Competence conflict between execution and sentencing courts for objection to international transfer penalty calculation

Şedinţa publică din data de 17 iunie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Ploieşti şi Judecătoria Moreni, constată următoarele:

La data 04.02.2021 a fost înaintată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni cauza nr. 741/44/2020 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care prin decizia penală nr. 16/A/20.01.2021 a dispus recalificarea obiectului din revizuire în contestaţie la executare prev. de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. şi trimiterea cauzei spre soluţionare la Judecătoria Moreni.

Prin cererea formulată, petentul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, a contestat sentinţa penală nr. 71/F/05.05.2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în baza căreia a fost emis mandatul pe care îl execută în prezent cu privire la deducerea aplicată.

În motivarea cererii petentul condamnat a arătat că nu a beneficiat de deducerea celor 315 zile câştigate prin muncă în penitenciarul din Italia.

La dosarul nr. x/2020 al Judecătorie Moreni au fost ataşate dosarele nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nr. 741/44/2020 al Curţii de Apel Galaţi împreună cu dosarul de fond nr. x/2020 al Curţii de Apel Galaţi

La solicitarea instanţei, s-au ataşat extrase din baza de date a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor privind situaţia juridică a petentului condamnat şi situaţia mutărilor.

La termenul de judecată din data de 17.02.2021, instanţa, din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale, având în vedere că petentul condamnat se află în executarea unui mandat emis de Curtea de Apel Galaţi.

Asupra excepţiei invocate instanţa a reţinut că, aşa cum rezultă din actele dosarului, în prezent petentul condamnat se află în executarea mandatului nr. x/2020 emis de Curtea de Apel Galaţi.

Dispoziţiile art. 598 alin. (2) din noul C. proc. pen. stabilesc în cauză competenţa de soluţionare în sarcina instanţei de executare sau a instanţei de la locul deţinerii corespunzătoare în grad instanţei de executare, în funcţie de motivul invocat.

Din înscrisurile aflate la dosar, a rezultat că, petentul la data formulării cererii, respectiv la data de 02.12.2020, se afla în Penitenciarul Mărgineni.

Instanţa a reţinut că potrivit deciziei nr. 15/17.09.2018 a ÎCCJ(complet RIL) s-a stabilit: "Instanţa competentă să soluţioneze cererile formulate de persoanele condamnate în cursul executării pedepsei este instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere la data formulării cererii, indiferent dacă locul de deţinere este reprezentat de penitenciarul stabilit iniţial sau de penitenciarul stabilit prin transferarea definitivă ori temporară a persoanei condamnate"

Pentru aceste considerente s-a apreciat că excepţia necompetenţei materiale invocată este întemeiată, astfel că a fost admisă.

Faţă de aceste considerente, prin sentinţa penală nr. 120 din data de 17.02.2021 pronunţată de Judecătoria Moreni a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Moreni, invocată din oficiu, iar în baza art. 50 din C. proc. pen. raportat la art. 598 din C. proc. pen., a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii formulată de petentul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, sub numărul x/2021.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel Ploieşti a constatat următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, formulată de către revizuentul A. cu privire la sentinţa penală nr. 71/F/05.05.2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2020.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-au reţinut următoarele:

Sub nr. x/2020 din 07.12.2020, a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi cererea de revizuire formulată de revizuentul-condamnat A. cu privire la sentinţa penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curţii de Apel Galaţi.

În motivarea cererii, revizuentul-condamnat a învederat că a fost condamnat pe nedrept de statul italian, fără a i se acorda posibilitatea de a-şi dovedi nevinovăţia, hotărârea de condamnare fiind întemeiată pe o eroare judiciară. Suplimentar, revizuentul a mai solicitat deducerea unor zile câştigate prin muncă în timpul detenţiei într-un penitenciar din Italia.

Oral, în faţa instanţei de judecată, la termenul din data de 14.12.2020, revizuentul-condamnat a reiterat aceleaşi motive.

În vederea soluţionării cauzei, s-a dispus ataşarea dosarului penal nr. x/2020 al Curţii de Apel Galaţi, în care a fost pronuţată sentinţa penală nr. 71/F/05.05.2020.

Au mai fost efectuate verificări privind cererile având acelaşi obiect formulate de revizuentul-condamnat. S-au mai efectuat verificări în evidenţele ANP.

S-a ataşat un referat întocmit de Biroul executări penale din cadrul Curţii de Apel Galaţi.

