Notary suspension for incompatibility: direct agricultural activity as prohibited production and mandatory administrative consequence

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea ordinului nr. 1036/C din 22.03.2016 emis de către acesta.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2703 din data de 22 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că contractul de administrare autentificat sub nr. x/24.02.2014 la B. prin raportare la dispoziţiile art. 2009 C. civ. care reglementează regulile generale ale mandatului, în realitate acesta fiind un contract de administrare fiind incidente dispoziţiile art. 800 - 801 C. civ. care reglementează administrarea deplină. Intenţia încheierii unui astfel de contract, arată recurentul a fost aceea ca mama acestuia să preia în mod direct efectuarea tuturor activităţilor agricole şi creşterea animalelor ca un adevărat proprietar, aspect dovedit prin probele depuse la dosar.

Instanţa de fond nu a analizat niciunul din textele actelor normative invocate, respectiv art. 2 din O.G. nr. 44/2008, art. 67 Codul fiscal şi art. 103 cu privire la calificarea noţiunii de activităţi de cultivare de cereale şi creştere a animalelor care o definesc diferit faţă de activitatea de producţie.

Totodată, arată recurentul hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii raportat la procedura persoanei îndreptăţite să ceară suspendarea din funcţia de notar.

Astfel, suspendarea din funcţia de notar public s-a făcut la propunerea Biroului Executiv al UNNPR conform deciziei nr. 98/15.03.2016 primită la Ministerul Justiţiei la data de 23.03.2016, după emiterea ordinului contestat nr. 1036/C din data de 22.03.2016, ceea ce reprezintă un abuz.

În acelaşi sens, instanţa de fond nu soluţionează nici capătul de cerere privind nesoluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva ordinului anterior menţionat, din răspunsul formulat de către pârâtă, arată recurentul, nu reiese dacă respinge sau admite plângerea formulată, motiv pentru care consideră că răspunsul nr. x/12.05.2016 este nul de drept.

4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei civile nr. 2703 din data de 22 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Totodată, la data de 23.07.2018 a transmis în copie Ordinul Ministerului Justiţie nr. 991/C/27.03.2017 privind încetarea suspendării din exerciţiul funcţiei de notar public a recurentului A..

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Prealabil, Înalta Curte asupra excepţiei privind lipsa de obiect a acţiunii o apreciază ca neîntemeiată faţă de împrejurarea că obiectul cererii de recurs vizează anularea Ordinului nr. 1036/C din data de 22 martie 2016 emis de Ministerul Justiţiei.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat caracterul insuficient al motivării primei instanţe, existenţa unor motive contradictorii raportat la procedura persoanei îndreptăţite să ceară suspendarea din funcţia de notar.

În ceea ce priveşte critica legată de caracterul insuficient al motivării primei instanţe, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

În ceea ce priveşte critica referitoare la neanalizarea cererii recurentului privind nesoluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva Ordinului nr. 1036/C/12.05.2016, se constată că prima instanţă a răspuns acestor argumente atunci când a analizat, potrivit dispoziţiilor legale incidente, procedura suspendării din funcţia de notar public a reclamantului, chiar dacă nu a citat în mod expres această critică, fiind neîntemeiată afirmaţia recurentului în sensul neanalizării acestei critici.

În altă ordine de idei, transpunând dispoziţiile normei anterior citate, motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Potrivit motivului de recurs circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente.

Recurentul a invocat, ca argument principal, aprecierea greşită a contractul de administrare autentificat sub nr. x/24.02.2014 la B. prin raportare la dispoziţiile art. 2009 C. civ. care reglementează regulile generale ale mandatului.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 2.009 C. civ. "Mandatul este contractul prin care o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant.".

Or, astfel cum rezultă din cuprinsul contractului de administrare reclamantul a acordat împuternicire mandatarei C. "pentru ca în numele meu şi persoană fizică autorizată să mă reprezinte cu puteri depline pentru administrarea şi conservarea tuturor activităţilor de producţie agricolă precum şi a exploataţiilor agricole . . . . . . . . . .

În vederea aducerii la îndeplinire a prezentului mandat . . . . . . . . . .va semna în numele meu şi pentru activitatea şi forma de organizare oriunde va fi necesar... în vederea îndeplinirii mandatului, înţelegând că semnătura acestuia să-mi fie opozabilă în limita mai sus stabilită.".

Faţă de prevederea legală anterior citată şi faţă de dispoziţiile contractului, mandatarul încheie actul juridic în numele şi pe seama mandantului, respectiv mandatarul încheie actele juridice pentru care a fost împuternicit, creând raporturi juridice directe între mandant şi terţ.

Concluzionând, Înalta Curte arată că nu se poate reţine că, urmarea a încheierii unui contract de administrare reclamantul nu ar mai fi desfăşurat în mod direct activităţile privind cultivarea de cereale, creşterea animalelor sau valorificarea produselor obţinute.

