Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 554/2021 AI generated

European Arrest Warrant execution: waiver of Romanian statute of limitations refusal based on organized crime gravity

Case Number Decizia nr. 554/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the requested individual, upholding the lower court's order to execute a European Arrest Warrant (EAW) and surrender the Romanian national to French authorities, thereby rejecting the defense's arguments and imposing 200 RON in judicial costs. The dispute concerned the execution of an EAW issued by French judicial authorities for prosecution regarding organized crime and burglary committed in 2012, where the appellant challenged the validity of the warrant as merely an investigative summons and argued that the statute of limitations under Romanian law had expired and that the principle of double jeopardy applied due to a prior conviction by a different French court. Relying on Law no. 302/2004, specifically Articles 84, 97, and 99, the court affirmed that the acts met the dual criminality requirement, clarified that the expiration of the Romanian statute of limitations is an optional ground for refusal which could be waived due to the gravity of the organized crime, and confirmed that the EAW was issued for prosecution rather than the execution of a sentence, thus nullifying the appellant's refusal based on Articles 99(2)(c) and 99(1)(a).

Legislator headnote

AI generated

art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, art. 367 alin. (1) C. pen, art. 117 din Legea nr. 302/2004, art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004; European Arrest Warrant execution: waiver of Romanian statute of limitations refusal based on organized crime gravity: În consecinţă, prima instanţă a admis sesizarea parchetului şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate A., dispunându-se predarea acesteia către autorităţile judiciare din Franţa cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, precum şi arestarea acesteia în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.

Keywords

AI generated
European arrest warrant statute of limitations principle of double jeopardy organized crime grounds for cassation crime against individuals

Cited Legislation

AI generated
art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
x/2021, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de 23.02.2021, de către Parchetul Jirs din Nancy, Republica Franceză, în dosarul nr.
art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004
Totodată, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A.
art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004
Cu privire la motivul opţional de refuz, prevăzut de art. 99 alin.
art. 367 alin. (1) C. pen
Infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt incriminate şi de legea penală română, acestea putând fi circumscrise infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen.
art. 117 din Legea nr. 302/2004
art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004
fiind astfel îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.
art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
fiind astfel îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 97 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 02 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin 85/F din data de 23 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, în temeiul art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe data de 23.02.2021, de către Parchetul Jirs din Nancy, Republica Franceză, în dosarul nr. x/2050, faţă de persoana solicitată-inculpat A..

Totodată, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2021 până la data de 22.05.2021, inclusiv.

S-a dispus predarea persoanei solicitate-inculpat A. către autorităţile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialităţii.

De asemenea s-a constatat că persoana solicitată-inculpat a fost reţinută de la data de 22.04.2021 la data de 23.04.2021, în vederea predării.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în esenţă, a reţinut următoarele:

Prin cererea comunicată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi înregistrată pe rolul instanţei la data de 24.04.2021, sub nr. de dosar x/2021, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de către autorităţile judiciare franceze din data de 23.02.2021 respectiv, de către Parchetul Jirs din Nancy, Republica Franceză, în dosarul nr. x/2050, faţă de persoana solicitată-inculpat A., precum şi predarea acesteia.

În şedinţa publică din data de 23.04.2021, persoanei solicitate i s-a adus la cunoştinţă conţinutul mandatului european de arestare, iar din declaraţia dată în faţa instanţei, în prezenţa apărătorului din oficiu, aceasta a arătat că nu mai doreşte să fie predată autorităţilor judiciare din Franţa şi că nu renunţă la beneficiul regulii specialităţii, declaraţia sa fiind consemnată şi ataşată la dosar

Din cuprinsul materialului probator, instanţa de fond a reţinut că pe numele persoanei solicitate, A., a fost emis un mandat european de arestare de către autorităţile judiciare din Franţa, acesta fiind urmărit penal pentru comiterea, în stare de recidivă, a infracţiunilor de furt prin efracţie, într-o locuinţă sau într-un loc destinat antrepozitului de fonduri, valori, mărfuri sau materiale, în asociere, prevăzut de art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 din C. pen. francez şi de participare la o asociere de infractori, în vederea pregătirii comiterii unor infracţiuni, prevăzută de art. 450-1, art. 450-3 şi art. 450-5 din C. pen. francez, comise în perioada 7.09.2012-10.09.2012, în cadrul unui grup infracţional organizat care a acţionat, în comuna Champigneulles, departamentul Meurthe-et-Moselle, regiunea Lorena, Franţa, în perioada 24.08.2012-16.03.2013.

