Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 608/2021 AI generated

Inadmissibility of revision against pre-trial decision dismissing complaint against case dismissal order

Case Number Decizia nr. 608/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal as inadmissible, thereby upholding the lower court’s decision to reject the initial revision petition as inadmissible in principle; the appellant was ordered to pay 200 RON in judicial costs to the state. The dispute centered on a request for revision (an extraordinary appeal) directed against a pre-trial judge’s decision that dismissed a complaint filed against a prosecutor’s order to drop charges regarding an alleged unlawful second enforcement measure by a bailiff, rather than against a final judgment resolving the merits of the case. The Court held that revision is a remedy available only against final judgments that resolve the substance of the criminal action (such as convictions, acquittals, or the termination of proceedings) under Articles 452–453 of the Code of Criminal Procedure, and because the challenged pre-trial decision did not constitute such a substantive resolution, the request failed to meet the statutory admissibility requirements mandated by Article 459(5), constituting a procedural violation of public order and the principle of legality.

Legislator headnote

AI generated

art. 459 alin. (5) C. proc. pen, art. 452 alin. (1) C. proc. pen, art. 275 alin. (2) C. proc. pen, art. 723 alin. (1) C. proc. civ, art. 703 C. proc. civ, art. 459 C. proc. pen; Inadmissibility of revision against pre-trial decision dismissing complaint against case dismissal order: The dispute centered on a request for revision (an extraordinary appeal) directed against a pre-trial judge’s decision that dismissed a complaint filed against a prosecutor’s order to drop charges regarding an alleged unlawful second enforcement measure by a bailiff, rather than against a final judgment resolving the merits of the case. The Court held that revision is a remedy available only against final judgments that resolve the substance of the criminal action (such as convictions, acquittals, or the termination of proceedings) under Articles 452–453 of the Code of Criminal Procedure, and because the challenged pre-trial decision did not constitute such a substantive resolution, the request failed to meet the statutory admissibility requirements mandated by Article 459(5), constituting a procedural violation of public order and the principle of legality.

Keywords

AI generated
revision of a judgment principle of legality procedural orders constitutional revision filing of criminal complaint enforcement decision

Cited Legislation

AI generated
art. 459 alin. (5) C. proc. pen
65/F din data de 25 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen.
art. 452 alin. (1) C. proc. pen
(3) şi art. 452 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul petent A.
art. 275 alin. (2) C. proc. pen
Legal basis cited in the dispositive for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.
art. 723 alin. (1) C. proc. civ
şi art. 723 alin. (1) C. proc. civ.
art. 703 C. proc. civ
De asemenea, petentul a apreciat că în motivarea ordonanţei, procurorul de caz nu a dat temeiul legal prin care executorul judecătoresc are dreptul la o nouă executare în acelaşi dosar care a fost anulat conform art. 703 C. proc. civ.
art. 459 C. proc. pen
Astfel, petentul a arătat că, având în vedere că cererea de revizuire întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 459 C. proc. pen., solicită admiterea în principiu a acesteia şi în urma rejudecării, să se pronunţe o soluţie legală şi temeinică, potrivit art.
art. 462 alin. (1) C. proc. pen
pen., solicită admiterea în principiu a acesteia şi în urma rejudecării, să se pronunţe o soluţie legală şi temeinică, potrivit art. 462 alin. (1) C. proc. pen.
art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen
x/2020, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 4251 alin. (7) lit. 1 lit. a) C. proc. pen.

Main procedural ground cited in the dispositive for dismissing the appeal as inadmissible.

art. 459 alin. (5) şi (7) C. proc. pen.

Substantive procedural basis cited in the dispositive for the inadmissibility of the revision request and the resulting dismissal of the appeal.

art. 275 alin. (2) C. proc. pen.

Legal basis cited in the dispositive for ordering the appellant to pay judicial costs to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

Deliberând asupra excepţiei invocate de reprezentantul Ministerului Public, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 65/F din data de 25 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 459 alin. (3) şi art. 452 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuentul petent A. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală din data de 13.11.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul petent A. la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

A fost respinsă cererea revizuentului petent A. de obligare a intimatului intimat B. la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta procedură, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată, petentul a arătat că ordonanţa emisă la data de 12.06.2020 în dosarul nr. x/2019 de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este nelegală şi netemeinică, întrucât procurorul a omis a constata săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri şi uz de fals de către executorul judecătoresc B. şi nu a luat în calcul prevederile art. 783 alin. (1) teza a 2-a, art. 703, art. 174 şi urm. şi art. 723 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, petentul a apreciat că în motivarea ordonanţei, procurorul de caz nu a dat temeiul legal prin care executorul judecătoresc are dreptul la o nouă executare în acelaşi dosar care a fost anulat conform art. 703 C. proc. civ. în urma contestaţiei.