S-a desemnat apărător din oficiu (delegaţie aflată la dosar).

Analizând şi coroborînd materialul probator existent la dosarul cauzei, Curtea de Apel Galaţi a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

În baza art. 162 şi art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost recunoscută în parte sentinţa penală nr. 3602/18 din 15.03.2018 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 23.01.2020, astfel cum a fost reformată prin sentinţa penală nr. 7829/2018 din 19.02.2019 a Curţii de Apel din Roma, vizând pe condamnatul A..

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei principale de 10 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin hotărârile mai sus arătate pentru săvârşirea infracţiunilor de "viol", "furt" şi "lovire", care în legea penală română constituie infracţiunile de:

- viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016),

- tâlhărie, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016).

A fost dedusă din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada executată de la data de 05.10.2016 la zi - 05.05.2020.

În baza art. 555 din C. proc. pen. şi art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei principale la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza acestei sentinţe penale, a fost emis mandatul de executare nr. x din data de 27.05.2020, persoana solicitată fiind trasferată din Italia la data de 30.09.2020 şi predată reprezentanţilor ANP.

Potrivit art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanţa a constatat că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurarea care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

S-a arătat că, atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2)-(4) ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

În acest sens, s-a observat că prin art. 453 alin. (4) teza I din C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situaţia când pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de încetare a procesului penal ori de achitare (după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea art. 453 alin. (4) teza I).

Tot astfel, prin art. 453 alin. (4) teza II din C. proc. pen., făcându-se referire la următoarele patru cazuri, se prevede că acestea constituie motive de revizuire, dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

În fine, pentru cazul "când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia" s-a prevăzut, în art. 453 alin. (5) din C. proc. pen., că toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Din reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire rezultă că, hotărârile judecătoreşti prin care nu se soluţionează fondul cauzei, nu pot fi supuse revizuirii.

Or, printr-o hotărâre de recunoaştere a unei alte hotărâri pronunţate în străinătate şi de transferare a executării unei pedepse pe teritoriul României nu se poate considera că s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre soluţiile ce s-ar putea pronunţa nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 453 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal.

Pe de altă parte, s-a reţinut că, atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în temeiul Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii".

În sensul descris mai sus, statuează şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 17 pronunţată la data de 19.03.2007 într-un recurs în interesul legii.

Cât priveşte deducerea zilelor câştigate de revizuentul-condamnat ca urmare a muncii prestate într-un penitenciar din Italia, s-a reamintit cele statuate tot de ÎCCJ în cuprinsul deciziei nr. 15/22.05.2015 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii potrivit cărora după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Împotriva sentinţei penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi a formulat contestaţie condamnatul A..

În susţinerea contestaţiei, a precizat că nu a formulat o cerere de revizuire, ci o contestaţie la executare prin care a solicitat deducerea corectă a perioadei executate în străinătate.

Examinând apelul formulat de condamnatul A., prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte a constatat următoarele:

Potrivit art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

De asemenea, art. (2) al aceluiaşi articol prevede că în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) şi d), contestaţia se face, după caz, la instanţa prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie dintr-o hotărâre pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Condamnatul A. a solicitat deducerea, în totalitate, a perioadei executate în străinătate, precizând expressis verbis la momentul soluţionării cauzei la Curtea de Apel Galaţi că solicită scăderea celor 315 zile câştigate prin muncă în Penitenciarul din Italia.

Înalta Curte a amintit faptul că instanţa competentă să judece contestaţia la executare se stabileşte raportat la cazul de contestaţie care permite evaluarea motivului invocat, cu consimţământul petentului în ce priveşte reformarea temeiului de drept, după explicarea limitelor obiectului judecăţii.

În acest sens, Înalta Curte a apreciat că motivele invocate de contestator prin cererea scrisă adresată instanţei şi susţinută, atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de control judiciar, se circumscriu cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Astfel, jurisprudenţa instanţei supreme a statuat că este admisibilă o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în cazul în care, după transferarea persoanei în vederea executării pedepsei închisorii în România, aceasta invocă o cauză de micşorare a pedepsei (ICCJ, secţia penală, încheierea nr. 728 din 13 mai 2011).

S-a constatat că la momentul formulării contestaţiei la executare, condamnatul A. se afla încarcerat la Penitenciarul Mărgineni.

