Waiver of criminal penalty for minor theft of court records due to defendant's advanced age and health

Deliberând asupra cauzei de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 197/P din data de 18 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 396 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. a fost stabilită pentru inculpata A., pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. a), b) C. pen. şi art. 76 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. a dispus ca pe durata termenului de supraveghere inculpata A. să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpata A. la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi primă instanţă.

Onorariul parţial avocatului desemnat din oficiu în suma de 100 RON s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. x/2017 din data de 22.06.2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a fost trimisă în judecată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

Prin încheierea din 27.02.2019 a judecătorului de cameră preliminară s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. x/2017 din data de 22.06.2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi s-a dispus începerea judecăţii cauzei.

Situaţia de fapt mai sus menţionată s-a susţinut cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorilor B., C., D., E.; înregistrările video realizate cu camerele video amplasate în sediul Judecătoriei Constanţa; procesul-verbal de vizualizare a imaginilor video înregistrate pe suport optic DVD-R marca x, intitulat x; procesul-verbal de percheziţie din data de 20.07.2017, înscrisuri, inclusiv cele depuse de inculpată în ambele faze procesuale, declaraţiile inculpatei A..

Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut următoarea situaţia de fapt:

În data de 02.11.2016 inculpata A. s-a prezentat la arhiva civilă a Judecătoriei Constanţa şi a solicitat spre studiu dosarul civil nr. x/2012, primind dosarul de la martora B., aspect confirmat de inculpată şi de martora B., dar rezultând în mod obiectiv din înregistrările video efectuate de sistemul video amplasat în incinta arhivei civile a Judecătoriei Constanţa. Trebuie menţionat că inculpata a mai primit spre studiu, în acelaşi timp, şi Dosarul nr. x/2012, ambele dosare având coperte de culoare albă, după care s-a aşezat la un birou din arhiva civilă pentru a studia cele două dosare civile; conform înregistrării video, cele două dosare au fost primite spre studiu la ora 12:58:51. După primirea dosarele, inculpata s-a aşezat lângă o persoană de sex masculin şi a rămas la birou până la ora 12:36:48 când, profitând de neatenţia personalului arhivei, a luat de pe birou unul din dosare şi l-a ascuns sub birou, probabil punându-l sub haină sau într-o geantă. După ce a aşezat peste dosarul rămas câteva coli şi o agendă pe care o avea asupra sa, a părăsit incinta arhivei civile la ora 12:39:34, rămânând pe birou înscrisurile inculpatei şi unul dintre dosare. În perioada de timp trecută până la revenirea inculpatei în arhiva civilă nicio persoană nu s-a apropiat de documentele rămase pe masa de studiu.

La ora 13:04:13, inculpata a revenit în arhiva civilă şi s-a aşezat din nou la birou, unde a continuat studierea unor înscrisuri. La ora 13:09:33 a luat de pe masă celălalt dosar cu coperţi albe şi l-a ascuns sub haină (13:09:45), iar după câteva secunde, timp în care a privit în jur şi a observat că nu este văzută de alte persoane, la ora 13:09:59, s-a ridicat şi de pe raftul aflat în stânga sa, situat la distanţă mică, a luat un dosar cu coperţi galbene, pe care l-a întors cu coperta a patra deasupra, pentru a nu se putea vedea ce anume este scris pe prima copertă şi l-a aşezat peste documentele şi agenda aşezate lăsate pe masa de studiu, iar apoi a ieşit din arhiva civilă. Din înregistrarea video realizată pe holul Judecătoriei Constanţa se observă faptul că inculpata a ieşit din incinta instanţei, iar ulterior a revenit.

La ora 13:38:40 inculpata a reintrat în incinta arhivei civile, s-a aşezat la masa de studiu şi apoi a scos din poşetă un dosar cu coperţi albe pe care l- a aşezat sub cel cu coperţi galbene, pe masă (ora 13:39:41). La ora 13:46:19 s-a ridicat de la masa de studiu şi a înmânat martorei B. două dosare, respectiv pe dosarul civil nr. x/2012 (cu coperţi albe) şi pe cel cu coperţi galbene, susţinând că acele dosare i-au fost înmânate spre studiu.

Înregistrarea video redă cu fidelitate aceste aspecte, dar conduita mai sus descrisă a inculpatei este confirmată şi de martorele B. şi D., ambele grefier arhivar la arhiva civilă a Judecătoriei Constanţa.

