Jurisdictional conflict for judicial rehabilitation: application of current civil court competence over historical military conviction

Şedinţa publică din data de 06 iulie 2021

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea în data de 09.03.2021 sub nr. x/2021, petentul condamnat A. a solicitat instanţei să dispună reabilitarea sa în raport de condamnarea la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior, vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, loviri sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, aplicată prin sentinţa penală nr. 102/18.10.1993 (dosar nr. x/1993), pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (actualul Tribunal Militar Bucureşti), definitivă prin decizia penală nr. 2 din 17.01.1995 (dosar nr. x/1994) a Curţii Supreme de Justiţie, secţia Militară.

Cererea a fost motivată în fapt şi în drept pe dispoziţiile art. 168 C. proc. pen. şi art. 529 C. proc. pen.

Prin sentinţa penală nr. 4230/13.04.2021, Tribunalul Tulcea a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi, în temeiul art. 529 C. proc. pen., coroborat cu art. 47 alin. (1) C. proc. pen., a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Militar Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Tulcea a reţinut, în esenţă, că, din fişa de cazier a petentului rezultă că acesta a fost condamnat de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (actualul Tribunal Militar Bucureşti) la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior, vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, loviri sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, fiind incidente dispoziţiile referitoare la reabilitarea judecătorească.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 529 C. proc. pen., competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate. Aşadar, legiuitorul instituie o competenţă alternativă în ceea ce priveşte cererea de reabilitare judecătorească: instanţa care a judecat în primă instanţă cauza sau instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

Întrucât instanţa care a judecat în primă instanţă cauza a fost Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (actualul Tribunal Militar Bucureşti), Tribunalul Tulcea a reţinut că instanţa militară este instanţa competentă a soluţiona cererea de reabilitare judecătorească.

De asemenea, s-a reţinut că Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (actualul Tribunal Militar Bucureşti) este competent deoarece este instanţa militară corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul (acesta locuieşte în com. Valea Nucarilor, sat Iazurile, jud. Tulcea, conform înscrisurilor de la dosar).

Prin sentinţa penală nr. 72 din data de 26.05.2021, pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, în baza art. 47 C. proc. pen. rap. la art. 529 C. proc. pen., s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi excepţia necompetenţei după calitatea persoanei a Tribunalului Militar Bucureşti, excepţii invocate din oficiu.

În baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare judecătorească formulată de petentul condamnat A., în favoarea Tribunalului Tulcea.

În baza art. 51 alin. (1) C. proc. pen., s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Tulcea şi Tribunalul Militar Bucureşti şi, în consecinţă, în baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen., s-a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru efectuarea regulatorului de competenţă, instanţă căreia i-a fost trimis dosarul.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Militar Bucureşti a reţinut, în esenţă, că, prin sentinţa penală nr. 102/18.10.1993, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, (dosar nr. x/1993) s-a dispus condamnarea inculpatului A. la:

- 7 (şapte) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, în condiţiile art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 4 (patru) ani închisoare pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 2 (doi) ani închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior;

- 1 (un) an închisoare pentru trei infracţiuni de lovire şi alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. anterior.

În temeiul disp. art. 33 lit. a) C. pen. anterior, art. 34 lit. a) C. pen. anterior, i s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 7 (şapte) ani închisoare, sporită cu 6 (şase) luni, urmând ca inculpatul să execute 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

Prin hotărârea de condamnare, potrivit art. 71 C. pen. anterior, i s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. anterior.

Prin hotărârea sus-menţionată a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Judeţean Tulcea şi a fost obligat inculpatul în solidar cu ceilalţi inculpaţi să plătească suma de 7.049 RON (ROL) plus dobânzile legale de la rămânerea definitivă a hotărârii până la plata integrală a prejudiciului.

De asemenea, a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Clinic de Stomatologie Bucureşti şi a fost obligat inculpatul în solidar cu ceilalţi inculpaţi, la plata sumei de 5.347 RON (ROL) cu titlu de despăgubiri civile, la care s-au adăugat dobânzile legale de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitarea integrală a prejudiciului.

S-a dispus luarea măsurii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului A. până la concurenţa sumei de 12.396 RON (ROL) şi a dobânzilor aferente.

A fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de părţile civile B., C. şi D. şi a fost obligat inculpatul în solidar cu ceilalţi inculpaţi la plata despăgubirilor civile după cum urmează: la 7.049 RON (ROL) către B., la 7.566 RON (ROL) către C. şi la 38.866 RON (ROL) către D..

A fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă E., a fost obligat inculpatul în solidar cu ceilalţi, la plata sumei de 110.000 cu titlu de despăgubiri civile.

Inculpatul a fost obligat la plata către stat cu titlu de cheltuieli judiciare a sumei de 10.000 RON (ROL).

Prin decizia penală nr. 23/10.05.1994 a Curţii Militare de Apel Bucureşti (dosar nr. x/1993), a fost respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei penale nr. 102/18.10.1993, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.

S-a dispus deducerea duratei arestării preventive de la 13.12.1992 până la 10.05.1994.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 10.000 RON (ROL) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin decizia penală nr. 2/17.01.1995, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia Militară (dosar nr. x/1994) a fost respins recursul declarat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 23 din 10.05.1994 a Curţii Militare de Apel.

Tribunalul Militar Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 529 C. proc. pen., competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă, la data introducerii cererii, domiciliază în străinătate.

În opinia acestei instanţe, textul art. 529 C. proc. pen. trebuie să fie interpretat în sensul că soluţionarea cererii de reabilitare este de competenţa instanţei care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, dacă cel condamnat domiciliază în circumscripţia acestei instanţe; în cazul în care cel condamnat locuieşte în altă localitate, competentă este instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

În speţă, petentul condamnat are domiciliul în jud. Tulcea, localitate care se află în circumscripţia Tribunalului Militar Tulcea, instanţa corespunzătoare în grad cu Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (actualul Tribunal Militar Bucureşti), instanţă care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea şi, ca atare, această instanţă ar trebui să soluţioneze cererea de reabilitare judecătorească.

S-a mai reţinut că, prin Decizia nr. 83 din 10 decembrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a admis recursul în interesul legii şi a stabilit că:

"Dispoziţiile art. 494 teza I din C. proc. pen. anterior se interpretează în sensul că: În caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii."

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa supremă a reţinut că o cerere de reabilitare judecătorească este subsecventă condamnării, aşa încât determinarea competenţei trebuie să urmeze regimul judecăţii cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, cum este în cazul reabilitării. Reiese deci că într-o asemenea situaţie ne aflăm în faţa a două cauze diferite, cea dintâi, în care s-a pronunţat condamnarea, având ca obiect rezolvarea unui raport de drept penal de conflict, stins prin tragerea la răspundere penală a autorului, în vreme ce, în a doua cauză, activitatea jurisdicţională de soluţionare a cererii de reabilitare rezolvă un aspect adiacent obiectivului principal al procesului penal. Mai mult, în timp ce prima activitate jurisdicţională este integrată într-o fază specifică procesului penal, cea de a doua, privind reabilitarea, se situează în afara acestuia, după executarea hotărârii. Faţă de acest caracter autonom al reabilitării, se impune să fie incidentă regula tempus regit actum în aplicarea normelor de procedură penală.

Aşa fiind, s-a conchis că instanţa corespunzătoare celei care a judecat în primă instanţă nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii prin care se solicită reabilitarea, este competentă să judece în primă instanţă infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat.

S-a reţinut că, ulterior hotărârii de condamnare, dispoziţiile C. proc. pen. anterior au suferit modificări substanţiale prin intrarea în vigoare a Legilor nr. 281/2003 şi 356/2006, dar şi ca urmare a hotărârii CEDO - Maszni contra României, tribunalul militar fiind competent să judece în primă instanţă infracţiunile prevăzute în art. 331-352 din C. pen. anterior, precum şi alte infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu, comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date în competenţa altor instanţe; în caz de conexitate sau indivizibilitate, dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revenea instanţei civile.

De asemenea, s-a apreciat că, potrivit actualei reglementări, tribunalul militar judecă în primă instanţă toate infracţiunile comise de militari până la gradul de colonel inclusiv, cu excepţia celor date prin lege în competenţa altor instanţe, iar dacă după natura faptelor sau după calitatea persoanelor, competenţa aparţine unor instanţe de grad diferit, competenţa de a judeca toate cauzele reunite revine instanţei superioare în grad şi dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară, competenţa revine instanţei civile, sau instanţei civile echivalente în grad instanţei superioare miliare.

Faţă de modificarea normelor de competenţă şi având în vedere Decizia nr. 83 din 10 decembrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, care îşi păstrează actualitatea, dispoziţiile art. 529 teza I din C. proc. pen. (instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea) se interpretează în sensul că cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii, dacă cel condamnat domiciliază în circumscripţia acestei instanţe.

