Inapplicability of revision under Art. 453(1)(f) CPP for non-specialized corruption panel composition

Deliberând asupra apelului de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 15/PI din data de 19 ianuarie 2021, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 453 raportat la 459 din C. proc. pen., a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. cu referire la Sentinţa penală nr. 238 din 30.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara din Dosarul nr. x/2017, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 344/A din data de 18 decembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 238 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. x/2017, în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen., şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de trafic de influenţă prev. şi ped. de art. 257 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. şi respectiv, în două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 din C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în ce o priveşte pe inculpata A..

În temeiul art. 124 din C. pen. anterior, a fost respinsă excepţia prescripţiei răspunderii penale a inculpatei A. în ce priveşte săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În temeiul disp. art. 396 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei A., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 257 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen..

Inculpata A., a fost condamnată pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. şi ped. de art. 290 din C. pen. anterior cu aplic. art. 5 din C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatei A., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei aplicată inculpatei A., iar în baza art. 82 din C. pen. anterior, s-a fixat un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 din C. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (ultim din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.

În temeiul disp. art. 397 alin. (2), (3) din C. proc. pen. rap. la art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii civile formulată de comuna Ghioroc, alăturată procesului penal în ce priveşte infracţiunile de pericol - trafic de influenţă şi luare de mită, precum şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, invocată de inculpata A..

Prin Decizia penală nr. 344/A din 18.12.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. x/2017 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara împotriva Sentinţei penale nr. 238/PI din 30 martie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost desfiinţată sentinţa apelată şi reţinând cauza pentru rejudecare:

l. În temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prev. de art. 291 din C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 5 din C. pen. şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., în infracţiunea de dare de mită prev. de art. 255 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. şi respectiv, în două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 din C. pen. anterior, cu aplic. art. 5 din C. pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a) din C. pen. anterior, în ce o priveşte pe inculpata A..

În temeiul art. 255 din C. pen. anterior rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen., inculpata A., a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 65 alin. (1) şi (2) din C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatei, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În temeiul art. 290 din C. pen. anterior cu aplic. art. 5 din C. pen. inculpata A., a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 1 an şi 6 închisoare.

În temeiul art. 290 din C. pen. anterior cu aplic. art. 5 din C. pen., inculpata A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33, 34 lit. b) din C. pen., art. 35 din C. pen. anterior au fost contopite pedepsele aplicate inculpatei A. în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 din C. pen. anterior, s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) din C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 81 din C. pen. anterior, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei rezultante de mai sus pe durata unui termen de încercare de 4 ani, compus din pedeapsa aplicată la care s-a adăugat un interval de timp de 2 ani conform art. 82 din C. pen..

În baza art. 359 din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra disp. art. 83 din C. pen. anterior, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 71 alin. (ultim din C. pen. anterior, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii şi complementare.

A fost ridicată măsura sechestrului asigurător instituită prin Ordonanţa procurorului din 15.02.2017 emisă în Dosar nr. x/2013, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Timişoara, asupra bunurilor imobile ale inculpatei A..

2. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data de 08.10.2020 sub nr. dosar x/2020, apelanta A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 238/30.03.2018 (şi a încheierilor) pronunţate de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2017; a hotărârii penale din 15.09.2017 (şi a încheierilor) pronunţate în Dosarul nr. x/2017 în etapa camerei preliminare; a Deciziei penale nr. 344/A/18.12.2018 şi a hotărârilor penale pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2017, pe care le consideră nelegale şi netemeinice, fiind lovite de nulitate absolută conform art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., având în vedere nelegala compunere a completului de judecată de la prima instanţă.

În motivare, revizuenta a arătat că, dosarul a fost judecat în primă instanţă de un complet care nu era un complet specializat să judece infracţiuni de corupţie şi nu întrunea condiţiile prevăzute de lege, iar din răspunsurile primite de la Curtea de Apel Timişoara, INM, CSM şi IJ a rezultat că domnul judecător B., care a făcut parte din completul PI 13 căruia i-a fost repartizată cauza pe fond nu ar fi urmat vreun curs de formare profesională pe tema combaterii corupţiei, cerinţă specificată de lege.

A mai arătat că la Curtea de Apel Timişoara nu au fost înfiinţate/constituite completuri specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate, în dispreţul normei imperative clare conţinute în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi nici nu există o hotărâre a Colegiului de conducere de stabilire a componenţei completurilor specializate privind infracţiunile de corupţie în perioada anilor 2016 - 2018.

