Legality of continued detention during extradition pending European Court provisional measure classified as force majeure under Romanian extradition law

Şedinţa publică din data de 08 iulie 2021

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 130/F din 25 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021, s-a respins, ca nefondată, cererea de "habeas corpus", prin care persoana extrădată A. a solicitat constatarea caracterului nelegal al privării sale de libertate, începând cu 17.05.2021.

Persoana extrădată a fost obligată la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul interpretului autorizat de limba engleză a rămas în sarcina statului, fiind suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, la data de 22 iunie 2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrată cererea de "habeas corpus", prin care persoana extrădată A. a solicitat constatarea caracterului nelegal al stării sale privative de libertate, începând cu 17.05.2021.

În motivarea cererii de "habeas corpus" întemeiate pe dispoziţiile art. 5 par. 4 raportat la art. 5 par. 1 lit. f) corelat cu art. 6 par. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, s-a invocat, în esenţă, că, faţă de petent s-a dispus arestarea prin mandatul nr. x/19.11.2020, emis de către Curtea de Apel Bucureşti, în vederea extrădării acestuia către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii, întrucât s-a emis mandatul de arestare nr. 1:20-cr-78 (01) la data de 04.11.2020, de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârşirea mai multor infracţiuni.

S-a arătat că petentul a formulat opoziţie la extrădare, în baza art. 49 din Legea nr. 302/2004, dispunându-se ca extrădarea să fie efectuată în conformitate cu regula specialităţii prev. de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.

A fost indicat că, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus menţinerea arestării provizorii în vederea extrădării, până la predare, fapt ce urma să aibă loc la 14.05.2021.

Totodată, a arătat că a formulat plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind înregistrată sub nr. x/21, acordându-i-se regim prioritar conform art. 41 din Regulamentul acestei Curţi, care a decis, în conformitate cu dispoziţiile art. 39 din acelaşi regulament, să nu fie îndepărtat de pe teritoriul României până la data de 06.05.2021, iar, ulterior, CEDO a decis prelungirea măsurii provizorii, pe întreaga durată a procedurii desfăşurate în faţa sa. A indicat că s-a făcut comunicarea către Guvernul României la data de 11.06.2021, iar acesta are termen până la 31.07.2021 să prezinte observaţii.

A menţionat că CEDO a atras atenţia că nerespectarea de către un stat parte la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a acestor măsuri provizorii stabilite poate constitui o încălcare a art. 34 din Convenţie, conform jurisprudenţei.

S-a mai reţinut că, prin cererea formulată, s-a indicat sentinţa penală nr. 96 din 07.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 517/20.05.2021 a instanţei supreme, prin care s-a constatat o împiedicare la predarea către autorităţile judiciare din SUA.

În cuprinsul cererii, s-a mai precizat că, la data de 07.06.2021, Biroul Executări Penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, a formulat contestaţie la executare, prin care a solicitat curţii, faţă de situaţia expusă, respectiv că la data de 10 iunie 2021 s-a împlinit termenul de 30 de zile, de la data convenită pentru predare, să aprecieze dacă hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a dispus măsura provizorie menţionată reprezintă un caz de forţă majoră, respectiv să dispună cu privire la măsura arestării în vederea predării; acelaşi Birou de Executări Penale menţionând că Departamentul de Justiţie al SUA a solicitat, la expirarea măsurii arestării, luarea măsurilor prevăzute de legislaţia română pentru monitorizarea activităţii persoanei extrădabile.

S-a arătat că instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins această contestaţie la executare, constatând că măsura arestării în vederea predării nu încetează de drept la data de 10.06.2021, iar cauza se află în curs de judecată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, având termen la data de 29.06.2021, în urma contestaţiei pe care a formulat-o.

Petentul a învederat că, la data formulării cererii, indiferent de hotărârea ce va fi dispusă în cadrul dosarului nr. x/2021, se află în detenţia statului român, prin aplicarea unor instituţii cu denumiri diverse (arestare provizorie de urgenţă, respectiv arestare provizorie în vederea extrădării), de 217 zile.

A mai subliniat faptul că cererea de habeas corpus nu constituie în niciun fel o cale de atac (contestaţie, apel, recurs în casaţie, contestaţie în anulare, revizuire) împotriva hotărârii nr. 51/F din 1.03.2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 267 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 26.03.2021.

În concluzie, prin cererea de habeas corpus s-a susţinut că se urmăreşte exclusiv încetarea stării de detenţie, deci punerea sa în libertate, nefiind vizată sub nicio formă încetarea existenţei juridice (prin desfiinţare, anulare, modificare) sau pierderea autorităţii de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti prin care s-a decis extrădarea.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că motivele dezvoltate în cuprinsul cererii formulate de petentul A. vizează legalitatea privării sale de libertate, începând cu data de 17.05.2021, fiind întemeiate pe faptul că durata reţinerii şi arestării provizorii în caz de urgenţă şi a arestării în vederea extrădării ar fi depăşit durata de 180 de zile, maximul arestului prevăzută în Constituţia României.

Curtea a făcut trimitere la dispoziţiile art. 5 paragrafele 1 şi 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi a reţinut că dreptul petentului de a contesta, în faţa unei instanţe naţionale, legalitatea detenţiei sale este garantat de către Convenţia europeană a drepturilor omului.

Totodată, Curtea a reţinut că, din actele depuse la dosar, rezultă că, prin sentinţa penală nr. 51/F/din data de 01.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 267 pronunţată la data de 26.03.2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în baza art. 52 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a constatat că sunt întrunite condiţiile extrădării lui A. şi s-a admis, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată şi art. 1 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008, cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii.