Acesta a apreciat că atâta vreme cât executorul judecătoresc a recurs la o nouă poprire în acelaşi dosar execuţional care este anulat conform art. 703 C. proc. civ., acesta nu avea nicio posibilitate legală de a mai efectua o nouă poprire în acelaşi număr de dosar. În cazul celei de-a doua popriri executorul a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu, aducându-i daune materiale şi morale.

De asemenea, petentul a arătat că se constată părtinirea judecătorului de cameră preliminară, care i-a respins plângerea pe care a formulat-o împotriva ordonanţelor din 12.06.2020 şi 112/II/2/09.07.2020 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, din motivarea încheierii nerezultând cadrul legal care îi permite executorului judecătoresc să formuleze o nouă executare silită în baza aceluiaşi dosar de executare.

Astfel, petentul a arătat că, având în vedere că cererea de revizuire întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 459 C. proc. pen., solicită admiterea în principiu a acesteia şi în urma rejudecării, să se pronunţe o soluţie legală şi temeinică, potrivit art. 462 alin. (1) C. proc. pen.

Examinând cererea de revizuire sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate în principiu, conform art. 459 C. proc. pen., Curtea a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din data de 13.11.2020 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2020, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanţei de clasare nr. 812/P/2019 din data de 12.06.2020 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinute prin ordonanţa nr. 112/II-2/2020 din 09.07.2020 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit art. 452 C. proc. pen., "(1) Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. (2) Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori."

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. pen., "Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în acea cauză, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă si nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.".

De asemenea, art. 453 alin. (3) C. proc. pen. prevede:

"Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei.". În acelaşi timp, art. 453 alin. (4) C. proc. pen. prevede:

"Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) şi f constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice."

Din dispoziţiile legale anterior menţionate reiese că în accepţiunea C. proc. pen. revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti; or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt astfel de hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal.

Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii [prin Decizia amintită, s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) si b C. proc. pen. (1968), este inadmisibilă]. La acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) C. proc. pen.

Deoarece în cauză, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. este îndreptată împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară dată în procedura plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, potrivit art. 340 şi următoarele C. proc. pen., prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei, aceasta are caracter inadmisibil, potrivit art. 459 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 459 alin. (3) şi art. 452 alin. (1) C. proc. pen.

În raport de acestea, Curtea nu a analizat pretinsele aspecte de nelegalitate şi netemeinicie a ordonanţei de clasare nr. 812/P/2019 din data de 12.06.2020 a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, menţinute prin ordonanţa nr. 112/II-2/2020 din 09.07.2020 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (realizarea unei a doua executări silite de către executorul judecătoresc, intimatul B., contrar dispoziţiilor legale invocate, art. 783 alin. (1) teza a II-a, art. 703, art. 174 şi urm. şi art. 723 alin. (1) C. proc. civ.), aspecte care au făcut obiectul procedurii amintite în paragraful ce precede, finalizate cu pronunţarea încheierii judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală din data de 13.11.2020, în dosarul nr. x/2020, cea din urmă, supusă revizuirii de faţă.

Împotriva sentinţei penale nr. 65/F din data de 25 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală a formulat prezenta contestaţie petentul A., în motivarea acesteia fiind reluate argumentele prezentate în faţa instanţei de fond şi susţinând că revizuirea este admisibilă în principiu.

Examinând contestaţia formulată prioritar cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

Aşa cum a reţinut şi instanţa fondului, sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal, în acest sens, este şi Decizia nr. 17 din 19.03.2007 prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii în această materie, în condiţiile vechiul C. proc. pen., soluţie care însă îşi păstrează deplina valabilitate şi în cadrul actualei legislaţii.

Înalta Curte reaminteşte că revizuirea se poate solicita numai împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei, aspect ce nu este incident în prezenta cauză.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire ce priveşte încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva ordonanţei de clasare este indamisibilă, iar contestaţia formulată împotriva acestei sentinţe este, de asemenea, indamisibilă.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) lit. 1 lit. a) raportat la art. 459 alin. (5) şi (7) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 65/F din data de 25 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva sentinţei penale nr. 65/F din data de 25 martie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2021.