Nu în ultimul rând a solicitat să se aibă în vedere că art. 29 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie stabileşte, în mod imperativ, că pentru soluţionarea cauzelor de corupţie, în fond, se constituie complete specializate. De asemenea a precizat că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 417/03.07.2019 s-a statuat că nelegala compunere a instanţei reprezintă o nulitate absolută, fiind încălcată o normă ce ocroteşte un interes public şi o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, sens în care a susţinut că motivele de revizuire mai sunt susţinute de Decizia nr. 11/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 417/2019, adresa CSM nr. 7814, adresa x/2019 din 11.11.2019 şi din 19.11.2019 a Curţii de Apel Timişoara, solicitările depuse la CSM, IJ şi INM, precum şi Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

În drept, cererea de revizuire a fost motivată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

În completarea motivelor de revizuire depuse la data de 12.10.2020, revizuenta a arătat că Dosarul nr. x/2017 a fost " dat" completului PI 13 la data de 28.04.2017, deşi nu era un complet specializat să judece infracţiuni de corupţie şi nu întrunea condiţiile prevăzute de lege; că abia după pronunţarea Deciziei nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale a României, la Curtea de Apel Timişoara prin hotărârea Colegiului de conducere nr. 16/11.07.2019 "s-a aprobat solicitarea de a propune preşedintelui instanţei înfiinţarea completelor de judecată care să judece cauze privind infracţiuni de corupţie prevăzute de Legea nr. 78/2000. Revizuenta a considerat că o soluţie de respingere a revizuirii ar fi contrară deciziilor Curţii Constituţionale a României şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie obligatorii, precum şi practicii naţionale existente, astfel că se impune constatarea nulităţii absolute a sentinţei şi trimiterea spre rejudecare pe fond a cauzei, pentru a avea posibilitatea să fie judecată de o instanţă imparţială, a cărei competenţă a fost stabilită prin lege, astfel cum o impune şi art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza pendinte, din examinarea condiţiilor de admisibilitate a revizuirii solicitate din perspectiva cazului de revizuire indicat, instanţa de fond a constatat că nu există o decizie a Curţii Constituţionale urmare a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de revizuenta A. prin care să fi fost declarată neconstituţională o normă legală. Astfel, lipsa specializării judecătorului ce a soluţionat cauza, invocată ca temei al revizuirii nu se încadrează printre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 453 lit. f) din C. proc. pen. menţionat la temei de drept. Nu în ultimul rând, cu privire la aplicabilitatea în speţă a Deciziei nr. 417 din 03.07.2019 pronunţată de Curtea Constituţională, Curtea a constatat că prin aceasta a fost soluţionat un conflict juridic de natură constituţională între Parlamentul României şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Împotriva Sentinţei penale nr. 15/PI din data de 19 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a formulat prezentul apel revizuenta A. pentru motivele arătate pe larg în partea introductivă a prezentei, precum şi în scris, astfel cum se află depuse la dosarul cauzei.

În esenţă, revizuenta a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi admiterea cererii de revizuire, apreciind că hotărârea este nelegală şi netemeinică, întrucât, în mod greşit, instanţa de fond a ignorat considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 417/03.07.2019 care sunt obligatorii.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a solicitat să se constate nulitatea absolută a sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare faţă de nelegala compunere a judecătorului fondului. În acest sens, a arătat că judecătorul care a soluţionat cauza în primă instanţă nu era un complet specializat să judece infracţiuni de corupţie, nu întrunea condiţiile prevăzute de lege şi nici nu ar fi urmat vreun curs de formare profesională pe tema combaterii corupţiei, ceea ce atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunţate. De asemenea, a mai arătat că la nivelul Curţii de Apel Timişoara nu există hotărâre a Colegiului de conducere prin care să se înfiinţeze/stabilească completuri specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor de corupţie şi a infracţiunilor asimilate prevăzute de Legea nr. 78/2000 contrar dispoziţiilor imperative ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În susţinerea celor arătate, revizuenta a invocat Decizia nr. 11/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 417/2019; adresa CSM nr. 7814 din data de 15.04.2019 către Curtea Constituţională a României, ca răspuns la adresa Curţii Constituţionale a României nr. 2859 din data de 12 aprilie 2019 privind comunicarea de informaţii în vederea soluţionării dosarului nr. x/2019 al Curţii Constituţionale a României, având la bază şi comunicarea Curţii de Apel Timişoara de neconstituire a unor completuri specializate în corupţie la nivelul instanţei şi adresa nr. x/11.11.2019 a Curţii de Apel Timişoara.

