Misapplication of the ten-year special statute of limitations for forgery and failure to consolidate supplementary and accessory penalties in a concurrent conviction

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 2433 din 20 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia penală, printre altele, în baza art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014) cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, precum şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 6 (şase) ani pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor-fapta săvârşită în legătură cu SC B. SRL.

În baza art. 65 din C. pen. din 1969, a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969, pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, au fost din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 290 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, precum şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 5 (cinci) luni pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată - faptă săvârşită în legătură cu SC B. SRL.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 33, 34, 35 din C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 12 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani, prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv, respectiv de la 12.03.2013 la 28.08.2013, precum şi arestat la domiciliu de la 06.05.2016 la 14.06.2016, şi s-au dedus aceste perioade din pedeapsa rezultantă.

În baza art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale) precum şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune - fapte săvârşite în legătură cu SC B. SRL.

În baza art. 65 din C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe o perioada de 5 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că această infracţiune este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 47 din 30.05.2013 (Dosar nr. x/2013) a Tribunalului Ilfov, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2607 din 05.09.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Sentinţa penală nr. 37 din 18.02.2015 (Dosar nr. x/2013) a Tribunalului Ilfov, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1658 din 07.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 47 din 30.05.2013 (Dosar nr. x/2013) a Tribunalului Ilfov, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 2607 din 05.09.2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Sentinţa penală nr. 37 din 18.02.2015 (Dosar nr. x/2013) a Tribunalului Ilfov, secţia penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1658 din 07.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpatul C. a fost condamnat la pedepsele de 1 an închisoare-pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 (anterior Legii nr. 50/2013) cu aplic.art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 33, art. 34, art. 35 C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele, urmând ca inculpatul C. să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 5 ani, prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) (dreptul de a ocupa funcţiile de administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969, au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a), b), c) (dreptul de a ocupa funcţiile de administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că inculpatul C. a fost arestat în altă cauză în perioada 05.04.2013 - 04.04.2014 şi de la 07.12.2015 la zi şi s-au dedus aceste perioade din pedeapsă rezultantă.

S-a dispus anularea formelor de executare anterioare şi emiterea unui nou mandat, conform prezentei sentinţe.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. x/2012 din data de 29.01.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., care la data de 25.07.2012, împreună cu D. şi ajutat de ceilalţi co-inculpaţi a indus în eroare partea vătămată SC E. SA cu privire la bonitatea societăţii comerciale pe care o administra şi motivele derulării activităţilor comerciale precum şi cu privire la executarea obligaţiilor de plată, în acest sens emiţând 2 file cec despre care cunoştea că nu pot fi încasate din cauza lipsei de disponibil în cont, determinând astfel partea vătămată să încheie un contract de vânzare cumpărare cu SC F. SRL şi să livreze material geotextile fără a achita suma de 434195,43 RON reprezentând contravaloare bunurilor iar în cazul celorlalte părţi vătămate i-a ajutat pe ceilalţi co-inculpaţi să inducă în eroare părţile vătămate SC G. SA, SC H. SRL, SC I. SA, SC J. SA, SC K. SRL, SC L. SA, SC M. SRL, SC N. SRL prin contactarea părţilor vătămate şi solicitarea ofertelor, preluarea bunurilor şi remiterea fizică a documentelor bancare şi ulterior livrării tuturor bunurilor în cuantumul sus-menţionat, a participat la valorificarea acestora fără documente justificative, împreună cu inculpaţii D., O., P., Q. şi R. pentru a denatura provenienţa ilicită a mărfurilor şi a-şi însuşi contravaloarea produsului infracţiunii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din din C. pen. din 1969 (9 acte materiale) şi spălarea banilor, faptă prev. şi ped. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014), fiecare cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) din C. pen. 1969 şi ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

