European arrest warrant: detention extension for handover delay caused by force majeure (pandemic restrictions).

Şedinţa publică din data de 26 mai 2021

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 111/PI din data de 14 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 104 alin. (9) şi 10, art. 113 din Legea nr. 302/2004 s-a admis cererea formulată de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional SIRENE şi s-a menţinut măsura arestării dispusă prin sentinţa penală nr. 101/PI/24.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021, definitivă prin decizia penală nr. 447/04.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de persoana solicitată A., cetăţean român , pe o perioadă de 28 zile, până la data de 11.06.2021 inclusiv.

Pentru a se pronunţa în acest sens, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a reţinut că prin cererea înregistrată la data de 12.05.2021 sub nr. dosar x/2021, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Naţional SIRENE, a solicitat prelungirea arestării persoanei solicitate A., în vederea predării către autorităţile judiciare competente din Italia, în baza mandatului european de arestare emis pe numele său, cu motivarea că Biroul SIRENE Italia a informat autorităţile din România de imposibilitatea organizării misiunii de predare/preluare a persoanei solicitate din cauza restricţiilor impuse în contextul pandemiei de Covid-19, solicitând prelungirea termenului de predare până la data de 10.06.2021, dată la care autorităţile italiene intenţionează să organizeze preluarea acestuia din România cu un zbor charter.

În motivarea cererii formulate, s-a arătat că preluarea persoanei solicitate nu se poate realiza până la data expirării măsurii arestului preventiv şi luând în considerare prevederile art. 113 şi art. 104 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu modificările şi completările ulterioare, s-a solicitat luarea măsurilor necesare în vederea prelungirii arestului faţă de persoana solicitată.

A fost anexat formularul M primit de la Biroul Sirene Italia prin care se indică data preluării persoanei solicitate ca fiind 10.06.2021.

Verificând actele aflate în dosarul cauzei, instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 101/PI/24.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021 s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Mantova, Italia în dosar nr. x/2019 SIEP, pe numele persoanei solicitate A., şi a dispus predarea acesteia către organele judiciare din Italia. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

De asemenea, prin hotărârea sus menţionată s-a dispus, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 24.04.2021 până la data de 23.05.2021, inclusiv.

Sentinţa penală nr. 101/24.04.2021 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 447/04.05.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După pronunţarea deciziei definitive privind executarea mandatului european de arestare, urmează procedura de predare, persoana căutată impunându-se a fi predată în cel mai scurt timp.

În acest sens, art. 23 din Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI prevede:

"(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate.

(2) Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

(3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

(5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2)-(4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate."

Dispoziţiile au fost transpuse în legislaţia internă prin art. 113 din Legea nr. 3902/2004:

(1) Predarea se realizează de Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, cu sprijinul unităţii de poliţie pe raza căreia se află locul de detenţie, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de predare.

(2) Dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

(3) În cazul în care sunt depăşite termenele maxime pentru predare, fără ca persoana în cauză să fie primită de către statul emitent, se va proceda la punerea în libertate a persoanei urmărite, fără ca acest fapt să constituie un motiv de refuz al executării unui viitor mandat european de arestare, bazat pe aceleaşi fapte.

(4) În toate cazurile, în momentul predării, autorităţile române comunică autorităţilor statului emitent care asigură preluarea persoanei predate durata arestului efectuat de către aceasta în executarea mandatului european de arestare, cu scopul de a fi dedusă din pedeapsa sau din măsura privativă de libertate care se va aplica."

În interpretare dispoziţiilor art. 23 din decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, CJUE s-a pronunţat în cauza c-640/15 în sensul posibilităţii de a se conveni asupra unei noi date a predării şi a menţinerii obligaţiei de a continua procedura de executare a mandatului european de arestare şi după expirarea termenelor prevăzute de acest articolul în situaţia în care nerespectarea lor s-a datorat unui caz de forţă majoră.

Curtea de Apel a reţinut ca relevante următoarele considerente ale hotărârii pronunţate de CJUE în cauza c-640/15:

"32 În acest cadru, articolul 23 din decizia cadru vizează printre altele, la fel ca articolele 15 şi 17 din aceasta, să accelereze cooperarea judiciară prin impunerea unor termene de adoptare a deciziilor referitoare la mandatul european de arestare pe care statele membre sunt ţinute să le respecte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 mai 2013, F, C 168/13 PPU, EU:C:2013:358, punctul 58, şi Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 29 şi 33).

33 Or, a considera că autoritatea judiciară de executare nu poate beneficia de un nou termen pentru predarea persoanei căutate în cazul în care, în practică, predarea sa, în termen de 10 zile de la prima nouă dată a predării convenită în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia cadru, este împiedicată de un caz de forţă majoră ar echivala cu a supune această autoritate unei obligaţii imposibil de îndeplinit şi nu ar contribui în niciun fel la obiectivul privind accelerarea cooperării judiciare urmărit.