Examinând apelul formulat de revizuenta A., în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge pentru considerentele ce vor fi expuse:

Prealabil analizării apelului formulat de revizuenta A., Înalta Curte reţine limitele şi specificul căii de atac a revizuirii, astfel cum sunt definite în cuprinsul dispoziţiilor art. 452-459 din C. proc. pen., norme care statuează că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.

De asemenea, Înalta Curte reţine că cererea de revizuire se soluţionează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 459 din C. proc. pen., admiterea în principiu, etapă în care instanţa verifică cererea de revizuire sub aspectul regularităţii sale, respectiv al îndeplinirii condiţiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

În acest context, Înalta Curte constată că pentru a reţine incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. trebuie să existe ca situaţie premisă ipoteza conform căreia hotărârea atacată se întemeiază pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituţională ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, ridicate în acea cauză şi este incident doar în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

În acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că, din examinarea condiţiilor de admisibilitate a revizuirii solicitate din perspectiva cazului de revizuire indicat, situaţia în care se găseşte revizuenta nu se încadrează în dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., acest temei fiind invocat formal pentru retractarea hotărârii de condamnare.

Astfel, prin Decizia nr. 417/2019 din 3 iulie 2019 pronunţată de Curtea Constituţională asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, publicată în Monitorul oficial al României nr. 825 din 10 octombrie 2019 s-a dispus:

"1. Admite sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi constată că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. 2. Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

Totodată, la pct. 4 al Deciziei Curţii Constituţionale a României invocată se arată următoarele: "(4) Efectele deciziei Curţii Constituţionale şi conduita constituţională de urmat

168. Odată constatat un conflict juridic de natură constituţională, Curtea Constituţională, în virtutea dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora "este garantul supremaţiei Constituţiei", are obligaţia să soluţioneze conflictul, arătând conduita în acord cu prevederile constituţionale la care autorităţile publice trebuie să se conformeze. În acest sens, Curtea are în vedere prevederile art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, în conformitate cu care România este stat de drept, organizat potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească, stat în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, iar colaborarea între autorităţile/instituţiile statului se fundamentează pe principiul colaborării loiale şi al respectului reciproc [Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, parag. 49, Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, parag. 123, sau Decizia nr. 611 din 3 octombrie 2017, parag. 139]. Una dintre condiţiile realizării obiectivelor fundamentale ale statului român o constituie buna funcţionare a autorităţilor publice, cu respectarea principiilor separaţiei şi echilibrului puterilor, fără blocaje instituţionale [Decizia nr. 460 din 13 noiembrie 2013, Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, parag. 49, sau Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, parag. 123]. De asemenea, textul art. 146 lit. e) din Constituţie nu conferă Curţii Constituţionale atribuţia de a constata doar existenţa conflictelor juridice de natură constituţională, ci pe aceea de a soluţiona aceste conflicte. Prin urmare, în exercitarea atribuţiei sale, Curtea aplică o procedură în două trepte, şi anume analiza existenţei conflictului juridic de natură constituţională şi, în măsura unui răspuns afirmativ, indicarea conduitei de urmat de către autorităţile publice implicate în conflict [Decizia nr. 358 din 30 mai 2018, parag. 120].

169. Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale generate în temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie [a se vedea Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, parag. 198], efectele deciziilor pronunţate vizează, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, situaţii juridice nedefinitiv consolidate. În cadrul acestei noţiuni autonome se includ cauzele aflate în curs de judecată, cele care, deşi au fost soluţionate printr-o hotărâre definitivă, pot fi contestate în măsura în care justiţiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, precum şi cauzele viitoare. Având în vedere obligaţia constituţională a Curţii Constituţionale de indicare a conduitei de urmat de către autorităţile publice implicate în conflict, revine acesteia competenţa de a particulariza, în funcţie de specificul fiecărei cauze în parte, situaţiile juridice nedefinitiv consolidate cărora li se aplică decizia astfel pronunţată.

