Anticompetitive fine: loss of leniency reduction benefit upon judicial challenge of the administrative decision

Şedinţa publică din data de 24 februarie 2020

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 13.05.2016, sub numărul x/2016, societatea reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:

- anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 715/22.12.2010, cu consecinţa anulării deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/17.12.2015;

- anularea deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/17.12.2015 ("decizia") cu consecinţa exonerării subscrisei de la plata amenzii aplicată de Pârât prin Decizie în cuantum de 18.469 RON;

- în subsidiar, în măsura în care se va aprecia că nu se impune exonerarea subscrisei de la plata integrală a amenzii stabilită prin decizie în cuantum de 18.469 RON, s-a solicitat reducerea amenzii sub nivelul aplicat de Consiliul Concurenţei prin Decizie, acesta din urma procedând la o greşită individualizare a amenzii aplicate A..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4054 din 14 decembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI, ca neîntemeiată.

Prin aceeaşi hotărâre a respins şi cererea formulată de Consiliul Concurenţei în temeiul art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4054 din 14 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii formulată de Consiliul Concurenţei în temeiul art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, ca nefondată, a declarat recurs pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii formulată de pârât cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996.

În drept, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- prin atacarea Deciziei 71/2015, reclamanta a înţeles să renunţe la beneficiul obţinut ca urmare a recunoaşterii faptei anticoncurenţiale;

- atât timp cât reclamanta a înţeles să conteste, prin acţiunea în anulare, una dintre condiţiile speciale pentru acordarea beneficiului recunoaşterii, respectiv cuantumul preconizat al amenzii, instanţa de fond era obligată să înlăture acest beneficiu şi să oblige reclamanta la plata amenzii prevăzute la art. 6 teza I din Decizia atacată, în cuantum de 29.022 RON;

- interpretarea dată de către instanţă prevederilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996 conduce la o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii în ceea ce priveşte întreprinderile care au beneficiat de reducere şi au respectat condiţiile specifice instituţiei recunoaşterii şi acele întreprinderi care, urmărind atacarea în instanţă a deciziei, nu au apelat la această instituţie, considerând că le-ar fi fost aplicabil articolul în discuţie;

- neaplicarea prevederilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 21/1996 de către instanţă încurajează abuzul de drept din partea întreprinderilor care, deşi urmăresc contestarea deciziei, se folosesc de o manieră abuzivă de prevederile incidente în cazul recunoaşterii doar pentru obţinerea unui beneficiu prin încălcarea condiţiilor pe care le impune instituţia recunoaşterii;

- interpretarea instanţei de fond aduce atingere principiilor efectivităţii, efectului util, protecţiei încrederii legitime şi siguranţei juridice, principii care sunt consacrate de legislaţia şi jurisprudenţa europeană;

- prin instituirea procedurii de recunoaştere se oferă un avantaj atât procedural, cât şi economic întreprinderilor care recurg la această instituţie, astfel încât nu este adusă nicio atingere dreptului de acces la justiţie al acestora.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 26 aprilie 2017, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate.

Intimata a susţinut că nu a renunţat la beneficiul recunoaşterii şi sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a beneficia de reducerea amenzii.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susţinerile din cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018, instanţa constatând că nu mai subzistă motivele care să determine fixarea termenului de judecată pentru examinarea în camera de consiliu a raportului privind admisibilitatea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal a stabilit termen de judecată pe fond a recursului la data de 25 februarie 2020.

Prin încheierea din 17 aprilie 2019, instanţa, din oficiu a preschimbat termenul de judecată stabilit iniţial prin rezoluţia din 22 noiembrie 2018 şi a stabilit un nou termen de judecată la data de 11 februarie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI este fondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996, forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate:

"Art. 55.

(1) Individualizarea sancţiunilor prevăzute la art. 51, 52, 53 şi 54 se face ţinând seama de gravitatea şi durata faptei. Prin instrucţiuni adoptate de către Consiliul Concurenţei se stabilesc şi celelalte elemente în funcţie de care se face individualizarea sancţiunilor, precum şi gradarea pe tranşe a acestora.

(2) În cazul contravenţiilor prevăzute la art. 53 alin. (1), dacă întreprinderea recunoaşte, în mod expres, săvârşirea faptei anticoncurenţiale şi, acolo unde este cazul, propune remedii care duc la înlăturarea cauzelor încălcării, Consiliul Concurenţei va aplica o reducere a cuantumului amenzii cu un procent cuprins între 10% şi 30% din nivelul determinat potrivit instrucţiunilor adoptate conform prevederilor alin. (1), inclusiv atunci când acesta este stabilit la minimul prevăzut de lege.

(3) Reducerea cuantumului amenzii în baza alin. (2) este posibilă doar pe baza unei solicitări exprese formulate de întreprinderea interesată. Solicitarea va conţine recunoaşterea clară şi neechivocă a răspunderii pentru încălcare, precum şi o declaraţie privind acceptarea cuantumului maxim al amenzii pe care o va plăti întreprinderea. În cazul în care întreprinderea atacă în contencios administrativ decizia adoptată de Consiliul Concurenţei, aceasta nu va mai beneficia de reducerea amenzii acordată ca urmare a recunoaşterii, iar Consiliul Concurenţei este liber să utilizeze recunoaşterea formulată în această fază, precum şi orice altă dovadă furnizată de întreprinderea implicată.

