Cassation inadmissibility: limits on re-evaluating factual proof of knowledge and intent in assimilated smuggling cases

Asupra cauzei de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1735 din 20.12.2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a fost condamnat inculpatul A., coroborat cu art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit în sarcina inculpatului respectarea următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba Iulia, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba Iulia, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba Iulia schimbarea locului de muncă;

e) să comunice Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Alba Iulia informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (3) C. proc. pen., s-a impus inculpatului A., pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile la una dintre următoarele instituţii: Direcţia de Sănătate Publică Alba Iulia sau Spitalul Judeţean Alba Iulia

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., art. 96 C. pen. a fost atrasă atenţia inculpatului A. că săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere, nerespectarea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere, sau neîndeplinirea integrală a obligaţiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre, va impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani calculată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 19 şi art. 397 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1357, art. 1381 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă exercitată de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi a fost obligat inculpatul A. la plata către aceasta, cu titlu de daune materiale, a sumei de 48416 RON

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. d), raportat art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost confiscată de la inculpatul A. bunurile aflate la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Constanţa, conform dovezii seria/nr. CT 92478/04.04.2017

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 6000 RON avansate de către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut, următoarele:

Conform procesului-verbal din data de 22.03.2017, în jurul orelor 1200, lucrători de poliţie din cadrul Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime au constatat că la poarta de acces nr. 5, staţionat în interiorul incintei portuare se află un autoturism marca x cu nr. de înmatriculare x, condus de un bărbat identificat ulterior în persoana inculpatului A...

În portbagajul autoturismului s-au descoperit 4 cutii din carton de culoare maro, toate sigilate inscripţionate 20 kg Made in Indonesia, B., C. şi 99 pachete din material plastic de diferite culori, inscripţionate x, Made in UAE.

În drept, s-a reţinut că acţiunea inculpatului, care la data de 22.03.2016, a deţinut şi transportat 4 cutii a câte 20 kg de cărbuni, provenienţă Indonezia şi 99 de pungi, a câte 1 kg cu aromă pentru narghilea, provenienţă Statele Arabe Unite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apel inculpatul A. şi partea civilă ANAF -DGRFP Galaţi - AJFP Constanţa.

Partea civilă, în apelul formulat a solicitat obligarea inculpatului A. la plata către partea civilă a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente sumei de 48.416 RON calculate din ziua imediat următoare expirării termenului de plată a obligaţiei principale, respectiv, 22.03.2017 şi până la data achitării efective a sumei.

Inculpatul A. a solicitat pronunţarea unei soluţii de achitare, apreciind că sentinţa apelată este nelegală atât sub aspectul laturii penale cât şi al laturii civile.

Prin Decizia penală nr. 940/P din 5 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 1735 din 20.12.2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat a fost obligat la plata sumei de 800 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

A fost admis apelul declarat de apelanta parte civilă Statul Român prin A.N.A.F. - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa împotriva Sentinţei penale nr. 1557 din 26.11.2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 423 alin. (2) C. proc. pen., a fost desfiinţată, în parte, sub aspectul laturii civile, Sentinţa penală nr. 1735 din 20.12.2019 pronunţată de Judecătoria Constanţa în Dosarul nr. x/2018, şi rejudecând:

A fost obligat inculpatul A. la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere calculate de la 22.03.2017 până la data plăţii efective a debitului principal, către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul părţii civile au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 940/P din 5 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, A., prin apărător ales, av. D. a declarat recurs în casaţie la data de 24.02.2021.

În motivarea scrisă a cerii sale inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. " inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Referitor la latura penală a cauzei:

Inculpatul, prin apărător a arătat că pentru a exista infracţiunea de contrabandă asimilată este necesar:

- fie să se cunoască provenienţa bunurilor ca fiind din contrabandă,

- fie să fie destinate săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

S-a arătat că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de apel, nu a motivat hotărârea, nefiind analizate elementele de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă asimilată. Totodată nu s-a dovedit dacă inculpatul ar fi cunoscut că bunurile deţinute ar fi provenit din contrabandă, nici că ar fi fost destinate săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Referitor la latura civilă cauzei;

S-a arătat că, în mod nelegal, a fost admis apelul părţii civile, acordându-i-se nu doar pretinsul prejudiciu, ci şi dobândă legală. Asupra stabilirii prejudiciului a planat un dubiu încă din faza de urmărire penală, în condiţiile în care (prin adresa de la dosar urmărire penală), partea civilă a precizat că există o distincţie între tutun de narghilea şi aromă de narghilea, iar această distincţie se face prin încadrarea în baze tarifare diferite.

