Finality of European Arrest Warrant execution ruling when requested person consented to surrender

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 54 din data de 9 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu aplicarea art. 104 alin. (6), art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Nürnberg, Germania, la data de 2.08.2019, referinţă dosar x Ls x Js 46715/15, împotriva persoanei solicitate A..

A amânat predarea persoanei solicitate A. autorităţii judiciare emitente până la punerea în libertate a acesteia ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea la termen a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1233 din 26.06.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 721 din 9.11.2018 a Curţii de Apel Braşov.

A dispus arestarea persoanei solicitate A., în prezent deţinut în Penitenciarul Botoşani, în vederea predării pe o durată de 30 de zile, conform mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Nürnberg, Germania, la data de 2.08.2019, referinţă Dosar x Ls x Js 46715/15, în baza hotărârii Tribunalului Districtual Nürnberg, Germania, din 6.10.2015 referinţă ds. x Ls x Js 46715/15, definitivă la data de 14.10.2015.

A dispus emiterea mandatului de arestare în vederea predării, care va fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării, conform art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

A luat act că persoana solicitată A. a fost de acord cu predarea şi nu a renunţat la drepturile conferite de regula specialităţii.

Cheltuielile judiciare rămân au fost reţinute în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana solicitată.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Suceava, a reţinut că persoana solicitată A. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an şi 10 luni de închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni de tentativă de tâlhărie concomitent cu tentativă de vătămare corporală, prevăzută de art. 223 parag. 1 şi 2, art. 230, art. 249 parag. 1, 22, 23, 49 parag. 1, 52 din C. pen. german, prin hotărârea Tribunalului Districtual Nürnberg, Germania, din 6.10.2015 referinţă ds. x Ls x Js 46715/15, definitivă la data de 14.10.2015, pedeapsa rămasă de executat, după decizia de anulare a instanţei locale Nürnberg din 14.03.2019, în vigoare din 9.04. 2019, fiind de 1 an şi 10 luni de închisoare, mai puţin cele 91 de zile de arest preventiv.

În fapt, prin hotărârea de condamnare s-a reţinut că "În data de 08.07.2015, în jurul orei 12:40, acuzatul a furat victimei B. în incinta "C." de la adresa x, portofelul cu numerar în valoare de 310,00 euro, cu intenţia nejustificată de a păstra conţinutul pentru el însuşi, chiar dacă el ştia că nu avea dreptul la această sumă. În timp ce acuzatul ţinea încă în mână portofelul cu bani al părţii vătămate, victima a început să tragă de portofel şi de bani cu ambele mâini. Acest lucru l-a împiedicat însă pe acuzat să împingă persoana vătămată la sol. Drept urmare, acuzatul a vrut să intre în posesia numerarului. Partea vătămată nu a fost rănită. Totuşi acuzatul ar fi vrut cel puţin acest lucru. Datorită martorilor care se apropiau D. şi E., acuzatul a fost găsit încercând să pună banii în buzunar, dar nu a reuşit."

S-a constatat că, în baza hotărârii de condamnare mai sus menţionate, s-a emis, la data de 12.04.2019 mandatul de arestare cu numărul de referinţă dosar x VRs x/15 de către Procuratura Nürnberg-Fürth, Germania, iar persoana solicitată a consimţit la predare, solicitând să fie trimisă de urgenţă în Germania pentru clarificarea situaţiei sale.

Totodată, Curtea a reţinut că mandatul european de arestare emis de către autorităţile judiciare germane cuprinde toate menţiunile necesare potrivit art. 86 alin. (1) din Legea 302/2004, a fost tradus în limba română, persoana solicitată A. nu a ridicat obiecţiuni cu privire la identitate şi nu a fost identificată incidenţa vreunuia dintre motivele de refuz al executării prevăzute de art. 98 alin. (1) şi (2) din Legea 302/2004, republicată. Totodată, infracţiunea pentru care s-a cerut predarea este incriminată şi de legea penală română, în dispoziţiile art. 32 raportat la art. 233 din C. pen.