Faptele inculpatului A. care, împreună cu inculpatul O., l-a determinat pe inculpatul S. la data de 17.09.2012 să preia în mod formal funcţia de administrator al SC B. SRL, inculpatul A. plăsmuind integral semnătura fostului administrator al SC B. SRL cu ocazia depunerii documentelor la ONRC, iar ulterior la data de 14.12.2012, 20.01.2013 şi 30.01.2013, l-a determinat pe acelaşi inculpat să inducă în eroare părţile vătămate SC T. SRL, SC U. SRL şi SC V. SRL cu privire la bonitatea societăţii comerciale pe care o administra şi motivele derulării activităţilor comerciale precum şi cu privire la executarea obligaţiilor de plată, în acest sens emiţând cec-uri şi bilete la ordin despre care cunoştea că nu pot fi încasate din cauza lipsei de disponibil în cont, determinându-le să încheie contracte de vânzare cumpărare cu SC B. SRL şi să livreze cantitatea de 1400 bucăţi traverse cale ferată în valoare de 197154,05 RON, 38000 litri ulei floarea soarelui în valoare de 225000 RON şi 22000 kg furaj în valoare de 49894,60 RON, executând şi acte de complicitate prin contactarea posibililor client, transmiterea ofertelor, preluarea bunurilor şi remiterea fizică a documentelor bancare şi ulterior livrării a participat alături de inculpaţii O., S., P. şi R. la valorificarea bunurilor pentru a denatura provenienţa ilicită a mărfurilor şi a-şi însuşi contravaloarea produsului infracţiunii întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de instigare la înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 25 din C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale), spălarea banilor, faptă prev. şi ped. de art. 29 lit. a) din Legea nr. 656/2002 (anterior 01.02.2014) şi fals în înscrisuri sub semnătură private, faptă prev. şi ped. de art. 290 din C. pen. 1969, fiecare cu aplicarea dispoziţiilor art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 şi ambele cu aplicarea dispoziţiilor art. 33 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului C. care în cursul anului 2012 i-a ajutat pe inculpaţii O. şi A. să găsească o persoană care să fie numită administrator al SC B. SRL, cunoscând faptul că inculpaţii doresc să utilizeze această societate pentru inducerea în eroare a societăţilor partenere şi obţinerea de foloase ilicite, şi l-a adus pe inculpatul S. la ONRC Bucureşti pentru a înregistra modificările SC B. SRL ajutându-l pe acesta să depună documentele necesare şi remiţându-i banii necesari pentru achitarea taxelor întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi ale art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale) şi art. 5 din C. pen.

Împotriva Sentinţei penale nr. 2433/20 octombrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti au declarat apel inculpaţii C., O., P., D., R., Q., A., S. şi părţile civile W., SC X. SRL şi SC V. SRL.

Prin Decizia penală nr. 429/A din 4 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, printre altele, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului A. din infracţiunile de înşelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 lit. a) din C. pen. din 1969 şi art. 25 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969, în infracţiunea unică continuată prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969 în infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1) din C. pen. şi art. 77 alin. (1) art. 78 din C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului A. la 6 ani închisoare.

În baza art. 67, art. 68 din C. pen. s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 5 ani, începând cu data executării pedepsei principale a închisorii sau data considerării acesteia ca fiind executată.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen. s-au interzis aceleaşi drepturi inculpatului, ca pedeapsă accesorie începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca fiind executată.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunile de spălare de bani prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) li. f) din C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., constatând prescrisă răspunderea penală.

S-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei inculpatului C., din infracţiunea prevăzută de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) lit. a) din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen.

În baza art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) şi art. 77 alin. (1) lit. a) din C. pen. s-a dispus condamnarea pe inculpatul C. la 4 ani închisoare.

În baza art. 67, art. 68 din C. pen. s-a interzis inculpatului C. ca pedeapsă complementară drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani, începând cu data executării pedepsei principale a închisorii sau data considerării acesteia ca fiind executată.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., s-au interzis aceleaşi drepturi inculpatului, ca pedeapsă accesorie începând cu data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea pedepsei principale sau considerarea acesteia ca fiind executată.

S-a constatat că infracţiunea pentru care a fost condamnat în cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 47/30 mai 2013 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 2607/05.09.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Sentinţa penală nr. 37/18.02.2015 a Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 1658/07.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, la pedepse de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 255 alin. (1) din C. pen. din 1969 rap. la art. 7 alin. (2) din Legea 78/2000, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969 şi 7 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 lin. 2 şi art. 37 alin. (1) lit. b) din C. pen. din 1969.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b), art. 35 şi 36 alin. (1) din C. pen. din 1969, cu referire la Decizia nr. 29/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-au contopit pedeapsa aplicată în cauză cu cele două pedepse mai sus menţionate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară şi accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

S-a menţinut dispoziţia privind anularea formelor de executare anterioare şi emiterea unor noi forme de executare conform prezentei decizii.

