Bailiff's appeal rejected; 3,000 RON fine upheld as garnishment was continuous offense, limitation ran from last act.

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 2 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti - Comisia Superioară de Disciplină, anularea hotărârii nr. 20 din 7 octombrie 2016, adoptată de pârâtă în dosarul nr. x/2016, cu consecinţa menţinerii hotărârii nr. 2 din 11 iulie 2016, adoptată de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj - Consiliul de Disciplină în dosarul nr. x/2016, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adiţională înregistrată la data de 21 decembrie 2016, reclamantul a solicitat extinderea acţiunii sub aspectul cadrului procesual subiectiv, prin introducerea în cauză a pârâtului Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar la termenul din data de 24 februarie 2017, a înţeles să îşi extindă cererea şi faţă de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj .

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 180 din 12 mai 2017, Curtea de Apel Cluj a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, invocată de aceasta, iar pe fond, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de anulare a hotărârii nr. 20/7.10.2016, adoptată de Comisia Superioară de Disciplină din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti în dosarul nr. x/2016, cu consecinţa menţinerii hotărârii nr. 2/11.07.2016, adoptată de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2016, precum şi obligarea intimaţilor-pârâţi, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

În motivarea căii de atac, recurentul susţine următoarele:

1. Instanţa de fond a achiesat în mod greşit la interpretarea dată de către intimata Comisia Superioară de Disciplină din cadrul U.N.E.J. termenului de decădere, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 401 alin. (1) lit. b) din vechiul C. proc. civ., cât şi din perspectiva dispoziţiilor art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, consecutiv cu reţinerea caracterului continuat al pretinsei abateri disciplinare.

Contrar celor reţinute în considerente, aplicarea dispoziţiilor art. 401 alin. (1) lit. b) din vechiul C. proc. civ. nu reprezintă o facultate, ci o dispoziţie legală imperativă, termenul de 15 zile de la data primei reţineri (14.04.2011) prin înfiinţarea popririi asupra unor venituri periodice ale petentei B. - în speţă, asupra pensiei - este peremptoriu, sancţiunea în cazul depăşirii acestuia neputând fi alta decât cea prevăzută la art. 103 alin. (1) din acelaşi Cod.

Prima instanţă a reţinut că pretinsa abatere disciplinară prezintă un caracter continuat, ignorând practic, că, nici până la această dată, petenta nu a contestat la instanţa de executare înfiinţarea popririi, deşi, procedura în această materie se realizează exclusiv pe calea contestaţiei la executare, prevăzută de art. 399 şi următoarele din vechiul C. proc. civ.. Abia ulterior acestui demers judiciar, în eventualitatea în care instanţa de executare (singura competentă în materie), printr-o hotărâre rămasă definitivă şi irevocabilă ar fi stabilit eventuala nelegalitate a înfiinţării popririi, cu consecinţa desfiinţării/refacerii actelor emise de către executorul judecătoresc, ne-am fi putut afla în prezenţa unei eventuale culpe a acestuia din urmă şi care ar fi putut îmbrăca, după caz, forma unei abateri disciplinare, susceptibile de a fi cercetată de către Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, potrivit legii speciale (Legea nr. 188/2000). De altfel, şi legea specială prevede că actele executorului judecătoresc sunt supuse controlului instanţelor competente (art. 60), precum şi posibilitatea ca cei interesaţi sau vătămaţi prin actele de executare să poată formula contestaţie la executare în condiţiile C. proc. civ. (art. 61).

Recurentul consideră că, şi din perspectiva dispoziţiilor art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, termenul - atât cel de un an, cât şi cel de trei ani - de exercitare a acţiunii disciplinare fie de către Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fie de către ministrul justiţiei, în raport de aceeaşi dată a primei reţineri (14.04.2011) a fost cu mult depăşit.

De asemenea, în raport de data primei reţineri din pensie (14.04.2011) - data săvârşirii pretinsei abateri disciplinare -, înregistrarea plângerii petentei B. la Camera Executorilor Judecătoreşti Cluj (18.03.2016) s-a realizat cu depăşirea termenului legal de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1968 (în vigoare la data de 14.04.2011), astfel că, în opinia recurentului, a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune, contrar celor reţinute de instanţa de fond.

2. Recurentul apreciază că atât instanţa de fond, cât şi instanţa disciplinară (Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ), procedând la verificarea legalităţii actelor de executare emise în dosarul execuţional în cauză, şi-au depăşit competenţa, deoarece această analiză, conform prevederilor legale, cade în competenţa instanţei de judecată, ca instanţă de executare.