Martora B., care a discutat în mod direct cu inculpata, a declarat că a solicitat inculpatei să îi restituie şi dosarul civil nr. x/2012 al Judecătoriei Constanţa, iar inculpata i-a precizat că îl va aduce, după care a părăsit arhiva civilă, iar martora a mers după inculpată şi au discutat din nou pe holul instanţei, primind acelaşi răspuns de la inculpată; martora B. s-a întors în arhiva civilă, însă după terminarea programului cu publicul inculpata a revenit în arhiva civilă şi a precizat că a dus dosarul la procuror; peste câteva zile, inculpata a revenit în arhiva civilă şi a comunicat martorei că dosarul este la procuror.

Martora B. a sesizat dispariţia dosarului către conducerea Judecătoriei Constanţa, fiind întocmit referatul din data de 02.11.2016 (dosar UP), iar la data de 03.11.2016 a fost formulată plângerea penală de către Judecătoria Constanţa.

În drept, fapta inculpatei A. care, în data de 02.11.2016 a sustras din incinta arhivei civile a Judecătoriei Constanţa dosarul civil nr. x/2012 al acestei instanţe, pe care îl primise spre studiu, scoţând dosarul din sediul instanţei fără a avea acordul personalului instanţei, întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) C. pen.

Elementul material al infracţiunii constă în însuşirea, dispunerea sau folosirea, pe nedrept, a unui bun mobil al altuia, de cel căruia i-a fost încredinţat în baza unui titlu şi cu un anumit scop, ori refuzul de a-l restitui.

Pentru incidenţa acestei infracţiuni este necesară existenţa unei situaţii premisă, respectiv deţinerea de către făptuitor, cu orice titlu, a unui bun mobil aparţinând altuia. Deţinerea bunului cu orice titlu presupune existenţa unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transferă detenţia acelui bun cu obligaţia restituirii sau a unei anumite folosiri.

Curtea a constatat că inculpatei nu îi fusese încredinţată deţinerea dosarului civil, ceea ce presupunea dreptul acesteia de a avea în păstrare dosarul; inculpatei i s-a acordat doar dreptul de a consulta dosarul civil, în arhiva civilă, sub supravegherea personalului instanţei, în condiţiile Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/17 decembrie 2015.

De aceea, persoana care consultă dosarul nu poate pretinde că deţine dosarul în baza unui titlu, caz în care nu există situaţia premisă cerută de art. 238 C. pen., solicitarea inculpatei de schimbarea a încadrării juridice în infracţiunea de abuz de încredere fiind neîntemeiată.

Elementul material al infracţiunii constă în acţiunea inculpatei de a sustrage dosarul civil nr. x/2012 al Judecătoriei Constanţa, prin scoaterea acestuia din incinta arhivei civile şi păstrarea ulterioară într-un loc neidentificat, fără a avea acest drept, ceea ce a avut ca urmare luarea dosarului din sfera de dispoziţie a instanţei.

Pretinsa falsificare a dosarului civil sustras nu îi dădea dreptul inculpatei de a lua fără drept dosarul, acţiunea sa caracterizând elementul material al infracţiunii prev. de art. 259 C. pen.. Oricum, susţinerile sale privind falsificarea dosarului civil sunt simple alegaţii fără fundament, rezultatul unei percepţii profund subiective asupra stării de fapt, nefiind aduse minime argumente obiective în sprijinul apărării invocate. În aceeaşi notă se circumscriu şi afirmaţiile privind conspiraţiile îndreptate împotriva persoanei sale, inclusiv pretinsele încercări de lichidare fizică, aspecte care nici nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii şi nu sunt necesare analize suplimentare.

Sub aspectul laturii subiective, instanţa reţine că inculpata a acţionat cu intenţie directă, din înregistrarea video reieşind modul de acţiune al inculpatei, care a ascuns dosarul sub birou, introducându-l sub o haină sau într-o geantă, după care a întreprins acţiuni prin care să creeze aparenţa că a restituit două dosare, aşa cum primise spre studiu, ceea ce arată că a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea urmării - scoaterea dosarului civil din sfera de dispoziţie a instanţei.

Instanţa a constatat că în cauză nu se poate discuta despre existenţa unei cauze de neimputabilitate a excesului neimputabil prev. de art. 26 C. pen.

Potrivit art. 26 alin. (1) C. pen., "nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului".

Din aceste dispoziţii legale rezultă că, pentru a fi în prezenţa depăşirii neimputabile a limitelor legitimei apărări trebuie realizate următoarele condiţii:

- preexistenţa condiţiilor legitimei apărări, cu excepţia proporţionalităţii

- depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului

- depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului să fie datorată tulburării sau temerii făptuitorului

- fapta săvârşită să fie prevăzută de legea penală

Potrivit art. 26 alin. (2) C. pen.: "nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu şi-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat".

