Scope of non-punishability clause for drug offenses: voluntary disclosure by sole perpetrator without identification of co-participants

Deliberând asupra recursului în casaţie formulat, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 6/P/2020 pronunţată de Tribunalul Bihor în Dosarul nr. x/2019, printre altele s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (patru acte materiale) şi art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 C. pen. a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. a fost aplicată inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., care se va executa după rămânerea definitivă a prezenţei hotărâri şi până pedeapsă privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 342 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., respectiv dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. h) C. pen., care se va executa după rămânerea definitivă a prezenţei hotărâri şi până pedeapsă privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 40 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen. s-a constatat că infracţiunile deduse judecăţii sunt în concurs cu infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi pentru care inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) pe o perioadă de 1 an şi 6 luni, prin Sentinţa penală nr. 309 din 04.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/110/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 266 din 01.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din 3 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) şi (3) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., pe o perioadă de 2 ani care se va executa în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi h) C. pen., care se va executa după rămânerea definitivă a prezenţei hotărâri şi până pedeapsă privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. cu referire la art. 208 C. proc. pen. s-a menţinut măsura arestului preventiv faţă de inculpatul A. dispusă prin Încheierea penală nr. 69/DL/23.11.2018.

În baza art. 39 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa închisorii de 4 ani închisoare, durată din pedeapsa executată anterior începând cu data de 21.12.2017 până la data de 15.06.2018, inclusiv, ca urmare a condamnării inculpatului prin Sentinţa penală nr. 309 din 04.10.2018 pronunţată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. x/2018, definitiva prind Decizia penală nr. 266 din 01.03.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.

II. În baza art. 396 alin. (2) şi alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două acte materiale).

În baza art. 67 C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, care se va executa după data rămânerii definitive a prezenţei hotărâri.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., care se va executa în cazul în care pedeapsa închisorii se va executa în regim de detenţie.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., cu aplicarea art. 14 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul B. privind infracţiunea de deţinere în vederea consumului propriu de droguri de risc, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 91 C. pen. s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei cu închisoarea de 1 an şi 4 luni închisoare, pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 C. pen.

Conform art. 93 C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vrancea la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul B. va executa obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul B. va presta o muncă neremunerată pe o perioadă de 90 zile la una dintre următoarele entităţi din comunitate - Primăria Oradea sau DGASPC Bihor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, cu privire la inculpatul B., instanţa de fond a reţinut următoarele:

În privinţa acestui inculpat, cu titlu preliminar, instanţa de fond a respins cererea de recunoaştere a învinuirii pentru întreaga situaţie de fapt reţinută în actul de sesizare, în temeiul art. 375 C. proc. pen., pentru că nu existau suficiente probe administrate în cursul urmăririi penale care să dovedească, din conţinutul continuat al infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, vânzările efectuate la datele de 17.10.2018, 22.11.2018 şi deţinerea din data de 22.11.2018, acestea fiind excluse în faza de camera preliminară.

În actul de sesizare a fost reţinută următoare situaţie de fapt, recunoscută de inculpatul B.:

1. Din procesul-verbal de punere în executare a măsurilor de participare autorizată la anumite activităţi din data de 22 august 2018 şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică cu nr. x din data de 3 octombrie 2018, emis de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Cluj-Napoca, rezultă că în data de 22 august 2018 colaboratorul cu nume de cod "C." al investigatorului sub acoperire cu nume de cod "D." a procurat de la inculpatul B., în schimbul sumei de 400 RON, o cantitate de 9,5 grame de fragmente vegetale (inflorescenţe) de culoare verde-oliv, conţinând tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis - drog de risc, care face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

În urma analizelor de laborator a rămas neutilizată o cantitate de 9,2 grame de cannabis.

2. Din procesul-verbal de punere în executare a măsurilor de participare autorizată la anumite activităţi din data de 4 septembrie 2018 şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică cu nr. x din data de 10 septembrie 2018, emis de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara, rezultă că în data de 4 septembrie 2018 colaboratorul cu nume de cod "C." al investigatorului sub acoperire cu nume de cod "D." a procurat de la inculpatul B., cu suma de 400 RON, o cantitate de 9,5319 grame de fragmente vegetale (inflorescenţe) de culoare verde-oliv, conţinând tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis - drog de risc, care face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 .

În urma analizelor de laborator a rămas neutilizată o cantitate de 8,6985 grame de cannabis.

3. În data de 17 octombrie 2018 colaboratorul cu nume de cod "C." al investigatorului sub acoperire cu nume de cod "D." a procurat de la inculpatul B., cu suma de 700 RON, o cantitate de 16,2379 grame de fragmente vegetale (inflorescenţe) de culoare verde-oliv, conţinând tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis - drog de risc, care face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

În urma analizelor de laborator a rămas neutilizată o cantitate de 15,7608 grame de cannabis.

4. În data de 22 noiembrie 2018 organele de poliţie l-au surprins în flagrant pe inculpatul B., după ce acesta i-a vândut în schimbul sumei de 2.000 RON, o cantitate brută de 50 de grame de cannabis colaboratorului cu nume de cod "C." al investigatorului sub acoperire cu nume de cod "D.".