34 Pe de altă parte, articolul 23 alin. (3) din decizia cadru trebuie interpretat ţinând seama şi de articolul 23 alin. (5) din aceasta.

35 Această din urmă dispoziţie prevede că, la expirarea termenelor prevăzute la articolul 23 alin. (2)-(4) din decizia cadru, în cazul în care persoana căutată se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate.

36 Rezultă că, dacă articolul 23 alin. (3) din decizia cadru ar trebui să fie interpretat în sensul că regula prevăzută în prima sa teză nu este aplicabilă atunci când predarea persoanei căutate, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziţii, este împiedicată de un caz de forţă majoră, această persoană ar trebui în mod obligatoriu, într-o astfel de situaţie, să fie pusă în libertate în cazul în care ea se mai află în detenţie, independent de împrejurările cauzei, întrucât termenul prevăzut la această dispoziţie a expirat.

37 Prin urmare, această interpretare ar fi de natură să limiteze în mod semnificativ eficienţa procedurilor prevăzute de decizia-cadru şi, în consecinţă, să împiedice realizarea deplină a obiectivului urmărit de aceasta, constând în facilitarea cooperării judiciare prin introducerea unui sistem mai eficient de predare a persoanelor condamnate sau bănuite că au încălcat legea penală.

38 În plus, interpretarea menţionată ar putea determina punerea în libertate a persoanei căutate în situaţii în care prelungirea duratei detenţiei acesteia din urmă nu îşi are originea într-o lipsă de diligenţă a autorităţii de executare şi în care durata totală a detenţiei respectivei persoane nu prezintă un caracter excesiv, având în vedere în special eventuala contribuţie a persoanei amintite la întârzierea procedurii, pedeapsa la care se expune aceeaşi persoană şi existenţa, dacă este cazul, a unui risc de fugă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 59).

39 În aceste condiţii, este necesar să se considere că articolul 23 alin. (3) din decizia-cadru trebuie interpretat în sensul că autorităţile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziţii, şi în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziţiei menţionate, este împiedicată de un caz de forţă majoră.

40 Această concluzie nu este repusă în discuţie de obligaţia de interpretare a articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, care prevede că orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctul 54).

41 Desigur, interpretarea articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru care figurează la punctul 39 din prezenta hotărâre implică faptul că autoritatea judiciară de executare nu este ţinută în mod necesar să pună în libertate persoana căutată în cazul în care ea se mai află în detenţie, dacă predarea acestei persoane, în termen de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul acestei dispoziţii, este împiedicată de un caz de forţă majoră.

42 Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 37 din concluzii, această interpretare nu impune menţinerea în detenţie a persoanei căutate, articolul 12 din decizia-cadru precizând că revine autorităţii judiciare de executare sarcina de a decide dacă persoana respectivă trebuie să rămână în detenţie, în conformitate cu dreptul statului membru de executare, şi că punerea provizorie în libertate este posibilă în orice moment, în conformitate cu dreptul menţionat, cu condiţia ca autoritatea competentă să ia orice măsură pe care o va considera necesară pentru a evita fuga persoanei amintite.

43 În acest context, în cazul în care autorităţile implicate convin asupra unei a doua noi date a predării în temeiul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menţinerea în detenţie a persoanei căutate, în conformitate cu articolul 6 din Carta drepturilor fundamentale, decât dacă procedura de predare a fost efectuată într-un mod suficient de diligent şi, prin urmare, dacă durata detenţiei nu are un caracter excesiv. Pentru a se asigura că este într-adevăr aşa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situaţiei în cauză, ţinând seama de toate elementele pertinente (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 şi 59)."

S-a arătat că CJUE face trimitere la Hotărârea din 16 iulie 2015, Lanigan, C 237/15 PPU, EU:C:2015:474, punctele 58 şi 59:

"58 În consecinţă, dat fiind că emiterea unui mandat european de arestare nu poate, prin ea însăşi, să justifice o detenţie a persoanei căutate pentru o durată totală care depăşeşte timpul necesar executării acestui mandat, autoritatea judiciară de executare nu va putea să decidă menţinerea persoanei în detenţie, în conformitate cu articolul 6 din Cartă, decât dacă procedura de executare a mandatului european de arestare a fost efectuată într un mod suficient de diligent şi, prin urmare, dacă durata detenţiei nu are un caracter excesiv.