Astfel, prin decizia nr. 16/A din data de 20 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în raport cu dispoziţiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. şi văzând faptul că instanţa competentă să judece contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în prezenta cauză este Judecătoria Moreni, Înalta Curte a admis apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a desfiinţat în totalitate, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a trimis cauza având ca obiect contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Judecătoria Moreni, spre competentă soluţionare.

Prin sentinţa penală nr. 120 din data de 17.02.2021, pronunţată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Moreni invocată din oficiu de instanţă.

În baza art. 50 din C. proc. pen. rap. la art. 598 din C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Curtea, deliberând asupra cauzei penale de faţă, având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, petentul A. a învederat că a fost condamnat pe nedrept de statul italian, fără a i se acorda posibilitatea de a-şi dovedi nevinovăţia, hotărârea de condamnare fiind întemeiată pe o eroare judiciară. Suplimentar, revizuentul a mai solicitat deducerea unor zile câştigate prin muncă în timpul detenţiei într-un penitenciar din Italia.

Conform celor susţinute de petent, Curtea a constatat că în baza art. 162 şi art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost recunoscută în parte sentinţa penală nr. 3602/18 din 15.03.2018 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 23.01.2020, astfel cum a fost reformată prin sentinţa penală nr. 7829/2018 din 19.02.2019 a Curţii de Apel din Roma, vizând pe condamnatul A.:

"S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei principale de 10 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin hotărârile mai sus arătate pentru săvârşirea infracţiunilor de "viol", "furt" şi "lovire", care în legea penală română constituie infracţiunile de: viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 43 alin. (5), (faptă din 02.10.2016), tâlhărie, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016).

A fost dedusă din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada executată de la data de 05.10.2016 la zi - 05.05.2020.

În baza art. 555 din C. proc. pen. şi art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei principale la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza acestei sentinţe penale, a fost emis mandatul de executare nr. x din data de 27.05.2020, persoana solicitată fiind trasferată din Italia la data de 30.09.2020 şi predată reprezentanţilor ANP.

Potrivit art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

Cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire instanţa a constatat că, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurarea care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate".

S-a mai arătat că, atât din conţinutul prevederilor menţionate, cât şi din precizările făcute în alin. (2-4) ale aceluiaşi articol cu privire la condiţiile în care cazurile reglementate la art. 453 alin. (1) din C. proc. pen. constituie motive de revizuire, a rezultat că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal şi în acest sens, s-a observat că prin art. 453 alin. (4) teza I din C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situaţia când pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei, de încetare a procesului penal ori de achitare (după pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale referitoare la neconstituţionalitatea art. 453 alin. (4) teza I).

S-a mai reţinut că prin art. 453 alin. (4) teza II din C. proc. pen., făcându-se referire la următoarele patru cazuri, se prevede că acestea constituie motive de revizuire, dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice şi pentru cazul "când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia" s-a prevăzut, în art. 453 alin. (5) din C. proc. pen., că toate hotărârile care nu se pot concilia sunt supuse revizuirii.

Astfel, s-a reţinut pe de-o parte, că în reglementările de ansamblu ale cazurilor de revizuire şi ale condiţiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire rezultă că, hotărârile judecătoreşti prin care nu se soluţionează fondul cauzei, nu pot fi supuse revizuirii, iar printr-o hotărâre de recunoaştere a unei alte hotărâri pronunţate în străinătate şi de transferare a executării unei pedepse pe teritoriul României nu se poate considera că s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre soluţiile ce s-ar putea pronunţa nu implică stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 453 din C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal, iar pe de altă parte, s-a reţinut că, atât timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în temeiul Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile [...] pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În acest sens a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia nr. 17 pronunţată la data de 19.03.2007 într-un recurs în interesul legii.

Cu privire la deducerea zilelor câştigate de revizuentul-condamnat ca urmare a muncii prestate într-un penitenciar din Italia, s-a reamintit cele statuate tot de ÎCCJ în cuprinsul deciziei nr. 15/22.05.2015 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii potrivit cărora după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

Faţă de situaţia de fapt învederată de petentul condamnat, la termenul de judecată din 24 aprilie 2021, instanţa a pus în dezbatere stabilirea temeiului de drept pe care este întemeiată contestaţia la executare, reţinând că cererea este de fapt o nelămurire cu privire la hotărârea care se execută, aspect care justifică dezbateri sub aspectul competenţei teritoriale a instanţei sesizate cu judecarea prezentei cereri.