Invocă decizia nr. 14/2007 pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii care, în opinia recurentului, este relevantă în sensul constatării că instanţa de contencios administrativ a intrat în sfera de competenţă a instanţei de executare, substituindu-se în mod nelegal acesteia din urmă.

Recurentul susţine că stabilirea eventualei nelegalităţi a titlului executoriu sau a oricărui act de executare poate fi constatată şi sancţionată numai de către instanţa de executare, care, însă, nu a fost sesizată în acest sens nici până în prezent.

Astfel că, neurmând procedura contestaţiei la executare pentru a ataca un act de executare în termenul prevăzut de lege, în opinia recurentului, petenta nu putea face uz de procedura plângerii prevăzută de Legea nr. 188/2000.

Recurentul mai precizează că executorul judecătoresc nu are dreptul de a îndrepta sau înlătura clauze contractuale din cuprinsul unui titlu executoriu, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei de executare.

În acest context, recurentul arată că nu avea competenţa de a constata acea "eroare" la care se referă instanţa de fond în considerente, privind cuprinsul titlului executoriu, în care se menţionează renunţarea garantului ipotecar la beneficiul de discuţiune şi diviziune.

De asemenea, arată că a procedat în mod legal la executarea silită a titlului executoriu în cauză, executarea silită fiind încuviinţată în prealabil de instanţa de executare prin încheierea civilă irevocabilă nr. 4898/CC/2011, pronunţată la data de 18.03.2011 de Judecătoria Cluj-Napoca, în dosarul nr. x/2011, instanţa apreciind că "titlul executoriu îndeplineşte condiţiile de legalitate pentru a fi pus în executare".

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Totodată, a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză, în raport de prevederile art. 48 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 şi ale art. 76 din OMJ nr. 210/2001 privind Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, menţionând şi că, potrivit prevederilor art. 48 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi ale art. 67 alin. (1) din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, titularii acţiunii disciplinare sunt Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti sau ministrul justiţiei.

4.2. Legal citaţi, intimaţii-pârâţi Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj nu au formulat întâmpinare faţă de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 26 februarie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine trei aspecte distincte relevante în privinţa limitelor recursului de faţă.

Primul este acela că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauză a pârâtei Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, reiterată de către aceasta prin întâmpinare, după ce instanţa de fond a respins-o ca neîntemeiată, nu se impune a fi analizată, având în vedere că pârâta nu a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate în fond. Pe cale de consecinţă, în lipsa exercitării căii de atac, soluţia asupra excepţiei a rămas definitivă.

Al doilea este acela că recurentul-reclamant nu a încadrat recursul într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Al treilea se referă la conţinutul concret al criticilor expuse prin cererea de recurs. Acestea se circumscriu exclusiv problematicii termenului de exercitare a acţiunii disciplinare şi invocatei depăşiri a atribuţiilor instanţei de disciplină, prin verificarea legalităţii actelor de executare.

Trecând la analiza recursului propriu-zis, se constată că un prim rând de critici invocate de recurent se referă la modalitatea în care instanţa de fond a analizat termenul pentru exercitarea acţiunii disciplinare, respectiv la aprecierea eronată că acesta nu s-a împlinit, întrucât pretinsa faptă ar avea caracter continuat.

Recurentul-reclamant susţine că, dimpotrivă, termenul s-a împlinit, iar acţiunea disciplinară a fost exercitată tardiv/era prescrisă. Aceasta, întrucât, termenul de 15 zile în care debitoarea B. putea face contestaţie la executare, potrivit art. 401 alin. (1) lit. b) vechiul C. proc. civ., a început să curgă de la data primei reţineri din pensie - 14.04.2011, poprirea fiind înfiinţată asupra unor venituri periodice ale acesteia. De altfel, debitoarea nu a parcurs defel procedura judiciară a contestaţiei la executare, deşi acest demers era obligatoriu de urmat împotriva actelor de executare apreciate nelegale.

Tot în raport de aceeaşi dată, a primei reţineri din pensie (14.04.2011), recurentul-reclamant susţine că a intervenit şi prescripţia dreptului material la acţiune, termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 fiind, de asemenea, depăşit.