S-a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., tribunalul este în prezent instanţa competentă din punct de vedere material şi după calitatea persoanei să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii (acţiunea penală având ca obiect infracţiunea de lovituri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, în condiţiile art. 75 lit. a) C. pen. anterior, săvârşită de inculpatul civil F. - infracţiune ce are corespondent în legea nouă, art. 195 C. pen. anterior, neavând relevanţă, în ceea ce priveşte cererea de reabilitare judecătorească, faptul că infracţiunea a fost săvârşită cu complicitatea, printre alţii, a doi militari, unul în termen (petentul-condamnat A. şi fratele său serg. G.).

Faţă de criteriile prev. de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., din punct de vedere al competenţei teritoriale, s-a apreciat că Tribunalul Tulcea este în prezent instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, infracţiunea fiind săvârşită în com. Valea Nucarilor, sat Iazurile, jud. Tulcea, iar inculpaţii au fost prinşi în aceeaşi localitate.

Astfel, s-a susţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 529 C. proc. pen., cererea de reabilitare trebuie să fie soluţionată de către Tribunalul Tulcea, în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul petentul condamnat. De altfel, Tribunalul Tulcea este instanţa civilă echivalentă în grad şi cu instanţa militară care a judecat cauza în primă instanţă, respectiv Tribunalul Militar Bucureşti.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Tribunalul Tulcea este competent să soluţioneze cererea de reabilitare formulată de petentul A., motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art. 51 alin. (6) C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.

Reglementând competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare, art. 529 C. proc. pen. stabileşte că aceasta revine fie instanţei care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se solicită reabilitarea, fie celei corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul, competenţa fiind, aşadar, alternativă.

Examinând, în acest context, cererea formulată de petentul A., se constată că acesta a solicitat instanţei să dispună reabilitarea sa în raport de condamnarea la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. anterior, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice prev. de art. 321 alin. (2) C. pen. anterior, vătămare corporală prev. de art. 181 alin. (1) C. pen. anterior, loviri sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. anterior, aplicată prin sentinţa penală nr. 102/18.10.1993 (dosar nr. x/1993), pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (actualul Tribunal Militar Bucureşti), definitivă prin decizia penală nr. 2 din 17.01.1995 (dosar nr. x/1994) a Curţii Supreme de Justiţie, secţia Militară.

Înalta Curte constată că, deşi pedepsele pentru care se solicită reabilitarea, au fost pronunţate de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (actualul Tribunal Militar Bucureşti), acest aspect nu prezintă relevanţă din perspectiva stabilirii competenţei de soluţionare a cererii petentului A., având în vedere cele stabilite prin decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii nr. 83/2007 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 21 noiembrie 2008), referitoare la instanţa competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti în situaţia în care, prin schimbarea normelor legale de competenţă, instanţa care a judecat cauza în primă instanţă nu mai are această competenţă în momentul introducerii cererii, cum este situaţia în cauză.

Astfel, potrivit deciziei menţionate, care, în continuare, îşi găseşte aplicabilitate, "în caz de modificare a normelor de competenţă, cererea de reabilitare va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii".

În prezent, potrivit art. 44 alin. (4) C. proc. pen., dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta este militară, competenţa revine instanţei civile.

Cum, la momentul formulării cererii de reabilitare (04 martie 2021), infracţiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 102/18.10.1993 (dosar nr. x/1993), pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti (actualul Tribunal Militar Bucureşti), definitivă prin decizia penală nr. 2 din 17.01.1995 (dosar nr. x/1994) a Curţii Supreme de Justiţie, secţia Militară, sunt date, potrivit art. 36 C. proc. pen., în competenţa tribunalului, ca instanţă civilă, neavând relevanţă că infracţiunile au fost comise, printre alţii, de doi militari, în raport cu dispoziţiile art. 529 C. proc. pen., Tribunalului Tulcea îi revine competenţa de soluţionare a cererii de reabilitare formulată de petent.

Totodată, stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de reabilitare în favoarea Tribunalului Tulcea se fundamentează şi pe împrejurarea că petentul A. are domiciliul în com. Valea Nucarilor, sat Iazurile, jud. Tulcea, localitate care se află în circumscripţia Tribunalului Tulcea.

Pe cale de consecinţă, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Tulcea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Tribunalului Tulcea, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iulie 2021.