Expiration of criminal liability for legal persons via distinct five-year statute of limitations for influence trafficking

Deliberând asupra caracterului întemeiat al contestaţiilor în anulare declarate împotriva Deciziei nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016 constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 158/A/25 mai 2021 au fost admise în principiu contestaţiile în anulare declarate de:

- A., numai în ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen.

- B. şi C. numai în ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. d) teza a doua C. proc. pen., cu referire la art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

- SC D. SRL numai în ceea ce priveşte cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 432 C. proc. pen., analizând contestaţiile în anulare în limitele declarării acestora ca admisibile, constată că are un caracter întemeiat doar cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., invocat de SC D. SRL.

Analiza situaţiei juridice invocate de SC D. SRL are în vedere:

a) lipsa analizei anterioare asupra termenului de prescripţie a răspunderii penale a persoanei juridice;

b) termenul de prescripţie a răspunderii penale a persoanei juridice, astfel cum decurge din legea stabilită, atât de către instanţa de fond cât şi de către instanţa de apel, ca fiind incidentă raportului juridic;

c) data săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă de către inculpata SC D. SRL, astfel cum a fost stabilită de instanţa de apel;

d) data începerii urmăririi penale faţă de SC D. SRL şi actele întreruptive de prescripţie a răspunderii penale faţă de aceasta.

a) În cauză nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 10/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, conform căreia nu se poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal atunci când instanţa de apel a dezbătut şi analizat incidenţa acesteia, deoarece analiza unei cauze de încetare a procesului penal pentru o persoană fizică nu împiedică analiza cauzei de încetare a procesului penal, cu aceeaşi natură juridică, referitoare la o persoană juridică, ce presupune un termen de prescripţie diferit şi un sediu al materiei diferit de cele prevăzute de lege în cazul persoanei fizice.

În ceea ce priveşte termenul de prescripţie a răspunderii penale, instanţa de apel a făcut referire la constatările instanţei de fond cu privire la prescripţia răspunderii penale, adăugându-le şi o analiză proprie. Nici partea din sentinţa pronunţată de instanţa de fond, la care se face trimitere de către instanţa de apel, nici analiza proprie a instanţei de apel nu au în vedere termenul specific de prescripţie a răspunderii penale a persoanei juridice, diferit de cel al persoanei fizice, ceea ce permite o atare analiză în cadrul contestaţie în anulare.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru infracţiunea de trafic de influenţă termenul general de prescripţie a răspunderii penale este de 8 ani, potrivit art. 122 lit. c) din C. pen. din 1968, şi curge de la data săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă prin actul de primire a ultimului bun obţinut de SC D. SRL în urma promisiunii inculpatului E. că va interveni pe lângă funcţionarii competenţi să soluţioneze cererile de retrocedare ale inculpatului F., respectiv din data de 15.01.2009.

Instanţa de apel a reţinut că nu poate fi primită nici critica formulată în subsidiar de inculpatul E. referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii penale în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, întrucât termenul de prescripţie a răspunderii penale se calculează de la momentul primirii bunurilor pretinse iniţial, acţiune ce se integrează în mod natural, aşa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, în conţinutul constitutiv al infracţiunii unice de trafic de influenţă, respectiv de la data de 15.01.2009, când s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 5 privind G. între inculpatul F. şi SC D. SRL, societate deţinută de D.., controlată la rândul său de firmele off-shore în care era acţionar inclusiv inculpatul E.. Prin urmare, termenul general de prescripţie a răspunderii penale prevăzut de art. 122 lit. c) C. pen. (1969), de 8 ani, nu s-a împlinit până la data când s-a dispus de către procuror efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de inculpat, iar termenul special al prescripţiei, de 12 ani, calculat potrivit art. 124 C. pen. (1969), s-ar împlini la 15.01.2021, aşadar ulterior soluţionării definitive a cauzei prin prezenta decizie. (...) Referitor la ultimul motiv de apel invocat de apelanta inculpată SC D. SRL, Înalta Curte, faţă de disp. art. 122 alin. (3) C. pen. (1969), face trimitere la aspectele reţinute anterior cu referire la critica similară formulată de inculpatul E., constatând că nu sunt incidente disp. art. 16 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen.

