Cassation dismissing challenge to assimilated smuggling conviction for omitting statutory modality "intermediation" from indictment

Deliberând asupra recursurilor în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Hotărârea primei instanţe:

Prin Sentinţa penală nr. 108 din 18.06.2018 a Tribunalului Maramureş, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

· a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (fapta descrisă la pct. 14, secţiunea B din rechizitoriu x iunie 2013), cu aplicarea art. 5 C. pen., înlăturând aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv începând cu data de 10.12.2014 până în 27.02.2015.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

· a fost condamnat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 (fapta descrisă la pct. 14, secţiunea B din rechizitoriu x iunie 2013), cu aplicarea art. 5 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen. (1969), înlăturându-se aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 65 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969) pe o durată de 2 ani.

În temeiul art. 71 C. pen. (1969), s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. (1969).

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii de 24 de ore din data de 10.12.2014.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpaţilor B., A., C. şi D. care, în cursul lunii iunie 2013, au desfăşurat activităţi de contrabandă cu ţigări de provenienţă ucraineană întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplic. art. 5 C. pen.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel D.I.I.C.O.T. -Biroul Teritorial Maramureş şi inculpaţii B., A., E., F., G., H. şi I. solicitând admiterea acestuia, desfiinţarea hotărârii atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri.

II. Hotărârea instanţei de apel

Prin Decizia penală nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 24.11.2020, s-au decis următoarele:

1. A fost admis apelul declarat de inculpatul B. împotriva Sentinţei penale nr. 108 pronunţată la 18.06.2018 de Tribunalul Maramureş, care a fost desfiinţată în parte, numai în ce priveşte perioada dedusă din pedeapsa aplicată şi pronunţând o nouă hotărâre:

A fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatului B. arestul preventiv şi arestul la domiciliu din perioada 10.12.2014 - 21.04.2015, iar pentru inculpatul A. pentru perioada 11.12.2014 - 9.01.2015.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

2. Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de D.I.I.C.O.T.-Biroul Teritorial Maramureş şi inculpaţii A., E., F., G., H. şi I. împotriva aceleiaşi hotărâri.

III. Împotriva Deciziei penale nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, inculpaţii B. şi A. au formulat recurs în casaţie, în termen legal.

Prin cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. a fost invocat temeiul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivele scrise, inculpatul B. a susţinut că reţinerea dispoziţiilor contrabandei prevăzută de art. 270 alin. (1) este total exclusă, deoarece nu a introdus sau scos din ţară bunuri sau mărfuri, aspect pe care de altfel nici rechizitoriul, sentinţa sau decizia nu îl contestă.

Raportat la elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a susţinut că suntem în prezenţa unei infracţiuni cu conţinut alternativ şi care îmbracă o formă închisă.

Astfel, legiuitorul a prevăzut 9 (nouă) variante alternative de comitere a acţiunii circumscrise laturii obiective, toate echivalente din punctul de vedere al semnificaţiei penale. Comiterea a două sau mai multor acţiuni alternative nu afectează unitatea infracţiunii, având o eventuală importanţă în planul individualizării judiciare.

În ceea ce priveşte forma închisă a infracţiunii, a subliniat că în cazul de faţă legiuitorul a stabilit o anumită formă pe care trebuie să o îmbrace acţiunea tipică "dintre posibilele acţiuni susceptibile de a aduce atingere valorii sociale protejate" [F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p, 340 şi urm.]. Legiuitorul a regrupat nu mai puţin de 9 acţiuni relevante juridic, tocmai pentru a acoperi plaja conduitelor susceptibile de a leza valoarea socială protejată.

Totuşi, a susţinut că pentru a se putea discuta despre existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de contrabandă asimilată este obligatorie identificarea cel puţin a unei acţiuni din cele 9 prevăzute alternativ în textul de lege. În acelaşi sens, a arătat că "actele de pregătire sunt incriminate ca acţiuni de sine stătătoare, în cazurile în care realizează conţinutul art. 270 alin. (3)" [M. Hotca (coord.). Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2017].

Din analiza tuturor acestor aspecte, a concluzionat că rezultă în mod clar lipsa corespondenţei dintre fapta reţinută în sarcina sa şi norma de incriminare. Dispoziţiile art. 270 alin. (3) din Codul Vamal nu reglementează livrarea ca şi modalitate de comitere a infracţiunii, aspect care se răsfrânge asupra laturii obiective a infracţiunii.

