Contestație la executare: inadmissibility of reclassification of crimes and re-evaluation of evidence under Art. 598 C. proc. pen.

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Asupra contestaţiei de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 46/F din 07 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, a fost respinsă contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 2/F/06.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi (dosar nr. x/2019).

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 313 RON, a fost virat către Baroul Galaţi din fondurile Ministerului Justiţiei (av. Codreanu Cristina).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021 condamnatul A. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 2/F/06.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în tâlhărie urmată de moartea victimei, întrucât a urmărit luarea bunurilor iar victima a murit la spital după 6 zile de insuficienţă renală, precum şi schimbarea încadrării juridice faptei din tentativă de omor în lovire, deoarece persoana vătămată a fost lovită cu pumnul în faţă şi a necesitat 3 zile de spitalizare.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 2/F/06.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2019, definitivă la data de 20.07.2020 prin neapelare, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, având ca obiect transferul persoanei condamnate A..

A fost recunoscută, în parte, numai sub aspectul laturii penale sentinţa penală nr. 409/2016 pronunţată de Tribunalul din Ferra, definitivă prin decizia nr. 2/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bologna - Italia, pe numele persoanei condamnate A..

S-a constatat că prin sentinţa penală mai sus-menţionată, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 30 ani închisoare pentru săvârşirea a 3 infracţiuni prevăzute de C. pen. italian respectiv:

- art. 110 din C. pen., art. 574 din C. pen., art. 576 alin. (1) în referire la art. 61 nr. 2 din C. pen.

- art. 110 din C. pen., art. 56 din C. pen., art. 575 din C. pen., art. 576 nr. 1 în referire la art. 61 din C. pen.

- art. 110 din C. pen., art. 628 alin. (1) şi (3) nr. bis şi nr. 3 B. din C. pen.

S-a constatat că încadrarea juridică prevăzută de legea penală română pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei condamnate A. sunt:

- infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 lit. d) din C. pen.

- infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 în referire la art. 234 alin. (2) lit. d) şi f) din C. pen.

- infracţiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1)în referire la art. 189 alin. (1) lit. d) din C. pen.

În baza art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus transferarea persoanei condamnate A. în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei principale de 30 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsa aplicată persoanei condamnate A. perioada executată în statul emitent de la 13.05.2014 la zi.

Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorească, instanţa a reţinut că prin sesizarea nr. 8464/II/5/2019 din data de 16.12.2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a solicitat Curţii de Apel Galaţi, în temeiul art. 165 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, să se pronunţe asupra cererii de asistenţă judiciară internaţională formulată de autorităţile judiciare din Italia, având ca obiect transferarea persoanei condamnate A., dintr-un penitenciar din Italia într-unul din România, în vederea executării pedepsei.

Analizând şi coroborând materialul probator administrat în cauză, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti străine îl constituie verificarea de către instanţa de judecată sesizată în scopul transferării persoanei condamnate a condiţiilor prevăzute la art. 167 din acelaşi act normativ, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent.

Conform art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, o hotărâre judecătorească străină poate fi recunoscută şi pusă în executare în România dacă sunt îndeplinite mai multe condiţii, respectiv:

1) hotărârea este definitivă şi executorie.

Din actele şi lucrările dosarului a reieşit faptul că sentinţa penală nr. 409/15.12.2016 pronunţată de Tribunalul Ferrara, privind persoana condamnată A., este definitivă prin sentinţa nr. 2/24.01.2018 a Curţii de Apel cu Juraţi din Bologna şi a fost pusă în executare.

2) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune. În cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face pentru fiecare infracţiune în parte.

Condiţia aceasta apare ca fiind îndeplinită, infracţiunile pentru care numitul A. a fost condamnat în Italia fiind prevăzute de legea penală română.

Acesta a fost condamnat la o pedeapsă principală de 30 ani închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni prevăzute de C. pen. italian respectiv:

- art. 110 din C. pen., art. 574 din C. pen., art. 576 alin. (1) în referire la art. 61 nr. 2 din C. pen., respectiv că în data de 20 februarie 2019 în localitatea C., acesta împreună cu un alt inculpat, după ce au reuşit să intre în interiorul unei locuinţe, au lovit pe una dintre cele două persoane aflate acolo, provocându-i numeroase leziuni ce i-au determinat decesul;

- art. 110 din C. pen., art. 56 din C. pen., art. 575 din C. pen., art. 576 nr. 1 în referire la art. 61 din C. pen., respectiv că împreună cu un alt inculpat, după ce au reuşit să intre în interiorul locuinţei au lovit-o pe cealaltă persoană aflată acolo cauzându-i leziuni care nu au dus însă la decesul acestei persoane.

- art. 110 din C. pen., art. 628 alin. (1) şi (3) nr. bis şi nr. 3 B. C. pen. - în sensul că împreună cu un alt inculpat au pătruns în locuinţa mai sus-menţionată de unde au sustras prin violenţă suma de 90 Euro şi bijuterii în valoare de 1.110 Euro.

