Cassation appeal against bribery conviction dismissed as unfounded for failure to establish legal error

Asupra recursului în casaţie de faţă;

În baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptelor reţinute în actul de sesizare a instanţei în sarcina inculpatului A.:

a) dintr-o infracţiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale reprezentând 10 sponsorizări şi combustibilul pretins) într-o infracţiune de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins) şi o infracţiune de luare de mită, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C.).

b) dintr-o infracţiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 contracte şi o sponsorizare directă) într-o infracţiune de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă) şi o infracţiune de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C.).

I. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., procuror - în prezent suspendat, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi interzicerea pe o durată de 4 ani a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins).

II. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 (actualmente reglementată de art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C..

III. În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă).

IV. În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 (actualmente reglementată de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002) - corespunzătoare contractului de sponsorizare încheiat între SC B. SRL Băneşti şi martora C..

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen. de la 1968, s-au contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului şi s-a aplicat acestuia pedeapsa principală cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror.

În baza art. 861 C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. şi s-a stabilit, în baza art. 862 C. pen. de la 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. de la 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. de la 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. de la 1968, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare fixat: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acest serviciu; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. de la 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 88 C. pen. de la 1968, s-a constatat că inculpatul a fost reţinut timp de 24 de ore, la data de 30.06.2016, arestat preventiv în perioada 01.07.2016 - 02.11.2016 şi arestat la domiciliu în perioada 02.11.2016 - 29.11.2016.

În baza art. 254 alin. (3) C. pen. de la 1968, art. 25 din Legea nr. 656/07.12.2002 şi art. 118 lit. e) C. pen. de la 1968, s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a sumei de 103.610,74 RON, dobândită prin săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost găsit vinovat.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 249 C. proc. pen., s-a menţinut sechestrul asigurător instituit în cauză prin Ordonanţa nr. 156/P/2016 din 19.07.2016 a D.N.A. - Serviciul Teritorial Ploieşti asupra bunurilor inculpatului:

- cota de 1/2 din autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, culoare gri, an de fabricaţie 2007, serie şasiu x, seria motor x şi

- cota de 1/2 din autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, culoare gri, an de fabricaţie 2005, seria şasiu x, seria motor x, până la concurenţa sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 249 C. proc. pen., s-a dispus înfiinţarea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpatului, până la concurenţa sumei de 103.610,74 RON.

În baza art. 37 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus comunicarea prezentei hotărâri, la momentul rămânerii definitive, către Oficiul Naţional de Spălare a Banilor.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 2.600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 272 şi art. 275 alin. (6) C. proc. pen., s-a suportat din fondurile Ministerului de Justiţie şi s-a plătit Baroului Braşov suma de 130 RON, reprezentând 1/2 din onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru apărarea intereselor inculpatului A..

Împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, şi inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi interzicerea, pe o durată de 4 ani, a dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de procuror, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. (10 acte materiale reprezentând 9 sponsorizări şi combustibilul pretins);

- 3 ani închisoare, pentru spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. din 1968 şi art. 5 C. pen. (9 acte materiale reprezentând 8 contracte şi o sponsorizare directă).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/07.12.2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi art. 5 C. pen.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului A. prin sentinţa apelată, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. de la 1968 coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. de la 1968 şi art. 5 C. pen. şi s-a stabilit, în baza art. 862 C. pen. din 1968, un termen de încercare de 6 ani.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b), c) C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite în sarcina inculpatului pe durata termenului de încercare stabilit.

În baza art. 863 alin. (1), (3) C. pen. din 1968, a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare fixat:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova la datele fixate de acest serviciu;

b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. din 1968, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva Sentinţei penale nr. 58/F din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 421 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, prin adresa nr. x/2019, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, au rămas în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat A., până la prezentarea avocatului ales, în cuantum de 217 RON, a rămas în sarcina statului şi s-a dispus a se suporta din fondurile Ministerului de Justiţie.

Împotriva hotărârii instanţei de apel, cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casaţie inculpatul A., calea de atac fiind fundamentată pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin prisma cazului de recurs în casaţie indicat, recurentul inculpat a invocat nelegalitatea deciziei penale atacate, din perspectiva greşitei soluţii de condamnare, pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, având în vedere lipsa tipicităţii obiective a infracţiunii de luare de mită, dar şi greşita reţinere a caracterului continuat al acestei infracţiuni şi, subsecvent, aplicarea greşită a regulilor de drept material penal ale instituţiei prescripţiei răspunderii penale.