A fost dispusă extrădarea şi predarea către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii a persoanei extrădabile A. faţă de care a fost emis mandatul de arestare nr. 1:20-cr-78 (01) la data de 04.11.2020 de către magistratul competent din cadrul Tribunalului Districtual al Statelor Unite ale Americii pentru Districtul de Est al Statului Texas, în vederea urmăririi pentru săvârşirea infracţiunilor de conspiraţie de asociere a unei organizaţii în cadrul căreia să efectueze şi să participe în mod direct sau indirect la administrarea organizaţiei prin activităţi de racket, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, secţiunile 1962(d), conspiraţie să importe şi să exporte cocaină şi să producă şi să distribuie cinci kilograme sau mai mult de cocaină cu intenţia, cu bună ştiinţă şi cu credinţa că această cocaină va fi importată în mod ilegal în Statele Unite, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 21 din Codul Statelor Unite, secţiunile 959 şi 963, conspiraţie la spălare de bani, respectiv să transporte, să transmită şi să transfere, tentativă să transporte, să transmită şi să transfere un instrument monetar sau fonduri dintr-un loc în afara Statelor Unite către un loc sau printr-un loc aflat în Statele Unite, cu intenţia de a promova executarea unor activităţi ilegale, faptă prevăzută şi pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii 1956 (a)(2)(A), toate cu încălcarea prevederilor din Titlul 18 Codul Statelor Unite, Secţiunea 1956 (h).

S-a reţinut că, prin aceeaşi sentinţă, s-a luat act, în baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, că persoana extrădabilă a formulat opoziţie la extrădare şi că s-a dispus ca extrădarea persoanei solicitate să fie efectuată cu respectarea regulii specialităţii, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 10 septembrie 2007, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, s-a constatat că, în baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus menţinerea arestării provizorii în vederea extrădării a persoanei extrădate A. până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată, constatându-se că persoana extrădată a fost reţinută, arestată provizoriu în caz de urgenţă şi arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

De asemenea, s-a reţinut că, prin sentinţa penală 96/F din data de 07.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 517 pronunţată la data de 20.05.2021 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de Biroul de Executări Penale al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, constatându-se ivită o împiedicare la predarea către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii a persoanei extrădate A., dispusă prin sentinţa penală nr. 51/F/1.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 267/26.03.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, convenită pentru data de 12.05.2021.

S-a constatat că, prin această sentinţă, s-a menţinut măsura arestării, în vederea predării, a persoanei extrădate şi s-a dispus informarea autorităţilor judiciare din Statele Unite ale Americii, prin intermediul Ministerului Justiţiei din România, precum şi a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Biroului Naţional Interpol, cu privire la această sentinţă penală şi la dispoziţiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Instanţa sesizată cu soluţionarea cererii habeas corpus a reţinut că, pentru a pronunţa sentinţa penală 96/F din data de 07.05.2021, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că, potrivit adresei nr. x/5.05.2021, Biroul Naţional Interpol a informat că persoana extrădată va fi preluată la data de 12.05.2021, iar Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, prin adresa nr. x/19.06.2021, a informat că persoana extrădată a formulat plângere, înregistrată sub nr. x/21, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a acordat cauzei un regim prioritar, potrivit art. 41 din Regulamentul C.E.D.O., şi care, totodată, a decis, conform art. 39 din Regulamentul de procedură, ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României până la data de 06.05.2021, apoi, prin adresa nr. x/06.05.2021, a informat că s-a dispus prelungirea, pe întreaga durată a procedurii, a măsurii provizorii privind neîndepărtarea, de pe teritoriul României, a persoanei extrădate, atrăgând atenţia că nerespectarea măsurii poate constitui o încălcare a art. 34 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

S-a mai evidenţiat că, instanţa Curţii de Apel Bucureşti a reţinut că măsura extrădării a intrat în puterea de lucru judecat şi a constatat că, după rămânerea definitivă a sentinţei penale prin care s-a dispus extrădarea, a intervenit un impediment la predare, constând în măsura de neîndepărtare de pe teritoriul României a persoanei extrădate, dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe durata desfăşurării procedurii în faţa sa, în cauza înregistrată sub nr. x/21, condiţii în care Curtea a constatat că predarea, care fusese convenită pentru data de 12.05.2021, nu mai poate fi efectuată şi, întrucât impedimentul este de natură vremelnică, doar pentru data de 12.05.2021, statul solicitant şi statul solicitat vor urma procedura de punere în executare a hotărârii judecătoreşti naţionale, rămasă definitivă, şi vor conveni asupra unei alte date de predare, potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

S-a reţinut că, arestarea provizorie a persoanei extrădabile, în vederea extrădării, care este dispusă şi, eventual, prelungită/menţinută, pe câte cel mult 30 de zile, conform dispoziţiilor art. 43 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 302/2004 (republicată), în cursul soluţionării cererii de extrădare, prin încheiere, de către completul învestit cu acea cerere, este o instituţie diferită de arestarea persoanei extrădate, în vederea predării, care se dispune odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă.

Totodată, s-a considerat că termenul de 180 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, invocat în cererea intitulată "habeas corpus", se referă la arestarea provizorie a persoanei extrădabile, în vederea extrădării, în cursul soluţionării cererii de extrădare, durata totală a acesteia neputând depăşi, conform dispoziţiilor respective, acel termen.

S-a arătat că, după admiterea cererii de extrădare, prin sentinţa definitivă a instanţei române, devin aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004, care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate, în vederea predării şi, respectiv, că această măsură (a arestării în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prevăzut la art. 57 alin. (6) din aceeaşi lege (potrivit căruia, în caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, fiind aplicabile, sub acest aspect, dispoziţiile art. 56 alin. (3) din lege - care prevăd că, dacă data predării nu este fixată în termen de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române trebuie să informeze asupra demersurilor făcute şi motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acel interval).