Analiza instanţei de apel a termenului de prescripţie a răspunderii penale a persoanei fizice E., în raport de săvârşirea în calitate de autor a infracţiunii de trafic de influenţă, termen de prescripţie care are o durată diferită şi un sediu al materiei diferit (după cum se va arăta în cele ce urmează) faţă de cel incident în cazul persoanei juridice SC D. SRL condamnată la rândul său pentru o infracţiune de trafic de influenţă, comisă în calitate de autor, nu împiedică analiza în cadrul căii de atac a contestaţiei în anulare a criticilor circumscrise cazului de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

b) Infracţiunea de trafic de influenţă, în forma în vigoare la data săvârşirii, era sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 şi 10 ani. Totodată, conform C. pen. în vigoare la acea dată, în cazul persoanei juridice, termenul general de prescripţie a răspunderii penale era de 5 ani. Conform art. 122 alin. (2) lit. b) C. pen. din 1969 termenul general de prescripţie a răspunderii penale în cazul persoanei juridice era diferit faţă de termenul general de prescripţie a răspunderii penal pentru aceeaşi infracţiune, în cazul persoanei fizice, conform art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, respectiv termenul de 8 ani.

Prin Legea nr. 278 din 4 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea C. pen., precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, la pct. 44 s-a prevăzut:

44. La art. 122, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins:

"Termenele de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana juridică sunt:

a) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani;

b) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită de persoana fizică pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani sau amenda."

În consecinţă termenul de prescripţie a răspunderii penale a persoanei juridice, în cazul de faţă, era de cinci ani, diferit în cuantum şi sediu al materiei de cel prevăzut de lege pentru persoana fizică.

c) Data săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă a fost stabilită identic atât de instanţa de fond cât şi de cea de apel, care au exclus, din conţinutul infracţiunii pentru care s-a pronunţat o soluţie de condamnare, orice acte ulterioare anului 2009 (incluse în acuzaţia formulată de Ministerul Public). Ambele instanţe au avut în vedere că nu se poate reţine forma continuată a infracţiunii de trafic de influenţă, în cazul în care o persoană acceptă promisiunea de bunuri în schimbul traficării influenţei şi primeşte ulterior aceste bunuri, chiar dacă primirea are loc în mai multe tranşe şi nu se poate reţine forma continuată a infracţiunii de cumpărare de influenţă, în cazul în care o persoană promite bunuri în schimbul traficării influenţei şi dă ulterior aceste bunuri, chiar dacă remiterea lor are loc în mai multe tranşe.

Instanţa de apel a mai reţinut şi că în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatei SC D. SRL, probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti în fond şi în apel face dovada certă că, în perioada august- septembrie 2006, reprezentantul în fapt al acesteia, E., a pretins în numele şi interesul societăţii imobilele J. şi G., pe care ulterior, la datele de 15.10.2007 şi de 15.01.2009, inculpata persoană juridică le-a primit de la F., în schimbul promisiunii de a-şi exercita influenţa asupra funcţionarilor publici competenţi să dispună cu privire la retrocedarea celor două terenuri. Prin urmare, având în vedere argumentele expuse pe larg la analizarea infracţiunii de trafic de influenţă reţinută în sarcina inculpatului E. şi în considerarea aspectelor particulare arătate în cele ce preced, Înalta Curte constată că pretinderea de către inculpatul E., în perioada august- septembrie 2006, în numele inculpatei SC D. SRL, şi primirea de către societate la datele 15.10.2007 şi 15.012009 a bunurilor imobile (J. şi G.) de la inculpatul F., în schimbul promisiunii traficării influenţei asupra funcţionarilor publici cu atribuţii în retrocedarea terenurilor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. (1969), ce constituie lege penală mai favorabilă în cazul inculpatei persoană juridică.

În consecinţă data săvârşirii infracţiunii ce face obiectul prezentei contestaţii de către SC D. SRL este 15.01.2009.

d) Actele de urmărire penală efectuate faţă de SC D. SRL şi care trebuiau comunicate acesteia au început la data de 08.01.2016.

