Cassation dismissed: failure to apply new Criminal Code penalty limits not a ground for annulment where sentence remains within statutory limits

Şedinţa publică din data de 29 ianuarie 2021

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat de inculpatul A., în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 206 din 14.03.2019 pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, printre altele, s-au recalificat infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, respectiv infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior, infracţiunile de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen., în infracţiunile de participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior, infracţiunile de fals în declaraţii, prev. de art. 326 C. pen., în infracţiunile de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. anterior, infracţiunile de fals privind identitatea, prev. de art. 327 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., în infracţiunile fals privind identitatea, prev. de art. 293 alin. (1) C. pen. anterior.

În baza art. 396 alin. (1), (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen., art. 122, 124 C. pen. anterior, art. 5 C. pen., s-a încetat procesul penal, constatându-se prescrise următoarele infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.:

- participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior (art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din data de 23.11.2009);

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (art. 322 alin. (1) C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din data de 23.11.2009);

- fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. anterior (art. 326 C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din 07.01.2010);

- participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual, prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. anterior rap. la art. 289 alin. (1) C. pen. anterior (art. 52 alin. (2) C. pen. rap. la art. 321 alin. (1) C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din data de 07.01.2010);

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (art. 322 alin. (1) C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din data de 07.01.2010);

- fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. anterior (art. 326 C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din data de 15.06.2010);

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (art. 322 alin. (1) C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din data de 15.06.2010);

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (art. 322 alin. (1) C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din data de 15.02.2011);

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior (art. 322 alin. (1) C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din data de 24.07.2011);

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 C. pen. anterior (art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.) cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen. (cu privire la evenimentul rutier din data de 19.08.2011);

S-a stabilit că legea penală mai favorabilă, în cazul infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A. este C. pen. anterior.

1. În baza art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (9 acte materiale), prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. anterior cu aplic. art. 41 C. pen. (art. 244 alin. (1), (2) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen.), art. 74 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. c) C. pen. anterior, art. 5 C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare (1 act material din data de 23.11.2009, 2 acte materiale din data de 07.01.2010, 1 act material din data de 15.02.2010, 1 act material din data de 15.06.2010, 1 act material din data de 15.02.2011, 1 act material din data de 24.07.2011, 1 act material din data de 19.08.2011, 1 act material din data de 04.01.2012), părţi civile fiind SOCIETATEA DE ASIGURARE "B." S.A. (fostă "C." SA), SC "D." S.A. Cluj Napoca, SOCIETATEA DE ASIGURARE REASIGURARE "E." S.A., F. S.A., G. S.A., H. S.A. Bucureşti.

S-a constatat că infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat este concurentă cu infracţiunea pentru care acesta a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 426 din 06 iunie 2017 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin decizia penală nr. 163 din 13 februarie 2018 a Curţii de Apel Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prev. de art. 335 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4.000 RON amendă penală.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen., art. 10 din Legea nr. 187/2012, a fost contopită pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 4.000 RON amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 426 din 06 iunie 2017 a Judecătoriei Rădăuţi, definitivă prin decizia penală nr. 163 din 13 februarie 2018 a Curţii de Apel Suceava, rezultând pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare şi 4.000 RON amendă penală.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, stabilindu-se un termen de supraveghere de 4 ani, conform disp. art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., inculpatul a fost obligat ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun. Rădăuţi sau Primăriei com. Dorneşti, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 96 C. pen.

În baza art. 94 C. pen., s-a dispus ca supravegherea obligaţiilor prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) C. pen. să se facă de Serviciul de probaţiune.

S-a constatat că inculpatul a achitat amenda penală în cuantum de 4.000 RON, conform chitanţei nr. x emisă la data de 09.03.2018 de Trezoreria Rădăuţi.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, printre alţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi şi inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1 din data de 06 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, printre altele, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 206 din 14.03.2019, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuţi împotriva aceleiaşi sentinţe.

S-a înlăturat dispoziţia de suspendare sub supraveghere a pedepsei închisorii de 2 ani şi 10 luni aplicate inculpatului A. prin sentinţa apelată şi s-a dispus executarea efectivă a pedepsei închisorii.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 1 din data de 06 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 10.09.2020, prin apărător ales.