De asemenea, s-a făcut referire la art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 care prevede că, atunci când hotărăşte admiterea cererii de extrădare, instanţa dispune menţinerea arestării provizorii, până la predarea persoanei extrădate, fiind evocat şi conţinutul art. 57 alin. (5) şi alin. (6) din aceeaşi lege.

Cu referire la Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii (ratificat prin Legea nr. 111/2008), s-a arătat că nu prevede termene de predare a persoanei extrădate, ci face trimitere la legislaţia internă a statelor semnatare, sens în care au fost evocate dispoziţiile art. 13 alin. (3) şi (4) din Tratat, care prevăd că, în cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autorităţile statului solicitant şi cele ale celui solicitat vor conveni asupra datei şi locului predării, iar, în cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp reglementată de legislaţia acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate.

Curtea a reţinut că, potrivit art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, punerea în libertate a persoanei extrădate la expirarea unui termen de 15 zile de la data stabilită pentru predare este lăsată la aprecierea instanţei, fiind doar o vocaţie a persoanei extrădate.

Totodată, a constatat că, prin hotărârea de extrădare, s-a menţinut arestarea persoanei extrădate până la predare, dispoziţie ce continuă să producă efecte şi s-a apreciat că nu este oportună punerea în libertate a persoanei extrădate, fiind necesară măsura arestării pentru a preveni sustragerea persoanei extrădate de la procedurile judiciare, în condiţiile în care aceasta este cetăţean al Noii Zeelande, deplasarea pe teritoriul României realizându-se exclusiv în vederea desfăşurării de activităţi infracţionale.

Curtea a avut în vedere şi natura şi gravitatea infracţiunilor la care se referă acuzaţiile formulate împotriva persoanei extrădate, împrejurările în care se susţine că ar fi fost comise, anturajul infracţional conturat în privinţa sa şi caracterul urgent al procedurilor judiciare.

Împotriva sentinţei penale nr. 130/F din 25 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală a formulat contestaţie persoana extrădată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, fiind acordat termen aleatoriu la data de 08 iulie 2021.

În motivarea contestaţiei formulate, apărătorul ales al persoanei extrădate A. a susţinut, în prealabil, admisibilitatea cererii de habeas corpus, invocând sub acest aspect existenţa unei privări de libertate, caracterul nelegal al acesteia şi existenţa cererii persoanei private de libertate adresate unei instanţe.

În susţinerea contestaţiei, persoana extrădată, prin avocat ales, a precizat că dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 302/2004 instituie un drept la punerea în libertate, la expirarea celor 30 de zile prevăzute de acest text legal, iar nu o vocaţie, cum a considerat curtea de apel, precum şi că dispoziţiile art. 57 alin. (6) din aceeaşi lege, referitoare la cazul de forţă majoră, nu pot viza hotărârea pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în temeiul art. 39 din Regulamentul Curţii, nefiind în prezenţa unui eveniment imprevizibil, o astfel de echivalare fiind arbitrară.

Deopotrivă, a susţinut că, şi în situaţia în care s-ar echivala şi admite că hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului reprezintă un caz de forţă majoră, trebuie avut în vedere că, potrivit art. 23 alin. (5) din Constituţia României, o persoană nu poate fi arestată pe o perioadă mai mare de 180 de zile, iar contestatorul se află în stare de detenţie de mai mult de 225 de zile.

A învederat, totodată, că, art. 43 din Legea nr. 302/2004 prevede un termen de 180 de zile de privare de libertate şi că nu este reglementată o verificare periodică a măsurii arestării.

S-a mai susţinut că legea specială nu prevede o perioadă determinată a privării de libertate, iar procedura care se derulează în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului poate dura şi până la un an de zile, or, privarea de libertate fără niciun temei legal încalcă Constituţia României şi normele europene.

Ca urmare, s-a considerat că arestarea contestatorului este nelegală şi arbitrară, Legea nr. 302/2004 nefiind în concordanţă cu normele constituţionale şi europene.

Apărătorul ales al persoanei extrădate a mai învederat că privarea de libertate nu poate fi justificată decât în condiţiile în care procedurile de extrădare sunt în curs, iar nu suspendate cum este situaţia în speţă, procedura fiind suspendată prin hotărârea de măsuri provizorii a Curţii Europene a Drepturilor Omului.

A solicitat a se avea în vedere că, o altă persoană, în acelaşi context şi acuzată de aceleaşi fapte, a fost liberată sub control judiciar, contestatorul, la rândul său, fiind de acord să respecte orice măsură i s-ar impune în cazul înlocuirii stării de arest cu măsura arestului la domiciliu sau cu controlul judiciar.

Examinând contestaţia declarată de persoană extrădată A., în raport cu motivele invocate şi în baza dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Pornind de la concluziile apărătorului ales al contestatorului persoană extrădată A., care a susţinut întrunirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de habeas corpus formulată de contestator, Înalta Curte precizează că este posibilă aplicarea directă în dreptul intern a dispoziţiilor art. 5 paragraful 4 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care prevăd că: Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul să introducă un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii deţinerii sale şi să dispună eliberarea sa dacă deţinerea este ilegală. Art. 5 paragraful 4 din Convenţie reprezintă habeas corpus al Convenţiei, oferind oricărui deţinut dreptul de a solicita controlul detenţiei sale de către un judecător [Mooren împotriva Germaniei (MC), pct. 106; Rakevitch împotriva Rusiei, pct. 43].