Faptul că, în prezent, persoana solicitată se află încarcerată într-un penitenciar din România, în executarea unei pedepse privative de libertate, nu constituie motiv de refuz al executării mandatului european de arestare întrucât, urmare a modificărilor survenite la Legea 302/2004 prin Legea 300/2013, în baza art. 114 alin. (1) din lege, sunt incidente în materia executării mandatului european de arestare dispoziţiile art. 58 alin. (1) din aceeaşi lege, care dispun în mod expres că, în situaţia în care persoana solicitată este condamnată de către autorităţile judiciare române la o pedeapsă cu executare în regim de detenţie, predarea acesteia se amână până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea pedepsei la termen.

În consecinţă, constatând îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute de lege pentru executarea mandatului european de arestare şi pentru predarea persoanei solicitate, a apreciat că nu poate decât să amâne predarea până la momentul punerii în libertate a persoanei solicitate ca urmare a liberării condiţionate sau până la executarea, la termen, a pedepsei de 3 ani de închisoare, aplicată prin Sentinţa penală nr. 1233 din 26.06.2018 pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. x/2017, definitivă prin Decizia penală nr. 721 din data de 9.11.2018 a Curţii de Apel Braşov.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestaţie persoana solicitată A..

În motivarea contestaţiei, atât în scris cât şi în faţa Înaltei Curţi, în şedinţa de judecată din data de 13 aprilie 2021, persoana solicitată a susţinut că a executat deja pedeapsa pentru care s-a emis mandatul european de arestare.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat contestaţia inadmisibilă, în raport de faptul că persoana solicitată A. a consimţit la predare.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat printr-un alt mijloc procesual ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale speţei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 54 din data de 9 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020, prin care, s-a admis cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul districtual Nürnberg, Germania, la data de 2.08.2019, referinţă dosar x Ls x Js 46715/15, împotriva persoanei solicitate A., luându-se act de consimţământul la predare exprimat de persoana solicitată.

Această hotărâre este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu contestaţie, în condiţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, raportat la art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, după primirea mandatului european de arestare, judecătorul aduce la cunoştinţa persoanei solicitate drepturile prevăzute la art. 106 efectele regulii specialităţii, precum şi posibilitatea de a consimţi la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecinţele juridice ale consimţământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia.

De asemenea, alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că, în cazul în care persoana solicitată declară că este de acord cu predarea sa, despre consimţământul acesteia se întocmeşte un proces-verbal care se semnează de către judecător, grefier, apărător şi persoana solicitată. În acelaşi proces-verbal se va menţiona dacă persoana solicitată a renunţat sau nu la drepturile conferite de regula specialităţii.

Dispoziţiile art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, stabilesc că, în toate cazurile instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 112.

În fine, dispoziţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 statuează că hotărârea prevăzută la art. 109 alin. (1) poate fi atacată cu contestaţie în termen de 5 zile de la pronunţare, cu excepţia cazului în care persoana solicitată consimte la predare, când hotărârea este definitivă.

Per a contrario, hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra punerii în executare a mandatului european de arestare este susceptibilă a fi supusă contestaţiei, în condiţiile art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, numai în situaţia în care persoana condamnată nu şi-a dat consimţământul la predare.

În ipoteza în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea prin care instanţa se pronunţă asupra executării mandatului european de arestare este definitivă şi prin aceasta, nesusceptibilă de contestare, tocmai ca urmare a caracterului irevocabil al consimţământului la predare al părţii, consacrat prin dispoziţiile art. 104 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În contextul acestor considerente teoretice, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, persoana solicitată A. şi-a dat consimţământul la predare, manifestarea sa de voinţă fiind reţinută ca atare în cuprinsul hotărârii atacate.

Ca efect al voinţei astfel exprimate, hotărârea prin care instanţa de fond a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis faţă de persoana solicitată este definitivă, conform art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, context în care calea de atac exercitată împotriva acestea este inadmisibilă (a se vedea în acelaşi sens deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, nr. 512 din 8 septembrie 2020, nr. 671 din 21 octombrie 2020 şi nr. 26 din 15 ianuarie 2021).

Pentru considerentele prezentate, constatând că persoana solicitată A. a formulat contestaţie împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte o va respinge, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) şi (6) din C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva Sentinţei penale nr. 54 din data de 9 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul - persoană solicitată la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul - persoană solicitată, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.

GGC - GV