170. Raportat la decizia de faţă şi ţinând seama de faptul că judecata în primă instanţă a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000 a fost afectată de conduita neconstituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ceea ce a produs un blocaj instituţional implicit, Curtea identifică două categorii de cauze ce vizează situaţii juridice nedefinitiv consolidate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cărora urmează a li se aplica direct prezenta decizie. Prima categorie de cauze este reprezentată de cele a căror judecată în primă instanţă a fost realizată prin mijlocirea completurilor nespecializate anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019 şi, la data publicării prezentei decizii, se află în curs de judecată, în faza apelului, pe rolul completurilor de 5 judecători. Aceste cauze, având în vedere încălcarea în faza judecăţii în primă instanţă a prevederilor art. 21 alin. (3), ale art. 61 alin. (1) şi ale art. 126 alin. (1), (2) şi (4) din Constituţie, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003. Desigur, a doua categorie de cauze este cea subsumată cauzelor care vor fi înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data publicării prezentei decizii, şi anume cauzele viitoare cu privire la care aplicarea prezentei decizii nu comportă nicio dificultate procesuală.

171. De asemenea, Curtea reţine că, din moment ce conduita neconstituţională a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a afectat judecata în primă instanţă [spre deosebire de situaţia constatată în Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, care a privit modul de compunere al completurilor de 5 judecători] a cauzelor ce fac obiectul Legii nr. 78/2000, nu devin incidente dispoziţiile art. 426 lit. d) din C. proc. pen., potrivit cărora "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri [...] d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii [...]". Curtea subliniază că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile sale produc efecte numai pentru viitor, astfel încât autoritatea de lucru judecat asociată hotărârilor judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care au fost soluţionate definitiv cauzele care intră sub incidenţa Legii nr. 78/2000, până la data publicării prezentei decizii, nu este atinsă."

De altfel, invocarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale menţionate de revizuentă cu referire la nelegala compunere a completului de judecată s-ar fi circumscris cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., numai dacă excepţia ar fi fost invocată în cauză, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, decizia Curţii Constituţionale ar fi declarat neconstituţională o prevedere legală pe care s-a întemeiat respectiva hotărâre, ceea ce nu este cazul în speţă.

Or, cazul de revizuire invocat, respectiv art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., constituie o excepţie de la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, care prevăd că Deciziile Curţii Constituţionale produc efecte numai pentru viitor, cu condiţia însă ca în cauzele în care decizia Curţii Constituţionale de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate este invocată ca şi temei al revizuirii, să fi fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a textelor de lege declarate neconstituţionale, până la data publicării.

Această condiţie rezultă în primul rând din conţinutul cazului de revizuire invocat, iar în al doilea rând este conturat cu evidenţă de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care a şi condus de altfel la modificarea textului de lege care reglementează cazurile de revizuire la forma pe care o are în prezent.

Astfel, în considerentele Deciziei nr. 126/2016, instanţa de contencios constituţional a stabilit limitele în care o decizie de admitere poate constitui temei al revizuirii şi a statuat explicit că în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicare, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată, iar "o decizie de admitere nu poate constitui temei legal pentru o acţiune în justiţie, în caz contrar consecinţa fiind extinderea efectelor deciziei pentru trecut" (parag. 25, teza finală).

De altfel, în considerentele Deciziei 26/2019, parag. 210, Curtea Constituţională reia argumentele privind efectele deciziilor sale: "În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că, în ceea ce priveşte cauzele soluţionate până la publicarea unei decizii a Curţii Constituţionale, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv şi irevocabil soluţionată Curtea a reţinut că, din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive. Cu acelaşi prilej, Curtea, având în vedere efectele exercitării căilor extraordinare de atac asupra hotărârilor judecătoreşti care reprezintă actul final şi de dispoziţie al instanţei prin care se soluţionează cu autoritate de lucru judecat cauza, a reţinut că opţiunea legiuitorului în reglementarea unei căi de atac ce urmăreşte reformarea unei hotărâri judecătoreşti trebuie să se realizeze în limite constituţionale (a se vedea Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185/11.03.2016, paragrafele 27 şi 30)."

În acest context argumentativ, Înalta Curte constată că nu este îndeplinită condiţia referitoare la invocarea excepţiei de neconstituţionalitate în cauza a cărei revizuire se solicită, astfel că soluţia de respingere pronunţată de instanţa de fond apare ca legală şi temeinică.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge apelul formulat de revizuenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 15/PI din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 15/PI din 19 ianuarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă apelanta revizuentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta revizuentă, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 iunie 2021.

GGC - GV