Challenge to annulment ruling inadmissible; appellant ordered to pay costs.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appellant's challenge against the Court of Appeal's decision that had rejected, as inadmissible in principle, his motion to annul a prior final criminal decision; the appellant lost, and the lower court's ruling remains in force, with the appellant ordered to pay 200 RON in judicial costs. The case involved a convicted person's extraordinary appeal (contestație în anulare) seeking to overturn a final conviction, which the Court of Appeal had found time-barred under the 30-day limit for most grounds and not fitting the unlimited grounds of a cause for ending criminal proceedings or double jeopardy. The High Court held that decisions rejecting an annulment motion at the admissibility-in-principle stage are final and not subject to any appeal, as the Criminal Procedure Code (arts. 431, 432) and the constitutional principle of legality of remedies (art. 129) provide no recourse against such rulings.
Legislator headnote
AI generatedart. 431 din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen, art. 426 din C. proc. pen, art. 428 alin. (1) din C. proc. pen, art. 426 lit. b) din C. proc. pen, art. 426 lit. i) din C. proc. pen; Challenge to annulment ruling inadmissible; appellant ordered to pay costs: The case involved a convicted person's extraordinary appeal (contestație în anulare) seeking to overturn a final conviction, which the Court of Appeal had found time-barred under the 30-day limit for most grounds and not fitting the unlimited grounds of a cause for ending criminal proceedings or double jeopardy. The High Court held that decisions rejecting an annulment motion at the admissibility-in-principle stage are final and not subject to any appeal, as the Criminal Procedure Code (arts. 431, 432) and the constitutional principle of legality of remedies (art. 129) provide no recourse against such rulings.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as inadmissible because the decision being challenged was final and not subject to appeal.
Used to oblige the appellant to pay court costs due to his procedural fault.
Used to order that the fee of the ex officio appointed counsel be borne by the state.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021
Asupra contestaţiei de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 462/2020, pronunţată la data 17 iunie 2020 în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă în principiu, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1111 din 16.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016.
În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat contestatorul condamnat la plata către stat a sumei de 150 de RON cu titlu de cheltuieli avansate pentru soluţionarea contestaţiei.
Pentru a decide astfel,Curtea de Apel Bacău a avut în vedere următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind o cale de anulare pentru vicii şi nulităţi relative la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii acesteia o pot formula şi a motivelor ce pot fi invocate în susţinere, contribuind, astfel la consolidarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive.
Tocmai caracterul de cale extraordinară de atac al contestaţiei în anulare constituie o garanţie că aceasta nu trebuie să devină o posibilitate nejustificată şi nelegitimă de înlăturare a efectelor pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.
În consecinţă, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată decât împotriva unei hotărâri definitive, a cărei anulare se poate cere numai pentru cazurile limitativ determinate prin art. 426 din C. proc. pen.
Totodată, s-a arătat că, contestaţia în anulare este mijlocul procesual prin care, în anumite cazuri prevăzute de lege, se poate cere unei instanţe care a pronunţat o hotărâre definitivă să rejudece cauza penală şi să revină în total sau în parte asupra soluţiilor date acesteia.
Contestaţia în anulare este, aşadar, o cale de atac îndreptată contra unei hotărâri definitive, deci o cale de atac extraordinară, care nu devine aplicabilă decât atunci când o cauză penală a fost definitiv judecată.
Contestaţia în anulare, ca orice cale de atac provoacă o amplificare în desfăşurarea procesului penal, dincolo de limita ordinară a acestui proces, dar în vederea readucerii lui înlăuntrul acestei limite prin eventuala rejudecare a cauzei penale.
Contestaţia în anulare se adresează instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă pentru a provoca un autocontrol judecătoresc, care poate duce la o rejudecare a cauzei de către aceeaşi instanţă, aşa încât, contestaţia în anulare are caracterul de cale de atac de retractare.
Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., contestaţia în anulare împotriva hotărârilor penale definitive poate fi făcută numai în cazurile anume prevăzute în aceste dispoziţii.
În cadrul procedurii de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 431 din C. proc. pen., să examineze mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie, în sensul în care cererea este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Potrivit dispoziţiilor art. 426 din C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
Curtea a constatat că prezenta contestaţie în anulare a fost introdusă cu nerespectarea condiţiilor de formă, anume cu nesocotirea termenului procedural imperativ, prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., potrivit căruia "Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. a), c)-h) din C. proc. pen., poate fi introdusă în 30 zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel. Contestaţia în anulare pentru motivele prevăzute la art. 426 lit. b) şi i) poate fi introdusă oricând."
Din verificarea lucrărilor dosarului de fond, Curtea a constatat că decizia penală 1111/16.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, a fost comunicată contestatorului A. la data de 17.11.2017 (fila x din vol. III, dosar apel nr. x/2016), iar contestaţia în anulare nr. 119/32/2019 a fost formulată la data de 25.02.2020, deci cu mult peste termenul prevăzut de lege, care s-a împlinit la data de 19.12.2017, privitor la cazurile de contestaţie reglementate de art. 426 lit. a), d), g) din C. proc. pen., invocate de către contestator.
