Cassation rejection based on failure to challenge statutory penalty limits rather than discretionary sentencing in acknowledged-guilty murder proceedings

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 38/26.02.2020, pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/2019, s-a dispus, în temeiul art. 188 alin. (1) C. pen., raportat la art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., condamnarea inculpatului A., fără antecedente penale, aflat la Penitenciarul Vaslui, la pedeapsa închisorii de 10 (zece) ani şi 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), h) (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), l) (dreptul de a se afla pe raza comunei Ştefan cel Mare, jud. Vaslui) şi n) din C. pen. (dreptul de a comunica cu părţile civile B., C. şi D., pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

Conform art. 65 alin. (1) şi (3) din C. pen., s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), b) (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), h) (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme), l) (dreptul de a se afla pe raza comunei Ştefan cel Mare, jud. Vaslui) şi n) din C. pen. (dreptul de a comunica cu părţile civile B., C. şi D., care se va executa de la momentul rămânerii definitive a sentinţei penale şi până când pedeapsa principală va fi executată integral sau considerată ca executată.

În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul A., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare şi informarea inculpatului despre acest aspect potrivit disp. art. 5 alin. (5) din Legea nr. 76/2008.

În temeiul art. 339 alin. (1) şi 404 alin. (4) lit. b) din C. proc. pen., s-a menţinut, faţă de inculpatul A., măsura arestului preventiv.

Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen. şi art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen., s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului A., durata reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 09.09.2019, la zi.

S-a dispus trimiterea către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, în vederea conservării, a următoarelor mijloace de probe: plicul de hârtie nr. 1, sigilat prin lipire cu bandă adezivă Poliţia Română, conţinând un recoltor cu substanţă brun-roşcată ridicată de pe sol de la începutul urmei notată cu nr. 3; plicul de hârtie nr. 2, sigilat prin lipire cu bandă adezivă Poliţia Română, conţinând un recoltor steril cu substanţă brun-roşcată ridicată de pe sol de pe urma notată cu nr. 3, de la distanţa de 5 m către poarta de acces în curtea numitului E.; plicul de hârtie nr. 3, sigilat prin lipire cu bandă adezivă Poliţia Română, conţinând recoltor steril cu substanţă brun-roşcată ridicată de pe sol de pe podeţul de acces în curtea numitului E.; plicul de hârtie nr. 9, sigilat cu autocolant Poliţia Română, conţinând un recoltor cu probe din pata brun roşcată de pe degetul mic al mâinii drepte; plicul de hârtie nr. 10, sigilat cu autocolant Poliţia Română, conţinând 2 recoltoare cu probe din pata brun-roşcată de pe piciorul stâng; plicul de hârtie nr. 11, sigilat cu autocolant Poliţia Română, conţinând 5 recoltoare cu probe de contact de pe mâna dreaptă; plicul de hârtie nr. 1, sigilat cu autocolant Poliţia Română, conţinând 2 recoltoare cu probe de sânge din cord, toate fiind înregistrate la poz. 19/2019 în Registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului Vaslui; plicul de hârtie nr. 4, sigilat cu autocolant Poliţia Română, conţinând pantaloni care conţin pete brun-roşcate; plicul de hârtie nr. 5, sigilat cu autocolant Poliţia Română, conţinând un tricou de culoare neagră purtat de A.; plicul de hârtie nr. 7, sigilat cu autocolant Poliţia Română, conţinând o pereche de adidaşi "F.", cu pete brun-roşcate; plicul de hârtie nr. 8, sigilat cu autocolant Poliţia Română, conţinând o pereche de ciorapi de culoare albă, cu pete brun-roşcate, toate înregistrate la poz. 19/10.05.2018, în Registrul de Corpuri Delicte al Tribunalului Vaslui; DVD inscripţionat I.P.J. S.I.C.14789/17.10.2019 (I.P.J.Vaslui-Serv. Criminalistic nr. x/17.10.2019), care conţine imagini de la efectuarea cercetării la faţa locului şi a autopsiei victimei E., înregistrat la poziţia nr. 19/2019 din Registrul de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Vaslui.