Materia vegetală comercializată de inculpatul B. în data de 22 noiembrie 2018, cu masa netă de 49,5 grame, conţine tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis - drog de risc, care face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

În urma analizelor de laborator a rămas neutilizată o cantitate de 48,9 grame de cannabis.

5. În aceeaşi dată de 22 noiembrie 2018 inculpatul B. le-a precizat organelor de poliţie că deţine o cantitate de cannabis, provenit dintr-o cultură proprie, în imobilul situat în jud. Bihor, aparţinând mamei sale E., după care a condus organele de poliţie la imobilul menţionat şi le-a predat acestora o cantitate brută de 775 grame de cannabis, ambalată într-un sac menajer de culoare gri închis .

Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică cu nr. x din 23 noiembrie 2018, emis de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul B.C.C.O. Timişoara, rezultă că materia vegetală predată organelor de poliţie de inculpatul B. în data de 22 noiembrie 2018, cu masa netă de 749,8 grame, conţine tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de plantă cannabis - drog de risc, care face parte din Tabelul-anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 .

În urma analizelor de laborator a rămas neutilizată o cantitate de 742,3 grame de cannabis .

În cadrul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi colaboratorul "C." şi investigatorul sub acoperire "D.".

Din declaraţia colaboratorului "C." rezultă că acesta l-a recunoscut pe inculpatul B. şi a cumpărat de la acesta cannabis mai mult de 3 ori, de fiecare dată în cantităţi de 10 - 20 grame în funcţie de câtă suma de bani avea asupra sa. De asemenea, a făcut precizarea ca la tranzacţionare nu mai era nicio persoană prezentă şi că, dacă va avea calitatea de colaborator, va avea un beneficiu de la organele statului.,

Martorul "D." investigator sub acoperire a declarat că a vândut colaboratorului "C." de trei ori cantităţi de cannabis, prima data 10 g, a doua oară tot 10 g şi a treia oară aproximativ 20 g. De asemenea, a indicat că legătura inculpatului B. cu colaboratorul se realiza prin intermediul unei aplicaţii de pe internet şi că a avut cunoştinţă despre faptul că inculpatul a vândut colaboratorului de bună voie.

În raport de declaraţiile celor doi martori, coroborate cu probele care au fost administrate în cursul urmăririi penale, instanţa de fond a apreciat că în privinţa vânzărilor care au fost reţinute în sarcina inculpatului din data de 17.10.2018 şi 22.11.2018 şi faţă de abţinerea inculpatului de a mai da o declaraţie în cursul judecăţii, nu se poate reţine vinovăţia acestuia dincolo de orice îndoială rezonabilă având în vedere valoarea probatorie condiţionată a acestor declaraţii în conformitate cu disp. art. 103 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora nu pot fi folosite exclusiv sau determinant la pronunţarea unei soluţii de condamnare.

Este important de menţionat ca declaraţiile celor doi, colaborator şi investigator sub acoperire, sunt probe unice, în condiţiile în care ascultarea iniţială a inculpatului în procedura recunoaşterii învinuirii nu poate fi calificată ac mijloc de probă şi în condiţiile în care probele materiale au fost excluse în faza de camera preliminară. În esenţă, chiar şi dacă s-ar lua în considerare declaraţiile celor doi martori, susţinerea acestora este echivocă, în sensul că nu au precizat cu exactitate momentul/data tranzacţiilor, ci doar numărul lor.

În consecinţă, pentru argumentele expuse şi în cadrul analizei faptelor imputate inculpatului A., în privinţa vânzărilor din data de 17.10.2018 şi 22.11.2018 instanţă a reţinut incidenta disp.prev. de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. cu consecinţa înlăturării acestora din conţinutul infracţiunii unice continuate de trafic de droguri, fără a pronunţa o soluţie distinctă de achitare în înţelesul art. 396 C. proc. pen.

Referitor la vânzările din datele de 22.08.2018 şi 04.09.2018, coroborat cu probele materiale administrate în cursul urmăririi penale, respectiv procesele-verbale de punere în executare a măsurilor de participare autorizată la anumite activităţi din datele de 22.08.2018 şi 04.09.2018 şi cu rapoartele tehnico-ştiinţifice emise de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor, declaraţiile martorilor, colaborator şi investigator sub acoperire, date în cursul judecăţii, dobândesc eficientă şi relevanta şi vin să contureze activitatea infracţională imputata inculpatului pentru aceste două tranzacţii, recunoscută şi de inculpat.