S-a constatat că încadrarea juridică prevăzută de legea penală română pentru infracţiunile reţinute în sarcina persoanei condamnate A. sunt:

- infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 188 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 189 lit. d) din C. pen., pedepsită cu detenţiune pe viaţă sau închisoarea de la 15 la 25 ani;

- infracţiunea de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 alin. (1) în referire la art. 189 alin. (1) lit. d) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni;

- infracţiunea de tâlhărie calificată prevăzută de art. 233 în referire la art. 234 alin. (2) lit. d) şi f) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

3) persoana condamnată are cetăţenie română.

Din actele aflate la dosarul cauzei a rezultat fără dubiu îndeplinirea condiţiei referitoare la cetăţenia persoanei condamnate A., datele inserate confirmând acest aspect .

4) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia.

Din certificatul emis în baza prevederilor art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului Uniunii Europene,a rezultat că persoana condamnată a fost de acord să fie transferată în România şi a solicitat în mod expres acest lucru. Astfel cum a rezultat din dispoziţiile menţionate anterior consimţământul nu este necesar în situaţia în care persoana condamnată este cetăţean român şi trăieşte pe teritoriul României, condiţie îndeplinită în cazul persoanei condamnate. Conform datelor aflate la dosarul cauzei A. are domiciliul activ în municipiul Brăila şi nu a dovedit că ar locui pe teritoriul altui stat.

5)nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004.

Potrivit art. 163 din Legea nr. 302/2004, hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută şi pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 167, atunci când: a) persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceleaşi fapte penale. În cazul în care hotărârea judecătorească străină a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii;b) persoana a fost condamnată într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, iar hotărârea judecătorească străină dată în acest stat a fost anterior recunoscută şi pusă în executare pe teritoriul României; c) persoana condamnată beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală; d) pedeapsa a fost aplicată unei persoane care nu răspunde penal potrivit legii penale române;e)pedeapsa constă într-o măsură care constă în asistenţă psihiatrică sau medicală care nu poate fi executată în România sau, după caz, prevede un tratament medical sau terapeutic care nu poate fi supravegheat în România, în conformitate cu sistemul naţional juridic sau de sănătate; f) atunci când, potrivit legii penale române, a intervenit prescripţia executării pedepsei; g) atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată,cu excepţiile prevăzute expres de lege. (2) Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu va fi recunoscută sau, dacă a fost recunoscută, nu va fi pusă în executare, atunci când, potrivit legii române, a intervenit amnistia, graţierea, dezincriminarea faptei, precum şi în orice alte cazuri prevăzute de lege. (3) De la caz la caz, luând în considerare circumstanţele specifice ale cauzei şi după consultarea autorităţii competente a statului emitent, instanţa poate refuza recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti transmise de statul emitent, dacă: a) persoana este cercetată în România pentru aceeaşi faptă penală pentru care a fost condamnată în străinătate. În cazul în care hotărârea judecătorească a fost dată şi pentru alte fapte penale, instanţa poate dispune recunoaşterea parţială a acesteia, dacă sunt îndeplinite celelalte condiţii; b) atunci când statul emitent a respins cererea formulată în temeiul art. 170 alin. (1).

Verificând actele şi lucrările dosarului,Curtea a constatat că recunoaşterea şi executarea pe teritoriul României a hotărârii judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare italiene cu privire la numitul A. respectă ordinea de drept a statului român.

Numitul A. nu a fost urmărit penal în România şi, în consecinţă, nici condamnat pentru aceleaşi fapte penale (cazier judiciar, dosar instanţă). Totodată, s-a constatat că nu există date că acesta ar fi fost condamnat într-un alt stat pentru aceleaşi fapte penale, în fişa de cazier judiciar a acesteia figurând doar condamnarea care face obiectul prezentei recunoaşteri.

Totodată, pedeapsa nu constă într-o măsură ce presupune asistenţă psihiatrică sau medicală, nici nu prevede un tratament medical sau terapeutic care să nu poate fi supravegheat în România.

Din verificările efectuate a rezultat că numitul A. nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicţie penală, acesta răspunzând penal potrivit legii române.

În fine, s-a reţinut că în cauză nu există date nici în sensul că numitul A. şi-ar fi stabilit domiciliul într-un alt stat, legăturile sale cu statul român rămânând semnificative.

În altă ordine de idei, s-a mai reţinut că în cauză nu există indicii obiective în sensul că hotărârea judecătorească pronunţată împotriva persoanei condamnate ar fi fost dată cu încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentele, acesta având cunoştinţă de procedurile desfăşurate în faţa autorităţilor judiciare italiene la care - de altfel - a şi participat, având asigurată o apărare calificată.

Totodată, pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat numitul A. prin hotărârea judecătorească mai sus menţionată, potrivit legii române nu a intervenit prescripţia, amnistia, graţierea şi nici dezincriminarea faptei.