În legătură cu aceste critici, Înalta Curte constată că acţiunea disciplinară s-a declanşat în urma sesizării formulate de debitoarea B., care, la data de 18.03.2016, a înregistrat la Camera Executorilor Judecătoreşti Cluj o plângere împotriva executorului judecătoresc A., pentru că în cadrul dosarului execuţional nr. x/2011 acesta a dispus poprirea asupra veniturilor sale din pensie, deşi, în baza titlului executoriu, debitoarea avea doar calitatea de garant ipotecar.

Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat acţiune disciplinară împotriva executorului judecătoresc A., pentru nesocotirea prevederilor art. 3731 alin. (2) C. proc. civ., sesizând nerespectarea drepturilor debitoarei şi a dispoziţiilor legii, respectiv săvârşirea abaterilor disciplinare prevăzute de art. 47 lit. b) şi c) din Legea nr. 188/2000 şi solicitând aplicarea unei sancţiuni disciplinare, conform art. 49 din aceeaşi lege.

Prin hotărârea nr. 2/11.07.2016, pronunţată de Consiliul de Disciplină în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă acţiunea disciplinară ca tardivă, reţinându-se, pe baza interpretării dispoziţiilor art. 401 C. proc. civ., că termenul maxim de exercitare a acţiunii disciplinare, prevăzut de art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, de 3 ani de la săvârşirea abaterii, a început să curgă de la momentul înfiinţării popririi, respectiv la data de 23.03.2011, împlinindu-se la data de 24.03.2014. Consiliul a calificat respectivul termen ca fiind unul de decădere.

Împotriva hotărârii nr. 2/2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Colegiul Director a formulat contestaţie, iar prin hotărârea nr. 20/07.10.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a admis contestaţia, a desfiinţat în tot hotărârea nr. 2/11.07.2016 a Consiliului de Disciplină, a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii disciplinare şi, pe fond, a admis acţiunea disciplinară formulată de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aplicând executorului judecătoresc A. sancţiunea amenzii în cuantum de 3.000 RON.

În esenţă, Comisia Superioară de Disciplină a apreciat că, în mod nejustificat, s-a raportat Consiliul de Disciplină la data emiterii adresei de poprire, respectiv la data înfiinţării acesteia, în condiţiile în care ar fi trebuit să sesizeze caracterul continuat al faptei disciplinare, respectiv faptul că abaterea s-a consumat în momentul înfiinţării popririi, însă a continuat prin menţinerea popririi, respectiv prin emiterea de alte acte de executare şi luarea măsurilor subsecvente, inclusiv cele ce ţin de eliberarea sau distribuirea sumei, precum şi viramentul sumelor rezultate din poprirea respectivă.

Executorul judecătoresc A., reclamantul din cauză, s-a adresat instanţei de contencios administrativ, pentru anularea acestei din urmă hotărâri şi menţinerea celei dintâi, iar Curtea de Apel Cluj, îmbrăţişând interpretarea Comisiei Superioare de Disciplină, potrivit căreia abaterea disciplinară prezintă un caracter continuat, i-a respins acţiunea.

Recurentul-reclamant reiterează în recurs că termenul de decădere amintit era împlinit în speţă, în raport de data primei reţineri (14.04.2011), prin înfiinţarea popririi asupra pensiei debitoarei, din interpretarea normei imperative prevăzute la art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., neputându-se deduce o altă concluzie.

Înalta Curte reţine că art. 401 C. proc. civ. prevede termenul pentru exercitarea contestaţiei la poprire, care curge de la data când contestatorul a luat cunoştinţă de actul de executare pe care îl contestă. Când poprirea a fost înfiinţată asupra unor venituri periodice, termenul curge cel târziu de la data efectuării primelor reţineri din sumele poprite de către terţul poprit.

Nu există nicio îndoială că termenul reglementat de art. 401 C. proc. civ. este un termen imperativ înăuntrul căruia cel interesat poate exercita un drept procedural, acela de a contesta executarea prin poprire, nerespectarea lui fiind de natură să sancţioneze titularul dreptului cu decăderea. Însă, cauza de faţă nu se referă la o contestaţie la executare, ci la o acţiune disciplinară.

Potrivit art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin OMJ nr. 210/2001, "În cazul abaterilor disciplinare prevăzute de lege colegiul director al Camerei executorilor judecătoreşti sau ministrul justiţiei exercită acţiunea disciplinară în termen de 1 an de la data când au luat cunoştinţă de existenţa unei abateri, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii ei".

