurând totodată confidenţialitatea faptului respectiv, se constată că este îndeplinită ipoteza normei prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calităţii de colaborator al securităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul C.N.S.A.S. este fondat, astfel că, în baza art. 496 alin. (2) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acesta va fi admis, sentinţa primei instanţe va fi casată, iar acţiunea formulată de reclamantul C.N.S.A.S. va fi admisă, cu consecinţa constatării calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A., născut la data de x, în Calafat, judeţul Dolj, fiul D., domiciliat în localitatea judeţul Timiş.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 2069 din 31 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând, admite acţiunea formulată de reclamant.

Constată calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2020.