Se impune, totodată, precizarea că, fiind o cerere care a fost analizată pe fond de prima instanţă şi prezenta calea de atac a contestaţiei este exercitată exclusiv de persoana extrădată, nu se justifică verificarea de către instanţa de control judiciar a criteriilor de admisibilitate a cererii formulate, căci, şi în ipoteza unei concluzii contrare, nu s-ar putea agrava situaţia în propria cale de atac.

Temeiul de drept al demersului persoanei extrădate este cel prevăzut de art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, în conformitate cu care:

(1) Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale: (...)

f) dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală a unei persoane pentru a o împiedica să pătrundă în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori de extrădare.

Preliminar, Înalta Curte subliniază că, în cauză, în acest cadru procesual creat prin cererea de habeas corpus, persoana extrădată a invocat unele chestiuni de nelegalitate a privării sale de libertate care au fost dezlegate cu titlu definitiv de instanţa supremă, de care nu se poate face abstracţie întrucât au intrat în puterea lucrului judecat.

În soluţionarea prezentei contestaţii, se reţine prioritar că, prin sentinţa penală nr. 51/F din data de 01 martie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a admis cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii şi a dispus extrădarea şi predarea persoanei extrădabile A. (cetăţean al Noii Zeelande, pe numele A.).

S-a luat act, în baza art. 49 din Legea nr. 302/2004 republicată, că persoana extrădabilă a formulat opoziţie la extrădare.

Instanţa a mai dispus ca extrădarea persoanei solicitate se fie efectuată cu respectarea regulii specialităţii, prevăzute de art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat de România prin Legea nr. 111/2008 şi art. 74 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În baza art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a menţinut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădate A. până la predarea acesteia, conform art. 57 din Legea nr. 302/2004, republicată.

S-a constatat că persoana extrădată a fost reţinută, arestată provizoriu în caz de urgenţă şi arestată provizoriu în vederea extrădării de la data de 19.11.2020 la zi.

Totodată, s-a luat act că bunurile, instrumentele, obiectele de valoare, documentele şi alte dovezi aflate în posesia persoanei extrădabile A. la momentul depistării au fost remise autorităţilor judiciare americane.

Sentinţa penală menţionată, nr. 51/F din data de 01 martie 2021, a rămas definitivă prin decizia penală nr. 267 din data de 26.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A..

Procedura de extrădare a contestatorului A. este guvernată de Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008, dispoziţiile cu aplicabilitate punctuală la acest moment al procedurii fiind cele ale art. 13 alin. (3) şi (4), care prevăd:

(3) În cazul în care cererea de extrădare este aprobată, autorităţile statului solicitant şi ale celui solicitat vor conveni asupra datei şi locului predării persoanei căutate.

(4) În cazul în care persoana căutată nu este preluată de pe teritoriul statului solicitat în perioada de timp prevăzută de legislaţia acelui stat, persoana respectivă poate fi pusă în libertate şi statul solicitat are dreptul să refuze o cerere ulterioară de extrădare pentru aceeaşi infracţiune sau aceleaşi infracţiuni.

Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111 din 15 mai 2008 nu reglementează un termen de preluare a persoanei extrădate de statul solicitat, ci face trimitere la "perioada de timp prevăzută de legislaţia acelui stat".

Regulile generale în materia extrădării sunt reglementate prin Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, care la art. 4 prevede că, prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate, această lege specială reprezentând dreptul comun în materia extrădării pentru autorităţile judiciare române.

Potrivit art. 43 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prev. de art. 57 alin. (6), iar în conformitate cu dispoziţiile art. 57 alin. (5) din aceeaşi lege specială, sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

Conform art. 57 alin. (6) Legea nr. 302/2004, în caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispoziţiile art. 56 alin. (3) fiind aplicabile.

Prin hotărâri pronunţate anterior în legătură cu situaţia juridică a contestatorului A., s-a stabilit cu titlu definitiv asupra incidenţei dispoziţiilor art. 57 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

În concret, instanţele naţionale au dezlegat cu titlu definitiv că, după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, a intervenit un impediment la executare vizând predarea contestatorului persoană extrădată A. către autorităţile judiciare americane, ivit prin luarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în temeiul art. 39 din Regulamentul său de procedură, a măsurii provizorii constând în neîndepărtarea de pe teritoriul României a persoanei extrădate pe întreaga durată a desfăşurării procedurii în faţa Curţii în cauza înregistrată sub nr. x/21 (A. c. României), ce se încadrează cazului de forţă majoră reglementat de art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Astfel, prin sentinţa penală nr. 96/F din 7 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare, formulată de Biroul "Executări penale" al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

S-a constatat ivită o împiedicare la predarea către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii a persoanei extrădate A., dispusă prin sentinţa penală nr. 51/F/1. III.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 267/26. III.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, convenită pentru data de 12. V.2021.

S-a menţinut măsura arestării, în vederea predării, a persoanei extrădate.

Totodată, s-a dispus informarea autorităţilor judiciare din Statele Unite ale Americii, prin intermediul Ministerului Justiţiei din România, precum şi a Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Biroului Naţional Interpol, cu privire la această sentinţă penală şi la dispoziţiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Pentru a pronunţa această sentinţă, curtea de apel a reţinut, printre altele, că, Biroul Naţional INTERPOL a informat prin adresa din 31 martie 2021 că persoana extrădată va fi preluată la data de 14 mai 2021, apoi, pe data de 12 mai 2021, conform adresei nr. x din 5 mai 2021.

Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară, prin adresa nr. x/2020/19 aprilie 2021, a informat că persoana extrădată a formulat plângere, înregistrată sub nr. x/21, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a acordat cauzei un regim prioritar, potrivit art. 41 din Regulamentul CEDO, şi care, totodată, a decis, conform art. 39 din Regulamentul de procedură, ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României până la data de 6 mai 2021, iar prin adresa nr. x/2020/6 mai 2021, a informat că s-a dispus prelungirea, pe întreaga durată a procedurii, a măsurii provizorii privind neîndepărtarea, de pe teritoriul României, a persoanei extrădate, atrăgând atenţia că nerespectarea măsurii poate constitui o încălcare a art. 34 din Convenţia europeană a drepturilor omului.

Curtea de apel a constatat că măsura extrădării a intrat în puterea de lucru judecat, precum şi că, după rămânerea definitivă a sentinţei penale prin care s-a dispus extrădarea, a intervenit un impediment la predare, constând în măsura de neîndepărtare de pe teritoriul României a persoanei extrădate, dispusă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pe durata desfăşurării procedurii în faţa sa, în cauza înregistrată sub nr. x/21. În aceste condiţii, Curtea a constatat că predarea, care fusese convenită pentru data de 12 mai 2021, nu mai poate fi efectuată. Întrucât impedimentul a fost considerat de natură vremelnică, doar pentru data de 12 mai 2021, s-a arătat că statul solicitant şi statul solicitat vor urma procedura de punere în executare a hotărârii judecătoreşti naţionale, rămasă definitivă, şi să convină asupra unei alte date de predare, potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004.

Această sentinţă, a rămas definitivă prin decizia penală nr. 517 din data de 20.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, fiind respinsă, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana extrădată A.. Înalta Curte a constatat, printre altele, că "impedimentul la predare a fost determinat de decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a dispus, ca măsură provizorie, conform art. 39 din Regulamentul său de prcedură, ca aceasta să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa sa, în condiţiile în care art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale la care România este parte, obligă statul român să nu împiedice, prin nicio măsură, exerciţiul eficace al dreptului de care a uzat persoana extrădată, sesizând instanţa europeană cu o cerere întemeiată pe acel articol din Convenţie", precum şi că, în speţă, nu există o soluţie pe fond a instanţei de contencios european, ci doar o măsură provizorie, care a fost luată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru a nu fi prejudiciate drepturile persoanei solicitate, în cazul în care s-ar pune în executare predarea ei către Statele Unite ale Americii. S-a mai arătat că, menţinerea măsurii arestării persoanei extrădate, în vederea predării, reprezintă o chestiune distinctă, Biroul Executări Penale raportându-se la adresa primită din partea Ministerului Justiţiei, care priveşte strict existenţa unui caz de împiedicare la predare.

Aşadar, după cum s-a menţionat în cele ce preced, Înalta Curte a dezlegat cu caracter definitiv că măsura provizorie luată de instanţa de contencios european în baza art. 39 din Regulamentul său de procedură a determinat un impediment la predarea persoanei extrădate.

Susţinerea contestatorului că dispoziţiile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, referitoare la cazul de forţă majoră nu au aplicabilitate în cauză, este nefondată, fiind stabilit contrariul de instanţele de judecată, cu caracter definitiv.

În acest sens, prin sentinţa penală nr. 111/F din data de 10.06.2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II a Penală, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus respingerea contestaţiei la executare formulate de judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală împotriva sentinţei penale nr. 51/F/1.03.2021 pronunţate în dosarul nr. x/2020, definitivă prin decizia penală nr. 267/26.03.2021 pronunţată de ICCJ, secţia Penală, privind pe persoana extrădabilă A..

S-a constatat că măsura arestării în vederea predării nu încetează de drept la data de 10.06.2021.

Cauza respectivă s-a format în baza contestaţiei la executare formulate de judecătorul delegat cu executarea hotărârilor penale din cadrul Curţii de Apel, secţia a II a, cu motivarea că, la data de 10 iunie 2021, se împlinea termenul de 30 de zile de la data convenită pentru predare (calculat din 12 mai 2021), conform dispoziţiilor art. 43 alin. (6), (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată), solicitând instanţei să aprecieze dacă, hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a dispus, ca măsură provizorie, conform art. 39 din Regulamentul său de procedură, ca persoana extrădată să nu fie îndepărtată de pe teritoriul României pe întreaga durată a procedurilor desfăşurate în faţa sa, reprezintă un caz de forţă majoră, în sensul prevăzut la art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 (republicată).

Pentru a pronunţa această hotărâre, în esenţă, curtea de apel a precizat că numai dacă nu intervine un caz de forţă majoră, cum prevede art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, se poate dispune punerea în libertate a persoanei extrădate la expirarea termenului de 30 de zile prev. de art. 43 alin. (7) şi art. 57 alin. (5) din aceeaşi lege, precum şi că, "existenţa cauzei de împiedicare a fost analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, republicată, apreciindu-se cu titlu definitiv, că există o cauză de împiedicare, dispoziţia mai sus menţionată fiind singura în raport de care se poate constata un impedment la punerea în executare a unei sentinţe prin care s-a admis cererea de extrădare".

Sentinţa penală nr. 111/F din data de 10.06.2021 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 627 din 29.06.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, fiind respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădabilă A..

Reţinând caracterul definitiv al acestor hotărâri, se notează că, o reexaminare a chestiunilor astfel lămurite ar aduce atingere securităţii raporturilor juridice şi puterii de lucru judecat, aşa încât va fi verificată legalitatea arestării contestatorului, la acest moment procesual, luând în considerare cele statuate cu caracter definitiv, în condiţiile în care nu au apărut aspecte factuale sau modificări legislative care să impună şi să justifice o nouă evaluare.