În ceea ce priveşte acţiunea de deţinere a cantităţii brute de 775 grame de cannabis descoperită în posesia inculpatului cu ocazia informării exprese oferite de acesta organelor de cercetare penală, ca fiind provenite dintr-o cultură proprie, ca un prim aspect, instanţa de fond a constatat că acuzaţia este formulată şi ca o deţinere care intra în conţinutul constitutiv al infracţiunii de trafic de droguri, prevăzute de art. 2 alin. (1) Legea nr. 143/2000, dar şi ca o deţinere în vederea consumului propriu, prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Teoretic, cele două infracţiuni pot fi reţinute în stare de concurs formal, scopul deţinerii fiind cele care justifica încadrarea juridică. Însă, în actul de acuzare, organul de urmărire penală nu a făcut vreo precizare anume şi nu a indicat dacă se realizează conţinutul formei de agravare a răspunderii penale, respectiv a celor determinate de reţinerea concursului formal, prev. de art. 38 alin. (2) C. pen. şi nu este calificată deţinerea ca realizând în acelaşi timp conţinutul constitutiv a doua infracţiuni distincte. Dincolo de impedimentul calificării juridice care, teoretic, poate fi îndreptat în faza de judecată, instanţă, raportat la întreaga situaţie de fapt reţinută în sarcina inculpatului, s-a apreciat că nu sunt suficiente probe administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii care să susţină ipoteza menţionată în actul de sesizare, respectiv că deţinerea cantităţii de drog, denunţată de inculpat, a fost realizată în scopul traficării acesteia. În acest context, vânzările anterioare dovedite, nu pot reprezenta probe directe asupra dovedirii unei alte modalităţi, ci pot fi apreciate cel mult ca fiind circumstanţiale. Astfel, instanţa a reţinut din declaraţia dată în calitate de suspect, ca acesta a cultivat în vederea consumului propriu, declarându-se un consumator frecvent a acestui drog . În aceste condiţii şi în lipsa unor alte probe de natură a dovedi că din cantitatea identificată cu ajutorul autodenunţului inculpatului s-a vândut şi altor persoane, instanţă constată incidenta disp.prev. de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. dubiul rezonabil profitând inculpatului.

În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) Legea nr. 143/2000, instanţa de fond, contrar opiniei Ministerului Public, a apreciat că sunt incidente dispoziţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 143/2000 care prevede o cauză de nepedepsire.

Astfel, instanţa de fond a reţinut ca la data de 22.11.2018, după organizarea unei acţiuni ale organului judiciar de identificare a presupusei vânzări dintre inculpatul B. şi colaboratorul autorizat, inculpatul a adus la cunoştinţa poliţiei, voluntar, fără a i se cere, faptul că deţine o cantitate de droguri în imobilul situat în jud. Bihor, aparţinând mamei sale, E., după care a condus organele de poliţie la locul indicat şi unde a fost identificată cantitatea brută de 775 g cannabis.

Având în vedere modalitatea în care a fost descoperită fapta imputată inculpatului, instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 143/2000 cu următorul conţinut: "Nu se pedepseşte persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9 şi care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, contribuind astfel la identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi."

Referitor la prima condiţie, instanţa de fond a arătat că, într-adevăr, la data de 22.11.2018 era începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aceasta debutând la data de 13.08.2018 conform ordonanţei cu aceeaşi dată.

Însă, raportat la infracţiunea de deţinere în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) Legea nr. 143/2000, instanţa de fond a constatat că extinderea urmăririi penale şi cu privire la această infracţiune s-a realizat prin ordonanţa din data de 12.12.2018, ulterior datei de 22.11.2018 când inculpatul a adus la cunoştinţa autorităţilor că deţine o cantitate de droguri.

Chiar dacă opinia Ministerului Public este contrara, în sensul că fusese începută urmărirea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) Legea nr. 143/2000 şi în sarcina inculpatului s-a reţinut şi deţinerea în vederea traficării, această opinie nu a fost împărtăşită de instanţa de fond, de vreme ce, chiar şi dacă s-ar accepta acest punct de vedere, având în vedere că infracţiunea conţinută cuprinde infracţiuni care se consuma la momente distincte, modalitatea în formă deţinerii nici măcar nu fusese încă constatată la data autodenunţului, discuţia fiind inutilă pe tărâm procesual.

Deosebit, instanţa de fond a reţinut anterior că deţinerea în vederea traficării, pe lângă faptul că nu a fost dovedită, a fost justificată mai ales din perspectiva procesuală, pentru a înlătura incidenta dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 143/2000. Or, o asemenea abordare nu poate fi primită de instanţă indiferent de circumstanţele care o justifică, beneficiul prevăzut de art. 14 fiind reglementat în special, pe de o parte, pentru a facilita acţiunea organelor judiciare şi pentru a fi identificaţi participanţii la săvârşirea infracţiunii şi pe, de altă parte, de a asigura scoaterea din circuitul civil a cantităţilor de droguri care fac obiectul traficării sau consumului, după caz.

În alt plan, opinia Ministerului Public, în sensul că beneficiul nu se acordă în cazul în care infracţiunile sunt săvârşite fără participaţie penală, de asemenea nu poate fi primită. Dacă s-ar interpreta în sensul solicitat, ar însemna ca legiuitorul să excludă categoria persoanelor care săvârşesc faptă fără participarea altor persoane, numai pentru faptul că nu se îndeplineşte al doilea scop prevăzut de legiuitor şi anume facilizarea identificării celorlalte persoane care au săvârşit o faptă determinantă. Instanţa de fond a apreciat că nu aceasta a fost voinţa legiuitorului, având în vedere că în cazul infracţiunilor săvârşite de autor unic, denunţarea faptei reprezintă o înştiinţare a organelor judiciare, dar reprezintă în acelaşi timp şi o sistare a activităţii infracţionale, mai ales cum e în cauza prezenta, deţinerea fiind o acţiune care se prelungeşte în timp prin însăşi natura ei, este adevărat doar prin raportare la momentul epuizării.