În cursul judecăţii s-a dispus efectuarea unei expertize asupra pungilor de aromă de narghilea şi a rezultat că nu conţin deloc tutun. Având în vedere acest rezultat, s-a dispus emiterea unei adrese către partea civilă pentru a preciza dacă înţelege să solicite în continuare daune materiale precum şi cuantumul acestora, având în vedere că în cererea iniţială de constituire ca parte civilă prejudiciul a fost determinat de existenţa tutunului. Răspunsul părţii civile a fost că pentru substanţa expertizată ce nu conţine tutun nu poate stabili un prejudiciu.

Cu toate acestea, instanţa de fond a admis acţiunea civilă fără ca prejudiciile să fi fost dovedite, ba mai mult, chiar au fost infirmate întrucât produsele deţinute nu conţineau tutun, iar instanţa de apel i-a acordat şi dobândă legală şi penalităţi de întârziere.

În concluzie s-a solicitat admiterea recursului în casaţie, casare ambelor hotărâri şi, în rejudecare, achitarea inculpatului şi respingerea acţiunii civile, ca nefondată.

Prin încheierea din data de 05 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosar nr. x/2018.

Cauza a fost trimisă în vederea judecării recursului în casaţie la Completul 8 şi s-a fixat termen la data de 16 iunie 2021, cu citarea părţilor.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

La termenul din data de 16 iunie 2021, cauza a fost luată în dezbateri, susţinerile părţilor au fost consemnate în partea introductivă a prezentei nemaifiind reluate.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosar nr. x/2018, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casaţie este acela de a supune Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. ("inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală"), se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

De asemenea, cazul de casare menţionat nu permite o analiză a conţinutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi stabilirea unei situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

În recursul în casaţie de faţă, inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., a solicitat Înaltei Curţi pronunţarea unei soluţii de achitare pentru infracţiunea pentru care a fost condamnat, respectiv infracţiunea de contrabandă asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, susţinând că nu s-a demonstrat cu nicio probă că bunurile deţinute de inculpat provin din contrabandă sau că acesta ar fi cunoscut provenienţa lor.

Înalta Curte constată că potrivit art. 438 alin. (2) C. proc. pen., cazurile prevăzute la alin. (1) pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că aceste critici au fost invocate de inculpat şi în faţa instanţei de apel, iar prin decizia pronunţată, Curtea de Apel Constanţa a analizat aceste critici şi a apreciat că nu sunt întemeiate.

În recursul în casaţie formulat, inculpatul, prin apărător susţine că nu s-au analizat elementele de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă asimilată şi nu s-a dovedit nici că ar fi cunoscut că bunurile deţinute ar fi provenit din contrabandă, nici că ar fi fost destinate săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În esenţă, se susţine că pentru existenţa infracţiunii de contrabandă asimilată este necesar: fie să se cunoască provenienţa bunurilor ca fiind din contrabandă, fie să fie destinate săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Examinând decizia penală atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se constată că dispoziţiile legale menţionate nu sunt incidente în cauză.

Astfel, critica constând în aceea că instanţa de apel nu a analizat toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie şi totodată că nu a expus argumentele în baza cărora aceste apărări sunt neîntemeiate nu se încadrează în cazul de casare indicat de recurent, aspectele putând fi analizate eventual în celelalte căi extraordinare de atac reglementate.

Referitor la susţinerea recurentului potrivit cu care nu ar fi întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii de contrabandă asimilată, întrucât nu a cunoscut că bunurile deţinute ar fi provenit din contrabandă şi nici că ar fi fost destinate săvârşirii infracţiunii de contrabandă, Înalta Curte apreciază în mod asemănător că raportat la această afirmaţie nu sunt incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., sens în care se prezintă următoarele argumente:

Potrivit art. 270 din Legea nr. 86/2006:

(1) Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Constituie, de asemenea, infracţiune de contrabandă şi se pedepseşte potrivit alin. (1):

a) introducerea în sau scoaterea din ţară prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mare de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mare de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

b) introducerea în sau scoaterea din ţară, de două ori în decursul unui an, prin locurile stabilite pentru controlul vamal, prin sustragere de la controlul vamal, a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, dacă valoarea în vamă a bunurilor sau a mărfurilor sustrase este mai mică de 20.000 RON în cazul produselor supuse accizelor şi mai mică de 40.000 RON în cazul celorlalte bunuri sau mărfuri;

c) înstrăinarea sub orice formă a mărfurilor aflate în tranzit vamal.