Examinând solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, instanţa de fond a constatat că, în raport de infracţiunile ce fac obiectul mandatului european de arestare, pentru care persoana solicitată nu a fost urmărită sau condamnată în România, nu este incidentă vreuna dintre situaţiile care, conform dispoziţiilor art. 99 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, constituie motiv obligatoriu sau opţional de refuz al executării mandatului european.

Cu privire la motivul opţional de refuz, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, modificată, privind prescripţia răspunderii penale, instanţa de fond a reţinut că faptele penale reţinute în sarcina persoanei solicitată-inculpat se încadrează juridic în infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5, alin. (1) C. pen., pentru care se prevede pedeapsa cuprinsă între 1 an închisoare şi 5 ani închisoare, şi de furt calificat, prevăzută de art. 228, alin. (1)- art. 229, alin. (1), lit. d) şi alin. (2), lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 77, lit. a) C. pen. şi art. 5, alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 38, alin. (1) C. pen.

În acest sens, a constatat că nu există date suficiente privind comunicarea vreunui act de procedură către inculpat, pentru a fi avută în vedere prescripţia specială a răspunderii penale.

Prin urmare, Curtea de Apel a constatat că s-au împlinit termenele de prescripţie generală a răspunderii penale atât pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, care este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1), lit. d) din noul C. pen., şi care curge cel mai târziu începând cu luna august a anului 2012, cât şi pentru fiecare dintre infracţiunile de furt calificat, care este de 8 ani, conform art. 154, alin. (1) lit. c) din noul C. pen., şi care curge din luna septembrie a anului 2012. Cu toate acestea, având în vedere gravitatea activităţii infracţionale reţinută în sarcina persoanei solicitată-inculpat, care a acţionat în cadrul unui grup de criminalitate organizată, în scopul comiterii de infracţiuni de furt, precum şi gravitatea infracţiunii scop, pentru care legea penală franceză prevede limita maximă specială de 10 ani închisoare, Curtea de Apel nu a dat eficienţă impedimentului prescripţiei generale a răspunderii penale, potrivit legislaţiei penale române, care prevede un regim sancţionator mult prea blând.

Referitor la cele susţinute de inculpat conform cărora acesta a mai fost condamnat definitiv pentru comiterea infracţiunilor din mandatul european de arestare, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, potrivit fişei de cazier judiciar, acesta a fost condamnat definitiv, pe data de 27.05.2014, pentru comiterea unor infracţiuni la regimul rutier, şi pe data de 2.02.2015, pentru comiterea infracţiunii de furt, în formă continuată, dar de către Tribunalul Corecţional din Mulhouse, din regiunea Alsacia, Republica Franceză, în timp ce, în acest caz, competenţa aparţine organelor judiciare din Nancy, regiunea Lorena, Republica Franceză.

În acest context, prima instanţă a apreciat că autorităţile judiciare franceze au avut deja în vedere antecedenţa penală a inculpatului, împotriva căruia desfăşoară această nouă procedură penală, atâta timp cât au reţinut în sarcina acestuia starea de recidivă, aşa încât este exclusă posibilitatea ca persoana solicitată-inculpat să fie urmărită penal pentru aceleaşi infracţiuni, cu atât mai mult cu cât, anterior, nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiunea de participare la o asociere de infractori, în vederea pregătirii comiterii unor infracţiuni, cum este reglementată de C. pen. francez.