Or, cauza de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000 trebuie analizată prin analogie şi cu cauzele de nepedepsire prevăzute în partea generală prevăzută de art. 34 şi art. 51 C. pen., acestea din urmă fiind incidente şi în cazul în care fapta se comite de o singură persoană, dar şi de mai multe, sub forma participaţiei penale. Când legiuitorul a avut în considerare să facă o distincţie, a realizat-o, prin modalitatea indicată în partea generală. În caz contrar, cauza de nepedepsire operează indiferent dacă infracţiunea s-a realizat cu sau fără participaţie penală.

În consecinţă, instanţa a reţinut ca fiind incidentă cauza de nepedepsire, motiv pentru a constatat încetarea procesului penal, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

Concluzionând, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului B., comisă în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii, la datele de 22.08.2018 şi 04.11.2018, într-un număr de două acte materiale, în baza aceleiaşi rezoluţii, a pus în vânzare, a vândut şi a livrat colaboratorului autorizat în cauză droguri de risc, respectiv cantităţile de 9,5 grame de cannabis, de 9,5319 grame de cannabis, constituie infracţiunea de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

Împotriva sentinţei mai sus menţionate, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpatul A..

Ministerul Public a criticat hotărârea primei instanţe sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei pronunţate de Tribunalul Bihor în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B. şi pronunţarea unei noi hotărâri temeinice şi legale. Sub aspectul netemeiniciei, a solicitat condamnarea inculpatului B. pentru săvârşirea celui de-al treilea act material al infracţiunii de trafic de droguri de risc constând în deţinerea în scopul traficării a cantităţilor de cannabis vândute colaboratorului autorizat şi a cantităţii de 749,8 grame de cannabis predată poliţiei.

Inculpatul A., a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea parţială a sentinţei apelate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se reducă cuantumul pedepselor individuale aplicate. În ceea ce priveşte fapta de deţinere de armă neletală, a solicitat reanalizarea probelor din dosar prin prisma apelului declarat în cauză.

Prin Decizia penală nr. 152/A din 11 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea şi de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 6/P/28.01.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor.

De asemenea, au fost menţinute în totalitate dispoziţiile sentinţei apelate.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a reţinut următoarele:

- Referitor la apelul declarat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, ce îl priveşte doar pe inculpatul B., instanţa de control judiciar a precizat că starea de fapt a fost corect reţinută de prima instanţă pe baza probelor administrate în cauză.

Inculpatul B. a solicitat ca judecarea sa să aibă loc în baza procedurii abreviate, recunoscând în totalitate faptele reţinute în sarcina sa.

Prin declaraţia dată, inculpatul a arătat că nu contestă probele administrate în faza de urmărire penală şi nu solicită administrarea de probatorii noi. Cererea sa a fost respinsă de prima instanţă prin încheierea din 02.08.2019, considerându-se că nu există probe suficiente pentru lămurirea situaţiei de fapt aferentă actelor materiale componente ale infracţiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 din datele de 17.10.2018, 22.11.2018 (reţinute a fi comise în forma vânzării) şi 22.11.2018 (reţinut a fi comis în forma deţinerii). Ulterior administrării probatoriului, prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. ca urmare a reţinerii aceleiaşi stări de fapt ca şi cea recunoscută de inculpat.

Curtea de Apel a constatat că din probatoriul administrat în cauză a rezultat următoarea stare de fapt: inculpatul B. a vândut colaboratorului autorizat "C." şi investigatorului "D." în două ocazii canabis:

- la data de 22.08.2018, cantitatea de 9,5 grame de substanţă vegetală (inflorescenţe) de culoare verde oliv cu suma de 400 RON;

- la data de 04.09.2018, cantitatea de 9,51319 grame de substanţă vegetală (inflorescenţe) de culoare verde oliv cu suma de 400 RON;

Ambele cantităţi cumpărate au fost trimise Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Cluj Napoca care prin rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/03.09.2018 şi nr. x/10.09.2018, a stabilit că ambele probe trimise conţin tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis - drog de risc care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la aceste tranzacţii au fost audiaţi atât colaboratorul "C." cât şi investigatorul sub acoperire "D." . Ambii declară că inculpatul a fost cel care a iniţiat tranzacţiile, colaboratorul cumpărând cantităţi mici - 10 - 20 grame - în funcţie de banii pe care îi avea. Aceste declaraţii se coroborează cu procesele-verbale de punere în executare a măsurilor de participare autorizată la anumite activităţi din data de 22.08.2018 şi respectiv 04.09.2018, precum şi rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/03.09.2018 şi y/10.09.2018 şi declaraţia de recunoaştere a inculpatului.

