Admissibility of penal revision for alleged judicial abuse and forgery: absence of final conviction or prosecutorial dismissal and misclassification of expert reports as written documents

Asupra apelului declarat de revizuenţii A., B. şi C., în baza actelor din dosar constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 180/F din data de 15 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020, în baza art. 459 din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenţii C., A. şi B. împotriva sentinţei penale nr. 115/F/23.06.2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală definitivă prin decizia penală nr. 266/A/02.08.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În esenţă, s-a constatat că, prin sentinţa penală nr. 155/F/23.06.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I Penală, în dosarul nr. x/2012, definitivă prin decizia penală nr. 266/02.08.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată, inculpatul C. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, în formă calificată şi dare de mită, iar inculpatul B. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

S-a reţinut că, prin cererea înregistrată, la data de 20 august 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2020, revizuenţii C., A. şi B. au formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen.

În motivarea cererii de revizuire, s-a arătat că specialiştii D. şi E., din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au comis infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că au omis, în mod intenţionat, să analizeze în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică anumite informaţii în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului "Ferma Băneasa", al cărei titular este Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.

S-a precizat că motivul de revizuire vizează răspunsul dat de specialişti la obiectivul nr. 3.

De asemenea, s-a mai menţionat că domnul judecător F. a comis infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen., constând în aceea că a continuat să participe la judecarea în primă instanţă a dosarului nr. x/2012 fără să aducă la cunoştinţa conducerii Curţii de Apel Bucureşti informaţiile privitoare la tulburarea psihică de care suferă.

S-a mai arătat că existenţa patologiei de ordin psihic a devenit cunoscută abia după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, primele relatări privind afecţiunile psihice de care suferă domnul judecător apărând în spaţiul mediatic, această situaţie medicală fiind asumată şi notificată de către acesta mai multor autorităţi judiciare.

S-a subliniat că dovada falsului nu mai poate fi realizată potrivit regulii indicate de art. 454 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât, în raport cu momentul emiterii raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, exercitarea acţiunii penale nu mai este posibilă ca urmare a prescripţiei răspunderii penale, conform art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., iar dovada abuzului în serviciu nu mai poate fi realizată potrivit regulii indicate de art. 454 alin. (1) din C. proc. pen., deoarece sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) şi d) din C. proc. pen. rap. la art. 28 din C. pen., cauza de imputabilitate constând în iresponsabilitatea autorului, precum şi decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, domnul judecător neîndeplinindu-şi obligaţia de încunoştinţare asupra situaţiei medicale, care nu este prevăzută de Legea nr. 303/2004, ci de Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1178/C/2007.

S-a mai arătat că art. 454 alin. (2) din C. proc. pen. permite dovedirea cazului de revizuire chiar în procedura revizuirii, prin orice mijloc de probă, nefiind condiţionată de valorificarea impedimentului de la art. 16 alin. (1) din C. proc. pen. printr-o soluţie judiciară anterioară.

Analizând admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, Curtea a constatat că motivele invocate nu se circumscriu cazurilor de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen., indicate de revizuenţi şi, de altfel, niciunuia dintre cazurile de revizuire prevăzute, în mod expres şi limitativ, de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen.

Astfel, Curtea a reţinut că, în speţă, revizuenţii nu au prezentat şi nici nu au învederat existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, prin care să se fi declarat ca fals raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit de specialişti din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv să fi fost condamnat domnul judecător F. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum prevede art. 454 alin. (1) din C. proc. pen.

Situaţiile care constituie cazurile prevăzute în art. 453 alin. (1) lit. b) - d) din C. proc. pen. se constată în procedura de revizuire numai dacă dovada nu poate fi făcută prin hotărâre judecătorească definitivă întrucât există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.

Imposibilitatea dovedirii cazurilor de revizuire prin hotărâre judecătorească definitivă întrucât există o cauză care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale trebuie să rezulte din soluţia de clasare dată de procuror sau din hotărârea instanţei de încetare a procesului penal, dacă au fost sesizate anterior, sau, în caz contrar, se poate constata chiar de instanţa învestită cu cererea de revizuire, faţă de dispoziţiile art. 454 alin. (2) din C. proc. pen.