De altfel, s-a apreciat că referitor la principalele motive invocate în conţinutul contestaţiei în anulare, vizând aplicarea principiului specialităţii şi solicitarea administrării de alte probe sau a readministrării celor existente, inclusiv prezentarea corpului delict, sau deducerea unor perioade de timp din pedeapsa executată, că exced cadrului procedural al acestei căi extraordinare de atac, legea prevăzând alte căi legale pentru soluţionarea acestor cereri.
Pe de altă parte, raportând motivele invocate de contestator în cuprinsul cererii, precum şi cu prilejul susţinerii contestaţiei în anulare în faţa instanţei de judecată, la cerinţele prevederilor legale incidente, curtea de apel a constatat că, în drept, calea de atac a contestatorului nu poate fi încadrată nici în dispoziţiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen. sau dispoziţiile art. 426 lit. i) din C. proc. pen., singurele cazuri de contestaţie care pot fi invocate oricând, potrivit art. 428 din C. proc. pen.
Referitor la motivul contestaţiei în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., aşa cum este cunoscut, instanţa a reţinut că pentru a se invoca acest motiv trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) când există un caz care pune în discuţie o greşeală a instanţei de apel în aplicarea dispoziţiilor art. 16 lit. e)-j) din C. proc. pen.
b) la dosar există probe din care rezultă incidenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 16 lit. e)-j) din C. proc. pen. şi;
c) instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la acest caz de încetare a procesului penal şi nu i-a dat eficienţa prevăzută de lege.
De asemenea, s-a reţinut că acest caz tinde să rezolve cauza în sensul încetării procesului penal, în temeiul unei cauze existente şi dovedite în momentul pronunţării deciziei de instanţa de apel. Dacă instanţa de apel, s-a pronunţat asupra cazului invocat, în sensul că nu există sau nu este dovedit, fiind o rezolvare definitivă a acestei chestiuni, cu autoritate de lucru judecat, nu se poate invoca pe calea contestaţiei în anulare.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, în raport şi cu aspectele invocate de contestator, Curtea a constatat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile enumerate şi analizate mai sus, deoarece, în concret, contestatorul nu a făcut referire la o cauză de încetare a procesului penal, aşa cum prev . art. 426 lit. b) din C. proc. pen. şi nici nu a indicat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă pronunţate faţă de contestator - cum prevede art. 426 lit. i) din C. proc. pen.
Totodată, s-a menţionat că soluţionarea contestaţiei în anulare implică parcurgerea unei proceduri în doua etape. Mai întâi instanţa este datoare sa examineze admisibilitatea în principiu a contestaţiei, mai precis îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în acest sens, prima dintre ele fiind cea referitoare la respectarea termenului de introducere a contestaţiei, apoi cazurile de contestaţie pe care le invocă, precum şi motivele aduse în sprijinul acestora, iar în situaţia neîndeplinirii oricărei din respectivele condiţii contestaţia va fi respinsă, ca inadmisibila.
Prin urmare, instanţa a constatat că nu este îndeplinită niciuna din condiţiile prevăzute de lege, în sensul dispoziţiilor art. 427 alin. (2) din C. proc. pen., mai sus menţionate şi, în consecinţă, în examinarea primară impusă de dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., curtea de apel a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile admiterii în principiu a contestaţiei în anulare a condamnatului A. împotriva deciziei penale nr. 1111 din 16.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016.
Împotriva acestei decizii, contestatorul A. a formulat contestaţie, arătând, în esenţă, că este nemulţumit de soluţia pronunţată în cauză.
Examinând contestaţia, cu prioritate sub aspectul admisibilităţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 4251 C. proc. pen., calea ordinară de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
În speţa de faţă, prin decizia penală nr. 462/2020, pronunţată la data 17 iunie 2020 în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 1111 din 16.10.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016.
Potrivit art. 431 din C. proc. pen., cu denumirea marginală Admiterea în principiu: (1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor. (2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.
Din examinarea sistematică şi coroborată a dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen. şi art. 432 din acelaşi cod, rezultă că hotărârea prin care se respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare, în procedura admiterii în principiu, este definitivă.
Prin decizia nr. 5/HP din 4 martie 2015 (publicată în M.Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că:
"În concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen.: a) dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate; b) spre deosebire dispoziţiile legale menţionate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestaţiei în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispoziţiile alin. (4), potrivit cărora «Sentinţa dată în contestaţia în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu".
Dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestaţiei în anulare şi, în cadrul acestor dispoziţii cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea contestaţiei a hotărârilor pronunţate în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunţate.
Prin urmare, se observă caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
Aşadar, împotriva hotărârii pronunţate în procedura admisibilităţii în principiu, respinsă ca inadmisibilă, legea nu prevede posibilitatea exercitării niciunei căi de atac (apel sau contestaţie), calea de atac fiind dată de lege.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.
C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 462/2020, pronunţată la data 17 iunie 2020 în dosarul nr. x/2020,al Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,
Conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., faţă de culpa sa procesuală, contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar, în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 462/2020 din data de 17 iunie 2020 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iunie 2021.