De asemenea, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că la data de 22.11.2018, în urma unei acţiuni a parchetului, inculpatul B., benevol, a adus la cunoştinţa organului judiciar că deţine cantitatea de 749,8 grame canabis în imobilul situat în judeţul Bihor, pe care a şi predat-o în aceeaşi zi.

Această acţiune a fost încadrată de parchet ca fiind act material component al infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cât şi infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, săvârşită în modalitatea deţinerii. Cele două infracţiuni, sub aspectul tipicităţii, diferă doar în ceea ce priveşte destinaţia drogurilor, în cazul primeia acestea fiind deţinute în vederea traficării, pe când în cazul celei de-a doua deţinerea este în scopul consumului propriu.

Prima instanţă a reţinut pe de o parte că nu se poate proba că drogurile deţinute de acest inculpat în imobilul situat în judeţul Bihor sunt destinate vânzării, iar pe de alta dacă erau destinate consumului propriu atunci este incidentă cauza de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000.

Substanţa predată de inculpat a fost trimisă Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul BCCO Timişoara în vederea analizei, care prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. x/22.11.2018 a stabilit că proba trimisă conţine tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă biosintetizată de planta cannabis - drog de risc care face parte din tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000.

Cu privire la aceasta, inculpatul audiat în cursul urmăririi penale, a declarat că a înfiinţat o cultură de cannabis în anul 2016, folosind 10 seminţe pe care le-a comandat prin intermediul internetului, a întreţinut-o, iar după aproximativ 6 luni a recoltat-o. Masa vegetală recoltată a pus-o la uscat în casa deţinută de bunicul său (decedat) în localitatea Săldăbagiu Mic. Scopul înfiinţării culturii a fost pentru consum propriu.

Parchetul a susţinut că cele două vânzări din 22.08.2018 şi 04.09.2018 dovedesc că acest drog a fost deţinut nu doar pentru consum propriu, cât şi pentru vânzare. În condiţiile în care inculpatul nu arată că drogurile pe care le-a vândut colaboratorului autorizat în cele două ocazii menţionate anterior din canabisul cultivat de el, că din declaraţia colaboratorului sau procesele-verbale de punere în executare a măsurilor de participare autorizată la anumite activităţi din data de 22.08.2018 şi respectiv 04.09.2018 nu rezultă că acesta ar fi discutat cu inculpatul despre provenienţa canabisului cumpărat, că nu există nicio probă ştiinţifică prin care să se stabilească cele două cantităţi de canabis vândute în 22.08.2018 şi 04.09.2018 sunt din acelaşi lot ca şi cele predate de inculpat în data de 22.11.2018, nu s-a putut concluziona doar pe baza cantităţii mari că acesta era deţinut în vederea comercializării. Este adevărat că în declaraţia de la urmărire penală, inculpatul a vorbit de vânzarea sau oferirea cu titlu gratuit unor cantităţi de droguri lui "F.", dar în lipsa unei menţiuni exprese cu privire la provenienţa acestora nu este de natură la conduce la o altă concluzie.

Ca atare, s-a reţinut doar afirmaţia inculpatului potrivit căreia a înfiinţat cultura în vederea consumului propriu, el începând să consume frecvent astfel de substanţe în urmă cu doi ani (raportat la data audierii).

În ceea ce priveşte, infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului propriu - prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 - instanţa de control judiciar a precizat că în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000.

Potrivit acestui text de lege, nu se pedepseşte persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9 şi care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, contribuind astfel la identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi.

Analizând condiţiile cerute de acest text de lege, Curtea a constatat îndeplinirea lor.

Astfel, prima condiţie vizează un aspect procedural legat de momentul la care sunt încunoştinţate autorităţile despre fapta comisă şi anume înainte de începerea urmăririi penale.

În speţă, urmărirea penală a fost începută în rem la data de 13.08.2018 pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.. Din cuprinsul ordonanţei rezultă că modalităţile de săvârşire a infracţiunii reţinute de către procuror sunt acelea de procurare, urmată de vânzarea drogurilor. Nicăieri în cuprinsul ordonanţei nu se vorbeşte de deţinere în vederea vânzării.

În acest sens, Curtea de Apel a precizat că împărtăşeşte întru totul opinia primei instanţe că aceasta nu înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 143/2000 având în vedere că pentru infracţiunea de deţinere în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la data autodenunţului, nu era începută urmărirea penală, aceasta fiind extinsă doar ulterior prin ordonanţa din 12.12.2018.

Ca atare, la data autodenunţului şi predării benevole a cantităţii de 775 grame canabis, această faptă nu era cunoscută organelor judiciare. Spre deosebire de procuror care consideră că acest text de lege este incident doar în ipoteza săvârşirii faptei în participaţie, s-a precizat că acesta este aplicabil şi în ipoteza infracţiunii cu autor unic.

Ar fi lipsit de echitate a considera altfel având în vedere că textul se referă la faptă şi nu la persoană.