Prin Ordonanţa procurorului din data de 08.12.2015 s-a dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de SC D. SRL pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare de bani. Ordonanţa procurorului din data de 08.12.2015 a fost comunicată către SC D. SRL prin Procesul-verbal din data de 08 ianuarie 2016, acesta fiind actul care ar fi putut întrerupe termenul de prescripţie a răspunderii penale.

Deşi în cauză a fost formulată şi înregistrată o plângere de către F. la data 23.01.2015, iar o altă plângere, despre care se face vorbire în Rechizitoriu, cea de la data de 12.10.2011, redactată de către acelaşi inculpat, nu a mai fost înregistrată, deoarece inculpatul a ajuns la o înţelegere cu reprezentanţii SC D. SRL, actul în raport de care se calculează împlinirea termenului de prescripţie generală este Procesul-verbal din data de 08 ianuarie 2016, primul comunicat inculpatei în legătură cu acuzaţia prezentă.

În consecinţă, faţă de limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea de trafic de influenţă, de stabilirea de către instanţa de apel a datei săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, respectiv 15.01.2009, de Procesul-verbal din data de 08 ianuarie 2016, când s-au comunicat acuzaţiile formulate împotriva SC D. SRL, de termenul de prescripţie a răspunderii penale persoanei juridice de 5 ani prevăzut de art. 122 alin. (2) lit. b) din C. pen. de la 1969, acesta s-a împlinit pentru inculpata SC D. SRL la data de 14 ianuarie 2014, fără să fi intervenit anterior acestei date acte întreruptive care să facă incidentă prescripţia specială de 10 ani, care s-ar fi împlinit la data de 14 ianuarie 2019.

Cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. d) teza a II-a C. proc. pen., respectiv "a existat un caz de incompatibilitate, există o suspiciune rezonabilă cu privire la imparţialitatea judecătorului [art. 64 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen..], în raport de incompatibilitatea judecătorilor decurgând din modul în care s-a desfăşurat cercetarea judecătorească în apel, respectiv decurgând din motivarea deciziei din apel.

În speţă nu există un caz de incompatibilitate ori o atitudine părtinitoare a judecătorilor decurgând din conduita în timpul şedinţei de judecată ori în motivarea deciziei din apel. Acest aspect a fost invocat pentru prima dată în calea de atac a contestaţie în anulare, în mod formal, deşi ulterior termenelor la care apărarea a susţinut că au existat încălcări ale obiectivităţii instanţei de judecată şi anume 4.06.2020, 18.06.2020, 26.06.2020, 16.07.2020, 24.09.2020, 14.10.2020, 5.11.2020 şi 10.11.2020, ori chiar în şedinţa de judecată respectivă, a existat posibilitatea de a formula recuzarea completului ori a unora dintre judecători de către inculpaţi ori de către apărătorii acestora. De altfel, contestatorul C., în motivele scrise de contestaţie, arată că nu a formulat cereri de recuzare a completului de judecată.

Analizând aspectele de incompatibilitate, se constată că acestea au fost invocate formal în contestaţia în anulare, conduita completului de judecată înscriindu-se în normele de procedură, fiind respectat standardul impus de Convenţia europeană a drepturilor omului şi de jurisprudenţa Curţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 109 alin. (1), art. 122 alin. (2), art. 378 alin. (1) şi (2), art. 380 alin. (2) şi (3), art. 381 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen., instanţa de judecată, după ce lasă inculpatul/martorul/persoana audiată să declare tot ce ştie în legătură cu fapta ce face obiectul judecăţii, poate pune întrebări, dacă apreciază necesar, pentru justa soluţionare a cauzei. În egală măsură, instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei.

Astfel, potrivit art. 109 alin. (1) C. proc. pen. "după îndeplinirea dispoziţiilor art. 107 şi 108, suspectul sau inculpatul este lăsat să declare tot ceea ce doreşte referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, după care i se pot pune întrebări". O procedură similară este instituită şi în ceea ce priveşte audierea martorului conform art. 122 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cu care "martorul este lăsat să declare tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările de fapt pentru dovedirea cărora a fost propus, apoi i se pot adresa întrebări".