În temeiul disp. art. 19, art. 23 alin. (2), art. 25 şi art. 397 din C. proc. pen., raportat la art. 1164, art. 1349, art. 1357, art. 1359, art. 1381, art. 1385, art. 1386, art. 1387, art. 1390 şi art. 1391 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de către părţile civile B., D. şi C. şi a fost obligat inculpatul A. să achite următoarele sume de bani după cum urmează: 1) pentru partea civilă minoră C., suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale; 2) pentru partea civilă minoră D., suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale; 3) pentru partea civilă B., suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 20.000 RON cu titlu de daune materiale.

În temeiul disp. art. 276 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să achite părţii civile B. suma de 9000 RON, reprezentând onorariu avocat ales.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., pentru comiterea infracţiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen.

În cauză a fost audiat inculpatul, care a recunoscut şi regretat fapta comisă, solicitând instanţei de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 374 alin. (4) din C. proc. pen. şi următoarele, referitor la procedura simplificată a judecăţii, în caz de recunoaştere a învinuirii. Instanţa a admis solicitarea inculpatului de judecată a cauzei conform procedurii simplificate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că fată de inculpat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, faptă după săvârşirea căreia a fugit în Germania.

În fapt, în ziua de 08.09.2019, inculpatul, alături de prietenii săi, fraţii G. şi H., a mers în bâlciul organizat în municipiul Vaslui. Acolo toţi trei au mâncat şi au consumat băuturi alcoolice, au cumpărat două briceaguri noi, după care au ajuns în satul Bârzeşti, comuna Ştefan cel Mare, unde ştiau că va fi o petrecere a satului, fiind sărbătoarea de "Sfânta Maria". Inculpatul, fiind în stare de ebrietate, avea manifestări violente, fiind auzit de cei din jur spunând că tot va omorî pe cineva în seara respectivă. Acesta era nervos din cauza faptului că îl lăsase concubina şi îi luase copilul. Folosindu-se de unul din bricegele cumpărate în ziua respectivă, martorul H. i-a deposedat, prin ameninţare, pe muzicanţii aflaţi la faţa locului, de toţi banii pe care îi aveau la ei. La tâlhăria făcută de dânsul, a asistat impasibil şi inculpatul. Muzicanţii, după ce au dat banii, au plecat îngroziţi.

În acele momente la faţa locului a venit victima, E., pe care inculpatul nu o cunoştea. Aceasta se afla, de asemenea, sub influenţa băuturilor alcoolice şi, după ce a stat o zi întreagă la grătar, fiind sărbătoare creştină, a plecat de acasă încălţat cu o pereche de şlapi, cu gândul de a cumpăra nişte ţigări de la barul unde se aflau inculpatul şi martorii, întrucât era un fumător înrăit. Ajungând la faţa locului, inculpatul i-a cerut victimei o ţigară. Aceasta i-a spus că nu are şi, întrucât amândoi erau băuţi, au început să se împingă reciproc, după un conflict verbal.

Inculpatul s-a enervat şi a ameninţat victima că o taie cu cuţitul. Victima, văzându-l pe inculpat foarte agresiv, s-a retras spre casă, locuinţa sa aflându-se la o distanţă de câteva zeci de metri. În momentul în care inculpatul s-a apropiat cu viteză, urmat fiind de martorul H., victima E. a lăsat şlapii din picioare şi a luat-o la fugă spre casă. Chiar în apropierea porţii locuinţei sale, a fost ajunsă din urmă de inculpat care ţinea în mâna dreaptă unul dintre cuţitele pe care le avea. În momentul în care a fost ajunsă, victima s-a întors spre agresor, iar acesta a aplicat fulgerător o lovitură cu cuţitul, în zona gâtului acesteia, provocându-i o plagă profundă, soldată cu o hemoragie masivă. Imediat după acest moment inculpatul şi-a continuat deplasarea, plecând rapid de la locul săvârşirii faptei. Victima a reuşit să mai facă câţiva paşi înainte şi înapoi, după care s-a îndreptat spre poarta locuinţei sale, care se afla la aproximativ 5 metri, însă s-a prăbuşit în rigola de lângă poartă, unde a şi decedat.

Împotriva sentinţei penale au formulat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, inculpatul A. şi părţile civile B., C. (prin reprezentant legal B.) şi D. (prin reprezentant legal B.).