A susţinut că acţiunea sa, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, preluată în sentinţă şi ulterior în decizie nu se poate încadra în vreuna dintre variantele alternative de comitere a infracţiunii.

Din cuprinsul deciziei, a arătat că reiese cu certitudine ca ţigările au fost livrate de către cetăţenii ucraineni J. şi K.. În acest sens, Curtea de Apel a confirmat susţinerile parchetului, preluând ad literam constatări din cuprinsul rechizitoriului, reţinând la f. x din decizie că "este cert că ţigările au fost livrate de către cetăţenii ucraineni J. şi K.". În plus, conform considerentelor hotărârii, recurentul B. nu a participat nici la încărcarea autocamionului şi nici la descărcarea acestuia.

În motivele scrise, inculpatul A. a susţinut următoarele:

Infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 reprezintă o formă specială a infracţiunii de tăinuire, reţinută - prin ipoteză - în cazul persoanelor pentru care nu este incidenţă contrabanda "clasică" reglementată la alin. (1) şi (2) din acelaşi text de lege.

A susţinut că nu este clară - nici la acest moment - reţinerea dispoziţiilor art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006, în raport de unica faptă de "intermediere" imputată recurentului.

Recurentul a mai susţinut că incidenţa dispoziţiilor contrabandei de la alin. (1) este total exclusă, căci nu a introdus sau scos din ţară bunuri sau mărfuri, aspect pe care de altfel nici rechizitoriul, sentinţa sau decizia nu îl contestă.

De asemenea, a subliniat că nu i se reţine vreo formă de complicitate la această infracţiune, reţinută în sarcina lui B. şi D..

Avansând cu analiza elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, a arătat că suntem în prezenţa unei infracţiuni cu conţinut alternativ şi care îmbracă o formă închisă.

Din perspectiva primei clasificări, a arătat că, în cazul normei incidente, legiuitorul a prevăzut 9 variante alternative de comitere a acţiunii din conţinutul laturii obiective, toate echivalente din punctul de vedere al semnificaţiei penale. Comiterea a două sau mai multor acţiuni alternative nu afectează unitatea infracţiunii, având o eventuală importanţă în planul individualizării judiciare.

Legat de forma închisă a infracţiunii, a subliniat că în cazul de faţă legiuitorul a stabilit o anumită formă pe care trebuie să o îmbrace acţiunea tipică "dintre posibilele acţiuni susceptibile de a aduce atingere valorii sociale protejate" [F. Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 340 şi urm.]. Atent, legiuitorul a regrupat nu mai puţin de 9 (nouă) acţiuni relevante juridic, tocmai pentru a acoperi plaja conduitelor susceptibile de a leza valoarea socială protejată. Totuşi, consecinţă a formei închise a infracţiunii, pentru a se putea discuta despre existenţa elementelor constitutive ale infracţiunii de contrabandă asimilată este stringent necesar să poată fi identificată măcar o acţiune din cele 9 prevăzute alternativ în textul de lege. În acelaşi sens, a arătat că "actele de pregătire sunt incriminate ca acţiuni de sine stătătoare, în cazurile în care realizează conţinutul art. 270 alin. (3) " [M. Hotca (coord.), Infracţiuni prevăzute în legi speciale. Comentarii şi explicaţii, Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2017].

Coborând cu analiza la cazul concret, a arătat că acţiunea reţinută în sarcina sa este o aşa-zisă intermediere a livrării şi că, presupunând că toate elementele reţinute de instanţă corespund realităţii, se impune constatarea că acţiunea de intermediere nu face parte din modalităţile de comitere expres şi limitative prevăzute de legiuitor.

De asemenea, presupunând că instanţele au comis o eroare reţinând această modalitate, acţiunile inculpatului, aşa cum au fost descrise în actul de inculpare, nu s-ar putea încadra în vreuna din variantele alternative de comitere a infracţiunii. A arătat că la aceeaşi concluzie ar părea că a ajuns şi procurorul, care a evitat să dea o calificare concretă actelor imputate, omiţând a le descrie în materialitatea lor. Relevante în acest sens sunt aspectele legate de starea de fapt extrase din considerentele deciziei şi sentinţei, ce preiau din cuprinsul rechizitoriului .

A concluzionat că faptele nu se subscriu unor acţiuni de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare.