Verificând actele şi lucrările cauzei prin raportare la excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti, Curtea a reţinut că petentul A. a fost condamnat în baza art. 162 şi art. 166 alin. (6)lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost recunoscută în parte sentinţa penală nr. 3602/18 din 15.03.2018 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 23.01.2020, astfel cum a fost reformată prin sentinţa penală nr. 7829/2018 din 19.02.2019 a Curţii de Apel din Roma, vizând pe condamnatul A..

Ulterior transferării sale în România, petentul contestator A. a formulat contestaţie împotriva sentinţei penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, în susţinerea căreia a precizat că nu a formulat o cerere de revizuire, ci o contestaţie la executare prin care a solicitat deducerea corectă a perioadei executate în străinătate.

Astfel, prin decizia nr. 16/A din data de 20 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în raport, cu dispoziţiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. şi văzând faptul că instanţa competentă să judece contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. în prezenta cauză este Judecătoria Moreni, Înalta Curte a admis apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a desfiinţat în totalitate, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a trimis cauza având ca obiect contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Judecătoria Moreni, spre competentă soluţionare; Prin sentinţa penală nr. 120 din data de 17.02.2021, pronunţată de Judecătoria Moreni în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Moreni invocată din oficiu de instanţă; În baza art. 50 din C. proc. pen. rap. la art. 598 din C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul condamnat A., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Cu privire la solicitarea de deducerea zilelor câştigate de revizuentul-condamnat ca urmare a muncii prestate într-un penitenciar din Italia, s-a reamintit cele statuate tot de ÎCCJ în cuprinsul deciziei nr. 15/22.05.2015 pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii potrivit cărora după transferarea persoanei condamnate de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei în România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de condamnare pe baza muncii prestate şi a bunei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judiciară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România.

În esenţă, petentul condamnat a solicitat deducerea zilelor câştigate ca urmare a muncii prestate într-un penitenciar din Italia nefiind invocată o împrejurare intervenită ulterior sentinţei în executarea căreia se află.

Practic, nelămurirea invocată vizează limitele în care hotărârea se execută, iar nu valabilitatea acesteia în privinţa textelor de lege şi a principiilor aplicate. În acest sens, caracterul pretins echivoc al dispozitivului hotărârii sau lipsa acestuia de precizie, ar putea legitima formularea unei contestaţii la executare în baza dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (de exemplu, existenţa nelămuririi în privinţa perioadei privării de libertate din cursul procesului penal, ce trebuie dedusă).Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a exprimat în sensul că deducerea greşită a arestării preventive, în sensul că prin hotărârea de condamnare pronunţată de prima instanţă,a fost dedusă o perioadă de timp mai mare decât cea a arestării preventive efective, atrage incidenţa cazului de contestaţie la executare prevăzut în art. 461 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală din 1968 [acest caz decontestaţie la executare fiind similar cu cel prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) din noul Cod de procedură penală], pe calea contestaţiei la executare putând fi rezolvate aspecte legate de punerea în executare a unei hotărâri, cum este cel referitor la deducerea greşită a arestării preventive, fără a se repune în discuţie probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat (Î.C.C.J., secţia penală, decizia nr. 167/2006, www.x.ro.)

În ipoteza în care prin contestaţia la executare se invocă o nelămurire cu privire la conţinutul hotărârii ce se execută sau o împiedicare la executare [art. 598 alin. (1) lit. c) din noul Cod de procedură penală], competenţa soluţionării aparţine numai instanţei care a pronunţat hotărârea ce se execută, în speţă Judecătoria Moreni.

S-a reţinut că, contrar opiniei susţinute de apărare, solicitarea petentului condamnat nu poate fi întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., nefiind incidentă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei. Numai în ipoteza în care soluţia instanţei franceze ar fi fost recunoscută ulterior pronunţării sentinţei Curţii de Apel Galaţi, nefiind astfel cunoscută la data pronunţării, cererea petentului A. ar fi putut fi întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, prin sentinţa penală nr. 54 din data de 06 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2021, a dispus calificarea cererii formulate de contestatorul condamnat A. drept contestaţie la executare formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi în baza art. 47 din C. proc. pen., în ref. la art. 41 din C. proc. pen., a admis în consecinţă excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Ploieşti, invocată din oficiu; în baza art. 50 din C. proc. pen., a declinat competenta de soluţionare a cererii formulată de condamnatul A., deţinut în Penitenciarul Mărgineni, având ca obiect "contestaţia la executare - art. 598 din C. proc. pen..", în favoarea Judecătoriei Moreni; în baza art. 51 din C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, şi a fost sesizarea acestuia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit în cauză.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 07 iunie 2021.