Prin Decizia penală nr. 268 din 26 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 26.02.2020, pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi părţile civile B., D. şi C., împotriva Sentinţei penale nr. 38 din 26.02.2020, pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. x/2019, sentinţă pe care a desfiinţat-o în parte, în latură penală şi civilă, în sensul majorării pedepsei principale a închisorii la care a fost condamnat inculpatul, dispunerii luării unor măsuri asigurătorii, majorării daunelor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă D. şi înlăturării dispoziţiilor primei instanţe de trimitere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, în vederea conservării, a unor mijloace de probă.

Rejudecând cauza, în limitele desfiinţării, s-a majorat pedeapsa principală stabilită de instanţa de fond pentru infracţiunea dedusă judecăţii, de "omor" prevăzută şi pedepsită de art. 188 alin. (1) C. pen. (comisă la 08.09.2019), cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., de la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare. S-a majorat cuantumul daunelor morale stabilite de prima instanţă în beneficiul părţii civile minore D. de la suma de 80.000 RON la suma de 100.000 RON.

În temeiul art. 249 alin. (1) şi (7) C. proc. pen., s-a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatului, prezente şi viitoare, în vederea garantării reparării pagubei, până la concurenţa sumei totale datorate cu titlu de despăgubiri civile.

S-a înlăturat dispoziţia primei instanţe de trimitere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, în vederea conservării, a mijloacelor materiale de probă.

Conform art. 162 alin. (3) C. proc. pen., obiectele şi înscrisurile care reprezintă mijloace materiale de probă şi nu sunt restituite persoanei căreia îi aparţin, se păstrează în baza legii, împreună cu dosarul cauzei.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei şi s-au înlăturat dispoziţiile contrare.

În temeiul art. 422 şi art. 424 alin. (3) din C. proc. pen., raportat la art. 72 C. pen., s-a dedus în continuare măsura arestării preventive a inculpatului A. de la 26.02.2020 la zi.

Conform art. 275 alin. (6) C. proc. pen., suma de 868 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, conform delegaţiei nr. 3957 din 23.03.2020, emisă de Baroul Iaşi pentru doamna avocat I., se va avansa din bugetul de venituri şi cheltuieli a Ministerului de Justiţie şi rămâne în sarcina statului. Potrivit art. 276 alin. (6) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile apelante suma de 2.500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate în apel (onorariu avocat, conform chitanţei nr. x din 10.04.2020). În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul-apelant la plata sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare, ocazionate de soluţionarea apelului formulat. Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de procuror şi de părţile civile, au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, printre altele că, în mod corect, prima instanţă a încadrat în drept fapta comisă de inculpat ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de "omor", prevăzută de art. 188 alin. (1) C. pen., având în vedere natura şi intensitatea loviturii, zona vizată, precum şi rezultatul produs-decesul unei persoane.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, operaţiune criticată atât de către inculpat, cât şi de părţile civile şi procuror, Curtea a apreciat că prima instanţă a procedat în mare parte la o evaluare corespunzătoare a tuturor împrejurărilor legate de fapta comisă, contextul cauzal, atitudinea inculpatului înainte, în timpul şi după comiterea faptei, dar a constatat întemeiate criticile formulate de părţile civile şi procuror cu privire la acest aspect, considerând că împrejurările anterior menţionate trebuiau să conducă la orientarea instanţei înspre aplicarea unei pedepse mai severe.

În primul rând, Curtea a constatat că limitele de pedeapsă între care s-a efectuat operaţiunea de individualizare judiciară, ca efect direct al aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., sunt cuprinse între 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare.

S-a apreciat că, în mod corect, instanţa de fond a constatat ca orientarea în aplicarea pedepsei să vizeze mediul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, însă Curtea a considerat, pentru respectarea şi îndeplinirea funcţiilor de exemplaritate, constrângere şi reeducare, ca pedeapsa ce urmează a-i fi aplicată inculpatului, să se situeze peste acest mediu, având în vedere considerentele ce succed.