În dispoziţiile art. 378 alin. (1) şi (2), art. 380 alin. (2) şi (3), art. 381 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut expres dreptul instanţei de judecată de a adresa întrebări persoanei audiate, precum şi de a cenzura întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei.

Potrivit art. 378 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul este lăsat să arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecată, apoi i se pot pune întrebări în mod nemijlocit de către procuror, de persoana vătămată, de partea civilă, de partea responsabilă civilmente, de ceilalţi inculpaţi, precum şi de avocaţii acestora şi de avocatul inculpatului a cărui audiere se face. Preşedintele şi ceilalţi membri ai completului pot, de asemenea, pune întrebări, dacă apreciază necesar, pentru justa soluţionare a cauzei. Aliniatul doi al articolului stipulează că instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei. Întrebările respinse se consemnează în încheierea de şedinţă.

Art. 380 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., reglementând modalitatea de audiere a persoanei vătămate, părţii civile şi persoanei responsabile civilmente, prevede că persoanele menţionate sunt lăsate să arate tot ce ştiu despre fapta care face obiectul judecăţii, apoi li se pot pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, avocatul inculpatului, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente şi avocaţii acestora. Preşedintele şi ceilalţi membri ai completului pot de asemenea pune întrebări, dacă apreciază necesar, pentru justa soluţionare a cauzei, instanţa putând respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei. Întrebările respinse se consemnează în încheierea de şedinţă.

Art. 381 C. proc. pen. intitulat Audierea martorului şi a expertului în alin. (3) prevede că preşedintele şi ceilalţi membri ai completului pot adresa întrebări martorului ori de câte ori consideră necesar, pentru justa soluţionare a cauzei, iar în alin. (4) Instanţa poate respinge întrebările care nu sunt concludente şi utile cauzei. Întrebările respinse se consemnează în încheierea de şedinţă.

În speţa de faţă instanţa a avut o conduită obiectivă, exercitându-şi atribuţiile (formularea de întrebări de către preşedintele completului şi unul dintre judecători, respingerea unora dintre întrebări) în limitele prevăzute de lege.

Egalitatea armelor reprezintă unul dintre elementele inerente conceptului de proces echitabil. Aceasta presupune ca fiecărei părţi să i se dea posibilitatea rezonabilă de a-şi prezenta cauza în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie net dezavantajoasă faţă de adversarul său (Foucher împotriva Franţei, pct. 34; şi Bulut împotriva Austriei; Bobek împotriva Poloniei, pct. 56; Klimentyev împotriva Rusiei, pct. 95).

Dreptul la o procedură contradictorie semnifică în principiu posibilitatea ca părţile să cunoască şi să comenteze toate probele produse, precum şi orice observaţii prezentate pentru a ghida decizia instanţei.

Analizând încheierile de şedinţă şi actele depuse de apărare se constată, suplimentar celor ce preced, că:

- nu a existat o restrângere a dreptului la apărare ori o împiedicare a unei părţi de a răspunde la concluziile Parchetului;

- martorii acuzării şi martorii apărării au fost trataţi în mod egal;

- apărarea a avut posibilitatea de a face observaţii asupra unui probelor acuzării;

- nu a fost limitat accesul la dosar sau la alte documente de interes public (Matyjek împotriva Poloniei, pct. 65);

- procesul penal, inclusiv în aspectele lui procedurale, a prezentat un caracter contradictoriu şi a garantat egalitatea armelor între acuzare şi apărare;

- acuzarea ca şi apărarea au luat cunoştinţă de observaţiile sau mijloacele de probă prezentate de cealaltă parte;

- procesul decizional a respectat cerinţele procedurii contradictorii şi pe cele ale egalităţii armelor şi a fost însoţit de garanţii capabile să protejeze interesele acuzatului;

- avocaţilor nu le-a fost refuzat accesul la probele aflate la dosar. Prin urmare, a fost posibil ca reprezentanţii apărării să dezvolte pe deplin în faţa instanţei argumentele proprii;

- instanţa a furnizat un răspuns detaliat fiecărui argument invocat (Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, pct. 61).