Este adevărat că textul menţionat vorbeşte de identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi, dar s-a considerat că acesta nu este un impediment pentru aplicarea cauzei de nepedepsire atunci când fapta este săvârşită doar de o singură persoană întrucât în mod obiectiv sunt îndeplinite condiţiile tragerii la răspundere penală, aceasta nerealizându-se tocmai prin voinţa legiuitorului care a reglementat cauza de nepedepsire.

În acest context, instanţa de control judiciar a considerat că existenţa unei cauze de încetare a procesului penal nu exclude aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 143/2000 (de exemplu decesul altui participant la săvârşirea infracţiunii nu conduce la înlăturarea acestui beneficiu, de asemenea nici intervenţia prescripţiei pe parcursul procesului penal). În lipsa unor excepţii expres prevăzute instanţa de apel a considerat că intervenţia oricăreia dintre cauzele de încetare a procesului penal nu fac inaplicabil textul anterior menţionat.

Pe de altă parte, s-a arătat că nu aceasta a fost intenţia legiuitorului de a exclude din sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 143/2000 faptele cu autor unic pentru că în caz contrar ar exista situaţii de-a dreptul absurde, ca de exemplu autorul care atrage la săvârşirea faptei un complice minor şi îl denunţă pe acesta, să nu răspundă penal, deşi fapta sa este mai gravă decât dacă ar fi săvârşit-o singur.

Un alt argument în susţinerea celor mai sus menţionate l-a reprezentant acela că legiuitorul a reglementat două cauze de nepedepsire: prima prevăzută de art. 14 din legea nr. 143/2000 care se referă la faptă şi nu la persoană şi cealaltă reglementată de art. 15 din legea nr. 143/2000 care se referă la persoană.

Pe de altă parte, această cauză de nepedepsire trebuie analizată şi prin raportare la dispoziţiile prevăzute de art. 34 C. pen. (desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului), respectiv art. 51 C. pen. (împiedicarea săvârşirii infracţiunii), ambele fiind incidente şi în situaţia infracţiunii cu autor unic săvârşită fără participarea altor persoane.

Ca atare, instanţa de apel a precizat că în mod corect prima instanţă a reţinut că inculpatul B. a săvârşit o infracţiune de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 în formă continuată compusă din două acte materiale şi anume vânzările din data de 22 august 2018 şi 4 noiembrie 2018, când acesta a vândut colaboratorului autorizat 9,5 grame cannabis, respectiv 9,5319 grame cannabis, infracţiune pentru care a aplicat acestuia o pedeapsă de 1 an 4 luni, egală cu minimul special obţinut ca urmare a aplicării cauzei legale de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzute de art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

S-a mai reţinut în decizia instanţei de apel că pedeapsa a fost just individualizată având în vedere că inculpatul a vândut cantităţi mici de droguri, că vânzările au fost exclusiv către colaborator, că acesta a adoptat o conduită procesuală corectă, nu are antecedente penale, a conştientizat consecinţele faptelor sale contribuind la descoperirea unei alte infracţiuni, este integrat social, încadrat în muncă cu forme legale şi se bucură de o imagine pozitivă în cadrul colectivităţii în care trăieşte.

Totodată, s-a apreciat că modalitatea de executare a fost corect stabilită - suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei - fiind aptă să asigure scopul prevăzut de art. 91 alin. (1) lit. d) C. pen. şi anume înlăturarea riscului ca inculpatul să mai săvârşească alte infracţiuni, prin instituirea măsurilor de supraveghere.

Împotriva Deciziei penale nr. 152/A din 11 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea a declarat recurs în casaţie la data de 23.02.2021.

În motivarea scrisă a cererii de recurs în casaţie, Ministerul Public, în esenţă a precizat că soluţia dispusă în cauză, este nelegală doar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., cu referire la infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, căruia nu îi pot fi aplicabile prevederile art. 14 din Legea nr. 143/2000, potrivit cărora: "Nu se pedepseşte persoana care a comis una din infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9 şi care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, contribuind astfel la identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului său sau a celorlalţi participanţi".

S-a arătat că pentru a opera această cauză de nepedepsire este obligatorie îndeplinirea cumulativă a trei condiţii: respectiv ca denunţul să fie formulat anterior începerii urmăririi penale, să existe o participare la comiterea infracţiunii, care să constituie obiect al dosarului şi denunţătorul să contribuie la identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi.

În acest sens, Ministerul Public a precizat referitor la infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ce a constitut obiectul denunţului,că aceasta îl are ca unic autor pe inculpatul B., în cauză neexistând niciun alt coautor, instigator sau complice.

Astfel, în cauză din moment ce nu a existat o participare la comiterea unei infracţiuni, în sensul dispoziţiilor art. 174 C. proc. pen., pe cale de consecinţă nu se poate aprecia că această condiţie este îndeplinită.

Concluzionând, parchetul a susţinut că, de vreme ce în cauză nu a existat niciun coautor, instigator sau complice la comiterea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, denunţătorul B. nu a contribuit " la identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi părţi" această condiţie nefiind, aşadar, îndeplinită şi implicit acesta nu poate beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/200.