Curtea a mai observat că nu s-a formulat o plângere sau un denunţ pentru a sesiza infracţiunile menţionate, iar, în momentul de faţă, s-a invocat prescripţia răspunderii penale în cazul infracţiunii de fals intelectual şi iresponsabilitatea, în cazul infracţiunii de abuz în serviciu, cu privire la care s-a invocat şi dezincriminarea.

Deşi, referitor la presupusa infracţiune de fals intelectual, ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale, motivele invocate nu se încadrează în conţinutul acestui caz de revizuire, criticile aduse raportului de constatare tehnico-ştiinţifică fiind veritabile apărări pe fond, legate de modul de interpretare de către specialişti a dispoziţiilor legale privind dreptul de proprietate asupra imobilului "Ferma Băneasa".

Legat de presupusa infracţiune de abuz în serviciu, comisă de domnul judecător F., iresponsabilitatea, prevăzută de art. 28 C. pen., cauză de neimputabilitate, invocată de revizuenţi, se rezumă la nişte articole publicate în presă şi la comportamentul său în sala de judecată, iar dezincriminarea, invocată ca fiind intervenită prin decizia nr. 405/2016 a Curţii Constituţionale, se referă la omisiunea domnului judecător de a sesiza conducerea instanţei asupra indiciilor de tulburare psihică, ceea ce nu constituie o obligaţie prevăzută de legislaţia secundară menţionată.

Împotriva sentinţei penale nr. 180/F din data de 15 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2020 au formulat apel revizuenţii A., B. şi C., motivele apelului fiind prezentate în practicaua prezentei hotărâri.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Potrivit dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută atunci când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declaraţia unui martor, opinia unui expert sau pe situaţiile învederate de un interpret, care a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influenţând astfel soluţia pronunţată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Potrivit alin. (4) teza a II-a al aceluiaşi cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 454 alin. (1) din C. proc. pen., situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţa falsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane.

Însă, atunci când dovada nu se poate face prin hotărâre judecătorească din cauza unui impediment la punerea în mişcare sau la exercitarea acţiunii penale, proba cazului de revizuire se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă - art. 454 alin. (2) din C. proc. pen.

Din economia dispoziţiilor art. 452 şi art. 453 din C. proc. pen., rezultă caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţe a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Concomitent, din aceleaşi dispoziţii rezultă că revizuirea are rolul de a păstra un echilibru între cerinţa de a ocroti puterea lucrului judecat şi necesitatea înlăturării erorii judiciare din hotărârile judecătoreşti definitive.

Prin decizia nr. 667 din data de 30 octombrie 2018, instanţa de contencios constituţional, consecvenţă propriei jurisprudenţe (D. C. civ. nr. 506 din 30 iunie 2015) legată de etapa admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire, a arătat că "instanţa de judecată verifică, cu acest prilej, cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale şi îndeplinirii condiţiilor de folosire a acestei căi de atac extraordinare, realizându-se în fapt o judecată".

Aşadar, potrivit dispoziţiilor art. 459 din C. proc. pen., instanţa examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condiţiile legii, (...) instanţa examinează dacă din probele depuse odată cu cererea de revizuire rezultă date suficiente pentru ca judecata asupra cererii să continue.

Examinarea în principiu a cererii de revizuire constituie etapa în care instanţa controlează seriozitatea cererii, atât din punct de vedere al fondului, cât şi al condiţiilor de formă, făcând o apreciere proprie asupra motivelor şi probelor propuse de revizuent, în scopul de a se convinge că revizuirea trebuie examinată pe fond. În caz contrar, această verificare devine o procedură premergătoare şi eliminatorie având ca finalitate înlăturarea de la judecarea pe fond a acelor cereri de revizuire inadmisibile, tardive sau neîntemeiate.