Declaraţiile, criticate sub aspectul lipsei de obiectivitate a judecărilor în ceea ce priveşte formularea de întrebări şi a neconcordanţei declaraţiilor cu cele afirmate oral în şedinţa de judecată, au fost semnate, potrivit legii, de către toţi apărătorii, fără obiecţiuni, confirmând realitatea celor consemnate. Dispoziţiile legale relevante în materie, art. 110 alin. (2), (3) şi (4) C. proc. pen.. cu privire la declaraţiile inculpatului şi respectiv art. 123 C. proc. pen.., cu privire la declaraţiile martorului, prevăd:

- dacă este de acord cu conţinutul declaraţiei scrise, suspectul sau inculpatul o semnează. Dacă suspectul sau inculpatul are de făcut completări, rectificări ori precizări, acestea sunt indicate în finalul declaraţiei, fiind urmate de semnătura suspectului sau a inculpatului (art. 110 alin. 2 C. proc. civ..pen);

- când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să semneze, organul judiciar consemnează acest lucru în declaraţia scrisă. [art. 110 alin. (2) C. proc. pen.];

- declaraţia scrisă este semnată şi de organul de urmărire penală care a procedat la audierea suspectului sau a inculpatului, de judecătorul de drepturi şi libertăţi ori de preşedintele completului de judecată şi de grefier, de avocatul suspectului, inculpatului, al persoanei vătămate, părţii civile sau părţii responsabile civilmente, dacă aceştia au fost prezenţi, precum şi de interpret când declaraţia a fost luată printr-un interpret. [art. 110 alin. (4) C. proc. pen.];

- consemnarea declaraţiilor martorului se face potrivit dispoziţiilor art. 110, care se aplică în mod corespunzător. [art. 123 alin. (1) C. proc. pen.].

Toţi inculpaţii şi martorii, interpretul, respectiv toţi avocaţii inculpaţilor au semnat declaraţiile criticate în contestaţie în anulare fără obiecţiuni, atestând realitatea celor consemnate.

În consecinţă, judecătorii şi-au exercitat funcţia în limitele prevăzute de cod şi regulile deontologice, iar motivarea instanţei de apel are în vedere situaţii de fapt obiective, stabilite pe bază de probe.

Cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. h) din C. proc. pen. când instanţa de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă", respectiv nu a procedat la audierea contestatorului, invocat de către A..

Dreptul la un "proces public" garantat de art. 6 § 1 implică în mod necesar dreptul la o "şedinţă de judecată" (Döry împotriva Suediei, pct. 37). Principiul unui proces public are o importanţă deosebită în cauzele penale, în care acuzatul trebuie, în principiu, să poate să se prezinte în primă instanţă [Tierce şi alţii împotriva San Marino, pct. 94; Jussila împotriva Finlandei (MC), pct. 40]. 164, însă o procedură care se desfăşoară în absenţa inculpatului nu este în sine incompatibilă cu art. 6 din Convenţie, atunci când acuzatul nu s-a prezentat pentru a fi audiat ori a refuzat audierea la termenele la care a fost prezent ori audierea nu a fost posibilă la unul dintre termen din considerente medicale.

Se constată inculpata contestatoare A. a fost prezentă în faţa instanţei de apel la patru termene de judecată, respectiv 16 iulie 2020, 24 septembrie 2020, 28 septembrie 2020 şi 05 noiembrie 2020, iar instanţa de apel a motivat chestiunile care ţineau de posibilitatea audierii inculpatei, de la termenele respective, după cum urmează:

Poziţia procesuală a inculpatei A., în sensul că doreşte sau nu să dea declaraţii în faţa instanţei de apel a fost consemnată în încheierea de şedinţă din data de 04 iunie 2020 când, deşi absentă, apărătorul său ales, avocat H., a precizat că inculpata doreşte să dea declaraţie.

La termenul din 16 iulie 2020, prezentă în faţa instanţei de apel, inculpata nu a solicitat să fie audiată la acest termen, însă a formulat mai multe alte cereri.

La termenul din data de 24 septembrie 2020, inculpata prezentă la instanţa de apel, a formulat prin apărător ales, cerere de recuzare a întregului complet, soluţionată la aceeaşi dată, precum şi mai multe cereri probatorii, fără însă a da declaraţie.