În cauză, nu este vorba de deţinerea formală a unei funcţii private în cadrul unei întreprinderi, fără a exercita în fapt atribuţiile specifice acesteia, astfel încât să fie aptă să nu interfereze cu exercitarea funcţiei publice în condiţii de imparţialitate şi transparenţă decizională.

Înscrisurile administrate confirmă starea de activitate a întreprinderii individuale, societatea a depus situaţii financiare, recurentul-reclamant a realizat venituri şi a beneficiat de subvenţii agricole, astfel că pot fi identificate acte de exercitare a atribuţiilor aferente funcţiei de administrator statutar sau a calităţii de persoană fizică autorizată deţinute de către recurentul reclamant.

Raportat la starea de fapt dovedită în cauză precum şi la normele de drept material incidente în speţă, Înalta Curte constată nefondate şi criticile recurentului la adresa soluţiei instanţei de fond privind faptul că activităţile agricole şi de creştere a animalelor se circumscriu activităţilor de producţie.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, "Notarul public este suspendat din funcţie:

a) în caz de incompatibilitate; (…), ".

Totodată, dispoziţiile art. 42 din acelaşi act normativ dispun în sensul că: "Suspendarea şi încetarea suspendării se dispun prin ordin de ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.".

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 68 - "Exercitarea profesiei de notar public este incompatibilă cu:

a) desfăşurarea unei activităţi salarizate, cu excepţia:

1. activităţii şi funcţiei didactice universitare/de învăţământ superior şi de cercetare ştiinţifică;

2. activităţii literar-artistice şi publicistice;

3. activităţii de creaţie tehnico-ştiinţifică;

4. calităţii de deputat sau senator ori de consilier în consiliile judeţene sau locale, pe durata mandatului;

5. calităţii de membru în organele de conducere sau în alte organisme ale Uniunii, ale Camerelor ori în alte organizaţii interne şi internaţionale la care Uniunea sau Camerele sunt afiliate ori cu care colaborează;

6. calităţii de membru într-un consiliu de administraţie;

7. calităţii de membru în cadrul unei asociaţii sau fundaţii;

b) exercitarea unei funcţii publice sau de demnitate publică, alta decât cea prevăzută la lit. a) pct. 4;

c) exercitarea unei funcţii de judecător, procuror, magistrat-asistent sau grefier;

d) exercitarea profesiei de avocat, consilier juridic, executor judecătoresc sau practician în insolvenţă;

e) desfăşurarea directă de activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii.".

În acest context normativ, reclamantului i s-a reţinut unul din cazurile de incompatibilitate - "desfăşurarea directă de activităţi de producţie, comerţ sau alte activităţi de prestări de servicii" - şi, potrivit legii i s-a aplicat măsura administrativă a suspendării din profesie.

Recurentul a formulat critici atât în cuprinsul cererii de recurs, cât şi în acţiunea formulată la fond, privind sintagma care defineşte starea de incompatibilitate.

Înalta Curte, arată că prin Decizia nr. 7 din data de 18 ianuarie 2018 a Curţii Constituţionale a României s-a reţinut referitor la sintagma care defineşte starea de incompatibilitate "că acesta îşi găseşte corespondent în C. civ.. Suprimând noţiunea de "fapte de comerţ", legea de aplicare a C. civ. redefineşte conceptul, arătând că expresiile "acte de comerţ", respectiv "fapte de comerţ" se înlocuiesc cu expresia "activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii". Prin urmare, soluţia adoptată prin legea de punere în aplicare tinde să specializeze, în privinţa persoanelor comerciante, o alta noţiune, aceea de "exploatare a unei întreprinderi" pe care C. civ. o defineşte, la art. 3 alin. (3) ca fiind "exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii". Prin urmare, sintagma criticată vizează orice desfăşurare directă, deci de către notarul public, iar nu prin intermediari, a unor activităţi care implică, cu titlu profesional, producerea de bunuri, comercializarea de bunuri sau prestarea de servicii către terţi. Toate aceste activităţi sunt desfăşurate, potrivit legii, de profesionişti, astfel că o persoană care exercită funcţia publică de notar nu poate îndeplini aceste activităţi, circumscrise noţiunii de "exploatare a unei întreprinderi".

În sensul Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, la care reclamantul face referire, în cuprinsul art. 2 se defineşte semnificaţia termenului de activitate economică:

a) activitate economică - activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit;".

Totodată, dispoziţiile art. 4 din acelaşi act normativ dispun în sensul că "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează:

a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate;

b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale;

c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Conform prevederilor art. 4 şi art. 6 din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, persoanele fizice pot desfăşura activităţile economice individual şi independent ca persoane fizice autorizate, ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale ori ca membri membri ai unei întreprinderi familiale, după prealabila autorizare şi înregistrare a acestor entităţi.