Hotărârea de extrădare vizând pe contestatorul A., prin care s-au constatat întrunite condiţiile extrădării, s-a admis cererea de extrădare şi s-a dispus extrădarea şi predarea acestuia către autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii este definitivă, iar situaţia juridică a persoanei extrădate, la acest moment, nu este modificată din moment ce CtEDO nu s-a pronunţat asupra plângerii sale.

Măsura provizorie luată de CtEDO, în baza art. 39 din Regulamentul Curţii, în condiţiile în care art. 34 din Convenţie obligă statul român să nu împiedice, prin nicio măsură, exerciţiul eficace al dreptului de care a uzat persoana extrădată, presupune exclusiv interdicţia de îndepărtare (predare) a contestatorului de pe teritoriul României, pe durata desfăşurării procedurii în faţa CtEDO în cauza înregistrată sub nr. x/21, ceea ce nu echivalează cu inexistenţa unei proceduri de extrădare în desfăşurare, fiind respectată exigenţa impusă de art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţie, ca împotriva persoanei arestate să se afle în curs o procedură de extrădare.

Procedura extrădării se consideră în desfăşurare până la momentul executării hotărârii de predare a persoanei extrădate sau până la respingerea cererii de extrădare.

În speţă, procedura de extrădare se află în curs, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (4) din Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 coroborat cu art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.

Legea nr. 302/2004, norma generală în materia extrădării, reglementează prin art. 57 alin. (6) coroborat cu art. 56 alin. (3), pentru cazurile de forţă majoră care împiedică predarea persoanei extrădate, procedura de urmat de către autorităţile statelor solicitant şi solicitat, urmând să se pună de acord pentru o nouă dată de predare după încetarea cauzei de forţă majoră. Conform art. 56 alin. (6), în caz de forţă majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autorităţile române şi cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, fiind aplicabile sub acest aspect, dispoziţiile art. 56 alin. (3) din aceeaşi lege care prevăd că, dacă data predării nu este fixată în termen de 15 zile, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspactoratului General al Poliţiei Române trebuie să informeze asupra demersurilor făcute şi motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acel interval.

Ca atare, la acest moment, fiind constatată definitiv existenţa unui caz de forţă majoră, care împiedică predarea persoanei extrădate şi având în vedere că Legea nr. 302/2004 cuprinde dispoziţii distincte privind procedura de predare pentru această situaţie, care nu a fost încă parcursă, procedura de extrădare este în curs, în temeiul art. 57 alin. (6) coroborat cu art. 56 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, măsura arestării în vederea predării putând înceta numai dacă autorităţile americane refuză să preia persoana extrădată.

Înscrisul depus la dosar, în prezenta contestaţie, de apărătorul ales al persoanei extrădate, emis de Departamentul de Justiţie din Statele Unite - Biroul Afaceri Internaţionale către Ministerul Justiţiei din România - Direcţia Drept Internaţional şi Tratate - Serviciul cooperare judiciară internaţională în materie penală evidenţiază că procedura extrădării îşi urmează cursul, dată fiind solicitarea autorităţilor americane de luare de către statul român a tuturor măsurilor permise de legislaţia română pentru monitorizarea permanentă a prezenţei contestatorului în România şi a activităţilor desfăşurate pe teritoriul român (chiar ulterior eliberării din arest) pentru a se asigura că extrădarea persoanei poate avea loc.

Ca atare, la expirarea termenului de 30 de zile prev. de art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, nu a încetat de drept măsura arestării în vederea predării a persoanei extrădate A., norma reglementând această obligaţie sub rezerva cazului prevăzut la art. 57 alin. (6), or, excepţia la care se referă acest din urmă text legal există, încetarea de drept a măsurii arestării în vederea predării fiind împiedicată de existenţa unui caz de forţă majoră.

Analizând, în continuare, motivele prezentei contestaţii formulate de persoana extrădată A., Înalta Curte consideră ca fiind nefondată susţinerea că, şi dacă s-ar considera că sunt aplicabile dispoziţiile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cazul de forţă majoră, starea de arest este nelegală pentru că a fost depăşită o durată de 180 de zile (care a expirat la 17.05.2021).

Problematica depăşirii unei perioade de arest de 180 de zile, la data de 17.05.2021, care ar fi impus încetarea de drept a măsurii arestării şi punerea în libertate, a fost examinată anterior succesiv, pentru prima dată, în calea de atac a contestaţiei formulate de persoana extrădată A., soluţionată în ultim grad de jurisdicţie prin decizia penală nr. 517 din 20.05.2021 a ICCJ, secţia Penală prin care a fost respinsă contestaţia persoanei extrădate, care a criticat legalitatea arestării provizorii în vederea predării inclusiv pentru acest motiv, solicitând punerea de îndată în libertate şi, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării provizorii cu măsura controlului judiciar.

Astfel, prin considerentele deciziei penale nr. 517 din 20.05.2021, Înalta Curte a arătat că termenul de 180 de zile, prevăzut de dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 (republicată) este un termen substanţial care se referă la arestarea provizorie a persoanei extrădabile în vederea extrădării, în cursul soluţionării cererii de extrădare, durata totală a acesteia neputând depăşi, conform dispoziţiilor respective, acel termen. Or, s-a constatat că, în cauză, a fost deja admisă cererea de extrădare, prin sentinţa definitivă a instanţei române, fiind aplicabile dispoziţiile art. 43 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 302/2004 (republicată) care prevăd că, odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentinţă, instanţa dispune şi arestarea persoanei extrădate, în vederea predării şi, respectiv, că această măsură (a arestării, în vederea predării) încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autorităţile competente ale statului solicitant, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepţia cazului prev. de art. 57 alin. (6) din aceeaşi lege.