În şedinţa de judecată din data de 28 septembrie 2020, în apel, inculpata A., la interpelarea instanţei, a arătat că îşi menţine poziţia procesuală de a da declaraţie în faţa instanţei de apel, rezervându-şi dreptul de a fi ascultată după administrarea tuturor probelor în cauză, şi că din cauza problemelor de sănătate determinate de tensiunea arterială şi a perioadei de timp petrecută la sediul instanţei, nu poate da declaraţii în cauză la acel termen.

Înalta Curte, în apel, a învederat că inculpata şi-a exprimat încă de la începutul judecării cauzei în apel poziţia procesuală de a da declaraţie în cauză şi că aceasta reprezintă un drept şi nu o obligaţie, iar prezenţa apelantei la instanţă pe o perioadă mai mare de timp la termenul de judecată respectiv s-a datorat necesităţii administrării probatoriului încuviinţat în faza apelului. În consecinţă, s-a pus în vedere apelantei intimatei inculpate A. să se prezinte la următorul termen fixat în cauză, din 14 octombrie 2020, în vederea audierii în faţa instanţei de apel.

La termenul de judecată din 14 octombrie 2020, inculpata A. nu s-a prezentat în instanţa de apel, absenţa acesteia fiind justificată de apărătorul său ales, avocat I., prin aceea că inculpata a sosit în România la data de 09 octombrie 2020 şi a trebuit să intre în carantină, deşi efectuase testul Covid-19, conform legii române. În consecinţă, Înalta Curte, ca instanţă de apel, a pus în vedere apărătorului ales al apelantei intimate inculpate A. să ia legătura cu clienta sa pentru a evita situaţiile care presupun intrarea într-o nouă perioadă de carantină, astfel încât aceasta să poată să se prezinte la următorul termen de judecată, din 5 noiembrie 2020, în vederea audierii.

În şedinţa de judecată din apel de la data de 05 noiembrie 2020, având în vedere menţiunile făcute de medicul instituţiei raportat la faptul că inculpata A. revenise în ţară pentru o perioadă de 72 de ore, instanţa de apel, pentru a-i respecta dreptul la un proces echitabil şi a-i da posibilitatea de a participa la şedinţa de judecată şi de a lua cunoştinţă de aspectele dezbătute pe parcursul ei (audierea martorei şi toate celelalte măsuri dispuse cu respectarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii), i-a permis acesteia accesul în sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sala Paşilor Pierduţi, însă cu respectarea anumitor obligaţii impuse de situaţia sanitară generată de pandemie, respectiv să păstreze o distanţă de minimum 5 metri faţă de orice altă persoană (parte în cauză sau personal al instanţei), recomandându-i, totodată, şi efectuarea unui test Covid-19 la o perioadă de 8 zile de la data întoarcerii în România, motiv pentru care Înalta Curte s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a proceda la audierea inculpatei la acest termen de judecată.

Cu toate acestea, Înalta Curte a iterat apărătorului ales al apelantei intimate inculpate A., avocat I., că, pentru a permite părţilor să aprecieze în legătură cu posibilitatea de a participa la soluţionarea cauzei, date fiind condiţiile impuse de pandemie, prin încheierea din 14 octombrie 2020, au fost fixate toate termenele care se vor acorda în cauză, respectiv cele din datele de 5 noiembrie, 10 noiembrie, 11 noiembrie şi 13 noiembrie 2020. De asemenea, Înalta Curte a arătat că audierea inculpatei în faţa instanţei de apel constituie o posibilitate conferită de normele procedurale, şi nu o obligaţie, iar dacă apelanta se va prezenta la următorul termen de judecată, se va proceda la audierea acesteia. Totodată, a reamintit aceluiaşi apărător ales că, la termenul anterior, i s-a pus în vedere clientei sale să evite situaţiile care presupun intrarea în carantină, astfel încât aceasta să se prezinte în vederea audierii.