Instanţa a constatat că inculpata a invocat în mod formal incidenţa excesului neimputabil, în condiţiile în care starea de fapt relevă că sustragerea dosarului nu are nicio legătură cu săvârşirea faptei în stare de legitimă apărare sau stare de necesitate, neexistând vreun atac îndreptat împotriva inculpatei la momentul sustragerii dosarului sau un pericol imediat. De altfel, nu se face referire la preexistenţa condiţiilor legitimei apărări sau stării de necesitate, argumentele invocate (caracterul falsificat al dosarului civil, dorinţa de a prezenta dosarul în faţa procurorului, arhivarea dosarului) neavând vreo legătură juridică cu o pretinsă cauză de neimputabilitate.

Având în vedere toate considerentele enunţate, potrivit art. 396 C. proc. pen.., instanţa a constatat - dincolo de orice îndoială rezonabilă - că fapta dedusă judecăţii există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de către inculpată cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, în cauză urmând să opereze răspunderea penală a inculpatei pentru infracţiunea comisă.

În concret, cât priveşte natura pedepsei ce a fost aplicată, precum şi cuantumul acesteia, instanţa s-a raportat la criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., apte să asigure realizarea scopului şi funcţiilor acesteia şi anume:

a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite;

b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;

c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii;

d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;

e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului;

f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;

g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În ceea ce priveşte situaţia personală a inculpatei, instanţa a reţinut că aceasta este în vârstă de 78 de ani, are studii superioare, este avocat în cadrul Baroului Constanţa şi nu este cunoscută cu antecedente penale.

Punând în balanţă considerentele anterior menţionate, instanţa a reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen.

De asemenea, luând în considerare datele personale ale inculpatei, vârsta înaintată, caracterul izolat al acţiunii sale infracţionale, lipsa antecedentelor penale, modul simplist de acţiuni, instanţa a apreciat că aceste împrejurări diminuează gravitatea infracţiunii şi periculozitatea inculpatei, urmând a se reţine în favoarea sa şi circumstanţa atenuantă judiciară prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen.

În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, instanţa a reţinut că este evident că gravitatea faptei, circumstanţele personale ale inculpatei nu justifică condamnarea inculpatei şi suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, fiind suficientă amânarea aplicării pedepsei, în condiţiile prev. de art. 83 alin. (1) C. pen.

În cauza sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi incidentă instituţia amânării executării pedepsei, prevăzute de art. 83 C. pen.

Potrivit art. 83 alin. (1) C. pen., instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată;

e) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de până la 7 ani închisoare şi infractorul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată, nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

Totodată, s-a constatat faptul că în cauză sunt realizate toate aceste condiţii obiective şi subiective, inclusiv condiţia prev. de art. 83 alin. (1) lit. c) C. pen., care implică aprecierea instanţei că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, luând în considerare circumstanţele reale de comitere a faptei şi persoana inculpatei.

Inculpata este o persoană integrată social, nu are antecedente penale, s-a prezentat constant în faţa instanţei şi a restituit dosarul civil, având toate perspectivele pentru a nu repeta comportamentul infracţional, ţinând seama şi de vârsta acesteia.

Din analiza datelor personale ale inculpatei şi conduita sa procesuală, Înalta Curte constată că inculpata a avut o conduită bună anterior săvârşirii infracţiunii, a recunoscut indirect săvârşirea faptei, are posibilităţi reale de îndreptare, în condiţiile în care este o persoană integrată social, pentru care săvârşirea faptei penale pare un incident izolat, de aceea curtea consideră suficientă stabilirea pedepsei şi amânarea aplicării acesteia în condiţiile art. 83 alin. (1) C. pen.

Infracţiunea comisă de inculpată prezintă un grad mai redus de pericol social, dar nu poate fi apreciată ca neînsemnată, pentru a se pronunţa o soluţie de renunţare la aplicarea pedepsei, conform art. 80 C. pen., mai ales că inculpata o lungă perioadă de timp nu a colaborat cu organele judiciare, iar restituirea dosarului s-a realizat abia în faza de cameră preliminară, până atunci invocând elemente de fapt nereale privind locaţia unde se afla dosarul civil.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Constanţa, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probaţiune Constanţa.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei, în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere impuse sau a săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata A. la plata sumei de 2.000 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi primă instanţă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata A. care prin apărător din oficiu a solicitat individualizarea pedepsei, astfel încât să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 80 C. pen. privind renunţarea la aplicarea pedepsei.