S-au redus despăgubirile civile la care au fost obligaţi inculpaţii A., O., S. şi P. către partea civilă SC V. SRL, de la suma de 225.000 RON, la suma de 212.486,40 RON.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu contravin deciziei.

Pentru a dispune astfel, s-a precizat în prealabil, că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt, din probele administrate pe parcursul procesului penal rezultând fără echivoc implicarea inculpaţilor în activitatea infracţională.

Astfel, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, constând în aceea că a plăsmuit semnătura fostului administrator al SC B. SRL cu ocazia depunerii documentelor la ONRC, se impune şi în cazul acestei infracţiuni schimbarea încadrării juridice în dispoziţiile legii noi.

Totodată, faţă de solicitarea reprezentantului Ministerului Public de a se constata intervenită prescripţia răspunderii penale, Curtea a reţinut că plăsmuirea semnăturii fostului administrator al SC B. a avut loc la data de 17.09.2012 şi având în vedere termenul de prescripţie de 3 ani şi faptul că acesta a fost întrerupt prin efectuarea actelor de urmărire penală şi de judecată, s-a împlinit prescripţia specială la 17.09.2018, motiv pentru care a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.

Ca şi în cazul celorlalţi inculpaţi, Curtea de Apel a constatat că şi în cazul inculpatului C., legea mai favorabilă este legea nouă, sens în care a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) din C. pen., ca pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani, după terminarea executării pedepsei principale. Aceleaşi drepturi urmând a fi interzise şi ca pedeapsă accesorie.

Totodată, a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 47/30 mai 2013 a Tribunalului Ilfov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 2607/05.09.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Sentinţa penală nr. 37/18.02.2015 a Tribunalului Ilfov, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1658/07.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti.

Împotriva Deciziei penale nr. 429/A din 04.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazurile prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 8 şi 12 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte nelegalitatea soluţiei de încetare a procesului penal dispuse faţă de inculpatul A., s-a menţionat că din examinarea considerentelor Deciziei penale nr. 429/A din data de 04.06.2020 rezultă că instanţa de apel, în mod eronat, a reţinut că termenul prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. este de 3 ani, iar termenul prescripţie speciale a răspunderii penale este de 6 ani, cu consecinţa împlinirii acestuia la data de 17.09.2018.

Astfel, faţă de limita superioară a pedepsei cu închisoarea stabilite de legiuitor pentru infracţiunea prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen. - 3 ani - termenul de prescripţie a răspunderii penale se stabileşte prin raportare la disp. art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. şi ale art. 155 alin. (4) din C. pen. reieşind o durată de 5 ani în cazul prescripţiei generale a răspunderii penale, respectiv o durată de 10 ani în cazul prescripţiei speciale.

Observând că după data comiterii faptei, respectiv 17.09.2012, a intervenit întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale, prin îndeplinirea unor acte ce au fost comunicate inculpatului potrivit cerinţei impuse de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 297/2018, cel mai recent fiind chiar sentinţa penală apelată, pronunţată la data de 20.10.2016 de Tribunalul Bucureşti, s-a susţinut că termenul prescripţiei s-ar împlini, în absenţa altor dispoziţii ale organelor judiciare şi luând în considerare durata standard de 5 ani, dar şi disp. art. 155 alin. (2) din C. pen., la data de 19.10.2021, conform unui calcul realizat în acord cu disp. art. 186 alin. (1) teza a II-a din C. pen., în ceea ce priveşte prescripţia specială a răspunderii penale, termenul său se împlineşte la data de 16.09.2022.

S-a mai invocat şi nelegalitatea stabilirii pedepsei complementare rezultante şi omisiunea reţinerii pedepselor accesorii aplicate prin hotărâri definitive anterioare în sarcina inculpatului C..

Astfel, conform fişei de cazier judiciar, inculpatul C. a mai suferit condamnări dispuse prin Sentinţa penală nr. 47/30.05.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 2607/05.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti şi Sentinţa penală nr. 37 din 18. 02. 2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 1658/07.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru infracţiuni comise în stare de concurs cu infracţiunea ce a format obiectul prezentului dosar, aspect constatat în mod corect şi de către instanţele ce au judecat cauza.

Acestei forme de pluralitate infracţională i s-a acordat relevanţă prin efectuarea cumulului juridic al pedepselor principale stabilite pentru infracţiunile concurente, însă s-a omis contopirea pedepselor complementare potrivit disp. art. 35 alin. (2) şi (3) din C. pen. din 1969 şi nu au fost reţinute pedepsele accesorii stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile penale menţionate, contrar disp. art. 6 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen.

