Phased transition of judicial salaries under Law 153/2017: applicability of maximum classification allowances for management positions versus mandatory 25% annual increases from 2017 baseline

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.05.2018, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S. au chemat în judecată pe pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi au solicitat anularea parţială a Ordinului colectiv de salarizare nr. 247/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie Şi Justiţie, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi şi recalcularea drepturilor salariale cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2018, urmând a se face aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Cap. VIII, Anexa V din Legea 153/2017.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4235 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii reclamanţi arată că prin sentinţa civilă recurată, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată, reţinând, în esenţă, dispoziţiile din Legea 153/2017, menţionate şi de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în întâmpinare, respectiv art. 38 alin. (3) şi (4) Legea nr. 153/2017.

Curtea a subliniat opţiunea legiuitorului de a realiza o tranziţie între vechile legi de salarizare (legile nr. 330/2009 şi nr. 284/2010) şi Legea 153/2017, în privinţa căreia a reglementat expres aplicarea etapizată. Astfel a arătat că legea porneşte de la premisa că salariile prevăzute în noua lege sunt, ca regulă, mai mari decât cele aflate în plată pentru fiecare funcţie, astfel că reglementează, în art. 38 alin. (3) şi (4) modalitatea în care întreg personalul plătit din fonduri publice ajunge să fie salarizat potrivit prezentei legi, prin creşteri salariale anuale succesive, pornind de la nivelul salariului de bază aflat în plată în luna decembrie 2017.

O primă etapă în aplicarea etapizată o reprezintă majorarea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumului brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente le sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi ondiţii.

Numai în situaţia în care salariile de bază şi sporurile, astfel majorate, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, Legea 53/2017 prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Din modul de aplicare a Legii 153/2017, prezentat în articolul 38 din lege, se desprinde concluzia că legiuitorul a dorit realizarea unei tranziţii între vechile legi de salarizare şi noua lege, pornind de la salariul acordat în luna decembrie 2017, prin majorarea succesivă atât a salariului de bază, cât şi a sporurilor şi a celorlalte drepturi, pentru o perioadă de 5 ani, preconizând că până în anul 2022 întregul personal salarizat din fonduri publice să ajungă la nivelul drepturilor stabilite prin anexele I-IX la lege, astfel cum prevede art. 9.

Or, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, comparând indemnizaţiile de încadrare de care beneficiază în prezent, cu indemnizaţiile menţionate în Legea 153/2017, Anexa V, Capitolul I, lit. B) Indemnizaţia de încadrare pentru procurori, se observă că aceştia nu ating încă nivelul de salarizare reglementat prin Legea 153/2018, astfel că acestora li se aplică pe deplin dispoziţiile art. 38 alin. (3) şi (4) privind aplicarea etapizată a legii.

Ţinând cont de faptul că aceste creşteri salariale din art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (4) sunt prevăzute cu scopul aplicării etapizate a legii, reclamanţii vor putea beneficia de sporurile menţionate în art. 10 de abia în momentul în care, prin majorările succesive prevăzute de art. 38 alin. (4), vor ajunge la indemnizaţia stabilită potrivit anexelor la lege, urmând să li se aplice integral dispoziţiile legii 153/2017, atât sub aspectul stabilirii indemnizaţiei de încadrare, cât şi al sporurilor.

Aşadar, contrar susţinerilor reclamanţilor, a reţinut prima instanţă că acestora nu li se acordă drepturile salariale mai favorabile şi nu li se poate acorda sporul prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. b) din capitolul VIII secţiunea I a Legii 153/2017, întrucât în urma aplicării majorării salariale prevăzute de art. 38 alin. (3) indemnizaţiile de încadrare nu sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, motiv pentru care indemnizaţia acestora se stabileşte potrivit art. 38 alin. (3) lit. a), urmând să beneficieze de majorările anuale succesive, conform art. 38 alin. (4).