Fapta comisă de inculpat, în modalitatea rezultată în cadrul expunerii situaţiei de fapt, este o faptă extrem de gravă, ce impune o sancţionare corespunzătoare, având în vedere că s-a adus atingere valorii sociale fundamentale ocrotite de normele de drept penal român, respectiv viaţa persoanei. Modalitatea în care inculpatul a acţionat, cu o brutalitate extremă, urmărind victima, după ce conflictul dintre aceştia se aplanase, tocmai ca urmare a faptului că persoana vătămată a decis să se îndrepte spre locuinţa sa, faptul că la momentul la care a ajuns persoana vătămată, în contextul unei nemulţumiri cu totul minore (refuzul de a primi o ţigară), a cărui intensitate a fost probabil exacerbată de consumul de alcool, faptul că a folosit un cuţit şi a vizat o zona letală (gâtul victimei), cu consecinţa producerii aproape imediate a decesului acesteia, este de natură să stârnească oroare şi dezaprobare în cadrul comunităţii.

Mai mult decât atât, maniera în care inculpatul a acţionat îl caracterizează pe acesta drept o persoană extrem de agresivă, incapabilă să-şi gestioneze stările de nervozitate, apt să reacţioneze disproporţionat la momentul la care se află într-o situaţie aparent conflictuală, pe care chiar el a creat-o, împrejurări apte să îl caracterizeze pe inculpat drept o persoană extrem de periculoasă şi să reclame, în vederea îndreptării sale şi înlăturării stării de pericol generată de prezenţa sa în comunitate o pedeapsă corespunzătoare acestor date.

Mobilul comiterii faptei este de asemenea imposibil de înţeles de către o persoană normală, în condiţiile în care între inculpat şi victimă a existat anterior doar o altercaţie minoră. În aceste condiţii, se poate pune în mod legitim întrebarea caracterului adecvat şi proporţional al pedepsei care se impune a fi aplicată inculpatului astfel încât, după plasarea în mediul carceral, acesta să nu reitereze un astfel de comportament infracţional, a cărui declanşare, în situaţia de faţă, a fost intempestivă şi imposibil de anticipat.

Chiar dacă inculpatul este o persoană tânără şi nu are antecedente penale, aceste simple împrejurări nu sunt suficiente pentru a-l caracteriza drept o persoană mai puţin periculoasă şi pentru a justifica reducerea pedepsei, mai ales în condiţiile în care există suficiente date de natură să-l caracterizeze drept o persoană violentă, care pare a fi fost implicat în cel puţin o altă ocazie anterioară în comiterea unor acţiuni agresive ce au vizat diferite persoane, chiar dacă urmările nu au fost de amplitudinea celei constatate în prezenta cauză.

Bineînţeles că în cauza penală în care inculpatul este cercetat în prezent sub aspectul posibilei comiterii unei infracţiuni de "tâlhărie" acesta beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, iar prezenta instanţă nu poate antama în nici un fel aspecte ce ţin de modul în care va fi instrumentată această cauză penală, însă nu mai puţin o astfel de împrejurare permite formularea anumitor deducţii care nu pot fi ignorate în analiza periculozităţii inculpatului şi a nevoilor de îndreptare ale acestuia, întrucât ilustrează faptul că incidentul din prezenta cauză nu este unul izolat, accidental, disociat de elementele ce caracterizează în genere persoana inculpatului ci dimpotrivă, acesta a intrat anterior în conflict cu alte persoane şi are o adevărată problemă în gestionarea situaţiilor conflictuale, pe care le rezolvă doar prin acte de agresiune fizică.