(4) În cazurile implicând părţi care au beneficiat de clemenţă, reducerea cuantumului amenzii ca urmare a recunoaşterii va fi adăugată reducerii aplicate în urma procedurii de clemenţă, fără ca însumate să depăşească 60% din nivelul determinat conform instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor

(5) Consiliul Concurenţei stabileşte prin instrucţiuni procedura specifică privind cadrul pentru acordarea unui tratament favorabil întreprinderilor care recunosc săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale ".

Astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta, prin declaraţia înregistrată la Consiliul Concurenţei sub nr. x/08.12.2015 a recunoscut, în mod expres şi neechivoc, faptele prezentate în Raportul asupra investigaţiei declanşate din oficiu în baza Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 715/22.12.2010 privind posibila încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenţei de către S.C. B. S.A. şi distribuitorii săi din România, nominalizaţi în ordinul de investigare, în scopul de a beneficia de reducerea cuantumului amenzii conform art. 55 alin. (3) din acelaşi act normativ.

Ulterior, reclamanta a formulat acţiunea care face obiectul prezentului dosar, prin care a solicitat anularea Ordinului Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 715/22.12.2010, cu consecinţa anulării Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/17.12.2015, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii aplicată de pârât, în cuantum de 18.469 RON.

Înalta Curte constată că reclamanta a depus la Consiliul Concurenţei o declaraţie privind recunoaşterea clară şi neechivocă a răspunderii pentru săvârşirea faptelor anticoncurenţiale şi privind acceptarea cuantumului maxim al amenzii pe care o va plăti întreprinderea cu titlu de sancţiune.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că reclamanta, prin atacarea în justiţie a de Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/17.12.2015, a renunţat la beneficiul reduceri amenzii, acordat ca urmare a recunoaşterii răspunderii pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei, astfel cum rezultă din interpretarea gramaticală şi logică a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate.

Deşi reclamanta a precizat în mod expres că nu s-a dezis de recunoaşterea săvârşirii faptei anticoncurenţiale, că nu înţelege să renunţe la beneficiul recunoaşterii prevăzut de art. 55 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, constând în reducerea amenzii, şi că a înţeles să supună judecăţii exclusiv chestiuni care ţin de procedura adoptată de Consiliul Concurenţei, de modul de calcul, de modul de reţinere a unor circumstanţe atenuante şi de discriminarea în raport cu alţi operatori economici, Înalta Curte reţine că reclamanta a încălcat declaraţia privind acceptarea cuantumului maxim al amenzii.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că reclamanta, prin atacarea în justiţie a Deciziei Consiliului Concurenţei nr. 71/17.12.2015, a renunţat la beneficiul reduceri amenzii, acordat ca urmare a recunoaşterii răspunderii pentru încălcarea dispoziţiilor legale privind protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei, astfel cum rezultă din interpretarea gramaticală şi logică a dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996, forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate.

Interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 este contrară dispoziţiilor art. 15 C. civ. care sancţionează abuzul de drept şi dispoziţiilor art. 30 C. civ. care consacră egalitatea în faţa legii, în ceea ce priveşte întreprinderile care au beneficiat de reducere şi au respectat condiţiile specifice instituţiei recunoaşterii şi acele întreprinderi care, urmărind atacarea în instanţă a deciziei, nu au apelat la această instituţie.

Dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea concurenţei nr. 21/1996 nu contravin liberului acces la justiţie, consacrat de dispoziţiile art. 21 din Constituţia României şi nici dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece persoana sancţionată are posibilitatea de a ataca în justiţie decizia Consiliului Concurenţei, în măsura în care înţelege să renunţe la beneficiul recunoaşterii prevăzut de art. 55 alin. (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996.

În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod nelegal, a respins cererea formulată de pârât privind înlăturarea beneficiului reducerii amenzii şi stabilirea unei amenzi în cuantumul stabilit iniţial prin decizia nr. 71/17.12.2015 a Consiliului Concurenţei.

Pentru aceste considerente, reţinând că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, va admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI şi va casa în parte sentinţa atacată.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma rejudecării cauzei, în baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, va admite cererea formulată de pârât, va înlătura beneficiul reducerii amenzii acordat pentru recunoaştere şi va stabili amenda în cuantum de 29.022 RON, cuantum stabilit iniţial prin decizia nr. 71/17.12.2015 a Consiliului Concurenţei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL CONCURENŢEI împotriva sentinţei civile nr. 4054 din 14 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând cauza.

Admite cererea formulată de pârât privind înlăturarea beneficiului reducerii amenzii.

Înlătură beneficiul reducerii amenzii acordat pentru recunoaştere şi stabileşte amenda în cuantum de 29.022 RON, cuantum stabilit iniţial prin Decizia nr. 71/17.12.2015 a Consiliului Concurenţei.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 februarie 2020.