Prin urmare, Curtea a concluzionat în sensul că actul contestat este un act administrativ legal şi temeinic, emis în aplicarea Legii nr. 153/2017, iar drepturile salariale solicitate de reclamanţi nu pot fi acordate începând cu data de 1 ianuarie 2018, astfel cum au fost solicitate.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurenţii reclamanţi susţin că la stabilirea drepturilor salariale ale procurorilor care ocupă funcţii de conducere trebuie să se ţină cont de dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Capitolul VIII, Anexa V, care prevăd în mod expres că procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorată cu procentele aferente funcţiei ocupate.

De asemenea, trebuie ţinut cont şi de dispoziţiile art. 10 alin. (2) care prevăd că procurorii care ocupă funcţii de conducere îşi păstrează indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţin, dacă acestea sunt mai favorabile.

Aşadar, în cazul reclamanţilor nu s-a făcut aplicarea de către Procurorul General a dispoziţiilor privind stabilirea indemnizaţiei pentru funcţia de conducere, prevăzute în Capitolul VIII al Anexei nr. V, art. 10 alin. (1) din Legea 153/2017. Practic, în cazul reclamanţilor procentele de majorare s-au aplicat la indemnizaţia unui procuror cu funcţie de execuţie cu aceeaşi vechime în funcţie.

Conform dispoziţiilor legale anterior menţionate, procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorat cu procentul menţionat în tabelul prevăzut la Cap. VIII Anexa V.

Evident, aceste dispoziţii legale se aplică etapizat, conform art. 38 alin. (3) şi (4) menţionate de instanţa de fond, însă etapizarea se referă la cuantumul indemnizaţiei de încadrare maximă care va comporta majorări până în anul 2022, astfel cum se arată în Capitolul I lit. B) din cadrul Anexei V.

La indemnizaţia lunară pentru vechimea în funcţie de peste 20 de ani, corespunzătoare fiecărui grad profesional, se aplică procentul de majorare prevăzut în tabelul de la art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V, cap. VIII şi după cum se poate observa, numai în cazul calculării indemnizaţiilor pentru funcţiile de conducere din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" şi "Curtea Constituţională" nu se precizează un nivel al salarizării pentru anul 2022, astfel cum se menţionează pentru celelalte funcţii de conducere prevăzute în cadrul celorlalte capitole ale Anexei V.

Şi din exemplele oferite de recurenţi ar rezulta că indemnizaţia de încadrare lunară pentru funcţia de conducere în cadrul parchetelor se raportează la indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare parchetului unde se exercită funcţia de conducere, prevăzută în Capitolul I lit. B) din cadrul Anexei V, Legea nr. 153/2017 stabilind o altă regulă de calcul a indemnizaţiilor pentru funcţiile de conducere.

De altfel, este chiar un nonsens să se menţioneze că indemnizaţiile pentru funcţiile de conducere se vor majora etapizat până în anul 2022, întrucât, practic, până în 2022 nu toţi procurorii cu funcţii de conducere vor avea o vechime în funcţie de peste 20 de ani. Conform celor reţinute de instanţa de fond, indemnizaţiile acestora se vor majora progresiv până în 2022, însă raportat la indemnizaţiile procurorilor cu funcţii de execuţie având aceeaşi vechime în funcţie. Practic, dacă se va efectua calculul progresiv, astfel cum menţionează instanţa de fond, nu ar fi vorba de o aplicare a principiului creşterii salariale etapizate, ci de o amânare, o suspendare a aplicării chiar a regulii stabilite prin Legea 153/2017 în cazul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "justiţie" pentru funcţiile de conducere-procentul de majorare să se aplice la indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului parchetului unde exercită funcţia de conducere.

Susţin recurenţii reclamanţi şi faptul că procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie face aplicarea acestor dispoziţii legale (art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017) în cazul procurorilor militari cu funcţii de conducere, însă contestaţia recurenţilor reclamanţi este respinsă tocmai de acelaşi emitent pe motiv că, în cazul acestora, creşterea salarială se va realiza etapizat până in 2022.