În consecinţă, prima instanţă a admis sesizarea parchetului şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate A., dispunându-se predarea acesteia către autorităţile judiciare din Franţa cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004, republicată, precum şi arestarea acesteia în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile.

Împotriva sentinţei penale nr. 85/F din data de 23 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021, a formulat contestaţie persoana solicitată A..

În susţinerea căii de atac, în esenţă, contestatorul persoană solicitată A. a susţinut că nu este de acord cu predarea către autorităţile judiciare din Franţa, întrucât mandatul european de arestare ce se solicită a fi pus în executare în prezenta cauză, nu ar fi emis în baza unui mandat naţional de arestare.

În susţinerea acestor aspecte, apărarea inculpatului precizează că, deşi autorităţile judiciare străine au emis un mandat european de arestare, în realitate, ar fi vorba doar de o citaţie sau de un mandat de aducere, practică care de altfel contravine legislaţiei, întrucât raţiunea mandatului european de arestare nu este aceea ca persoana să fie transferată în vederea audierii, interogării, ci în vederea arestării pentru derularea unei urmăriri penale.

Într-o astfel de situaţie, a mai susţinut, inculpatul, că statul francez ar fi avut alte modalităţi la îndemână, respectiv emiterea unui mandat de anchetă sau să apeleze la o comisie rogatorie.

În consecinţă, apărarea contestatorului A. a solicitat admiterea contestaţiei formulate, desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi respingerea solicitării statului francez, iar pe cale de consecinţă punerea în libertate a contestatorului.

Cauza a fost înregistrată la data de 23.04.2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, sub nr. x/2021, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 8 şi stabilindu-se termen la data de 05.05.2021.

La acest termen, instanţa de judecată a dispus emiterea unei adrese către Tribunalul Corecţional din Mulhouse, din regiunea Alsacia, Republica Franceză, pentru a se comunica copie după hotărârea pronunţată în data de 27 mai 2014 fiind acordat termen la data de 19 mai 2021. În data de 19 mai 2021 ca urmare a lipsei relaţiilor solicitate de la autorităţile franceze s-a dispus amânarea cauzei, acordându-se termen la data de 02 iunie 2021, când s-a luat act de faptul că Tribunalul Corecţional din Mulhouse, din regiunea Alsacia, Republica Franceză a comunicat hotărârea pronunţată în data de 27 mai 2014, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată pentru infracţiuni la regimul rutier .

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Conform art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Ca atare, învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În cauză, arestarea şi predarea persoanei solicitate A., cetăţean român, se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis la data de 23.02.2021, de către Parchetul Jirs din Nancy, Republica Franceză, în dosarul nr. x/2050 , în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea, în stare de recidivă, a infracţiunilor de furt prin efracţie, într-o locuinţă sau într-un loc destinat antrepozitului de fonduri, valori, mărfuri sau materiale, în asociere, prevăzut de art. 311-9, alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 din C. pen. francez şi de participare la o asociere de infractori, în vederea pregătirii comiterii unor infracţiuni, prevăzută de art. 450-1, art. 450-3 şi art. 450-5 din C. pen. francez, comise în perioada 7.09.2012-10.09.2012, în cadrul unui grup infracţional organizat care a acţionat, în comuna Champigneulles, departamentul Meurthe-et-Moselle, regiunea Lorena, Franţa, în perioada 24.08.2012-16.03.2013.

Infracţiunile reţinute în sarcina persoanei solicitate sunt incriminate şi de legea penală română, acestea putând fi circumscrise infracţiunilor de constituire unui grup infracţional organizat prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. precum şi furt calificat prevăzută de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. b) C. pen.. fiind astfel îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată.

De altfel, infracţiunile de constituire unui grup infracţional şi furt calificat pentru care contestatorul este cercetat de autorităţile judiciare franceze şi pentru care se solicită predarea lui în vederea efectuării urmăririi penale sunt incluse în lista celor 32 de infracţiuni prevăzute de art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, nemaifiind necesară examinarea condiţiei dublei incriminări.