În speţa de faţă, Curtea a apreciat că în privinţa pedepsei principale nu sunt incidente dispoziţiile vizând adaptarea pedepsei,dat fiind faptul că pedeapsa aplicată de către autorităţile italiene corespunde ca natură şi durată cu pedeapsa prevăzută de legea română, nefiind necesară adaptarea.

Revenind la prezenta cauză, s-a arătat că potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., se poate face contestaţia la executare în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.

Instanţa de fond a reţinut că motivele invocate de contestatorul-condamnat în susţinerea contestaţiei la executare, respectiv că faptele penale comise în Italia nu constituie infracţiunile de omor calificat şi de tentativă de omor ci de tâlhărie urmată de moartea victimei şi, respectiv, lovire, nu se circumscriu motivelor expres prevăzute de lege în care se poate face contestaţie la executare.

Aceste motive ar fi putut constitui critici într-o eventuală cale de atac ordinară (apel) împotriva sentinţei penale nr. 2/F/06.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi, cale pe care contestatorul nu a promovat-o, hotărârea rămânând definitivă la data de 20.07.2020 prin neapelare.

Totodată, s-a reţinut că această sentinţă i-a fost comunicată petentului la data de 08.07.2020 acesta precizând în mod expres că nu formulează vreo cale de atac împotriva hotărârii fiind de acord cu cele constatate şi cele dispuse de către Curtea de Apel Galaţi .

De asemenea, instanţa a menţionat că pe calea contestaţiei la executare nu se poate obţine o nouă apreciere a materialului probator, schimbarea încadrării juridice a faptei ori reindividualizarea pedepsei,în lipsa vreunui caz din cele prev. de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei în fond, precum şi al instanţei învestite cu soluţionarea căii ordinare de atac a apelului, cale pe care contestatorul-condamnat a epuizat-o (neexercitând apelul împotriva sentinţei de recunoaştere a hotărârii străine).

Faţă de cele arătate, a fost respinsă ca fiind nefondată contestaţia la executare formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale sus-menţionate şi văzând şi dispoziţiile art. 272 şi art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva sentinţei penale nr. 46/F din 07 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021, contestatorul condamnat A. a formulat contestaţie, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală.

În susţinerea căii de atac, în esenţă, s-a arătat că în mod greşit instanţa de fond nu a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat în tâlhărie urmată de moartea victimei.

Prin urmare, s-a solicitat admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

Examinând contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare este un mijloc procesual prin care se rezolvă incidentele privind executarea. Dispoziţiile art. 598 din C. proc. pen. prevăd în mod expres cazurile în care poate fi promovată contestaţia la executare, prin a căror limitare legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive, putând fi vizate exclusiv aspecte ce se referă la executarea hotărârii intrate în puterea lucrului judecat, fără a se putea aduce modificări în ceea ce priveşte soluţia.

Astfel, potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

În speţă, contestatorul condamnat nu a indicat temeiul de drept pe care se fundamentează contestaţia la executare formulată împotriva sentinţei penale nr. 46/F din 07 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a respins contestaţia la executare promovată de condamnatul A., neputându-se reţine criticile acestuia, întrucât pe calea contestaţiei la executare nu se poate obţine o nouă apreciere a materialului probator, schimbarea încadrării juridice a faptei ori reindividualizarea pedepsei,în lipsa vreunui caz din cele prev. de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., aceasta fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei în fond, precum şi al instanţei învestite cu soluţionarea căii ordinare de atac a apelului, cale pe care contestatorul-condamnat a epuizat-o (neexercitând apelul împotriva sentinţei de recunoaştere a hotărârii străine).

În plus, cu prilejul soluţionării cererii de recunoaştere a hotărârii judecătoreşti de condamnare pronunţate de autorităţile judiciare din Italia, Curtea a apreciat că în privinţa pedepsei principale nu sunt incidente dispoziţiile vizând adaptarea pedepsei,dat fiind faptul că pedeapsa aplicată de către autorităţile italiene corespunde ca natură şi durată cu pedeapsa prevăzută de legea română, nefiind necesară adaptarea.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine că motivele contestaţiei invocate de către contestatorul condamnat nu se circumscriu cazurilor strict şi limitativ prev.de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., ci ar fi putut constitui veritabile critici în calea de atac a apelului ce putea fi declarat împotriva sentinţei penale nr. 2/F/06.01.2020 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Sub acest aspect se constată însă, că sentinţa susmenţionată a rămas definitivă prin neapelare la data de 20.07.2020, întrucât contestatorul nu a exercitat calea de atac a apelului, acesta precizând în mod expres că nu formulează vreo cale de atac împotriva hotărârii, fiind de acord cu cele constatate şi cele dispuse de către Curtea de Apel Galaţi .

Pentru considerentele expuse, constatând că hotărârea atacată este temeinică şi legală, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 46/F din 07 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 46/F din data de 07 aprilie 2021 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iunie 2021.