59 Pentru a se asigura că este într-adevăr aşa, autoritatea judiciară de executare va trebui să efectueze un control concret al situaţiei în cauză, ţinând seama de toate elementele pertinente în vederea evaluării justificării duratei procedurii, în special eventuala pasivitate a autorităţilor statelor membre în cauză şi, dacă este cazul, contribuţia persoanei căutate la această durată. Pedeapsa la care se expune această persoană sau pronunţată împotriva acesteia în ceea ce priveşte faptele care au justificat emiterea mandatului european de arestare al cărui obiect îl constituie persoana căutată, precum şi existenţa unui risc de fugă vor trebui de asemenea să fie luate în considerare."

Prin urmare, în situaţia intervenirii unui caz de forţă majoră care împiedică predarea persoanei urmărite şi stabilirii unei noi date pentru realizarea predării, autoritatea judiciară de executare are posibilitatea de a dispune menţinerea stării de arest după analiza concretă a necesităţii acesteia.

Cu privire la noţiunea de "forţă majoră", CJUE a precizat în cuprinsul hotărârii C-640/15 elementele ce trebuie avute în vedere de autorităţi:

"53 Or, rezultă dintr-o jurisprudenţă constantă, stabilită în diferite domenii ale dreptului Uniunii, că noţiunea de forţă majoră trebuie să fie înţeleasă în sensul de împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate, în pofida diligenţei manifestate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C 314/06, EU:C:2007:817, punctul 23, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium şi alţii, C 218/09, EU:C:2010:152, punctul 44, şi Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C 99/12, EU:C:2013:487, punctul 31).

54 Cu toate acestea, potrivit de asemenea unei jurisprudenţe constante, întrucât noţiunea de forţă majoră nu are un conţinut identic în diversele domenii de aplicare ale dreptului Uniunii, semnificaţia acesteia trebuie să fie determinată în funcţie de cadrul legal în care este destinată să îşi producă efectele (Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C 314/06, EU:C:2007:817, punctul 25, Hotărârea din 18 martie 2010, SGS Belgium şi alţii, C 218/09, EU:C:2010:152, punctul 45, şi Hotărârea din 18 iulie 2013, Eurofit, C 99/12, EU:C:2013:487, punctul 32).

55 Prin urmare, în ceea ce priveşte noţiunea de forţă majoră, în sensul articolului 23 alin. (3) din decizia-cadru, trebuie să se ţină seama de economia şi de finalitatea deciziei-cadru în vederea interpretării şi a aplicării elementelor constitutive ale forţei majore, astfel cum rezultă ele din jurisprudenţa Curţii (a se vedea prin analogie Hotărârea din 18 decembrie 2007, Société Pipeline Méditerranée et Rhône, C 314/06, EU:C:2007:817, punctul 26)."

Legislaţia internă prevede posibilitatea menţinerii arestării în art. 104 alin. (9) şi 10 din Legea nr. 302/2004:

"(9) Instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării. În acest sens, instanţa se pronunţă prin încheiere motivată, ţinând seama de termenele prevăzute la art. 112.

(10) În toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului. Durata iniţială a arestării nu poate depăşi 30 de zile, iar durata totală, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile."

Aplicând în cauză, principiile anterior expuse, Curtea de Apel a constatat că sentinţa penală prin care s-a dispus executarea mandatului european de arestare a rămas definitivă la data de 04.05.2021, iar autorităţile judiciare din Italia au comunicat că din cauza situaţiei epidemiologice pot proceda la preluarea persoanei solicitate în data de 8 sau 10 iunie 2021, neavând posibilitatea efectuării unui transport aerian mai rapid. De asemenea, s-a constatat că prin sentinţa penală nr. 101/24.04.2021 s-a dispus arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autorităţile judiciare din Italia până la data de 23.05.2021, inclusiv. Prin urmare, constatând că predarea persoanei urmărite către autoritatea judiciară solicitantă a fost împiedicată de situaţia creată de declanşarea pandemiei de Covid 19, de restricţiile de circulaţie şi măsurile medicale impuse de autorităţile celor două state în vederea protejării sănătăţii publice, respectiv un număr maxim de persoane ce poate fi preluat cu acelaşi transport, ceea ce echivalează cu un caz de forţă majoră şi că autoritatea judiciară solicitantă a comunicat o dată în care se va putea realiza preluarea persoanei urmărite şi aeroportul din care se realizează transportul (10.06.2021/Bucureşti), cererea de menţinere a măsurii arestării apare ca fiind justificată.

S-a mai arătat că, în cauză, nu se poate susţine că durata arestării ar fi una excesivă, aceasta fiind dispusă în data de 24.04.2021.

Obligaţia de a executa mandatul european de arestare şi de a dispune toate măsurile necesare pentru realizarea procedurii de predare, de a preveni riscul de fugă şi sustragerea al persoanei urmărite impun menţinerea măsurii arestării până la data convenită pentru predarea acesteia.

Împotriva încheierii penale nr. 111/PI din data de 14 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a formulat contestaţie persoana solicitată A. solicitând înlocuirea măsurii cu măsura arestului la domiciliu.