S-a apreciat că din prisma stării de sănătate a inculpatei ce a fost diagnosticată cu afecţiunea Alzheimer, aceasta nu ar putea să răspundă obligaţiilor instituite de dispoziţiile art. 83 C. pen., în măsura în care instanţa ar dispune amânarea aplicării pedepsei.

De asemenea, a arătat faptul că infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, iar în raport de persoana inculpatei, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia.

A mai arătat că la dosarul cauzei se regăsesc suficiente înscrisuri medicale care atestă starea de sănătate a inculpatei, inclusiv declaraţia în care aceasta recunoaşte săvârşirea faptei, dar nu o apreciază ca fiind o sustragere, arătând că intenţia acesteia a fost de a fotocopia dosarul pe care ulterior l-a uitat la o prietenă ce a plecat din ţară.

Înalta Curte, examinând sentinţa apelată, în raport de criticile formulate, de actele şi lucrările dosarului, în limitele prevăzute de art. 417 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. constată că instanţa de fond a reţinut o situaţie de fapt corectă, evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 103 C. proc. pen., pe baza căruia a stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptei şi vinovăţia inculpatei.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi a realizat o justă interpretare şi apreciere a mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale precum şi în cursul judecăţii, coroborate fiind şi cu poziţia procesuală a inculpatei A..

Astfel, din coroborarea probelor legal administrate în etapa urmăririi penale şi în cursul judecăţii astfel cum au fost evidenţiate de către prima instanţă în considerentele sentinţei atacate în mod corect s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de 02.11.2016 inculpata A. s-a prezentat la arhiva civilă a Judecătoriei Constanţa şi a solicitat spre studiu dosarul civil nr. x/2012, primind dosarul de la martora B., aspect confirmat de inculpată şi de martora B., dar rezultând în mod obiectiv din înregistrările video efectuate de sistemul video amplasat în incinta arhivei civile a Judecătoriei Constanţa. De altfel, inculpata a mai primit spre studiu, în acelaşi timp, şi Dosarul nr. x/2012, ambele dosare având coperte de culoare albă, după care s-a aşezat la un birou din arhiva civilă pentru a studia cele două dosare civile; conform înregistrării video, cele două dosare au fost primite spre studiu la ora 12:58:51.

Înalta Curte se va apleca totodată asupra susţinerii inculpatei referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 26 C. pen. referitoare la cauza de neimputabilitate reprezentată de excesul neimputabil.

Astfel, împrejurarea invocată de inculpată ca motivaţie pentru sustragerea dosarului civil - dorinţa de a prezenta dosarul pretins falsificat în faţa procurorului nu indică lipsa intenţiei, ci doar ar putea individualiza mobilul acţiunii inculpatei, imboldul intern pentru care susţine că a acţionat. Mobilul infracţional invocat de inculpată nu este real, dar şi dacă ar fi fost real nu influenţa întrunirea condiţiilor de tipicitate a infracţiunii, dat fiind că excede condiţiilor de incriminare.

Inculpata a susţinut că prin fapta sa nu a împiedicat aflarea adevărului sau ajungerea unor înscrisuri la organul judiciar, însă aceste condiţii ataşate laturii subiective sunt specifice infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri prev. de art. 275 C. pen., care nu i se reţine în sarcină inculpatei.

Pe cale de consecinţă se constată că inculpata invocă în mod formal incidenţa excesului neimputabil, în condiţiile în care starea de fapt relevă că sustragerea dosarului nu are nicio legătură cu săvârşirea faptei în stare de legitimă apărare sau stare de necesitate, neexistând vreun atac îndreptat împotriva inculpatei la momentul sustragerii dosarului sau un pericol imediat. De altfel, nu se face referire la preexistenţa condiţiilor legitimei apărări sau stării de necesitate, argumentele invocate (caracterul falsificat al dosarului civil, dorinţa de a prezenta dosarul în faţa procurorului, arhivarea dosarului) neavând vreo legătură juridică cu o pretinsă cauză de neimputabilitate.

Examinând individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatei Înalta Curte constată că prima instanţă a stabilit pentru inculpată o pedeapsă de 8 luni închisoare, iar ca modalitate de individualizare a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 83 şi următoarele care reglementează amânarea aplicării pedepsei.