În cauză, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, se constată că apelanţii revizuenţi A., B. şi C. au invocat cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. c) şi d) din C. proc. pen.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în mod corect, s-a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru admiterea în principiu a cererii de revizuire şi a dispus respingerea acesteia ca inadmisibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 459 din C. proc. pen., instanţa de control judiciar reţinând în totalitate argumentele primei instanţe [posibilitate conferită de practica CEDO şi potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanţei inferioare (cauza Helle contra Finlanda)], însă, suplimentar, va face următoarele precizări.

Astfel, Înalta Curte reaminteşte că "revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive [...], având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară" (Î.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. 9/2011).

A. Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Înalta Curte reţine că primul caz de revizuire invocat este cel prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - "un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecăţii sau după pronunţarea hotărârii, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză", iar în opinia revizuenţilor, specialiştii D. şi E. au comis fapta "[...] de fals intelectual, prevăzută la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că au omis în mod intenţionat să analizeze în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică anumite informaţii în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului Ferma Băneasa [...]".

Potrivit dispoziţiilor art. 97 din C. proc. pen. ce are denumirea marginală "proba şi mijloacele de probă",

(1) Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

(2) Proba se obţine în procesul penal prin următoarele mijloace:

a) declaraţiile suspectului sau ale inculpatului;

b) declaraţiile persoanei vătămate;

c) declaraţiile părţii civile sau ale părţii responsabile civilmente;

d) declaraţiile martorilor;

e) înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă;

f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.

(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legală de obţinere a mijlocului de probă.

Prin dispoziţiile art. 98 din C. proc. pen., legiuitorul a reglementat Obiectul probaţiunii, dispunând următoarele:

"Constituie obiect al probei:

a) existenţa infracţiunii şi săvârşirea ei de către inculpat;

b) faptele privitoare la răspunderea civilă, atunci când există parte civilă;

c) faptele şi împrejurările de fapt de care depinde aplicarea legii;

d) orice împrejurare necesară pentru justa soluţionare a cauzei."

În C. proc. pen., Partea generală, legiuitorul a reglementat Titlul IV cu denumirea marginală de "Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii", iar în cadrul acestui titlu,

- Capitolul VII reglementează "Expertiza şi constatarea" - pentru ultimul procedeu probatoriu edictând reglementările cuprinse în dispoziţiile art. 172 alin. (9) - (12),

- iar Capitolul XI reglementează "Înscrisurile" în art. 198 alin. (1).

Având în vedere aspectele jurisprudenţiale şi teoretice de mai sus, Înalta Curte, reţine, în primul rând, că nu se poate pune semnul egalităţii între înscrisuri şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice.

Astfel, deşi revizuenţii şi-au întemeiat cererea de revizuire pe cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. - un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, motivarea cererii de revizuire pune în lumină aspectul potrivit căruia specialiştii D. şi E. din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar fi comis fapta "[...] de fals intelectual, prevăzută la art. 321 alin. (1) C. pen., constând în aceea că au omis în mod intenţionat să analizeze în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică anumite informaţii în legătură cu dreptul de proprietate asupra imobilului Ferma Băneasa [...] În concret, motivul de revizuire [...] se referă la modul în care specialiştii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au răspuns la Obiectivul nr. 3 al constatării [...]", Înalta Curte reţinând că revizuenţii, în mod greşit, au pus semnul egalităţii între raportul de constatare (ca mijloc de probă) şi înscrisuri (ca mijloc de probă).

În al doilea rând, Înalta Curte, pornind de la caracterul atribuit revizuirii - acela de a fi o cale de atac de fapt, reţine că revizuenţii, în susţinerea acestui caz de revizuire, au precizat că "[...] la fila x din raport, făcându-se referire la înscrierea dreptului de proprietate al USAMVB [...], se precizează că Legea pentru înfiinţarea Academiei de Înalte studii Agronomice, promulgată prin decretul Regal nr. 2746/1929, ar fi fost abrogată prin Decretul nr. 266/1948 pentru organizarea Ministerului Învăţământului Public", iar "Această menţiune este eronată, întrucât specialiştii au omis să se refere la Decretul-Lege nr. 386/1942 relativ la organizarea învăţământului superior, acesta fiind în realitate actul normativ prin care s-a abrogat expres şi în totalitate Legea nr. 2746/1929" .