(3) Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Obiectul juridic al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, asimilată infracţiunii de contrabandă, este unul complex deoarece apără atât regimul administrării impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului consolidat al statului, cât şi regimul frontierei de stat.

Ca şi în cazul infracţiunii de contrabandă în variantele normative prevăzute de art. 270 alin. (1) şi art. 270 alin. (2) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României, prin infracţiunea asimilată prevăzută de art. 270 alin. (3) din aceeaşi lege, se urmăreşte sustragerea de la plata taxelor datorate statului, cunoscând că bunurile sau mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Obiectul material al infracţiunii prevăzute de art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal al României este reprezentat de bunurile sau de mărfurile care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Din analiza textelor de incriminare menţionate mai sus se observă că în situaţia infracţiunii asimilate de contrabandă menţionată la alin. (3) nu se prevede cerinţa ca subiectul activ să cunoască că bunurile sau mărfurile provin din săvârşirea unei infracţiuni de contrabandă, textul folosind doar termenul generic de contrabandă.

Înalta Curte constată că legiuitorul incriminează ca modalităţi alternative ale elementului material acţiunile de deţinere şi de transport, acţiuni care sunt fără dubiu demonstrate de probatoriul aflat la dosar.

Astfel, în urma probatoriului administrat în cauză Curtea de Apel a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpat, reţinându-se că, la data de 22.03.2016, a deţinut şi transportat 4 cutii a câte 20 kg de cărbuni, provenienţă Indonezia şi 99 de pungi, a câte 1 kg cu aromă pentru narghilea, provenienţă Statele Arabe Unite, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă asimilată prev. de art. 270 alin. (3) din legea nr. 86/2006

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligată să verifice, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei învestită cu judecarea recursului în casaţie.

Arătăm că instanţa de apel a ajuns la concluzia că recurentul cunoştea că bunurile provin din contrabandă în baza materialului probator administrat în cauză.

Pentru a se ajunge la o concluzie contrară Înalta Curte ar fi obligată să reanalizeze întreg materialul probator, ceea ce nu este posibil în calea de atac a recursului în casaţie.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege şi numai anumite motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Cu atât mai mult, recursul în casaţie nu are în vedere elementele de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, aşa încât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să reevalueze materialul probator şi să stabilească o situaţie de fapt diferită de cea menţionată în hotărârile atacate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care este prevăzută de legea penală, fapta întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de normele de incriminare, realizându-se o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune.

Referitor la recursul în casaţie formulat de inculpatul A. cu privire la latura civilă a cauzei;

Înalta Curte, constată că prevederile art. 436 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen. recunosc capacitatea procurorului, inculpatului, părţii civile şi părţii responsabile civilmente de a exercita calea extraordinară de atac a recursului în casaţie cu privire la latura civilă.

Totodată, se observă că, prin raportarea acestor din urmă dispoziţii procedurale la prevederile art. 438 din C. proc. pen., se restrânge capacitatea părţilor privind calea extraordinară de atac a recursului în casaţie cu privire la latura civilă, prin neprevederea expresă a unui caz în care se poate face recurs în casaţie cu privire la acest aspect.

Motivele de recurs în casaţie prevăzute de dispoziţiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. vizează: nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente; condamnarea inculpatului pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; încetarea în mod greşit a procesului penal; lipsa constatării sau constatarea greşită a graţierii pedepsei aplicate inculpatului şi aplicarea de pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pornind de la consideraţiile de ordin teoretic expuse şi de la dispoziţiile legale enunţate, Înalta Curte constată că instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, în limita cazurilor de casare prevăzute expres şi limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen., hotărârea atacată este corespunzătoare.

Prin urmare, nu pot fi supuse cenzurii instanţei de recurs în casaţie incidenţa, în cauză, a dispoziţiilor referitoare la modul de soluţionare a laturii civile.

Motivele recursului în casaţie vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac.

Pentru considerentele expuse, potrivit art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosar nr. x/2018.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 940/P din data de 05 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în dosarul cu nr. x/2018

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2021.

GGC - GV