Inadmissibility of constitutional exception against penal code provisions not applied to consummated offense due to lack of causal link to case outcome

Deliberând asupra cauzei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea penală din 22 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 raportat la art. 248 din C. pen., invocată de inculpatul A..

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Cluj a arătat că, prin Sentinţa penală nr. 304/09.12.2020 a Judecătoriei Zalău, pronunţată în Dosarul nr. x/2019, printre altele, în temeiul art. 238 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., cu adresa aleasă pentru comunicare actelor de procedură la Cabinet av. B. din Zalău, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru comiterea infracţiunii de abuz de încredere.

În temeiul art. 245 alin. (1) C. pen. raportat la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările.

În temeiul art. 270 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 86/2006, rap. la art. 396 alin. (1), (2) şi 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 3 (trei) ani, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) (dreptul de a ocupa funcţia de administrator a unei persoane juridice, de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor), în condiţiile prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. g) C. pen. pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

S-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin sentinţă au fost săvârşite în concurs real cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, pronunţată în dosarul x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 1345/A/2017 a Curţii de Apel Cluj la data de 24.10.2017.

În baza art. 97 alin. (1) C. pen. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei în cele 2 pedepse componente de 1 an închisoare şi 1 an închisoare şi a fot înlăturat sporul de 4 luni închisoare aplicat.

În baza art. 38 alin. (1) C. pen. raportat la art. 40, art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele de 1 (un) an închisoare, 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare şi 5 (cinci) ani închisoare aplicate inculpatului A. prin sentinţă, cu pedepsele de 1 an închisoare şi 1 an închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 81/2017 a Judecătoriei Şimleu Silvaniei, fiind stabilită pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 1 an şi 5 luni închisoare (ce reprezintă 1/3 din totalul celorlalte pedepse), iar în final, s-a stabilit în sarcina inculpatului A., pedeapsa rezultantă de 6 (şase) ani şi 5 (cinci) luni închisoare cu executare în regim de detenţie.

S-a mai menţionat că, împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii A. şi C. şi partea civilă SC D. SA

S-a notat că, la data de 8 martie 2021 inculpatul A., prin apărător, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 alin. (1) în corelare cu art. 248 din C. pen.

S-a arătat că, în aprecierea inculpatului, dispoziţiile din C. pen. invocate contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) din Constituţie, privind dreptul la apărare şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea de tratament în faţa legii.

Instanţa a mai reţinut că, în cadrul motivelor excepţiei, inculpatul a arătat că "infracţiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen. este o infracţiune de consumare anticipată, în cazul căreia tentativa nu este posibilă, deşi dispoziţiile art. 248 C. pen. fac trimitere şi la dispoziţiile art. 245 alin. (1) C. pen., menţionând că, şi în cazul acestei infracţiuni, tentativa se pedepseşte. Prin urmare, destinatarul legii penale nu îşi poate conforma conduita la o normă previzibilă, necunoscând dacă, acest text de lege incriminează, în ipoteza în care nu s-a produs o pagubă, o faptă consumată sau o faptă rămasă în stadiul tentativei pedepsibile.

Infracţiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen. reprezintă o variantă de specie a infracţiunii de înşelăciune, creându-se o protecţie sporită firmelor de asigurări, în detrimentul oricărui alt subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune.

În acelaşi timp, infracţiunile prevăzute la art. 244 alin. (1) şi la art. 245 alin. (1) C. pen. au aceleaşi limite de pedeapsă, şi anume închisoarea de la 1 la 5 ani, astfel încât, în ipoteza în care se comite infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., în forma tentativei pedepsibile, conform art. 248 C. pen., în mod evident, se vor aplica dispoziţiile art. 32 C. pen., privind reducerea limitelor de pedeapsă la jumătate, însă, în ipoteza în care se comite infracţiunea de înşelăciune a asigurătorului, se ajunge la o tentativă incriminată ca o infracţiune consumată, iar limitele de pedeapsă nu se mai reduc la jumătate.

Se oferă, astfel, o protecţie specială societăţilor de asigurări, fără nicio justificare rezonabilă, în detrimentul oricărui alt subiect pasiv al infracţiunii de înşelăciune.

Lipsa de previzibilitate a legii conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, întrucât, un inculpat acuzat de comiterea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările nu îşi va putea formula o apărare eficientă, cel puţin până la momentul la care se stabileşte încadrarea juridică pentru care va fi judecat, printr-o încheiere, fie în fond, fie în apel; de asemenea, nu-şi poate formula o apărare efectivă, faţă de o încadrare juridică incertă".