Cu prilejul examinării admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, prin încheierea din 27 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1 din data de 06 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi a acordat termen la data de 29 ianuarie 2021, cu citarea recurentului inculpat şi asigurarea apărării

Examinând cauza, în raport cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Prin cererea de recurs în casaţie, s-a invocat incidenţa cazului de casare prevăzut art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., respectiv inculpatului i s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În cadrul motivelor de recurs în casaţie formulate, recurentul a arătat, în esenţă, că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât, în mod greşit, s-a apreciat de către instanţele de condamnare că legea penală mai favorabilă acestuia ar fi C. pen. anterior, ceea ce a condus la aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată, în limitele prevăzute de art. 215 alin. (2) din C. pen. anterior (închisoarea de la 3 la 15 ani) şi nu aplicarea unei pedepse în limitele prevăzute de art. 244 alin. (2) din Noul C. pen. (închisoarea de la 1 la 5 ani).

Astfel, recurentul a susţinut că, în opinia sa, în situaţia în care instanţa de judecată ar fi dispus aplicarea unei pedepse pentru infracţiunea de înşelăciune în forma continuată prin raportare la limitele de pedeapsă prevăzute de C. pen. în vigoare (de la 1 la 5 ani), aceasta ar fi avut posibilitatea aplicării unei pedepse mult mai mici şi, totodată, aplicarea art. 91 din C. pen. privind suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere.

În concluzie, s-a arătat că instanţa de apel a dispus condamnarea recurentului inculpat la o pedeapsă cu închisoarea prin raportarea greşită la limitele de pedeapsă pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de vechiul C. pen.

Pe cale de consecinţă, recurentul a solicitat admiterea recursului în casaţie în temeiul art. 448 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., casarea deciziei penale şi, pe fond, prin raportare la art. 5 alin. (1) din noul C. pen., stabilirea ca lege penală mai favorabilă a dispoziţiilor din noul C. pen. relativ la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 244 alin. (2) din noul C. pen. şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Suceava.

Înalta Curte, verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că decizia penală nr. 1 din data de 06 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, iar calea de atac a fost formulată de către recurentul inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434-436 din C. proc. pen.. De asemenea, din examinarea cererii de recurs în casaţie a rezultat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura apărătorului ales, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

Raportat la criteriile de exigenţă ale condiţiei supuse analizei şi la sfera cazurilor de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică şi jurisprudenţă, Înalta Curte a constatat că aspectele antamate de inculpat se circumscriu formal cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., sub aspectul aplicării unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, motiv pentru care Înalta Curte a constatat că în cauză este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casaţie să se poată invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. are în vedere respectarea principiului legalităţii sancţiunilor, iar Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singu­rele ce pot fi analizate de instanţa de recurs.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casaţie astfel formulate, de dispoziţiile incidente şi scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casaţie, recurentul inculpat a invocat, în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nelegalitatea pedepsei de 2 ani şi 10 luni închisoare, urmare a aplicării greşite a legii penale mai favorabile cu privire la infracţiunea de înşelăciune în formă continuată.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. anterior este cuprinsă între 3 ani şi 15 ani închisoare.

În cauză, pentru această infracţiune, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare, pedeapsă situată sub limita minimă prevăzută de textul incriminator, prin reţinerea circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior.

Se constată, aşadar, caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De altfel, Înalta Curte constată că pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată recurentului inculpat se situează, deopotrivă, şi în limitele prevăzute de dispoziţiile C. pen. actual, în raport de infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen. pentru care pedeapsa este cuprinsă între unu şi 5 ani închisoare.

Înalta Curte reaminteşte că dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei şi de incidenţa unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reţinute prin hotărârea definitivă, instanţa de recurs în casaţie neavând posibilitatea legală să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei sau să verifice stabilirea legii penale mai favorabile, textul permiţând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracţiune.

Prin urmare, aspectele învederate de recurentul inculpat privind stabilirea legii penale mai favorabile care nu au nicio consecinţă în planul legalităţii pedepsei aplicate acestuia nu se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., acesta prevăzând doar aspecte ce ţin de legalitatea pedepsei.

Pe cale de consecinţă, susţinerile apărării vizând soluţia care ar trebui dată laturii penale a cauzei în urma stabilirii legii penale mai favorabile conform variantei propuse de recurent, care ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate şi schimbarea modalităţii de executare, nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casaţie, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate.

De altfel, dispoziţiile C. pen. anterior permiteau aplicarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei aplicate recurentului inculpat, opţiunea instanţei de apel privind aplicarea unei pedepse cu închisoarea în regim de detenţie fiind o chestiune de temeinicie, şi nu de legalitate a pedepsei, care nu poate fi cenzurată în prezenta cale extraordinară de atac.

Aşadar, în raport de considerentele mai sus precizate, Înalta Curte constată că pedeapsa de 2 ani şi 10 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracţiunea de înşelăciune în formă continuată are caracter legal.

Faţă de aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1 din data de 6 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6), onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1 din data de 6 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-incupat, în cuantum de 157 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 ianuarie 2021.