Jurisdiction for execution contestation: dispute over method of merging sentences and deducting preventive detention treated as doubt on executed judgment rather than ground for penalty reduction.

Şedinţa publică din data de 13 iulie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Printr-o primă contestaţie la executare înregistrată la Judecătoria Aiud, sub nr. x/2020, petentul A. a solicitat deducerea perioadei executate în arest preventiv şi arest la domiciliu, respectiv a perioadei 28.05.2017-17.10.2017 cât s-a aflat în arest preventiv în Penitenciarul Aiud, şi a perioadei 17.10.2017- noiembrie 2017, cât s-a aflat în arest la domiciliu, precum şi aplicarea pentru perioada menţionată a Legii nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu.

De asemenea, petentul a formulat o a doua contestaţie la executare, înregistrată tot la Judecătoria Aiud, sub nr. x/2020, prin care a solicitat deducerea perioadei reţinerii din 28.05.2017, a perioadei executate în arest preventiv şi arest la domiciliu, respectiv a perioadei 29.05.2017- 29.11.2017 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Sibiu, durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu din data de 23.07.2019 până în 22.09.2020, în baza sentinţei penale nr. 36/2020 a Tribunalului Sibiu şi a deciziei penale nr. 585/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2019.

În motivarea contestaţiei la executare, petentul a arătat că din pedeapsa ce i-a fost aplicată, s-a dedus doar perioada cuprinsă între 28.05.2017 - 31.07.2017, perioadă în care condamnatul contestator s-a aflat în Arestul Sibiu, nu şi perioada cât s-a aflat în arest preventiv în Penitenciarul Aiud (până în data de 12.10.2017) şi perioada în care s-a aflat în arest la domiciliu (până în data de 27.11.2017). Cu privire la modalitatea de contopire, contestatorul a arătat că este nemulţumit de faptul că această perioadă i s-a scăzut, zi la zi, din pedeapsa cu suspendare, apreciind că trebuia să se deducă din pedeapsa contopită dată spre executare, iar nu din pedeapsa cu suspendare, cum a procedat Curtea de Apel Alba Iulia.

S-a mai arătat că, dat fiind faptul că prima condamnare a fost cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, trebuiau deduse perioadele de reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu.

Ambele contestaţii la executare au fost întemeiate, în drept, pe prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., susţinându-se că există o cauză de micşorare sau reducere a pedepsei.

Judecătoria Aiud a dispus reunirea celor două cauze, iar prin sentinţa penală nr. 989/2020 pronunţată la data de 25.11.2020 în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Aiud a admis excepţia necompetenţei materiale şi în temeiul art. 50 C. proc. pen. rap. la art. 598 alin. (2) cu referire la art. 597 alin. (6) din acelaşi cod, a declinat în favoarea Tribunalului Alba soluţionarea contestaţiei la executare formulate de petent, întrucât instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este instanţa de executare, iar când petentul este privat de libertate, instanţa corespunzătoare în grad, în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.

Prin sentinţa penală nr. 40/2021 pronunţată la data de 29.03.2021 în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Alba a admis excepţia necompetenţei materiale şi în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (2) C. proc. pen., a declinat în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia soluţionarea contestaţiei la executare formulate de petentul A., deţinut în Penitenciarul Târgu Mureş.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 35/2018 din dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Sibiu, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, iar prin sentinţa penală nr. 36/2020 a Tribunalului Sibiu, pronunţată în dosarul nr. x/2019, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, fiindu-i revocată suspendarea sub supraveghere dispusă în dosarul nr. x/2017, urmând ca, în final, petentul să execute efectiv 3 ani şi 11 luni închisoare cu privare de liberate.

Prin decizia penală nr. 585/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a admis apelul în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator aplicat în urma revocării suspendării şi s-a dispus adăugarea pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare dispusă în dosarul nr. x/2019 la restul de 2 ani şi 28 de zile rămase neexecutate din pedeapsa de 2 ani şi 7 luni închisoare (cu suspendare sub supraveghere) dispusă în dosar nr. x/2017 a Tribunalului Sibiu, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa de 3 ani, 4 luni şi 28 de zile închisoare cu privare de liberate.

