Defendants' appeal over rejected constitutional challenge to tax offense provisions dismissed as unfounded; costs ordered.

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Deliberând asupra recursurilor formulate de inculpaţii A. şi B., în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 31 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016, instanţa învestită cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, de inculpaţii A., B., C., D., de partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi de persoanele interesate S.C. E. S.R.L., F., G., H. şi I., printre altele, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, formulată de inculpaţii A. şi B..

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că argumentele aduse de inculpaţii A. şi B. în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2961 alin. (1) lit. b) şi l) din Legea nr. 571/2003, rep. (Codul fiscal 2003) nu au decât o legătură formală cu obiectul cauzei şi îndeplinesc condiţiile de claritate, calitate şi previzibilitate.

Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii A. şi B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 23 aprilie 2021.

Urmare desfiinţării Completului nr. 4, conform Hotărârii de Colegiu nr. 47/27.04.2021, cauza a fost repartizată ciclic Completului nr. 2.

Prin motivele scrise de recurs, în esenţă, inculpatul A., prin apărător ales, a învederat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2961 alin. (1) lit. b) şi l) din Legea nr. 571/2003, rep. (Codul fiscal 2003) îndeplineşte toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 şi că, în mod greşit, instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu respectiva excepţie.

Astfel, a susţinut că de esenţa excepţiei este faptul că nu există o definiţie legală a categoriei de alcool etilic denumită "băuturi spirtoase", pentru producerea/deţinerea căreia inculpatul a fost condamnat. Astfel, textul prevăzut de art. 2961 alin. (1) lit. d) din Codul fiscal 2003 vorbeşte despre "băuturi spirtoase potabile care conţin produse, în soluţie sau nu", ceea ce nu poate reprezenta, în opinia apărării, decât o chestiune distinctă.

Prin motivele scrise de recurs, inculpatul B. a solicitat admiterea recursului formulat, casarea încheierii şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2961 alin. (1) lit. b) şi l) din Legea nr. 571/2003, apreciind că cererea este admisibilă şi îndeplineşte toate cerinţele impuse de lege.

Astfel, a arătat că instanţa de apel a dispus respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale în condiţiile în care se putea observa cu uşurinţă că textele de lege incriminatorii nu au o reglementare clară în legislaţia internă, fiind făcute trimiteri la prevederi legale din Codul fiscal neidentificate concret, doar printr-un număr de capitol, lăsând posibilitatea acuzării să aleagă în mod arbitrar la care dintre normele din capitolul VII va încadra fapta, fără ca acuzatul să poată avea la cunoştinţă pe tot parcursul procesului penal la care dintre norme se încadrează fapta sa indicată în mod generic.

Mai mult, inculpatul a susţinut că instanţa de apel nu s-a limitat la dispoziţiile indicate în cererea scrisă, ci a înţeles să confere un caracter subiectiv examinării admisibilităţii excepţiei, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public şi ale apărării formulate la termenul de dezbateri din data de 22 iunie 2021 au fost, deopotrivă, detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursurile declarate de inculpaţii A. şi B., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

Conform dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, se constată că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii cu excepţia ridicată. În aplicarea acestui text de lege, instanţa realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformităţii prevederii atacate cu Constituţia şi nici cu soluţionarea de către instanţă a unui aspect de contencios constituţional, întrucât instanţa nu statuează asupra temeiniciei excepţiei, ci numai asupra admisibilităţii acesteia.

Astfel, alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiţii privind atât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate - respectiv legi sau ordonanţe în vigoare sau dispoziţii în vigoare ori asemenea acte normative - cât şi o condiţie relativă la existenţa unei legături între norma atacată sub aspectul constituţionalităţii şi obiectul cauzei, cu soluţionarea căreia a fost învestită instanţa, în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.

Dispoziţiile alin. (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 cuprind alte două condiţii de admisibilitate ale excepţiilor de neconstituţionalitate, vizând titularul dreptului de a invoca o asemenea excepţie (părţile, procurorul sau instanţa din oficiu) şi nepronunţarea anterioară a unei decizii privind neconstituţionalitatea aceloraşi reglementări de către Curtea Constituţională.

Analiza îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de Legea nr. 47/1992 nu trebuie însă să se realizeze formal. Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei. În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, şi corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Aşadar, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe.

În plus, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului penal şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces, prin dezlegarea unei probleme de drept ce ţine de interpretarea Curţii Constituţionale.

Referitor la examenul legăturii cu cauza acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Prin urmare, cerinţa relevanţei este expresia utilităţii pe care soluţionarea excepţiei invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

În aceste coordonate de principiu, raportându-se la particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor nu au legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei, întrucât criticile aduse textului a cărui neconstituţionalitate se solicită privesc modalitatea de interpretare şi aplicare a acestuia, această prerogativă revenind instanţei învestite cu soluţionarea cauzei şi nu instanţei de control constituţional.

Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut Curtea de Apel Piteşti, criticile aduse privind dispoziţiile a căror constituţionalitate se contestă prin excepţia invocată, respectiv că nu există o definiţie legală a categoriei de alcool etilic denumită "băuturi spirtoase" cuprinsă în textul prevăzut de art. 29616 alin. (1) lit. b) şi l) din Legea nr. 571/2003, vizează interpretarea şi aplicarea legii.

Ca urmare, criticile aduse de inculpaţi dispoziţiilor legale a cărei neconstituţionalitate o invocă nu se circumscriu unei pretinse lipse de claritate şi previzibilitate a acesteia în raport cu conţinutul ei propriu-zis in abstracto.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Ca urmare, astfel cum a fost invocată, excepţia de neconstituţionalitate contravine regulilor de principiu desprinse din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reflectate, mutatis mutandis, în Decizia nr. 537 din 15 octombrie 2014, publicată în M.Of. nr. 960/30.12.2014.

Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicţiei constituţionale orice dispoziţie legală, ci de a împiedica pronunţarea unei soluţii întemeiată pe o dispoziţie neconstituţională.

Premisa sesizării instanţei constituţionale o constituie, aşadar, constatarea inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepţia urmăreşte, în mod real şi efectiv, să obţină concursul Curţii, în considerarea şi în limitele stricte ale competenţei sale funcţionale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, aşa cum se constată în speţă, autorii excepţiei nu tind la declanşarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, a concordanţei dintre o normă legală şi exigenţele Constituţiei României, ci exclusiv la tranşarea unei probleme de interpretare şi aplicare în speţă a dispoziţiilor criticate.

Ca urmare, Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpaţii A. şi B. este inadmisibilă, soluţia dispusă prin încheierea recurată fiind legală.

Pentru aceste considerente, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 31 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 80 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpaţii A. şi B. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 31 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat A., în sumă de 80 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2021.