Astfel, în opinia parchetului, ar fi trebuit să se constate că prin Sentinţa penală nr. 37 din 18.02.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 1658 din 07.12.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, s-au aplicat inculpatului, în temeiul art. 65 din C. pen. din 1969, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - interzicerea dreptului inculpatului de a ocupa funcţiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comercială - din vechiul C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale şi în temeiul art. 71 din vechiul C. pen., pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - interzicerea dreptului inculpatei de a ocupa funcţiile de administrator, director sau reprezentant legal într-o societate comerciala - din vechiul C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 47 din 30.05.2013 pronunţată în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Ilfov, definitivă prin Decizia penală nr. 2607 din 05.09.2013 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a aplicat inculpatului, în temeiul art. 71 din C. pen. din 1969, pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) din vechiul C. pen.

Pe cale de consecinţă, s-a susţinut că s-ar fi impus, conform vechii reglementări penale (apreciate de către instanţa de apel ca lege penală mai favorabilă în materia concursului de infracţiuni), să se stabilească, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară cea mai grea constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din vechiul C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale, şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea exerciţiului aceloraşi drepturi.

În concluzie, s-a solicitat, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) şi b) din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a Deciziei penale nr. 429/A din data de 04.06.2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-II-a penală, şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului inculpatului A. la Curtea de Apel Bucureşti şi, în subsidiar, aplicarea în mod legal a pedepselor complementare şi accesorii în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 20 mai 2021, sub nr. x/2014*, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 08 iunie 2021.

Prin încheierea din data de 08 iunie 2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, apreciind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen. în ceea ce priveşte criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014 (x/2017), privind pe inculpaţii C. şi A., cauza fiind trimisă, în vederea judecării recursului în casaţie, Completului nr. 2 şi fixându-se termen de judecată în şedinţă publică la data de 22 iunie 2021.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, respectiv data de 22 iunie 2021, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situaţii în care, în raport cu actele şi lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidenţa unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiţii prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripţiei, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condiţiile legii; existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existenţa autorităţii de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greşit încetarea procesului penal.

În vederea stabilirii incidenţei acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanţei asupra existenţei/inexistenţei cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situaţia concretă şi datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În speţă, se constată că, prin cererea de recurs în casaţie formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a invocat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., vizând greşita încetare a procesului penal dispusă de Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 429/A din 4 iunie 2020, faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Verificând din această perspectivă hotărârea atacată, Înalta Curte constată, cu titlu preliminar, că, în cauză, instanţa de apel a apreciat că mai favorabilă tuturor inculpaţilor este legea nouă, acest aspect nemaiputând forma obiectul analizei instanţei supreme prin intermediul căii extraordinare de atac. Ca urmare, în analiza motivelor de recurs în casaţie, Înalta Curte se va raporta la dispoziţiile din legea penală mai favorabilă stabilită de Curtea de Apel Bucureşti.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 322 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Reglementând termenul general de prescripţie a răspunderii penale, art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. stabileşte că acesta este de 5 ani în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depăşeşte 5 ani, în alin. (2) al aceluiaşi articol precizându-se că acesta începe să curgă de la data săvârşirii infracţiunii.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 155 din C. pen. reglementează instituţia întreruperii cursului prescripţiei, pentru ca la alin. (5) al aceluiaşi articol să prevadă că prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 154 din C. pen. este depăşit cu încă o dată.

Aşadar, în cazul infracţiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii cuprinsă între 1 an şi 5 ani (cum este situaţia infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu care sunt formulate criticile parchetului), termenul de prescripţie specială a răspunderii pedepsei este de 10 ani.

Procedând, în acest context, la verificarea deciziei penale atacate prin prisma criticilor formulate de parchet, Înalta Curte constată că, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., instanţa de apel, raportându-se la situaţia factuală descrisă în rechizitoriu şi în sentinţa instanţei de fond, a reţinut, în esenţă, că acesta a săvârşit infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, constând în aceea că, a plăsmuit semnătura fostului administrator al SC B. SRL cu ocazia depunerii documentelor la ONRC.

Se observă, aşadar, că infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a săvârşit la data de 17 septembrie 2012, odată cu plăsmuirea şi folosirea înscrisului.