Tribunalul a apreciat că hotărârea împotriva căreia s-a formulat contestaţie la executare este cea pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, iar penitenciarul în care se afla încarcerat condamnatul la momentul la care a formulat prezenta contestaţie la executare este Penitenciarul Aiud.

Prin urmare, în raport de această împrejurare şi de dispoziţiile art. 598, 597 C. proc. pen., s-a apreciat că instanţa competentă material să soluţioneze contestaţia este Curtea de Apel Alba Iulia, fiind atât instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, cât şi instanţa în a cărei rază teritorială se afla locul de deţinere a condamnatului la momentul formulării contestaţiei la executare.

Prin decizia nr. 369 din data de 7 iunie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia a admis excepţia de necompetenţă materială, şi în baza art. 50 C. proc. pen. rap. la art. 47 alin. (2), art. 598 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) din acelaşi cod, a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de condamnatul A. împotriva sentinţei penale nr. 36/15.05.2020 pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Sibiu, definitivă prin decizia penală nr. 585/22.09.2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, în favoarea Tribunalului Alba.

A constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Alba şi Curtea de Apel Alba Iulia şi, în baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen., a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că temeiul legal al cererii condamnatului îl reprezintă prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar nu cel prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din acelaşi cod, astfel cum a fost calificat de Tribunalul Alba, întrucât deducerea perioadei cât inculpatul a fost reţinut, arestat preventiv sau în arest la domiciliu nu a fost invocată ca o nelămurire care vizează limitele în care hotărârea se execută, petentul reclamând o greşită deducere din pedeapsa aplicată prin decizia penală nr. 585/2020 a perioadelor cât a fost privat de libertate. Petentul a solicitat deducerea acestor perioade potrivit modului de calcul invocat în contestaţie, care i-ar fi mai favorabil şi ar determina o micşorare a pedepsei, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. Urmare a modului de calcul prezentat de petentul-condamnat, operaţiunea de contopire a pedepselor care i-au fost stabilite prin sentinţa penală nr. 35/2018 a Tribunalului Sibiu şi nr. 36/2020 a Tribunalului Sibiu ar fi trebuit efectuată în alt mod, prin adăugarea pedepsei stabilite prin prima sentinţă la pedeapsa stabilită prin cea de-a doua sentinţă, iar ulterior să se procedeze la deducerea tuturor perioadelor cât acesta s-a aflat sub puterea unor măsuri preventive privative de libertate în cele două cauze. Totodată, s-a reţinut că petentul-condamnat a solicitat şi aplicarea prevederile legale privind recursul compensatoriu.

Raportat la acest ultim motiv, Curtea a constatat că prin sentinţa penală nr. 136/2020 pronunţată de Tribunalul Alba la data de 21.12.2020 în dosarul nr. x/2020 a fost admisă o altă contestaţie la executare a condamnatului A., fiind dedusă din pedeapsa executată de condamnat în baza mandatului de executare nr. 77/22.09.2020 emis de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2019 perioada cuprinsă între 28.05.2017-31.07.2017, executată în condiţii necorespunzătoare conform art. 551 alin. (3) lit. e) din Legea 254/2013.

Curtea a reţinut că din considerentele Deciziei nr. 7/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, rezultă că recalcularea perioadei executate efectiv din pedeapsa anterioară, în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare, va avea ca efect reducerea restului rămas neexecutat şi, implicit, reducerea pedepsei rezultante aplicate ca urmare a săvârşirii unei noi infracţiuni, operaţie care intră în sfera noţiunii de cauză de micşorare a pedepsei, în accepţiunea art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. (s.n.), iar cererile condamnaţilor trebuie analizate prin prisma dispoziţiilor legale referitoare la contestaţia la executare. De asemenea, a apreciat că este relevantă Decizia nr. 8/2019 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat referitor la competenţa soluţionării cererii prin care o persoană privată de libertate solicită acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013 pentru restul de pedeapsă rezultat dintr-o condamnare anterioară şi care se regăseşte în pedeapsa în a cărei executare se află, că aceasta revine instanţei de executare sau instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Constatând faptul că prezenta contestaţie la executare îşi regăseşte temeiul legal în prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., Curtea a apreciat că instanţa competentă este Tribunalul Alba, în a cărui rază teritorială se află locul de deţinere al condamnatului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 5 iulie 2021, formând obiectul dosarului nr. x/2020, cu termen de judecată la data de 13 iulie 2021.