Într-adevăr, operaţiunea de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv, de evaluare a tuturor elementelor circumscrise faptei şi autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în limitele prevăzute de lege. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are, pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte comportarea făptuitorului.

În acest sens, Înalta Curte reţine că un rol primordial în aprecierea stabilirii şi aplicării pedepsei îl are pericolul social al faptei, sens în care valorile ocrotite de legea penală trebuie evidenţiate atât pentru restabilirea ordinii de drept, cât şi pentru reeducarea inculpatului, iar pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul avute în vedere de legiuitor, aceasta trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale, gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social, pe care, în mod real îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.

Evaluând coordonatele care guvernează procesul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că, în cazul de faţă, în raport de gravitatea redusă a faptei şi de persoana inculpatei, scopul şi funcţiile pedepsei pot fi în mod eficient şi efectiv atinse prin renunţarea la aplicarea pedepsei.

În cauză sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi incidentă instituţia renunţării la aplicarea pedepsei prevăzută de art. 80 C. pen.

Potrivit art. 80 C. pen., instanţa poate renunţa la aplicarea pedepsei dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit;

b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

(2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă:

a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat;

c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor;

d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani.

Înalta Curte reţine în legitimarea măsurii dispuse pericolul social redus al faptei reţinute în sarcina inculpatei, lipsa antecedentelor penale ale acesteia, vârsta de 78 de ani, starea de sănătate precară, justificată cu actele medicale depuse la dosar şi atitudinea de regret manifestată de aceasta. De asemenea, Curtea reţine gradul de pericol social redus derivând din circumstanţa factuală că inculpata apelantă a sustras un dosar civil, arhivat de mai mulţi ani, care nu mai prezenta un mare interes din perspectiva procedurilor judiciare, iar în faza de cameră preliminară inculpata a restituit dosarul sustras.

În consecinţă, împrejurarea că apelanta inculpată s-a prezentat în instanţă şi a recunoscut luarea dosarului civil, precum şi vârsta înaintată a acesteia, caracterul izolat al acţiunii sale infracţionale, lipsa antecedentelor penale, conferă faptei reţinute în sarcina acesteia un grad de pericol social redus. Atât activitatea infracţională desfăşurată cât şi conduita inculpatei după săvârşirea faptei se impune a fi analizate prin prisma afecţiunilor de care suferă inculpata pe fondul vârstei înaintate (conform adeverinţei medicale nr. 113/15.08.2000 eliberată de Prof univ. dr. F., aceasta a fost diagnosticată cu disfuncţie cognitivă moderator- proces involutiv-evolutiv tip Alzheimer moderat).

Mai mult, orientarea instanţei de control judiciar spre această modalitate de individualizare răspunde principiului proporţionalităţii între fapta săvârşită şi răspunderea penală, aplicarea unei pedepse nefiind oportună în raport de consecinţele pe care le-ar avea asupra persoanei inculpată - aplicarea unei pedepse, dată fiind vârsta inculpatei şi starea precară de sănătate a acesteia.

Aşa fiind, în raport de aceste considerente de ordin teoretic şi legal, în contextul concret al cauzei, având în vedere situaţia de fapt reţinută şi datele care caracterizează persoana inculpatei A., Înalta Curte apreciază că renunţarea la aplicarea pedepsei şi aplicarea sancţiunii avertismentului reprezintă o justă individualizare, aptă să respecte plenar criteriile de individualizare şi să asigure realizarea scopului şi funcţiilor pedepsei

Aşa fiind, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 197/P din data de 18 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte soluţia de amânare a aplicării pedepsei şi rejudecând în fond, va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei pentru inculpata A., pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., iar în temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 81 C. pen., va aplica inculpatei A. sancţiunea "avertismentului", pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.

Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, referitoare la cheltuielile judiciare şi la onorariul avocatului din oficiu.

Cheltuielile judiciare din apel vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată A., în cuantum de 868 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 197/P din data de 18 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2018, pe care o desfiinţează în ceea ce priveşte soluţia de amânare a aplicării pedepsei.

Rejudecând cauza în aceste limite, în baza art. 396 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., raportat la art. 80 C. pen. renunţă la aplicarea pedepsei faţă de inculpata A. (...), pentru săvârşirea infracţiunii de sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 81 C. pen. aplică inculpatei sancţiunea avertismentului.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate, referitoare la cheltuielile judiciare şi la onorariul avocatului din oficiu.

Cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelanta inculpată A., în cuantum de 868 RON, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 mai 2021.

GGC - GV