Prin încheierea din 05 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea împotriva Deciziei penale nr. 152/A din 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

S-a dispus trimiterea cauzei Completului 8, în compunere de 3 judecători, fiind acordat termen la data de 02 iunie 2020, ora 09:00, Sala secţiei Penale, cu citarea intimaţilor-inculpaţi.

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie, a constatat că Decizia penală nr. 152/A din 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, recurată în prezenta cauză, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie şi că cererea de recurs în casaţie a fost formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel, fiind aşadar respectate dispoziţiile art. 434 - 436 din C. proc. pen.

S-a apreciat că, din examinarea cererii de recurs în casaţie rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) din C. proc. pen., fiind menţionate: numele şi prenumele părţii care a exercitat recursul în casaţie, semnătura inculpatului, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestuia.

Înalta Curte, constatând că motivele expuse de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea prin cererea de recurs în casaţie se circumscriu în conţinut cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., iar cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., a dispus admiterea acesteia în principiu, în baza art. 440 C. proc. pen.

*

Examinând cauza, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Oradea, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 447 C. proc. pen., pe această cale instanţa de casaţie examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond şi, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excedează cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripţiei, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii; existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existenţa autorităţii de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, s-a invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., greşita încetare a procesului penal, dispusă atât de instanţa de fond cât şi de curtea de apel, numai în ceea ce îl priveşte de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în vederea consumului propriu de droguri de risc, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 ca urmare a reţinerii cauzei de nepedepsire prevăzute de art. 14 din Legea nr. 143/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 143/2000 (republicata) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri: "Nu se pedepseşte persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2 - 9 şi care, mai înainte de a fi începută urmărirea penală, denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii, contribuind astfel la identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a celorlalţi participanţi".

Pentru a circumscrie în mod corect din punct de vedere juridic sfera de incidenţă a prevederilor art. 14 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte arată că sunt necesare câteva observaţii punctuale.

Astfel în ceea ce priveşte sintagma "mai înainte de a fi începută urmărirea penală", Înalta Curte precizează că textul trebuie interpretat în sensul că, inclusiv în situaţia în care există deja o ordonanţă de începere a urmăririi penale în cauză, condiţia este îndeplinită atâta vreme cât în conţinutul acesteia nu sunt descrise faptele făcute cunoscute de către persoana care solicită aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 143/2000, iar o interpretare contrară ar reduce sfera de aplicare a textului la autodenunţul benevol, împrejurare care ar face practic textul inaplicabil.

Cu privire la această primă condiţie, atât instanţa de fond cât şi instanţa de control judiciar au constatat în mod corect că, deşi la data de 22.11.2018 era începută urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, aceasta debutând la data de 13.08.2018 conform ordonanţei cu aceeaşi dată, extinderea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de deţinere în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) Legea nr. 143/2000 s-a realizat prin ordonanţa din data de 12.12.2018, ulterior datei de 22.11.2018, când inculpatul a adus la cunoştinţa autorităţilor că deţine o cantitate de droguri.

Referitor la cea de-a doua condiţie prevăzută, respectiv "denunţă autorităţilor participarea sa la comiterea infracţiunii", Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că, intenţia legiuitorului este de a stabili o cauză de nepedepsire în beneficiul unei persoane care denunţă participarea sa la comiterea unei infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.

Conform dispoziţiilor art. 174 C. pen., noţiunea de "participare" presupune comiterea unei infracţiuni în oricare dintre modalităţile pedepsite de lege, respectiv fapt consumat sau tentativă, în calitate de coautor, instigator sau complice, aceasta fiind şi raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut, în consecinţă, ca ultimă condiţie pentru incidenţa cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000 să fie identificate şi eventual trase la răspundere penală alte persoane care au participat la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 143/2000.

În acelaşi context argumentativ, Înalta Curte arată că scopul legiuitorului, prin modalitatea de formulare a textului legal ce reglementează această cauză de nepedepsire, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000, a fost acela de a facilita identificarea altor persoane, indiferent de forma de participaţie, care au comis o faptă determinantă.

Reţinând aceste considerente, Înalta Curte constată că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., atât instanţa de fond cât şi, ulterior, instanţa de control judiciar, în mod greşit, au apreciat că poate beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000 privind comiterea infracţiunii de deţinere în vederea consumului propriu prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, deşi din actele dosarului reiese faptul că, în concret, denunţul realizat de acesta vizează comiterea infracţiunii, mai sus menţionate, în calitate de autor unic fără participarea unei alte persoane.

Or, în acest context, Înalta Curte apreciază că raţionamentul instanţei de fond şi preluat de către instanţa de control judiciar este greşit, din moment ce această cauză de nepedepsire este aplicabilă numai atunci când sunt denunţaţi şi alţi participanţi la aceeaşi faptă pe care a comis-o şi denunţătorul, indiferent de forma de participaţie a altor persoane, şi nu atunci când se denunţă propria faptă.