După cum se poate observa, revizuenţii apreciază că specialiştii ar fi omis să menţioneze în cuprinsul raportului de constatare tehnico-ştiinţifică (care nu este un înscris, după cum s-a menţionat supra) un act normativ, respectiv Decretul-Lege nr. 386/1942 relativ la organizarea învăţământului superior, aspect care impune Înaltei Curţi să reamintească revizuenţilor că, pe de o parte, revizuirea este o cale de atac de fapt, iar pe de altă parte, că în procesul penal, "Constituie probă orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei şi care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal", nicidecum că obiect al probei ar fi un act normativ, prezumându-se că judecătorul cunoaşte legea.

Mai mult decât atât, Înalta Curte reţine că la paginile 4 şi 216 din sentinţa penală nr. 115/23.06.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv pagina 4 a deciziei penale nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, se menţionează Decretul-Lege nr. 386/1942 la care revizuenţii au făcut trimitere în motivele de revizuire circumscrise cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Înalta Curte mai reţine că revizuenţii au susţinut în dovedirea acestui caz de revizuire că "[...] la fila x din raport (raportul de constatare tehnico-ştiinţifică - s.n.), în cadrul consideraţiilor privitoare la legalitatea Titlului de proprietate nr. x/2001 al USAMVB, specialiştii evaluează exclusiv dispoziţiile Legii nr. 1/2000, H.G. nr. 180/2000 şi H.G. nr. 517/1999 modificată şi completată prin H.G. nr. 776/1999, însă nu se referă sub nicio o formă la dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 84/1995, deşi acestea fuseseră invocate de USAMVB prin cererea de eliberare a titlului de proprietate. Această omisiune prezintă importanţă întrucât înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate în favoarea USAMVB s-a realizat iniţial (încheierea nr. 4201 din 25.04.2000) în baza Legii nr. 2746/1929, Legii nr. 84/1995 şi H.G. nr. 565/1995, iar ulterior a fost eliminată doar referirea la Legea nr. 2746/1929 (sentinţa civilă nr. 810 din 08.10.2002) [...] această omisiune s-a repercutat şi asupra răspunsului la Obiectivul nr. 4 al constatării [...] Omisiunea specialiştilor de a se referi la dispoziţiile art. 166 din Legea nr. 84/1995, deşi acestea au stat la baza eliberării Titlului de proprietate în favoarea USAMVB, a atras după sine raportări eronate ale instanţei de apel la temeiul dreptului de proprietate, ceea ce a condus la înlăturarea greşită a unor apărări ale inculpaţilor" .

Şi în referire la aceste susţineri ale revizuenţilor ce vor fi înlăturate, Înalta Curte face trimitere la considerentele expuse supra, respectiv revizuirea este o cale de atac de fapt, iar obiectul probaţiunii nu este niciodată un act normativ, prezumându-se că judecătorul cunoaşte legea. Mai mult decât atât şi în referire la acest din urmă aspect, Înalta Curte - ca instanţă învestită cu soluţionarea apelului declarat împotriva unei hotărâri prin care a fost soluţionată o cerere având ca obiect calea extraordinară a revizuirii - reţine că, în cuprinsul considerentelor deciziei penale nr. 266/A/02.08.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, au fost analizate aceleaşi critici invocate de inculpaţi în calea ordinară a apelului, la o simplă verificare a deciziei în formatul word regăsindu-se nu mai puţin de 21 de menţiuni ale art. 166 din Legea nr. 84/1995 (a se vedea în acest sens paginile 54, 56, 57, 130, 170, 189, 200, 201, 202, 203, 207, 208, 209, 225, 228), articol ce a făcut obiectul de analiză - din partea Înaltei Curţi, ca instanţă de apel pe fondul acuzaţiilor - a apelurilor declarate de inculpaţi.