A mai arătat că, deşi acuzarea a avansat iniţial teza transportului, singura care ar avea câtuşi de puţin legătură cu starea de fapt, recurentul nu a avut nicio legătură concretă cu acel transport, aspect reţinut de altfel de instanţe [motiv pentru care nu se face vreo referire la complicitate legat de infracţiunea prevăzută la art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006]. Ceea ce i-ar putea fi imputat în baza stării de fapt, aşa cum au reţinut şi Tribunalul şi Curtea de Apel, ar fi o intermediere între expeditor (B.) şi destinatar (D.). Această conduită nu reprezintă însă o faptă prevăzută de legea penală.

IV. Examinând recursurile în casaţie, se constată că acestea sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza pe care o poate face Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie este limitată exclusiv în drept. Aşadar, statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora, modalitatea de motivare a deciziei nu pot face obiectul cenzurii.

Recurenţii au invocat în susţinerea căii extraordinare de atac cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală).

Examinând recursurile în casaţie din perspectiva cazului de casare invocat, se constată următoarele:

Cazul de casare invocat de inculpaţi are în vedere situaţia în care s-a săvârşit o faptă pe care în mod greşit instanţa a considerat-o infracţiune, întrucât în realitate, fapta nu se găseşte în niciuna dintre prevederile legii penale ca infracţiune. Este situaţia faptelor care au un caracter civil, comercial, ş.a. ori situaţia dezincriminării unei fapte prevăzute de legea penală.

În analiza acestui caz de recurs în casaţie se pot supune verificării instanţei critici cu privire la corespondenţa dintre fapta concretă cu descrierea conţinută în norma de incriminare, în sensul dacă se suprapune modelului legal creat de legiuitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, întrucât statuările în fapt ale instanţei de apel nu pot fi cenzurate în niciun fel.

În cauză, criticile formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. se referă în esenţă, prin argumentele expuse în motivele scrise, susţinute oral, la inexistenţa infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (1), deoarece nu au introdus sau scos din ţară bunuri sau mărfuri; lipsa corespondenţei dintre fapta reţinută în sarcina lor şi norma de incriminare; infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (3) din Codul Vamal nu reglementează livrarea ca şi modalitate de comitere a infracţiunii, aspect care se răsfrânge asupra laturii obiective a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului B., astfel că acţiunea sa, astfel cum a fost descrisă în rechizitoriu, preluată în sentinţă şi ulterior în decizie nu se poate încadra în vreuna dintre variantele alternative de comitere a infracţiunii; acţiunea reţinută în sarcina inculpatului A. este o aşa-zisă intermediere a livrării, iar acţiunea de intermediere nu face parte din modalităţile de comitere expres şi limitative prevăzute de legiuitor, faptele neputându-se subscrie unor acţiuni de colectare, deţinere, producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare.

Dispoziţii legale aplicabile:

Art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006: "Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi."

Art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006: "Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia."

Potrivit acestui text normativ - art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 - se asimilează infracţiunii de contrabandă o serie de acţiuni/operaţiuni, enumerate în mod limitativ (colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, desfacerea şi vânzarea), ce au ca obiect material bunuri sau mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, condiţionat de cunoaşterea de către autor a faptului că respectivele bunuri/mărfuri provin din contrabandă ori sunt destinate săvârşirii contrabandei.

Infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 nu este condiţionată de existenţa infracţiunii de contrabandă incriminate în art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006, ci presupune, după caz, ca bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal fie să provină din contrabandă, în sensul că au fost introduse în ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau au fost introduse în ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragerea de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora, fie să fie destinate săvârşirii contrabandei, în sensul că sunt menite să fie scoase din ţară prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal sau prin locurile stabilite pentru controlul vamal, dar prin sustragere de la control vamal, indiferent de valoarea în vamă a acestora.

De esenţa infracţiunii este împrejurarea ca făptuitorul să fi ştiut că bunurile/mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal au fost introduse în ţară sau sunt menite a fi scoase din ţară în mod ilegal, prin ocolirea, evitarea controlului vamal, adică a cunoscut că bunurile/mărfurile provin din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, indiferent dacă, în raport cu autorul acestei fapte prevăzute de legea penală, aceasta are sau nu caracter penal.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat, prin Decizia nr. 17 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2014, că atât în varianta tip, cât şi în cazul infracţiunii asimilate contrabandei, fapta reprezintă o infracţiune complexă, prin care se incriminează o modalitate specifică de sustragere de la plata taxelor, şi anume prin introducerea sau deţinerea bunurilor (atât a produselor accizabile, cât şi a celor care nu sunt purtătoare de accize), care au intrat în ţară cu încălcarea regimului juridic al frontierei. Infracţiunea de contrabandă (atât în cazul variantei-tip, cât şi în cel al infracţiunii asimilate celei de contrabandă) reprezintă o infracţiune complexă ce include în obiectul juridic şi în elementul material al laturii obiective atât omisiunea plăţii aceloraşi taxe şi impozite, cât şi introducerea acestora în ţară în mod fraudulos.