In concret, la nivelul parchetelor de pe lângă judecătorie se impunea a se face raportarea la indemnizaţia de încadrare maximă de 15636 RON iar la nivelul parchetelor de pe lângă tribunal la indemnizaţia de încadrare maximă de 17376 RON, la aceste sume brute urmând a se aplica majorările aferente funcţiilor de conducere ocupate în cazul prim-procurorilor, 8% în cazul prim-procurorilor adjuncţi, respectiv 5% în cazul procurorilor şefi secţie).

După aplicarea majorării, aceste valori urmau a fi comparate cu cele aferente funcţiei de execuţie, procurorul încadrat pe funcţia de conducere beneficiind de drepturile salariale mai favorabile.

De altfel, la publicarea pe site-ul www.x.ro, la data de 29.09.2017, a veniturilor procurorilor, au fost avute în vedere aceste dispoziţii legale mai sus menţionate, procurorii cu funcţii de conducere beneficiind de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului parchetului unde exercită funcţia de conducere, cu majorările aferente funcţiei ocupate.

Faţă de aceste considerente recurenţii reclamanţi solicită casarea hotărârii primei instanţe, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii lor, aşa cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenţii reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie formulată împotriva ordinului nr. 247/30.01.2018, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ordin emis în aplicarea dispoziţiilor art. 38 din Legea nr. 153/2017.

Recurenţii reclamanţi au criticat ordinul în discuţie, susţinând, în esenţă, că indemnizaţiile aferente anului 2018 ar fi trebuit calculate potrivit celor prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. b) din Capitolul VIII Anexa V a Legii nr. 153/2017.

Soluţionând acţiunea reclamanţilor, prima instanţă a pronunţat sentinţa nr. 4235/22.10.2018, prin care a respins acţiunea reclamanţilor ca fiind neîntemeiată, cu motivarea menţionată în considerentele hotărârii.

După cum rezultă din cele mai sus arătate, reclamanţii au formulat recurs împotriva sentinţei nr. 4235/22.10.2018, susţinând că aceasta reflectă o greşită aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Contrar celor susţinute de recurenţii reclamanţi, Înalta Curte constată că hotărârea atacată în prezenta cale de atac este conformă regulilor de drept aplicabile cauzei respectiv dispoziţiilor Legii nr. 153/2017.

Astfel, cauza litigiului pendinte este generată de accepţiunea diferită pe care o dau părţile noţiunii de aplicare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cu prilejul emiterii ordinului nr. 247/30.01.2018, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în executare a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Au susţinut recurenţii reclamanţi că aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 ar fi presupus, începând cu aceeaşi dată, ca indemnizaţiile de încadrare pentru funcţiile de conducere să fie stabilite la nivelul maxim prevăzut de lege pentru funcţiile de execuţie din parchetele unde se exercită funcţiile de conducere, majorate cu procentele prevăzute în tabelul de la art. 10 alin. (1) lit. b) din Anexa V, cap. VIII.

Modalitatea de calcul a indemnizaţiilor de încadrare aferente funcţiilor de conducere din cadrul parchetelor, sugerată de reclamanţi, nu reprezintă o corectă aplicare a Legii nr. 153/2017 ci dimpotrivă, o încălcare a acesteia, astfel că în mod legal a fost respinsă acţiunea acestora de către prima instanţă.

Aşa cum s-a arătat anterior, legiuitorul a prevăzut, prin dispoziţiile art. 38 din Legea nr. 153/2017 având denumirea marginală "Aplicarea legii", că, începând cu data de 1 iulie 2017, se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

A doua etapă de punere în aplicare a prevederilor legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice este reprezentată de creşterile salariale prevăzute de art. 38 alin. (3), operate începând cu 1 ianuarie 2018 (majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017.

Aşadar, este lipsită de suport afirmaţia recurenţilor reclamanţi, potrivit cărora începând cu aceeaşi dată indemnizaţia lor de încadrare ar fi trebuit să fie raportată la nivelul prevăzut de art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017, potrivit cărora judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorată cu procentele prevăzute în tabelele aferente, întrucât aplicarea legii cadru nu presupune un atare mod de stabilire a drepturilor salariale, ci majorarea etapizată a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018.