Aşadar, persoana extrădată a reluat un motiv de nelegalitate a privării sale de libertate care a fost deja cenzurat de instanţa supremă şi cu privire la care s-a statuat prin hotărâre definitivă, în sensul că, odată cu admiterea cererii de extrădare prin sentinţa penală nr. 51/F din data de 01 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 267 pronunţată la data de 26.03.2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a devenit incident art. 43 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind arestarea persoanei extrădate A. în vederea predării, instituţie cu regim juridic diferit de arestarea provizorie a persoanei extrădabile din cursul soluţionării cererii de extrădare, reglementată de art. 43 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 302/2004.

Reţinând şi caracterul definitiv al deciziei penale nr. 517 din 20.05.2021 a ICCJ, secţia Penală şi dezlegarea dată, în evaluarea proprie a legalităţii privării de libertare a contestatorului persoană solicitată A., Înalta Curte constată că există o bază legală a stării privative de libertate, în vederea predării a contestatorului persoană extrădată A., constând în hotărârea definitivă de extrădare prin care, în mod obligatoriu şi subsecvent, s-a menţinut arestarea în vederea predării; măsura arestării în vederea predării nu a încetat, în pofida faptului că predarea către statul solicitant nu a avut loc, faţă de incidenţa cazului de excepţie prev. de la art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 (cazul de forţă majoră), situaţie în care este îndeplinită cerinţa impusă de art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţie, ca arestarea persoanei, împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare, să fie legală, inclusiv pentru argumentele care vor fi expuse în cele ce urmează.

Prevederile art. 23 alin. (5) din Constituţia României, invocate în apărare, vizează durata de 180 de zile a arestării unei persoane în cursul urmăririi penale în condiţiile C. proc. pen., situaţie evident distinctă de durata arestării în vederea predării, menţinută prin hotărârea definitivă de extrădare a persoanei extrădate A., împotriva căreia se află în curs o procedură de extrădare justificată în mod obiectiv inclusiv prin copia rechizitoriului înlocuitor întocmit de Tribunalul Districtual al Statelor Unite, Districtul de Est din Texas, în cauza cu nr. 1:20-CR-00078, ce a însoţit cererea de extrădare trimisă de autorităţile statului solicitant, cum s-a reţinut în sentinţa penală nr. 51/F din data de 01 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a, definitivă prin decizia penală nr. 267 din data de 26.03.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

Din perspectiva exigenţelor convenţionale, relevanţă are jurisprudenţa CtEDO, în conformitate cu care, pentru a nu fi considerată arbitrară, o detenţie în temeiul art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţie trebuie să fie pusă în aplicare cu bună-credinţă; de asemenea, trebuie să fie strâns legată de motivul detenţiei invocat de Guvern; în fine, durata acestei măsuri nu trebuie depăşească termenul necesar în mod rezonabil pentru îndeplinirea scopului urmărit (A. şi alţii împotriva Regatului Unit, pct. 164; Yoh-Ekale Mwanje împotriva Belgiei, pct. 117-119).

De asemenea, instanţa de contencios european a arătat că, privarea de libertate întemeiată pe teza a doua a art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţie nu poate fi justificată decât prin faptul că se află în curs o procedură de expulzare sau de extrădare; dacă acest lucru nu se realizează cu diligenţa impusă, detenţia încetează să mai fie justificată în temeiul acestei dispoziţii [Khlaifia şi alţii împotriva Italiei (MC), pct. 90; A. şi alţii împotriva Regatului Unit (MC), pct. 164; Amie şi alţii împotriva Bulgariei, pct. 72].

Aceste criterii jurisprudenţiale sunt satisfăcute, în cauză, întrucât procedura de extrădare este în curs (pentru argumentele deja expuse) şi este instrumentată cu diligenţă şi bună-credinţă, iar arestarea contestatorului persoană extrădată este necesară în vederea predării sale autorităţilor judiciare ale statului solicitant, durata arestării nedepăşind un termen rezonabil pentru atingerea scopului urmărit.

Detaliind, se reiterează că menţinerea arestării persoanei extrădate A. în vederea predării s-a impus ca efect al admiterii cererii de extrădare dispuse cu caracter definitiv, instanţele dispunând în conformitate cu prevederile legale incidente în materia extrădării, respectiv cele ale art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, care prevăd pentru stadiul respectiv al procedurii exclusiv arestarea persoanei extrădate, fără altă alternativă.

În mod evident, menţinerea arestării persoanei extrădate A. contribuie la atingerea scopului urmărit la momentul admiterii cererii de extrădare, şi anume predarea în stare de arest a persoanei extrădate, fiind astfel necesară şi având o bază legală, reprezentată de hotărârea definitivă de extrădare.

După rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, ţinând seama de informaţiile primite de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind înregistrarea cauzei nr. 19124/21 A. c. României, de măsura provizorie instituită de Curte în temeiul art. 39 din Regulamentul său de procedură, dar şi de data predării convenite de autorităţile judiciare române şi americane (12.05.2021), având în vedere dispoziţiile legale care disciplinează materia extrădării aplicabile în speţă, respectiv Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008 şi Legea nr. 302/2004, instanţele române au verificat, în dublu grad de jurisdicţie, eventuala încetare de drept a măsurii arestării persoanei extrădate, dispuse în vederea predării (în aplicarea dispoziţiilor art. 57 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 302/2004), fiecare examinare fiind subsumată, în mod evident, raţiunii scopului urmărit, al executării hotărârii de extrădare şi predare a persoanei extrădate în vederea cercetării sub aspectul infracţiunilor grave de care este acuzată de autorităţile judiciare americane.