După cum s-a arătat în doctrină, "finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare, iar funcţia procesuală a instituţiei se concentrează în înlesnirea descoperirii, adunarea şi deducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei, care să permită constatarea erorii judiciare şi înlăturarea ei" (N. Volonciu, Tratat de procedură penală. Partea specială, vol. II, ed. a 3-a, revizuită şi adăugită, Editura Paideia, Bucureşti, 1998, pagina 337).

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că apelanţii-revizuenţi nu s-au concentrat pe înlesnirea descoperirii, adunarea şi deducerea în faţa justiţiei a unui material probator cu totul inedit sau cel puţin necunoscut instanţei, ci au solicitat a fi avute în vedere anumite acte normative - deşi hotărârea definitivă obiect al revizuirii le-a analizat - care, în opinia acestora, ar fi condus la o reinterpretare a normelor juridice, aspect care pune în lumină neseriozitatea demersului judiciar al revizuenţilor.

B. Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. - un membru al completului de judecată, [...] a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influenţat soluţia pronunţată în cauză -, Înalta Curte reţine, pe lângă aspectele reţinute de prima instanţă, pe care şi le însuşeşte, şi următoarele aspecte:

- deşi cererea de revizuire a fost formulată împotriva "Sentinţei penale nr. 115/F din 23.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi a deciziei penale nr. 266 din 02.08.2017, pronunţată de Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2012", în cuprinsul acesteia se fac referiri, în susţinerea acestui caz de revizuire, şi la dosarul x/2016 ce s-a format ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2012 şi care avea ca obiect soluţionarea laturii civile, astfel că nu vor fi avute în vedere motivele invocate de revizuenţi în privinţa activităţii judiciare desfăşurate în acest din urmă dosar de judecătorul despre care se susţine că ar fi comis fapte circumscrise ilicitului penal într-un alt dosar, excedând limitelor sesizării formulate chiar de către revizuenţi;

- activitatea circumscrisă ilicitului penal ce i se impută judecătorului ce a soluţionat dosarul nr. x/2012 ar fi constat în omisiunea de a aduce la cunoştinţă a afecţiunilor psihice de care acesta ar fi suferit, afecţiuni psihice ce "[...] au apărut pe parcursul soluţionării cauzei, ca urmare a comportamentului procesual al judecătorului fondului, manifestat, uneori în forme excesive, chiar în şedinţele de la termenele de judecată fixate în cauza ce formează obiectul prezentei cereri de revizuire", revizuenţii indicând, cu titlu de exemplu, şi termenele de judecată la care judecătorul cauzei înregistrate sub nr. x/2012 ar fi comis fapte circumscrise ilicitului penal: 26.10.2015, 27.10.2014, 23.06.2016;

- în raport de aceste din urmă date menţionate chiar de revizuenţi, se observă, la o analiză sumară, că termenul general al prescripţiei răspunderii penale nu ar fi împlinit, însă, sub acest aspect, nu instanţa de judecată este competentă funcţional să constate direct, în procedura revizuirii, dacă există sau nu un impediment la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, fiind atributul exclusiv al procurorului;

- astfel, potrivit dispoziţiilor art. 454 alin. (1) din C. proc. pen., "Situaţiile care constituie cazurile de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se dovedesc prin hotărâre judecătorească definitivă prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei constatând existenţa falsului sau existenţa faptelor şi săvârşirea lor de respectivele persoane", în alin. (2) legiuitorul prevăzând că "În cazurile în care dovada nu poate fi făcută potrivit alin. (1) [prin hotărâre judecătorească - s.n.] datorită existenţei unei cauze care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se poate face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă", aspect care reclamă existenţa unei ordonanţe de clasare a procurorului, acesta fiind cel care are competenţa funcţională de a dispune în acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

- numai în situaţia în care procurorul ar soluţiona cauza prin ordonanţă, dispunând clasarea, întrucât ar exista unul dintre cazurile prevăzute de art. 16 alin. (1) din C. proc. pen., proba cazurilor de revizuire prevăzute la art. 453 alin. (1) lit. b) - d) se va putea face în procedura de revizuire, prin orice mijloc de probă.