Analizând conflictul negativ de competenţă ce face obiectul cauzei pendinte, Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competenţă este contestaţia la executare formulată de petentul condamnat A. împotriva executării pedepsei rezultante de 3 ani, 4 luni şi 28 de zile închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 585/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Contestatorul şi-a întemeiat contestaţia la executare pe cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicitând deducerea perioadelor în care a fost arestat preventiv sau în arest la domiciliu, precum şi contopirea pedepselor potrivit modului de calcul invocat în contestaţie, care i-ar fi mai favorabil şi ar determina o micşorare a pedepsei. De asemenea, a solicitat şi aplicarea prevederilor legale privind recursul compensatoriu.

Înalta Curte constată că petentul condamnat, prin demersul judiciar promovat, invocă, în realitate, o nelămurire ivită cu privire la pedeapsa finală dată spre executare prin decizia penală nr. 585/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, petentul condamnat solicitând deducerea suplimentară din această pedeapsă a unor perioade în care a fost arestat preventiv sau s-a aflat în arest la domiciliu, nefiind, astfel, incidente dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. referitoare la cauze de reducere a pedepsei.

Astfel, petentul a solicitat deducerea, din pedeapsa de 3 ani, 4 luni şi 28 de zile aplicată prin decizia Curţii de Apel Alba Iulia, şi a perioadei reţinerii din 28.05.2017, a perioadei executate în arest preventiv şi arest la domiciliu, 29.05.2017- 29.11.2017 în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Sibiu, iar nu doar a duratei prevenţiei executate în cauza nr. 2544/85/2019, în care s-a pronunţat decizia nr. 585/2020, respectiv de la data de 23.07.2019 până la data de 22.09.2020.

Mai exact, prin decizia penală nr. 585/2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, subsecvent aplicării prevederilor art. 96 alin. (4) C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală nr. 35/2018 a Tribunalului Sibiu, instanţa de apel a adăugat pedepsei stabilite în cauză restul rămas neexecutat din cea din urmă sentinţă menţionată, iar nu respectiva pedeapsă, în integralitatea ei. Totodată, în baza art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa astfel aplicată inculpatului A., de 3 ani, 4 luni şi 28 de zile închisoare, durata reţinerii, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu începând cu 23.07.2019 până la 22.09.2020, iar nu şi partea executată din pedeapsa aplicată anterior prin sentinţa penală nr. 35/2018.

Pe calea contestaţiei la executare de faţă, petentul condamnat a criticat această modalitate de stabilire a tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, considerând că pedepsele ar fi trebuit contopite în integralitatea lor, iar din sancţiunea rezultantă s-ar fi impus deducerea tuturor perioadelor executate.

Fiind vorba, aşadar, despre o nelămurire cu privire la perioadele ce trebuie deduse din pedeapsa ce se execută, chestiune asupra căreia s-a statuat în mod explicit prin decizia instanţei de apel, se constată că temeiul contestaţiei la executare este cel prev. de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen.

Raportat la obiectul cauzei astfel determinat şi temeiul de drept al contestaţiei la executare, Înalta Curte notează că, potrivit normelor procesual penale, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În speţa de faţă, întrucât nelămurirea vizează decizia instanţei de apel, aceasta fiind şi hotărârea ce se execută, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine Curţii de Apel Alba Iulia.

Este adevărat că petentul a solicitat şi acordarea zilelor compensatorii în baza art. 551 din Legea nr. 254/2013, ceea ce, în principiu, ar atrage incidenta cazului de contestaţie la executare prev. de art. 598 lit. d) C. proc. pen., însă obiectul principal al contestaţiei la executare formulate îl constituie, aşa cum s-a arătat, modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să deducă din pedeapsa finală aplicată pentru pluralitatea de infracţiuni perioadele în care petentul a fost supus măsurilor preventive. Or, corecta calificare juridică a cererii petentului şi, implicit, stabilirea instanţei competente să o soluţioneze trebuie realizate prin raportare la cererea principală a acestuia, nicidecum în considerarea unor chestiuni subsidiare, cum este cea a zilelor compensatorii.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul-condamnat A. în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) din acelaşi cod, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul-condamnat A. în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat, în cuantum de 313 RON, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iulie 2021.