Aşadar, cu diligenţă, au fost parcurse proceduri judiciare în cadrul cărora s-a examinat legalitatea privării de libertate a contestatorului persoană extrădată, asigurându-se un remediu menit a supune verificării instanţei temeiul legal al menţinerii arestării în vederea predării către statul solicitant, examinare care s-a realizat inclusiv prin demersuri proprii ale persoanei extrădate, care a sesizat instanţa cu cerere de punere în libertate sau înlocuire a arestării cu controlul judiciar (întemeiată pe dispoziţiile art. 57 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 şi art. 242 din C. proc. pen.), soluţionată prin sentinţa nr. 113/F din 03.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 579 din 10.06.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, după cum a formulat prezenta cerere, în baza unui alt temei de drept, cel prev. de art. 5 paragraful 4 şi paragraful 1 lit. f) din Convenţie, iar controlul legalităţii arestării poate fi realizat, în mod efectiv, prin promovarea unor noi sesizări.

În analiza circumstanţelor cauzei, se evidenţiază că, după rămânerea definitivă a hotărârii de extrădare, Biroul Naţional INTERPOL a informat la 31 martie 2021 că persoana extrădată va fi preluată de autorităţile judiciare americane la data de 14 mai 2021, modificată pentru data de 12 mai 2021 prin comunicarea din 05 mai 2021, iar predarea a fost împiedicată de interdicţia îndepărtării persoanei extrădate de pe teritoriul României iniţial până la data de 06.05.2021, termen care, apoi, a fost prelungit de CtEDO, pe întreaga procedură aflată în faţa sa.

Deopotrivă, se are în vedere că CtEDO a decis să acorde cauzei A. împotriva României (nr. 19124/21) un regim prioritar, în conformitate cu prevederile art. 41 din Regulamentul Curţii, prin cererea de habeas corpus fiind precizat că Guvernul României trebuie să prezinte informaţii în cauză până la data de 31.07.2021.

Art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţie nu reclamă ca o detenţie de acest tip să fie considerată necesară în mod rezonabil, de exemplu, pentru a împiedica partea în cauză să săvârşească o infracţiune sau să fugă, astfel că nu oferă aceeaşi protecţie precum art. 5 paragraful 1 lit. c). Impune doar ca "să se (afle) în curs o procedură de expulzare sau de extrădare" (Chahal împotriva Regatului Unit, pct. 112; Čonka împotriva Belgiei, pct. 38; Nasrulloyev împotriva Rusiei, pct. 69; Soldatenko împotriva Ucrainei, pct. 109).

În aceste condiţii, se constată că, durata de timp scursă de la data de 26.03.2021 - când hotărârea de extrădare a rămas definitivă, până în prezent, nu este de natură a conduce la concluzia că motivul arestării s-a schimbat odată cu trecerea timpului, aceasta fiind justificată, necesară şi rezonabilă pentru atingerea scopului urmărit şi, în consecinţă, apare ca nefondată invocarea caracterului arbitrar al arestării motivat de inexistenţa reglementării unui termen maxim al arestării şi a verificării periodice a arestării după admiterea definitivă a cererii de extrădare.

Pentru toate considerentele anterior prezentate, Înalta Curte constată că procedura de extrădare privind pe contestatorul persoană extrădată A. este în curs de desfăşurare, iar arestarea sa este legală, fiind respectate dispoziţiile Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii ratificat prin Legea nr. 111/2008, prevederile Legii nr. 302/2004 şi art. 5 paragraful 1 lit. f) din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi liberăţilor fundamentale.

În ceea ce priveşte cererea apărătorului ales, de înlocuire a măsurii arestării în vederea predării cu măsura arestului la domiciliu sau controlul judiciar, Înalta Curte consideră că nu poate fi primită.

Măsura arestării sub imperiul căreia se află în prezent contestatorul a fost dispusă prin hotărârea definitivă de extrădare, ca măsură subsecventă, în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, în vederea asigurării punerii în executare a hotărârii de extrădare, iar autoritatea de lucru judecat a măsurii arestării nu poate fi înlăturată decât în condiţiile legii.

Regimul juridic al arestării în vederea predării, menţinută prin hotărârea definitivă de extrădare, diferă de cel al arestării provizorii din cursul judecării cererii de extrădare reglementate de art. 43 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, pentru care legiuitorul a prevăzut, într-adevăr, posibilitatea înlocuirii cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar, acestea din urmă fiind, aşadar, dispoziţiile care pot fi completate, sub aspectul măsurilor preventive mai blânde, cu dispoziţiile din C. proc. pen.

Ca ultim aspect, dată fiind evocarea unei diferenţe de tratament juridic faţă de o altă persoană, se observă că situaţia contestatorului A. (cetăţean neozeelandez) nu este similară cu cea a persoanei extrădate la care s-a referit, B., cercetat în aceeaşi cauză a autorităţilor judiciare ale statului solicitant, întrucât, spre deosebire de acesta din urmă, prezenţa contestatorului în România s-a datorat exclusiv desfăşurării unei presupuse activităţi infracţionale, fără a fi produse dovezi ale mijloacelor sale de subzistenţă, acesta având legături cu alte ţări, legitimându-se cu paşaport pe numele A..

În consecinţă, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădată A. împotriva sentinţei penale nr. 130/F din 25 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul persoană extrădată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădată, în sumă de 78 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, iar onorariul cuvenit intepretului de limba engleză se va plăti din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana extrădată A. împotriva sentinţei penale nr. 130/F din 25 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul persoană extrădată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană extrădată, în sumă de 78 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul cuvenit intepretului de limba engleză se plăteşte din fondurile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 iulie 2021.