În cuprinsul dispoziţiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată sunt reglementate cazurile în care autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, iar la alin. (2) al aceluiaşi articol sunt enumerate cazurile ce constituie motive opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare.

Aşadar, potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispoziţiile legale menţionate, prin raportare la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz obligatoriu al predării persoanei solicitate.

Şi în ceea ce priveşte motivul de refuz reglementat la art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, referitor la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale, potrivit legislaţiei române, Înalta Curte precizează că acesta este un motiv facultativ ce nu poate determina autoritatea judiciară română să refuze executarea mandatului european de arestare, avându-se în vedere totodată şi dispoziţiile art. 109 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora: [...] În scopul luării unei hotărâri, instanţa ţine seama de toate împrejurările cauzei şi de necesitatea executării mandatului european de arestare.

În acest punct de analiză a motivului opţional de refuz, prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte arată că, deşi instanţa de fond a constatat că s-au împlinit termenele de prescripţie generală a răspunderii penale atât pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat cât şi pentru infracţiunea de furt calificat, în mod întemeiat, a apreciat să nu dea eficienţă acestuia raportat la gravitatea faptelor reţinute în sarcina persoanei solicitată-inculpat, care a acţionat în cadrul unui grup de criminalitate organizată, în scopul comiterii de infracţiuni de furt pentru care legea penală franceză prevede un regim sancţionator mai aspru, respectiv pedeapsa având limita maximă specială de 10 ani închisoare.

Referitor la refuzul persoanei solicitate de a fi predată în vederea executării pedepsei, Înalta Curte arată că potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (...) c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetăţean român sau trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranţă în statul membru emitent".

Or, similar primei instanţe, Înalta Curte constată că, în speţă, nu pot fi aplicabile prevederile art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare a cărei executare se solicită nefiind emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, ci, aşa cum s-a arătat, persoana solicitată este căutată în vederea efectuării de cercetări pentru comiterea infracţiunilor ce fac obiectul mandatului în discuţie.

Astfel, contestatorul persoană solicitată, va avea posibilitatea de a participa la efectuarea urmăririi penale şi de a formula cereri şi apărări în legătură cu acuzaţiile ce îi sunt aduse, mai ales că, la termenul de judecată din 02.06.2021, acesta a arătat că deja a angajat un avocat în Franţa pentru a lua la cunoştinţă de faptele ce i se impută.

De asemenea, în acord cu prima instanţă şi fără a reitera argumentele judicios prezentate în cuprinsul hotărârii atacate, în cauză, Înalta Curte constată că nu pot fi primite nici susţinerile apărării contestatorului în sensul că se impune respingerea cererii de punere în executare a mandatului european cu referire la faptul că persoana solicitată ar mai fi fost cercetată în alte cauze sau de către un alt parchet cu privire la aceleaşi infracţiuni pentru care este urmărită penal la acest moment.

În acest context, pentru clarificarea situaţiei învederate Înalta Curte a dispus efectuarea unor verificări prin emiterea unei adrese către Tribunalul Corecţional din Mulhouse, din regiunea Alsacia, Republica Franceză, demers în urma căruia a fost comunicată hotărârea pronunţată de aceasta instanţă, în data de 27 mai 2014, prin care persoana solicitată A. a fost condamnată pentru infracţiuni la regimul rutier, fiind exclusă astfel posibilitatea ca aceasta să fie urmărită penal pentru aceleaşi infracţiuni.

Înalta Curte mai reţine că predarea persoanei solicitate a fost dispusă de către curtea de apel cu respectarea regulii specialităţii, astfel încât, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 republicată, sentinţa atacată este legală şi temeinică.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare emis de Parchetul Jirs din Nancy, Republica Franceză, cu privire la persoana solicitată A., hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autorităţile judiciare solicitante, fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie, astfel că motivele de contestaţie invocate nu sunt întemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 85/F din data de 23 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 85/F din data de 23 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în cuantum de 80 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 iunie 2021.