Curtea de Apel Cluj a constatat inadmisibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia invocată, arătând că nu sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În acest sens, instanţa a reţinut că excepţia a fost ridicată de către o parte din dosar - inculpatul apelant; a fost invocată în faţa unei instanţe judecătoreşti; prevederile legale invocate nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia vizează dispoziţii dintr-o lege în vigoare - actualul C. pen., dar care nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

Astfel, instanţa a menţionat că, practic, inculpatul nu a criticat textul incriminator pentru că nu ar corespunde exigenţelor legii fundamentale, ci pentru că, aşa cum este reglementată, în prezent, fapta de înşelăciune privind asigurările - este o infracţiune de pericol şi nu de rezultat.

Instanţa a mai menţionat că infracţiunea subzistă indiferent dacă are loc sau nu o inducere în eroare a asigurătorului, ori o tentativă la aceasta. Deopotrivă, a arătat că modalităţile alternative ale faptei sunt incriminate doar în considerarea caracterului periculos al mobilului lor, nefiind necesară producerea vreunei pagube în patrimoniul asigurătorului, ci doar o stare de pericol pentru acest patrimoniu.

Contrar susţinerilor inculpatului, instanţa a arătat că tentativa la infracţiunea prevăzută de art. 245 C. pen. este incriminată şi pedepsită, conform art. 248 C. pen.

S-a mai menţionat că, ceea ce-l nemulţumeşte, în fapt, pe inculpat este încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată, în sensul că doreşte reţinerea formei tentante a infracţiunii (dat fiind că nu s-a produs vreun prejudiciu în dauna asigurătorului) şi nu forma consumată, arătându-se, totodată că, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei a fost, de altfel, respinsă de instanţa de apel.

Pe de altă parte, s-a observat că inculpatul, a cărui proprie interpretare a normei incriminatoare (în sensul că reglementează o infracţiune de consumare anticipată) este în evidentă contradicţie cu interpretarea logică, sistematică şi cu jurisprudenţa - acesta dorind o interpretare a normei de către Curtea Constituţională, în sensul arătat, lucru inacceptabil. Deşi este adevărat că unele decizii ale Curţii Constituţionale au impus o anume interpretare a normelor atacate, instanţa a menţionat că, regula a fost şi rămâne în sensul că instanţa de contencios constituţional nu interpretează legi.

Astfel, curtea a considerat că admiterea sesizării ar însemna o denaturare flagrantă a scopului instituţiei excepţiei de neconstituţionalitate, ducând la o vădită încălcare a normelor constituţionale, tocmai prin mecanismul de protejare a acestora.

Împotriva acestei încheieri a exercitat calea de atac inculpatul A., la data de 23 martie 2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data 29 martie 2021, având ca obiect recurs.

În cuprinsul motivelor de recurs, recurentul A. a susţinut că, principala critică de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 245 alin. (1) raportat la art. 248 C. pen., s-a întemeiat pe lipsa de previzibilitate a celor două texte coroborate, respectiv pe faptul că aceste texte de lege contravin dispoziţiilor art. 1, alin. (5) din Constituţie, care consacră principiile previzibilităţii şi accesibilităţii legii.

În acest sens, recurentul a arătat că infracţiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen. este o infracţiune de consumare anticipată, în cazul căreia tentativa nu este posibilă, deşi dispoziţiile art. 248 C. pen. fac trimitere şi la dispoziţiile art. 245 alin. (1) C. pen., menţionând că, şi în cazul acestei infracţiuni, tentativa se pedepseşte. Prin urmare, a apreciat că, destinatarul legii penale nu îşi poate conforma conduita la o normă previzibilă, necunoscând dacă acest text de lege incriminează, în ipoteza în care nu s-a produs o pagubă, o faptă consumată sau o faptă rămasă în stadiul tentativei pedepsibile.

Deopotrivă, recurentul a susţinut că dispoziţiile art. 245 alin. (1) raportat la art. 248 C. pen., sunt contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16, alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie.

Sub aspectul admisibilităţii, recurentul a precizat că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, respectiv excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în faţa unei instanţe judecătoreşti, priveşte neconstituţionalitatea unei dispoziţii dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, a fost invocată de inculpat, prin avocatul ales, iar Curtea Constituţională nu a declarat anterior neconstituţionale prevederile atacate.

Recurentul a criticat soluţia Curţii de Apel Cluj sub aspectul existenţei unei legături între excepţia invocată şi soluţionarea cauzei, susţinând că a invocat excepţia de neconstituţionalitate pentru lipsa de previzibilitate a textului incriminator, care prevede, la art. 248 C. pen., că se pedepseşte tentativa la o infracţiune de consumare anticipată [înşelăciunea privind asigurările, în forma reţinută în sarcina sa, prevăzută de art. 245, alin. (1) C. pen.], respectiv la o infracţiune la care tentativa, conceptual, nu este posibilă.