Or, în condiţiile în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripţie de 5 ani a început să curgă de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv de la data de 17 septembrie 2012, se constată că, la momentul pronunţări deciziei atacate, şi anume la 04 iunie 2020, nu intervenise încă prescripţia specială a răspunderii penale pentru activitatea infracţională imputată. Astfel, termenul de prescripţie specială s-ar fi împlinit pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată la data de 16 septembrie 2022.

În raport cu aceste consideraţii, Înalta Curte constată ca fiind fondate criticile parchetului privind nelegalitatea soluţiei de încetare a procesului penal pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., reţinută în sarcina inculpatului A., în mod greşit, instanţa de apel considerând că a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale pentru aceasta.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanţa de apel a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpatul A., pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen., fiind incident sub acest aspect cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., motiv pentru care, ca efect al admiterii căii de atac promovată de parchet şi a casării parţiale a deciziei penale atacate, se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, în aceste limite, la Curtea de Apel Bucureşti.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că, de la data pronunţării Deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, a operat şi suspendarea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, în conformitate cu prevederile art. 155 din C. pen., atâta timp cât, prin soluţionarea definitivă a conflictului juridic de drept penal, exercitarea în continuare a acţiunii penale nu mai este posibilă. Astfel, potrivit textului de lege menţionat, cursul termenului de prescripţie a răspunderii penale este suspendat pe timpul cât dispoziţie legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 17 alin. (2) din C. proc. pen., prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, se stinge acţiunea penală exercitată în cauză, astfel încât continuarea acesteia şi, implicit, a procesului penal nu se mai poate realiza, fapt ce atrage, pe cale de consecinţa, şi suspendarea cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, potrivit art. 155 alin. (1) teza I din C. pen.

Cu alte cuvinte, atâta timp cât textul prevăzut de art. 17 alin. (2) din C. proc. pen. stabileşte în mod expres că intrarea în puterea de lucru judecat a hotărârii penale împiedică continuarea procesului penal, aşa cum prevede art. 155 alin. (1) din C. pen., termenul de prescripţie a răspunderii penale nu îşi mai poate continua cursul, fiind suspendat prin efectul legii.

Cu toate acestea, odată cu desfiinţarea hotărârii instanţei de apel, încetând cauza de suspendare, termenul de prescripţie a răspunderii penale va reîncepe să curgă, însă, în calculul său, nu va fi avut în vedere şi intervalul de timp cuprins între data rămânerii definitive a deciziei penale atacate (04 iunie 2020) şi momentul casării acesteia ca urmare a admiterii căii extraordinare de atac declarată de parchet (22 iunie 2021).

Înalta Curte constată, totodată, că decizia Curţii de Apel Bucureşti a fost criticată şi prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., parchetul invocând nelegalitatea stabilirii pedepsei complementare rezultante şi omisiunea reţinerii pedepselor accesorii aplicate prin hotărârile definitive inculpatului C..

Având în vedere soluţia de admitere care se impune a fi dispusă în privinţa recursului în casaţie formulat de procuror şi motivul care a determinat această soluţie, Înalta Curte precizează că, în rejudecare, instanţa de apel urmează să examineze şi criticile parchetului vizând nelegalitatea stabilirii pedepsei complementare rezultante şi omisiunea reţinerii pedepselor accesorii aplicate în sarcina inculpatului C..

Pentru considerentele mai sus expuse, în baza art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014 (x/2017), privind pe inculpaţii C. şi A..

Va casa, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la inculpaţii:

- A., sub aspectul greşitei încetări a procesului penal pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.

- C., sub aspectul nelegalităţii pedepsei complementare şi pedepsei accesorii ce i-au fost aplicate pentru infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Va trimite cauza la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, pentru rejudecarea, în aceste limite.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet vor rămâne în sarcina statului, iar, în baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 627 RON, şi cel parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Deciziei penale nr. 429/A din data de 04 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în Dosarul nr. x/2014(x/2017), privind pe inculpaţii C. şi A..

Casează, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la inculpaţii:

- A., sub aspectul greşitei încetări a procesului penal pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) din C. pen.

- C., sub aspectul nelegalităţii pedepsei complementare şi pedepsei accesorii ce i-au fost aplicate pentru infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, prevăzută de art. 48 raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

Trimite cauza la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, pentru rejudecarea, în aceste limite.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului în casaţie formulat de parchet rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat C., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 157 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2021.

GGC - GV