Totodată, Înalta Curte precizează că nu pot fi reţinute apărările inculpatului B. conform cărora, în eventualitatea în care s-ar acorda eficienţă considerentelor mai sus menţionate s-ar crea o confuzie în ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 143/2000. Astfel, contrar celor susţinute de apărarea inculpatului şi preluate ulterior chiar de instanţa de apel în considerentele deciziei atacate, în sensul că atât art. 14 cât şi art. 15 din Legea nr. 143/2000 sunt cauze de nepedepsire (parag. 2 pag. 26), Înalta Curte observă că această eventuală confuzie nu are niciun suport legal, întrucât cele două texte de lege se referă la instituţii juridice diferite. Astfel, art. 14 din Legea nr. 143/2000 reglementează o cauză specială de nepedepsire, în timp ce art. 15 din Legea nr. 143/2000 reglementează o cauză specială de reducere a pedepsei, fiecare având o construcţie juridică distinctă, cu un scop şi condiţii de admisibilitate diferite.

De asemenea, Înalta Curte constată că analogia realizată atât de instanţa de fond cât şi de instanţa de apel cu privire la faptul că această cauză de nepedepsire specială prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000 trebuie analizată şi prin raportare la dispoziţiile prevăzute de art. 34 C. pen. (desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului), respectiv art. 51 C. pen. (împiedicarea săvârşirii infracţiunii), ambele fiind incidente şi în situaţia infracţiunii cu autor unic săvârşită fără participarea altor persoane, este neîntemeiată în raport de aplicabilitatea principiului specialia generalibus derogant.

În acest sens, Înalta Curte arată că principiul specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală şi că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv, astfel încât o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială aşa cum în mod greşit se susţine de către Tribunalul Bihor (pag. 20 "(...) când legiuitorul a avut în considerare să facă o distincţie, a realizat-o prin modalitatea indicată în partea generală"), cât şi de Curtea de Apel Oradea.

În speţă, fiind analizată incidenţa dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 143/2000, ce reprezintă o cauză specială de nepedepsire ce derogă de la cauzele generale prevăzute în partea generală a C. pen. şi care se aplică prioritar, rezultă că aceasta este incidentă ori de câte ori ne găsim în faţa unui caz ce intră sub incidenţa prevederilor sale, aşa cum este şi situaţia juridică a inculpatului B. în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Ca urmare, Înalta Curte constată că recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea este întemeiat, fiind nelegală aplicarea în beneficiul inculpatului B. a cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 14 din Legea nr. 143/2000 cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 din moment ce nu au fost îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de textul legal şi, în consecinţă nici scopul impus de legiuitor.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că, în mod greşit, instanţa de fond a dispus şi instanţa de apel a menţinut soluţia de încetare a procesului penal faţă de inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că nelegalitatea constatată nu poate fi înlăturată cu efecte depline în recurs în casaţie, deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. hotărârea atacată este corespunzătoare regulilor de drept.

Astfel pentru înlăturarea greşitei aplicări a legii sub aspectul expus anterior, Înalta Curte constată că se impune rejudecarea cauzei de către instanţa de fond, în acest sens fiind şi jurisprudenţa constantă a instanţei supreme, având în vedere necesitatea reanalizării cauzei pe fond numai sub aspectul acţiunii penale exercitate împotriva inculpatului B. cu privire la săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, ca urmare a constatării nelegalităţii soluţiei de încetare a procesului penal faţă de inculpat pentru săvârşirea acestei infracţiuni.

În aceste limite, cauza va fi trimisă spre rejudecare la Tribunalul Bihor, fără ca în rejudecare să mai poată fi invocate şi examinate alte aspecte privind pe inculpatul B., referitor la celelalte infracţiuni pentru care a fost condamnat sau privind alte părţi din cauză. Singurele aspecte care vor face obiectul judecăţii sunt cele referitoare la stabilirea unei pedepse faţă de inculpatul B. şi pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri în vederea consumului propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, la aplicarea pedepsei pentru concursul de infracţiuni şi la stabilirea modalităţii de executare a acesteia.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Oradea împotriva Deciziei penale nr. 152/A din data de 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 448 alin. (3) raportat la art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. va desfiinţa, în parte, decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 6/P/28.01.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul penal nr. x/2018, respectiv numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., sub aspectul greşitei încetări a procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi va trimite cauza, la Tribunalul Bihor, secţia penală, spre rejudecare în aceste limite.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Va dispune anularea formelor de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 6/P/28.01.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul penal nr. x/2018 definitivă prin Decizia penală nr. 152/A din data de 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, numai cu privire la inculpatul B..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie vor rămâne în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 157 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Oradea împotriva Deciziei penale nr. 152/A din data de 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

Desfiinţează în parte decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 6/P/28.01.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul penal nr. x/2018, respectiv numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., sub aspectul greşitei încetări a procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi trimite cauza, la Tribunalul Bihor, secţia penală, spre rejudecare în aceste limite.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Dispune anularea formelor de executare emise în baza Sentinţei penale nr. 6/P/28.01.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor, în Dosarul penal nr. x/2018 definitivă prin Decizia penală nr. 152/A din data de 11 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, numai cu privire la inculpatul B..

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie rămân în sarcina statului.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi, în sumă de câte 157 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2021.

GGC - GV