Toate aceste elemente, au condus în opinia Curţii indubitabil la concluzia că pedeapsa ce se impune a-i fi aplicată inculpatului trebuie orientată peste mediul limitelor de pedeapsă şi înspre maximul special, astfel cum acesta a fost redus ca efect al aplicării dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., pentru ca aceasta să corespundă atât nevoii comunităţii în ansamblu, de restabilire a echilibrului social, afectat profund ca efect al comiterii unei asemenea fapte, de o violenţă extremă, cât şi nevoilor de îndreptare ale inculpatului, ce presupun plasarea acestuia în mediul carceral pentru o perioadă ce poate fi aptă ca acesta să conştientizeze gravitatea conduitei sale, să se reeduce în spiritul respectării valorilor sociale protejate de legea penală şi pentru a deveni un membru valoros în comunitate la momentul eliberării în penitenciar. De asemenea, s-a apreciat că o astfel de pedeapsă este necesară şi ca un semnal general, al intoleranţei faţă de astfel de manifestări, extrem de violente, petrecute pe fondul unui fenomen general al exacerbării unor astfel de acte în societatea actuală şi a unei reacţii ferme din partea organelor judiciare, atât de scoatere din comunitate în mod prompt a unei persoane care comite astfel de fapte, cât şi a luării tuturor măsurilor necesare pentru ca la momentul reintegrării în comunitate, inculpatul să poată fi pe deplin reinserat social.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul A., personal, invocând motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Recurentul a susţinut, în esenţă, că prin solicitarea reprezentantului Ministerului Public de respingere a apelului inculpatului, procurorul nu a adus nicio circumstanţă agravantă faţă de cele prezentate la instanţă de fond pentru a se susţine majorarea cuantumului pedepsei, iar prin decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în mod greşit s-a dispus majorarea pedepsei de la 10 ani la 12 ani. De asemenea, a susţinut că nu au fost invocate chestiuni tehnice de către procuror, nu s-a adus nicio circumstanţă agravantă şi cu toate acestea instanţa de apel a dispus majorarea pedepsei de la 10 ani la 12 ani închisoare.

Cererea de recurs în casaţie a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 22 martie 2021, sub nr. x/2019, fixându-se termen pentru verificarea admisibilităţii în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 27 aprilie 2021, când, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 şi art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din 27 aprilie 2021, şi a admis-o în principiu, dispunând trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării ei pe fond.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casaţie, 22 iunie 2020, Înalta Curte a luat concluziile acuzării şi apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

În egală măsură, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În aceste coordonate de principiu, evaluând prezenta cale de atac, Înalta Curte constată că inculpatul A. a invocat, ca unic motiv de recurs în casaţie, dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în cadrul căruia, a antamat limitele nelegale ale pedepsei care i-a fost aplicată prin decizia recurată.

Preliminar, Înalta Curte constată că argumentele formulate pe calea recursului în casaţie de faţă sub aspectul greşitei individualizării a pedepsei aplicate de instanţa de apel nu pot fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., care stabileşte că hotărârile sunt supuse casării în situaţia în care în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal, întrucât, în cauză, nu s-a dispus încetarea procesului penal.

În speţă, motivul invocat şi care a fost avut în vedere de către instanţă la momentul admiterii în principiu a recursului în casaţie se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Astfel, conform art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege " legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport cu încadrarea juridică şi faţă de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei, a căror incidenţă a fost stabilită de instanţa de apel. De regulă, se consideră că o pedeapsă depăşeşte limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, ca şi consecinţă a reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi şi de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoaşterii învinuirii).

În jurisprudenţa constantă a instanţei supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispoziţiile legale menţionate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancţiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancţionator. În toate cazurile însă, legalitatea sancţiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, publicate, www.x.ro).

Încadrarea juridică dată faptelor, reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

În consecinţă, fără a proceda la analiza ei, dar examinând legalitatea pedepsei aplicate de instanţa de apel recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 188 alin. (1) din C. pen., infracţiunea de omor, este sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani, în cazul formei consumate.

În acest context, se constată că pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată recurentului inculpat, în apel, pentru infracţiunea consumată de omor se situează în limitele prevăzute de lege, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a legii.

În cadrul aceleiaşi evaluări constată că pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată recurentului inculpat îndeplineşte condiţia de legalitate, fiind cuprinsă între limitele prevăzute de lege ca urmare a aplicării sporului de 1/3 din limitele legale prevăzute de art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., respectiv, 6 ani şi 8 luni închisoare şi 13 ani şi 4 luni închisoare.

Aşadar, critica recurentului inculpat adusă procesului de individualizare a pedepsei de către curtea de apel, care a majorat cuantumul pedepsei aplicate de prima instanţă, nu fac obiectul cenzurii în calea extraordinară a recursului în casaţie, deoarece sunt aspecte care ţin de temeinicia hotărârii recurate.

Pentru considerentele prezentate, constatând neîntemeiate criticile formulate de recurentul inculpat A., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 178 din 14 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentului inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 268 din 26 mai 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2021.

GGC - GV