Mai mult decât atât, în condiţiile în care

- elementele de fapt ce se desprind din înscrisurile depuse de revizuenţi în dovedirea cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen. nu oferă nici măcar indicii ale iresponsabilităţii judecătorului învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2012 - cauză de neimputabilitate menţionată expressis verbis de către revizuenţi,

- la care se adaugă şi faptul că, în raport de motivele menţionate de revizuenţi care au susţinut că, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016, "dovada infracţiunii (de abuz în serviciu, s.n.) comise nu mai poate fi realizată prin hotărâre definitivă", s-ar ajunge la încălcarea dispoziţiilor art. 3 din C. proc. pen. ce reglementează separarea funcţiilor judiciare, procurorul având competenţa funcţională de a verifica dacă există sau nu un conflict de drept penal, dispunând prin ordonanţă clasarea în situaţia în care ar exista un impediment la punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, iar nu instanţa de judecată,

Înalta Curte reţine că nu poate analiza incidenţa acestui caz de revizuire.

Totodată, simplul fapt că revizuenţii au arătat că în mass-media au apărut multiple informaţii legate de afecţiunile psihice ale domnului judecător F., precum şi referirile la comportamentul acestuia în sala de judecată nu se încadrează în cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte a apreciat că respingerea revizuirii ca inadmisibilă în cazul în care nu se regăsesc motivele prevăzute expres de art. 453 din C. proc. pen. nu constituie o ingerinţa nejustificată cu privire la liberul acces la justiţie. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la art. 6 din Convenţie, dreptul de acces la o instanţă (parte esenţială a dreptului la un proces echitabil) are doua trăsături fundamentale: el trebuie să fie un drept efectiv, fără a fi, însă, un drept absolut.

În hotărârea Golder c. Marii Britanii, Curtea a arătat că:

"pot fi aduse restricţii exerciţiului acestui drept întrucât dreptul de acces, chiar prin natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp şi spaţiu în funcţie de resursele comunităţii şi de nevoile indivizilor". Limitările astfel aduse trebuie să respecte câteva principii. Ele trebuie să urmărească un scop legitim şi să nu afecteze substanţa însăşi a dreptului. De asemenea, este necesara asigurarea unui raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit şi mijloacele alese (cauza Guérin c. Franţei).

Liberul acces la justiţie nu se opune existenţei procedurilor extraordinare, însă necesitatea respectării principiului siguranţei raporturilor juridice cere ca folosirea acestora să îmbrace un caracter excepţional atât în ceea ce priveşte termenul în care pot fi promovate, cât şi motivele de admisibilitate.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele invocate de revizuenţi nu răspund cerinţelor textelor de lege invocate, simpla susţinere că ar exista situaţiile prevăzute de norma în discuţie, neînsoţită de nicio dovadă în acest sens, respectiv de parcurgerea unui demers procedural, şi, mai mult, neîntemeiată pe motive faptice, nu este suficientă pentru a se dispune admiterea în principiu a unei cereri de revizuire.

Constatând că motivele invocate de revizuenţi nu se circumscriu cazurilor de revizuire expres şi limitativ prevăzute de art. 453 din C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii A., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 180/F din data de 15 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020(2129/2020).

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanţii revizuenţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii-revizuenţi A., B. şi C., în sumă de câte 157 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de revizuenţii A., B. şi C. împotriva sentinţei penale nr. 180/F din data de 15 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2020(2129/2020).

Obligă apelanţii revizuenţi la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial al apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii-revizuenţi A., B. şi C., în sumă de câte 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03 noiembrie 2020.

Procesat de GGC - LM