Numai în situaţia în care începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii-cadru pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022, prevede art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, însă o atare ipoteză nu este incidentă în cauză, aşa cum a subliniat şi prima instanţă, întrucât aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din legea-cadru nu a condus, în privinţa recurenţilor reclamanţi, la atingerea nivelului indemnizaţiei de încadrare cuvenite procurorilor cu funcţii de conducere potrivit algoritmului stabilit de art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017.

În mod greşit susţin recurenţii reclamanţi faptul că legiuitorul nu a prevăzut, pentru anul 2022, un nivel al indemnizaţiilor aferente funcţiilor de conducere exercitate de procurori (afirmaţie prin care tind a demonstra nelegalitatea modului de stabilire a drepturilor salariale), subliniind Înalta Curte că netemeinicia afirmaţiei recurenţilor reclamanţi rezultă din considerentele ce urmează:

Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017 stabilesc, într-adevăr, faptul că judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorate cu procente de la 2% până la 13%, însă, sintagma "indemnizaţia de încadrare maximă" trebuie înţeleasă prin raportare la Capitolul I lit. B) din Anexa V a legii-cadrul de salarizare, unde se arată, fără echivoc, referirea la anul 2022, ca reper temporal pentru indemnizaţiile de încadrare prevăzute de Legea nr. 153/2017.

Însă, aşa cum s-a arătat anterior, până la momentul anului 2022, aplicarea Legii nr. 153/2017 presupune strict creşterile etapizate prevăzute de art. 38 din lege, aplicate ca atare prin ordinul contestat de recurenţii reclamanţi şi numai în măsura în care aceste creşteri sau alte majorări salariale reglementate conduc la atingerea sau depăşirea nivelului indemnizaţiilor de încadrare stabilite potrivit legii pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Ca atare, indemnizaţia de încadrare maximă, la care se referă art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 nu este alta decât cea rezultată din aplicarea dispoziţiilor lit. B) Capitolul 1 al aceleiaşi Anexe, prevederi cu aplicabilitate începând cu anul 2022 sau, excepţional, în condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017(ipoteza legală nefiind îndeplinită în ceea ce-i priveşte pe recurenţii reclamanţi).

De asemenea, nici dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 nu relevă nelegalitatea sentinţei civile atacate, din perspectiva modului în care judecătorul fondului a aplicat legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Şi aceste dispoziţii, care prevăd că judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor îşi păstrează indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţin, dacă acestea sunt mai favorabile, trebuie înţelese tot în contextul aplicării legii-cadru, ele având sens numai în cazul în care devin aplicabile efectiv prevederile Anexei V ale Legii nr. 153/2017.

Aşa cum s-a arătat anterior, odată cu aplicarea prevederilor Anexei V a legii-cadru de salarizare, indemnizaţiile pentru judecătorii şi procurorii care exercită funcţii de conducere vor fi stabilite potrivit unui algoritm de calcul proprii legii în discuţie şi anume prin raportare la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde se exercită funcţia de conducere şi la procentele de majorare, de la 2% până la 13%.

Nu este exclusă, însă, posibilitatea ca o funcţie de conducere la un anumit parchet să fie ocupată de un procuror ce deţine o funcţie de execuţie dar un grad profesional ce-l îndreptăţeşte la o indemnizaţie de încadrare superioară celei maxime pentru funcţii de execuţie la nivelul parchetului în discuţie şi atunci, aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 ar avea ca efect o scădere a nivelului drepturilor salariale de care procurorul cu funcţie de conducere a beneficiat sau ar beneficia pe un post de execuţie în cadrul aceluiaşi articol, paradox ce s-a urmărit a fi eliminat tocmai prin menţinerea în plată a drepturilor salariale mai favorabile.

În acest sens trebuie interpretate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 şi nu în acela conform căruia principiul aplicării legii mai favorabile ar permite o alternativă între aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 şi cele reprezentate de Anexa nr. V din aceeaşi lege, cu relevanţă în materia funcţiilor de conducere din parchete.

Faţă de aceste considerente, constatând că nu a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei civile criticate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recursul de faţă va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R. şi S. împotriva sentinţei nr. 4235 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 februarie 2021.