Prin raportare la textele normative expuse şi interpretarea acestora, rezultă că prima critică a recurenţilor, în sensul că fapta stabilită în sarcina lor prevăzută de art. 270 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 nu putea fi reţinută, deoarece nu au introdus sau scos din ţară bunuri sau mărfuri, nu este fondată, având în vedere că acuzaţia penală a constat în infracţiunea prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006. Din conţinutul incriminării art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 rezultă că această infracţiune este "asimilată" infracţiunii de contrabandă, legiuitorul folosind procedura normei incomplete pentru a-i întregi conţinutul, făcând, în acest sens, trimitere la pedeapsa prevăzută la alin. (1) al art. 270 din C. vamal.

Din examinarea actelor dosarului, în limitele procesuale menţionate şi în raport cu situaţia de fapt, astfel cum a fost stabilită definitiv de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (1) şi (3) raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 corespund faptelor reţinute în concret în sarcina inculpaţilor A. şi B..

În cauză, astfel cum rezultă din starea de fapt, acţiunea inculpatului B. care, în cursul lunii iunie 2013, împreună cu inculpaţii L., A. şi C. au transportat până în localitatea x din jud. Dâmboviţa cantitatea de 200 baxuri cu ţigări provenite din contrabandă - de la cetăţenii ucraineni J. şi K., cunoscuţi ai lui B. -, ţigările fiind livrate inculpatului D., corespunde textului legal de incriminare a faptei de contrabandă, în modalitatea reţinută de instanţele ordinare.

Prin urmare, acţiunile inculpaţilor de a transporta baxurile de ţigări, cunoscând că provin din contrabandă - activitate în cadrul căreia au intermediat livrarea şi au livrat către inculpatul D. bunurile, prin purtarea în concret de discuţii cu inculpatul D., în vederea recuperării sumei de bani pe care D. le-o datora, prin efectuarea de deplasări de către inculpatul B. la Bucureşti şi în jud. Dâmboviţa pentru a lua sumele de bani provenite din comercializarea ţigărilor, prin efectuarea demersurilor de către inculpatul A. şi cetăţenii ucraineni J. şi K. (furnizorii cantităţii) de recuperare a banilor de la D., sens în care s-au întâlnit la Bucureşti cu inculpatul B. - se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracţiunii de contrabandă asimilată, în modalitatea vânzării, activităţile concret desfăşurate integrându-se în mod natural în acţiunea principală de vânzare.

Înalta Curte precizează că, pe calea recursului în casaţie nu se evaluează materialul probator, nu se modifică starea de fapt, întrucât, fiind o chestiune ce implică aprecierea probelor existente în cauză, acest aspect nu poate fi cenzurat în această cale extraordinară de atac.

Sub acest aspect, se constată că fondul criticilor invocate de recurenţii inculpaţi nu vizează, în realitate, nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea şi cenzurarea probelor, cu consecinţa stabilirii unei eventuale alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel, care să conducă la o soluţie de achitare a inculpaţilor.

Starea de fapt reţinută în cauză nu poate fi modificată pe calea recursului în casaţie, astfel că o eventuală reevaluare a conţinutului mijloacelor de probă nu ar putea fi valorificată în contextul niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute în art. 438 din C. proc. pen., în condiţiile în care recursul în casaţie nu are drept scop soluţionarea unei cauze penale prin reaprecierea faptelor, ci doar sancţionarea deciziilor neconforme cu legea materială şi procesuală.

În actualul cadru procesual instanţa de casaţie analizează doar dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele ordinare, corespunde infracţiunii pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă nu poate proceda la o reevaluare a materialului probator sau la stabilirea unei alte situaţii de fapt.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., instanţa va respinge ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii A. şi B. împotriva Deciziei penale nr. 974/A din data de 17 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 iunie 2021.

GGC - GV