În contextul faptelor cercetate, adresa de înfiinţare a popririi este un act începător de executare, urmat fiind de alte acte de urmărire silită, până la realizarea creanţei, eliberarea ori distribuirea sumei de către executorul judecătoresc.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că limitarea dreptului persoanei interesate de a formula contestaţie la executare împotriva înfiinţării popririi la termenul de 15 zile de la aducerea la cunoştinţă a respectivei măsuri de executare silită (prin înştiinţare sau de la efectuarea primei reţineri) nu înlătură caracterul continuat al abaterii analizate.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în considerentele sale, abaterea disciplinară reţinută în sarcina recurentului-reclamant constă în înfiinţarea nelegală a popririi pe sumele de bani pe care le deţinea în conturi debitoarea-garantă B., până la concurenţa sumei executate. În dosarul execuţional nr. x/2011, executorul judecătoresc a înfiinţat poprirea la data de 23.03.2011 şi a ridicat-o la data de 07.11.2013, iar între aceste momente, au fost realizate şi alte acte de executare dispuse în virtutea popririi, cu privire la aceeaşi persoană, prezentând relevanţă în acest sens, dispoziţiile executorului de virare de sume din contul debitoarei din datele de 14.08.2013, 16.09.2013 şi 14.10.2013.

În condiţiile în care fapta imputată executorului judecătoresc a fost una continuată, încălcarea legii s-a produs la momentul înfiinţării popririi, dar poprirea instituită la 23.03.2011 a continuat cu alte acte de executare, întocmirea fiecărui act de executare în cadrul popririi fiind circumscrisă aceleiaşi abateri disciplinare. Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că, exercitarea acţiunii disciplinare la data de 24.04.2016, respectă termenul maxim de decădere de 3 ani de la săvârşirea abaterii, iar criticile formulate sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Fără să se impună, în limitele recursului, o analiză asupra calificării date de instanţa de fond celor două termene instituite de art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, ca fiind primul un termen de prescripţie, iar cel de-al doilea de decădere, Înalta Curte constată că în cauză s-a stabilit cu aplicarea corectă a legii că menţionatele termene au fost respectate.

În acest sens, titularul acţiunii judiciare, Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a luat cunoştinţă despre faptele cercetate la data de 18.03.2016, data înregistrării plângerii debitoarei B., iar acţiunea disciplinară a fost exercitată la data de 24.06.2016, cu respectarea termenului de un an de la data când a luat cunoştinţă de existenţa abaterii, şi în acelaşi timp cu respectarea termenului maxim de 3 ani de la data săvârşirii faptelor.

Nu poate fi primită susţinerea recurentului potrivit căreia aprecierea asupra legalităţii titlului executoriu sau a oricărui act de executare revine în mod exclusiv instanţei de executare, nu şi organismelor profesionale sau instanţei de contencios administrativ.

Astfel, prevederile art. 60 Legea nr. 188/2000 şi art. 100 alin. (1) OMJ nr. 210/2001 sunt relevante din perspectiva distincţiei pe care legiuitorul a făcut-o între actele executorilor judecătoreşti care sunt supuse, în condiţiile legii, controlului instanţelor judecătoreşti competente (instanţelor de executare) şi activitatea executorilor judecătoreşti, care este supusă controlului profesional, în condiţiile Legii nr. 188/2000.

Din acest motiv, se reţine că şi în condiţiile în care abaterile disciplinare verificate s-ar circumscrie motivelor de a promova contestaţie la executare, acestea constituie totodată baza aprecierii calităţii activităţii profesionale a executorului, fiind emise în cadrul activităţii profesionale a acestuia.

Pe cale de consecinţă, nu poate constitui un motiv de nelegalitate a procedurii de cercetare disciplinară împrejurarea că partea interesată nu a sesizat instanţa de judecată cu o contestaţie la executare şi că nici nu se poate considera că aspectele cercetate pot face exclusiv obiectul contestaţiei la executare, atâta vreme cât, potrivit art. 62 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 188/2000, controlul profesional poate avea ca obiect atât calitatea actelor şi lucrărilor efectuate de executorii judecătoreşti, cât şi comportamentul acestora în raporturile de serviciu, cu autorităţile publice şi cu persoanele fizice şi juridice.

Dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, referitoare la verificarea în cadrul procedurii judiciare a contestării executării silite a actelor de executare silită efectuate, nu instituie o condiţie pentru exercitarea controlului disciplinar prevăzut de art. 62 din Legea nr. 188/2000.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu subzistă motive de casare a hotărârii recurate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 180 din 12 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2020.