Objection to length of criminal proceedings barred against final decision in special length procedure; application of Article 4886(7) CPP renders such rulings immune to further appellate review
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by the applicant against a lower court decision, ordering the applicant to pay 200 RON in judicial costs, thereby upholding the final decision of the Court of Appeal. The dispute concerned an objection to the length of criminal proceedings, specifically challenging a prior ruling that itself rejected a length-of-proceedings objection against a trial-level judgment. The decisive legal basis is Article 4886(7) of the Code of Criminal Procedure, which explicitly stipulates that decisions rendered in the special procedure for objections to the length of proceedings are final and not subject to any appeal, rendering the applicant’s attempt to initiate an appellate review a violation of the principle of the legality of appeals.
Legislator headnote
AI generatedart. 4881 din C. proc. pen, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen, art. 275 alin. (2) din C. proc. pen; Objection to length of criminal proceedings barred against final decision in special length procedure; application of Article 4886(7) CPP renders such rulings immune to further appellate review: Conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." În aplicarea acestor dispoziţii constituţionale, legiuitorul a stabilit regulile aplicabile procesului penal, inclusiv regimul exercitării căilor de atac, dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021
Deliberând asupra căii de atac declarate de contestatorul A., constată următoarele:
Prin încheierea nr. 78 din data de 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia privind durata procesului penal formulată de contestatorul A., vizat fiind Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, având ca obiect contestaţie durată proces penal şi soluţionat definitiv la data de 9.11.2020, şi a fost obligat contestatorul la plata către stat a sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispuse în acest sens, Curtea de Apel Suceava a reţinut, în esenţă, că obiectul Dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Suceava îl reprezenta tot de o contestaţie la durata procesului penal, cu privire la Dosarul nr. x/2019 al Judecătoriei Vatra Dornei, ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin încheierea nr. 317 din data de 9 noiembrie 2020 pronunţată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2020. Constatând că pentru a se putea formula o contestaţie la durata procesului penal cauza în care se formulează contestaţia trebuie să se afle fie în faza urmăririi penale, fie în faza judecăţii în faţa instanţei de fond, fie în căile de atac ordinare (apelul, contestaţia) sau extraordinare (contestaţie în anulare, recurs în casaţie, revizuire), iar contestaţia la durata procesului penal nu este o cale de atac ordinară sau extraordinară, acestea fiind expres şi limitativ prevăzute de C. proc. pen., a considerat că un dosar care are ca obiect contestaţie la durata procesului penal nu poate face obiectul unei contestaţii la durata procesului penal întemeiată pe dispoziţiile art. 4881 din C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri contestatorul A. a formulat, prin e-mail, la data de 15 martie 2021, "plângere (...) împotriva tuturor soluţiilor pronunţate în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2021", pentru motivele expuse pe larg, în scris, la dosarul cauzei.
Cererea contestatorului A. vizând Dosarul nr. x/2021 al Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală sub acelaşi număr şi repartizată aleatoriu Completului C2, pentru termenul de judecată din data de 13 aprilie 2021.
Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac exercitate de contestator.
Examinând calea de atac declarată de contestatorul A., prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele considerente:
Conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţia României, "Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege." În aplicarea acestor dispoziţii constituţionale, legiuitorul a stabilit regulile aplicabile procesului penal, inclusiv regimul exercitării căilor de atac, dând eficienţă principiilor legalităţii căilor de atac şi liberului acces la justiţie, reglementate de dispoziţiile art. 129 şi art. 21 din Constituţia României, precum şi exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale.
Din reglementarea principiului legalităţii căilor de atac, atât în cuprinsul art. 129 din Constituţie ("Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."), cât şi al art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, ("Hotărârile judecătoreşti pot fi desfiinţate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege şi exercitate conform dispoziţiilor legale.") reiese că o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi exercitată decât în condiţiile prevăzute de lege, sub sancţiunea nulităţii. Prin urmare, declararea unei căi de atac care nu este prevăzută de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o cerere inadmisibilă.
Încheierea nr. 78 din data de 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, ce face obiectul prezentei căi de atac, este pronunţată într-o cauză având ca obiect contestaţia declarată de contestatorul A. privind durata procesului penal vizând Dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, întemeiată pe dispoziţiile art. 4881 şi următoarele din C. proc. pen.
În procedura specială a contestaţiei privind durata procesului penal, reglementată de dispoziţiile art. 4881 - 4886 din C. proc. pen., legiuitorul a urmărit să asigure celeritatea obţinerii unei hotărâri definitive prin care să se dispună accelerarea procedurii judiciare atât pentru cauzele aflate în faza de urmărire penală, cât şi pentru cauzele aflate în faza judecăţii, hotărârile pronunţate în materie fiind definitive, conform dispoziţiilor art. 4886 alin. (7) din C. proc. pen. care prevăd:
"Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa soluţionează contestaţia nu este supusă niciunei căi de atac.".
Prin urmare, contestatorul A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi de atac îndreptată împotriva unei hotărâri care nu este susceptibilă de reformare, context în care demersul său judiciar nu este admisibil.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge calea de atac declarată de contestatorul A., ca inadmisibilă.
Totodată, faţă de culpa sa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva încheierii nr. 78 din data de 22 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 aprilie 2021.