Examinând contestaţia formulată de persoana solicitată A., în conformitate cu art. 4251 din C. proc. pen. raportat la art. 110 din Legea nr. 302/2004, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 23 alin. (4) din Decizia Cadru nr. 2002/584/JAI privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, în mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate, executarea mandatului european de arestare urmând a avea loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, dacă din motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, predarea nu se poate efectua în termenul stabilit de către Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi autoritatea competentă a statului emitent, aceasta va avea loc în termen de 10 zile de la noua dată convenită.

În aceste condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, dacă se impune menţinerea arestării în vederea predării, pronunţându-se prin încheiere motivată, precum şi cele ale alin. (10) al aceluiaşi articol, care prevăd că, în toate cazurile, măsura arestării în vederea predării poate fi luată numai după ascultarea persoanei solicitate în prezenţa apărătorului, pe o perioadă iniţială de maxim 30 de zile, şi că durata totală a acesteia, până la predarea efectivă către statul membru emitent, nu poate depăşi în niciun caz 180 de zile.

Rezultă, aşadar, din interpretarea prevederilor legale anterior menţionate că, în situaţia în care, ulterior admiterii cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, nu se poate proceda la predarea persoanei solicitate, din motive obiective, măsura preventivă dispusă trebuie verificată periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, fără ca durata totală a acesteia, până la predarea efectivă, să depăşească 180 de zile.

Verificând, în acest context, actele dosarului, se constată, că prin sentinţa penală nr. 101/PI/24.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2021 s-a dispus executarea mandatului european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia, Parchetul Republicii de pe lângă Tribunalul din Mantova, Italia, în dosar nr. x/2019 SIEP, pe numele persoanei solicitate A. şi a dispus predarea. Prin aceeaşi sentinţă s-a constatat că persoana solicitată nu a consimţit la predarea sa organelor judiciare din Italia şi nu a renunţat la beneficiul regulii specialităţii.

De asemenea, prin hotărârea sus menţionată s-a dispus, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, arestarea persoanei solicitate A., pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 24.04.2021 până la data de 23.05.2021, inclusiv.

Autorităţile judiciare din Italia au comunicat că din cauza situaţiei epidemiologice pot proceda la preluarea persoanei solicitate în data de 8 sau 10 iunie 2021, neavând posibilitatea efectuării unui transport aerian mai rapid.

Raportat la aceste aspecte şi condiţii, instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 113 alin. (2) şi art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, când a menţinut măsura arestării faţă de persoana solicitată A., pe o durată de 28 zile, până la data de 11.06.2021 inclusiv, imposibilitatea predării fiind determinată de motive obiective, independente de voinţa autorităţilor implicate, în contextul nefavorabil generat de evoluţia pandemiei.

În condiţiile în care, ca efect al situaţiei epidemiologice internaţionale determinate de răspândirea infecţiilor cauzate de COVID-19, în prezent, printre altele, s-a înregistrat o reducere a numărului de zboruri dintre statul român şi cel italian, această împrejurare constituie un motiv obiectiv, de notorietate şi care a determinat imposibilitatea punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, până la data fixată iniţial.

În plus, având în vedere data luării măsurii arestării faţă de persoana solicitată, respectiv 24.04.2021, se observă că sunt respectate şi dispoziţiile art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, măsura preventivă fiind net inferioară ca durată limitei maximale de 180 de zile şi, de asemenea, durata totală actuală nu prezintă un caracter excesiv.

Faţă de natura faptelor menţionate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate, precum şi pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate de la această procedură, Înalta Curte apreciază că menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate se impunea pentru buna desfăşurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare.

Evaluând solicitarea formulată de contestatorul persoană solicitată de a dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsura arestului la domiciliu, Înalta Curte reţine, prioritar, că arestarea persoanei solicitate şi, subsecvent, menţinerea acestei măsuri în vederea predării sunt necesare în situaţia dată, în care, prin sentinţă penală definitivă s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare şi predarea persoanei solicitate. Predarea persoanei solicitate către autorităţile străine nu se poate face decât în stare de arest. Practic, predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind punerea în executare a mandatului european de arestare, presupune implicit privarea de libertate şi menţinerea persoanei în custodia statului solicitat ca o condiţie necesară remiterii acesteia autorităţilor judiciare ale statului solicitant.

În acest sens, Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 104 alin. (9)-(11) din Legea nr. 302/2004 republicată privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211-222 din C. proc. pen., sunt aplicabile în cursul judecăţii, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură ce se va menţine, fiind necesară predarii efective.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A..

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 8 alin. (1) lit. e) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaţilor, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul persoană solicitată A. împotriva încheierii nr. 111/PI din data de 14 mai 2021, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2021.