În acest context, a precizat că nu a invocat excepţia de neconstituţionalitate criticând o opţiune a legiuitorului, cea de a incrimina o infracţiune de pericol şi nu una de rezultat, aşa cum eronat a reţinut prima instanţă, ci incertitudinea pentru destinatarul legii penale, care nu are posibilitatea să îşi adapteze conduita ante delictum la o ipoteza clară a normei incriminatoare şi la consecinţele pe care ar putea să le sufere dacă va comite o faptă de înşelăciune privind asigurările, în modalităţile prevăzute de art. 245 alin. (1) C. pen. (ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat), fără să producă vreun prejudiciu societăţii de asigurări.

Deopotrivă, recurentul a mai susţinut că nu a criticat încadrarea juridică a faptei, aşa cum a reţinut Curtea, ci incertitudinea asupra unei legale încadrări juridice, incertitudine determinată de ambiguitatea şi imprevizibilitatea dispoziţiilor art. 245 alin. (1) raportat la art. 248 din C. pen.

Concluzionând, recurentul a precizat că sunt îndeplinite toate condiţiile legale cumulative, motiv pentru care a solicitat, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale, în vederea pronunţării asupra excepţiei invocate.

Examinând încheierea atacată, în raport de criticile invocate de recurentul A., Înalta Curte constată că recursul formulat de acesta este nefondat, pentru următoarele argumente:

Prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, recurentul inculpat A. a susţinut că dispoziţiile coroborate ale art. 245 alin. (1) şi art. 248 din C. pen., vizând sancţionarea tentativei în cazul infracţiunii de înşelăciune privind asigurările, contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5), art. 16, art. 21 şi art. 24 din Constituţia României.

În acest sens, autorul excepţiei a arătat că dispoziţiile legale menţionate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, apreciind, în esenţă, că infracţiunea de înşelăciune privind asigurările, în forma reţinută în sarcina sa, prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen., este o infracţiune cu consumare anticipată, în cazul căreia, conceptual, nu este posibilă tentativa. A apreciat că lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a normelor legale criticate împiedică partea să-şi formuleze apărări în cauză, fapt ce conduce la nerespectarea dreptului la un proces echitabil garantat de dispoziţiile art. 21 şi art. 24 din Constituţia României.

Conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, modificată şi republicată, "Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".

Referitor la admisibilitatea sesizării, Înalta Curte reţine că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv:

a. excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

c. excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d. excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Înalta Curte subliniază că, dacă evaluarea primelor trei condiţii dintre cele patru anterior enunţate implică un examen preponderent formal, cea de-a patra cerinţă cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunţită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilităţii cererii de sesizare a instanţei de contencios constituţional.

De asemenea, raportat la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.

În cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Analizând condiţiile enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia a fost invocată de inculpatul A. într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj şi are în vedere neconstituţionalitatea unor dispoziţii legale în vigoare, respectiv ale art. 245 alin. (1) C. pen., coroborate cu cele prevăzute de art. 248 C. pen., fără ca textele criticate să fie declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Referitor la condiţia legăturii dintre excepţia invocată cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în speţă.

Astfel, dispoziţiile art. 245 alin. (1) C. pen. (a căror neconstituţionalitate a fost invocată) prevăd că, distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuinţare, ascunderea sau înstrăinarea unui bun asigurat împotriva distrugerii, degradării, uzurii, pierderii sau furtului, în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, suma asigurată, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani, iar potrivit dispoziţiilor art. 248 din C. pen., tentativa în cazul infracţiunii prevăzute de art. 245 din C. pen., se pedepseşte.

Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 245 alin. (1) coroborate cu dispoziţiile art. 248 din C. pen. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât inculpatul A. a fost trimis în judecată şi condamnat, în primă instanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune privind asigurările, prevăzute de art. 245 alin. (1) C. pen., în formă consumată, iar nu pentru săvârşirea unei tentative la infracţiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen.

Astfel, susţinerile recurentului, în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 245 alin. (1) C. pen., este o infracţiune de consumare anticipată, în cazul căreia tentativa nu este posibilă, sunt lipsite de relevanţă în raport cu particularităţile cauzei.

Mai mult, Curtea de Apel Cluj, învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul A., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de acesta, din infracţiunea de înşelăciune privind asigurările consumată în forma tentată a aceleiaşi infracţiuni.

Înalta Curte constată, aşadar, că în sarcina inculpatului nu au fost reţinute dispoziţiile art. 248 din C. pen., privind sancţionarea tentativei în cazul infracţiunii de înşelăciune privind asigurările, aşa încât, criticile vizând lipsa de previzibilitate a dispoziţiilor art. 245 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 248 din C. pen., în mod evident, nu au legătură cu soluţionarea cauzei.

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa instanţei supreme. Astfel, în Decizia nr. 443/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-au reţinut următoarele: "Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal.

Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 916/16.12.2014)."

Pentru considerentele expuse, constatând că, în prezenta speţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii penale din 22 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul inculpat A. împotriva încheierii penale din 22 martie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 martie 2021.

GGC - GV