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Ploieşti şi Judecătoria Moreni, Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, contestatorul A. a formulat contestaţie la mandatul în executarea căruia se află. Acesta a precizat că este nemulţumit de faptul că nu i s-a dedus din pedeapsa de 10 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, perioada de 315 zile câştigate prin muncă în penitenciarul din Italia .

Prin această sentinţă, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

În baza art. 162 şi art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost recunoscută în parte sentinţa penală nr. 3602/18 din 15.03.2018 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 23.01.2020, astfel cum a fost reformată prin sentinţa penală nr. 7829/2018 din 19.02.2019 a Curţii de Apel din Roma, vizând pe condamnatul A..

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei principale de 10 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin hotărârile mai sus arătate pentru săvârşirea infracţiunilor de "viol", "furt" şi "lovire", care în legea penală română constituie infracţiunile de:

- viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016),

- tâlhărie, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016).

A fost dedusă din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada executată de la data de 05.10.2016 la zi - 05.05.2020.

În baza art. 555 din C. proc. pen. şi art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei principale la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza acestei sentinţe penale, a fost emis mandatul de executare nr. x din data de 27.05.2020, persoana solicitată fiind trasferată din Italia la data de 30.09.2020 şi predată reprezentanţilor ANP.

Cererea iniţială a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Înalta Curte notează că petentul condamnat A. se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 71/F/05.05.2020 a Curţii de Apel Galaţi, definitivă prin neapelare la data de 26.05.2020, prin care a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

În baza art. 162 şi art. 166 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, a fost recunoscută în parte sentinţa penală nr. 3602/18 din 15.03.2018 a Tribunalului din Roma, definitivă la data de 23.01.2020, astfel cum a fost reformată prin sentinţa penală nr. 7829/2018 din 19.02.2019 a Curţii de Apel din Roma, vizând pe condamnatul A..

S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei principale de 10 ani închisoare, pedeapsă aplicată prin hotărârile mai sus arătate pentru săvârşirea infracţiunilor de "viol", "furt" şi "lovire", care în legea penală română constituie infracţiunile de:

- viol, prevăzută de art. 218 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016),

- tâlhărie, prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) din C. pen., cu aplicarea art. 41 şi art. 43 alin. (5) (faptă din 02.10.2016).

A fost dedusă din pedeapsa de 10 ani închisoare perioada executată de la data de 05.10.2016 la zi - 05.05.2020.

În baza art. 555 din C. proc. pen. şi art. 166 alin. (12) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei principale la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza acestei sentinţe penale, a fost emis mandatul de executare nr. x din data de 27.05.2020, persoana solicitată fiind trasferată din Italia la data de 30.09.2020 şi predată reprezentanţilor ANP.

Pentru stabilirea instanţei căreia îi revine competenţa materială de soluţionare a cauzei, Înalta Curte are în vedere decizia nr. 16/A din data de 20 ianuarie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Prin decizia anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a avut în vedre dispoziţiile art. 598 alin. (2) din C. proc. pen. şi a apreciat că instanţa competentă să judece contestaţia la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., în prezenta cauză este Judecătoria Moreni, astfel încât Înalta Curte a admis apelul formulat de revizuentul A. împotriva sentinţei penale nr. 191/F din 14 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a desfiinţat în totalitate, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a trimis cauza având ca obiect contestaţie la executare, întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., la Judecătoria Moreni, spre competentă soluţionare.

Aşadar, după cum rezultă din motivele formulate de contestatorul A. în prezenta cauză, acestea sunt identice cu cele invocate în precedenta contestaţie, iar prin decizia nr. 16/A din data de 20 ianuarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus recalificarea cererii cu care a fost învestită instanţa, din revizuire în contestaţie la executare şi s-a trimis cauza spre competentă soluţionare la Judecătoria Moreni, existând deja o dispoziţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de stabilirea competenţei şi de trimitere a cauzei spre judecată la Judecătoria Moreni, iar aceasta nu mai avea posibilitatea legală să-şi decline competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Moreni, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A. în favoarea Judecătoriei Moreni, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 iunie 2021.