Având în vedere cele susţinute de apărătorul ales al apelantei inculpate, potrivit cărora clienta sa, la următorul termen de judecată, se va afla în carantină, indiferent dacă rămâne în ţară sau pleacă în Belgia, Înalta Curte i-a adus la cunoştinţă că acestea sunt aspecte asupra cărora inculpata a apreciat atunci când a decis să facă deplasarea în Belgia, că instanţa a comunicat părţilor termenele de judecată pentru a le permite acestora să hotărască în legătură cu posibilitatea de a participa la soluţionarea cauzei date fiind condiţiile impuse de pandemie şi că, faţă de cererile formulate anterior de apelantă în cauză, într-o situaţie similară, acesta este singura în măsură să întreprindă demersurile necesare care să îi permită, în condiţii de siguranţă şi cu respectarea normelor legale, participarea la judecata apelului.

Prin urmare, Înalta Curte, în apel, a pus în vedere apelantei intimate inculpate A. să se prezinte la următorul termen acordat în cauză, din 10 noiembrie 2020, în vederea audierii.

Apelanta intimată inculpată a ales să nu se prezinte la termenul de judecată din 10 noiembrie 2020, apărătorul său ales învederând că, pentru a evita intrarea în carantină, aceasta a rămas în Belgia, motiv pentru care a solicitat acordarea unui termen rezonabil pentru ca inculpata să se poată deplasa la instanţă în vederea audierii, susţinând că aceasta este în prezent în stare gravă de sănătate şi se află în repaus la pat.

Înalta Curte, în apel, a respins cererea formulată de inculpata A., ca neîntemeiată, având în vedere că instanţa de apel a comunicat încă din luna septembrie 2020 calendarul şedinţelor de judecată, astfel încât părţile să aibă posibilitatea de a-şi gestiona activităţile aşa încât să poată fi prezente la termenele fixate.

Prin urmare, în raport de cele învederate mai sus, indicate expres în decizie şi confirmate de actele dosarului, similar instanţei de apel, în contestaţia în anulare se constată că nu s-a putut proceda la audierea apelantei intimate inculpate A. în faza apelului, deoarece audierea nu a fost legal posibilă.

Faţă de cele ce preced, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen. va admite contestaţia în anulare declarată de SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Va desfiinţa în parte, doar în ceea ce priveşte SC D. SRL, Decizia nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, şi rejudecând:

Va admite apelul declarat de SC D. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 39 din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, doar în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei SC D. SRL.

Conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen., va înceta procesul penal faţă de SC D. SRL, având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1968 raportat la art. 711 alin. (2) din C. pen. din 1968.

În baza art. 275 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., cheltuielile judiciare la fond vor fi suportate de SC D. SRL, având în vedere că aceasta a cerut în faţa instanţei de fond continuarea procesului penal conform înscrisului depus la 24 mai 2019 şi menţionat de Curtea de Apel Braşov în încheierea de şedinţă de la termenul respectiv.

Cheltuielile judiciare în apel vor rămâne în sarcina statului.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei contestate cu privire la SC D. SRL.

Va dispune anularea formelor de executare doar cu privire la plata amenzii penale de către SC D. SRL.

II. Va respinge ca nefondate contestaţiile în anulare formulate de A., B. şi C..

Va obliga fiecare dintre contestatorii A., B. şi C. la câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

I. În baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen. admite contestaţia în anulare declarată de SC D. SRL împotriva Deciziei nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Desfiinţează în parte, doar în ceea ce priveşte SC D. SRL, Decizia nr. 382/A din data de 17 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, şi rejudecând:

Admite apelul declarat de SC D. SRL împotriva Sentinţei penale nr. 39 din data de 27 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală, doar în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatei SC D. SRL.

Conform art. 396 alin. (6) C. proc. pen., încetează procesul penal faţă de SC D. SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. x, camera nr. 2, înregistrată la registrul comerţului sub nr. x/2005, cod de identificare fiscală x, având în vedere prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) teza a doua C. proc. pen., în ceea ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1) din C. pen. din 1968 raportat la art. 711 alin. (2) din C. pen. din 1968.

În baza art. 275 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. obligă SC D. SRL la plata sumei de 55300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei contestate cu privire la SC D. SRL.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Dispune anularea formelor de executare doar cu privire la plata amenzii penale de către SC D. SRL.

II. Respinge ca nefondate contestaţiile în anulare formulate de A., B. şi C..

Obligă fiecare dintre contestatorii A., B. şi C. la câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06 iulie 2021.

GGC - GV