Potrivit art. 23 din actul normativ menţionat, "Întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.

Prin urmare, în categoria comercianţilor intră şi persoana fizică, titulară a întreprinderii individuale, după înregistrarea acestei entităţi juridice în registrul comerţului, astfel că activitatea desfăşurată de către reclamant, de cultivare a cerealelor şi creştere a animalelor se circumscrie sferei de activităţi calificate de legiuitor ca premise ale stării de incompatibile.

Suplimentar, este de menţionat că recurentul - reclamant nu doar a deţinut, ci a şi exercitat calitatea de comerciant, întrucât, aşa cum rezultă din adresa nr. x/30.07.2015 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, ca urmare a activităţii economice desfăşurată de persoana fizică autorizată A., în perioada 2005-2012, a depus declaraţii şi a realizat venituri.

În acelaşi sens sunt şi Adresele nr. x/23.07.2015 emisă de Agenţia pentru finanţarea investiţiilor rurale, din care rezultă că persoana fizică autorizată, mai sus citată, a accesat fonduri europene nerambursabile pentru desfăşurarea activităţii economice în agricultură şi Adresa nr. x/31.07.2015 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Sucursala Bacău din care rezultă aceeaşi persoana a beneficiat de subvenţii sub formă de plăţi directe şi alte subvenţii specifice de plăţi.

Dincolo de aceste aspect, în nota de informare întocmită de Ministerul Justiţie s-a reţinut că din certificatul constatator emis de Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău rezultă că notarul public A. figurează înregistrat sub nr. x/2004 din data de 21.09.2004 ca persoană fizică autorizată având ca obiect de activitate cultivarea cerealelor, plantelor leguminoase şi plantelor producătoare de seminţe.

În interpretarea Codului CAEN 01 - Agricultură, vânătoare şi servicii anexe din Ordinul nr. 337 din 20 aprilie 2007 privind actualizarea Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, această diviziune distinge două activităţi de bază: producţia vegetală şi producţia animalieră. Această diviziune include agricultura organică, precum şi creşterea plantelor şi animalelor modificate genetic. Se includ activităţile de producţie vegetală pe câmp şi în sere.

Aşadar, rezultă cu puterea evidenţei, că recurentul s-a aflat în stare de incompatibilitate, în sensul avut în vedere de dispoziţiile legale anterior citate.

Reglementând incompatibilitatea între cele două funcţii, legiuitorul a urmărit transpunerea în legislaţia internă a principiului transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri.

Faţă de criticile reclamantul vizând nerespectarea procedurii prevăzută de dispoziţiile art. 74 din Legea nr. 36/1995, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că în cauză nu a fost exercitată o acţiune disciplinară în sensul dispoziţiilor anterior citate şi nu a fost aplicată sancţiunea disciplinară a suspendării pe o perioadă de cel mult 6 luni, prevăzută de dispoziţiile art. 76 din acelaşi act normativ, ci s-a constatat existenţa unui caz de incompatibilitate, care determină suspendarea până la dispariţia situaţiei de incompatibilitate.

Astfel, dispoziţiile art. 42 arată că suspendarea din funcţie a notarului public se dispune prin ordin de Ministrul Justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.

Potrivit dispoziţiilor art. 78 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 aprobat prin O.M.J. nr. 2333/C/2013,,(1) Suspendarea şi încetarea suspendării se dispun, prin ordin, de către ministrul justiţiei, la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, la cererea notarului public sau din oficiu.

Art. 79 - În cazul în care propunerea de suspendare este formulată de către Biroul executiv al Consiliului Uniunii, aceasta se face în baza sesizării Colegiului director al Camerei în care notarul public îşi desfăşoară activitatea.".

Prin urmare, suspendarea poate fi dispusă şi la propunerea Biroului executiv al Consiliului Uniunii, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond.

Totodată, din interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile suspendării notarului public şi a celor referitoare la exercitarea acţiunii disciplinare în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 73 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 36/1995 rezultă că suspendarea potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) lit. a) din actul normativ anterior menţionat, nu este condiţionată de exercitarea acţiunii disciplinare împotriva notarului.

De altfel din preambulul ordinului contestat rezultă fără putere de tăgadă că temeiul juridic în virtutea căruia a fost dispusă măsura suspendării din funcţia de notar public a reclamantului este cel reţinut şi în sentinţa de fond, respectiv art. 39 alin. (12), art. 41 alin. (1) lit. a), art. 42, art. 44 şi art. 68 alin. (1) lit. e) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, în forma la data introducerii acţiunii, precum şi ale art. 78, art. 79, art. 80, art. 81 alin. (5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 aprobat prin O.M.J. nr. 2333/C/2013, dispoziţii legale care nu impun exercitare exercitarea acţiunii disciplinare împotriva notarului public.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2703 din data de 22 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2703 din data de 22 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2020.