Environmental tax liability: res judicata inapplicable due to lack of party identity between distinct central public authorities

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Administratia Fondului pentru Mediu, anularea Deciziei nr. 92/12.10.2017 privind soluţionarea contestaţiei înregistrată sub nr. x/29.08.2017, anularea Deciziei de impunere nr. x/17.07.2017 privitoare la obligaţiile fiscale în cuantum de 2.625.001 RON şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. x/17.07.2017, emise de pârâtă.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 147 din 28 septembrie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a anulat Decizia nr. 92/12.10.2017, Decizia de impunere nr. x/17.07.2017 şi Raportul de Inspecţie Fiscală nr. x/17.07.2017, emise de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Administratia Fondului pentru Mediu, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material, întrucât în mod greşit prima instanţă a reţinut, în cauză, autoritatea de lucru judecat în raport cu cu Dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Sighişoara, în condiţiile în care Administraţia Fondului pentru Mediu nu a fost parte în acel dosar, neavând astfel posibilitatea formulării apărărilor cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, iar obiectul respectivului dosar vizează o plângere contravenţională.

Totodată, a învederat că în prezenta cauză prima instanţă nu a analizat apărările formulate pe fond de către Administraţie, limitându-se doar la aprecieri cu privire la autoritatea de lucra judecat, situaţie în care se află în imposibilitatea de a-şi susţine apărările.

Pe fondul cauzei, a arătat că este evident faptul că societatea reclamantă intră în categoria operatorilor economiei prevăzuţi la art. 9 alin, (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii acţiunii.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă societatea A. S.R.L., în prezent B. S.R.L., a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 92/12.10.2017 privind soluţionarea contestaţiei, anularea Deciziei de impunere nr. x/17.07.2017 privind obligaţiile fiscale în cuantum de 2.625.001 RON şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/17.07.2017.

Curtea de apel a admis acţiunea formulată de reclamantă şi, în consecinţă, a anulat actele administrative emise de pârâtă în raport cu autoritatea de lucru judecat faţă de sentinţa nr. 318/308/2016 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în Dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 978/9.6.2017 a Tribunalului Mureş, reţinându-se că reclamanta nu intră în categoria operatorilor economici prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2005, iar această constatare a instanţelor reprezintă o chestiune litigioasă tranşată ce se impune şi în prezenta cauză cu forţa lucrului judecat.

Astfel, prima instanţă a reţinut că deşi în cele două litigii în discuţie figurează autorităţi publice distincte (Garda Naţională de Mediu în dosarul nr. x/2016, respectiv Administraţia Fondului de Mediu în dosarul de faţă), ambele autorităţi au acţionat în calitate de reprezentanţi ai Statului Român, fiind instituţii publice din administraţia publică centrală, sub coordonarea sau subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

Totodată, a avut în vedere că în ambele cauze (atât pricina de faţă, cât şi dosarul judecat definitiv) se dezbat acelaşi obligaţii ale reclamantei, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, care intră în conţinutul aceluiaşi raport juridic, iar dezlegările din dosarul nr. x/2016 vizând anul 2015 sunt valabile pentru întreaga perioadă care a constituit obiectul inspecţiei.

Instanţa de control judiciar constată, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, că, în cauză, nu există autoritate de lucru judecat în raport cu sentinţa nr. 318/308/2016 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 978/9.6.2017 a Tribunalului Mureş.

Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile art. 431 din C. proc. civ., care la alin. (1) prevăd că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar alin. (2) statuează că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În cele două litigii invocate, cum de altfel şi prima instanţă a reţinut, figurează, în calitate de pârâte, autorităţi publice distincte, în Dosarul nr. x/2016 Garda Naţională de Mediu, iar în pricina de faţă Administraţia Fondului de Mediu.

Or, în aceste condiţii, Înalta Curte constată că sentinţa nr. 318/308/2016 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia nr. 978/9.6.2017 a Tribunalului Mureş, nu poate produce în cauza de faţă efectul lucrului judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., pentru că între cele două procese nu există identitate de părţi, faptul că ambele instituţii pârâte din cele două litigii sunt coordonate de autoritatea pentru protecţia mediului nu înseamnă că există identitate de părţi şi ca atare poate fi opusă.

În concluzie, se constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., impunându-se casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe pentru a se analiza fondul pricinii deduse judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul, formulat de pârâta Administratia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 147 din 28 septembrie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 februarie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.