De asemenea, recurentul inculpat a susţinut că, în mod eronat, instanţa de apel a realizat o lex tertia, combinând cu prilejul pronunţării soluţiei de condamnare dispoziţiile art. 289 C. pen. cu cele ale art. 254 din C. pen. anterior.

Prin încheierea din 10 decembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatându-se că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., aceasta a fost admisă în principiu şi s-a dispus trimiterea cauzei, în vederea judecării recursului în casaţie declarat de inculpatul anterior menţionat.

Examinând pe fond recursul în casaţie declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casaţie a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicţie, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date şi dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casaţie reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În ceastă procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege.

În conformitate cu art. 442 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. invocate în cererea de recurs în casaţie.

Totodată, se reţine că, în conformitate cu prevederile art. 447 alin. (2) din C. proc. pen., la judecarea recursului în casaţie instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casaţie şi care au fost invocate în motivarea acesteia şi, de asemenea, este obligată să se pronunţe asupra tuturor cazurilor de recurs în casaţie invocate de părţi sau procuror.

Se mai reţine că, în cazul admiterii recursului în casaţie, potrivit dispoziţiilor art. 448 din C. proc. pen., instanţa poate pronunţa o soluţie de achitare a inculpatului, încetarea procesului penal ori înlăturarea greşitei aplicări a legii, precum şi rejudecarea cauzei de către instanţa de apel ori instanţa competentă material sau după calitatea persoanei, dacă sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalităţii şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susţinerea căii de atac - acesta se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune.

În speţă, din examinarea criticilor formulate în cuprinsul motivelor scrise de recurs, susţinute oral în faţa instanţei, se constată că acestea nu pot fi circumscrise cazului de recurs în casaţie menţionat.

Recurentul inculpat, prin motivele dezvoltate în susţinerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, apreciind că starea de fapt reţinută prin hotărârea de condamnare este de natură a evidenţia lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat.

Criticile invocate de recurentul inculpat nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, ci reprezintă critici ce ţin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanţele au reţinut, pe baza probelor din dosar, vinovăţia şi participaţia acestuia în săvârşirea infracţiunii de luare de mită, pentru care s-a dispus soluţia de condamnare.

Or, recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi în apel. În consecinţă, starea de fapt reţinută în cauză şi concordanţa acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanţei supreme pe calea recursului în casaţie.

Prin recursul în casaţie promovat, recurentul inculpat a urmărit, în realitate, remedierea unei greşite aprecieri a stării de fapt de către instanţele anterioare, respectiv a unei greşite interpretări a probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

În acelaşi context, se apreciază ca fiind neîntemeiată şi critica formulată în calea extraordinară de atac, în sensul că starea de fapt reţinută de instanţele anterioare nu a reliefat existenţa vreunei condiţionări a mituitorului de către mituit, în relaţia dintre recurentul inculpat şi martorul denunţător, vreo conlucrare delictuoasă între aceştia, care să vizeze un act de serviciu concret al recurentului, în aşa fel încât să se poată aprecia că bunurile pretinse şi primite, respectiv carburantul auto şi sponsorizările, au fost percepute de către funcţionarul în cauză, atât în mod subiectiv, cât şi în mod obiectiv, ca o retribuţie sau contraechivalent sine qua non al eventualei sale conduite lipsite de probitate.

Se reţine în acest sens că, în cauză, după cum rezultă din situaţia de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanţe, nu este vorba despre un singur act determinat efectuat de către recurentul inculpat în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu, ci de protecţia acordată de acesta denunţătorului, pe parcursul unei perioade îndelungate, în considerarea funcţiei avute, care îi permitea să intervină în orice dosar, prin confirmarea sau infirmarea soluţiilor de netrimitere în judecată, ori prin instrumentarea directă a cauzei.

Totodată, se apreciază ca fiind neîntemeiată şi susţinerea apărării în sensul că instanţa de apel, ca de altfel şi prima instanţă, a persistat în eroarea de drept material penal constând în a include în conţinutul alternativ al infracţiunii de luare de mită şi conduita funcţionarului de a urgenta îndeplinirea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu, deşi dispoziţiile art. 254 alin. (1) din C. pen. din 1969 nu o incriminează expresis verbis, alături de celelalte modalităţi alternative de comitere a infracţiunii de luare de mită existente în vechea lege penală, în condiţiile în care urgentarea îndeplinirii respectivului act presupune îndeplinirea unei atribuţii de serviciu, nefiind aşadar necesară, în mod explicit, o asemenea motivaţie în vechea reglementare.

Astfel, prin raportare la situaţia de fapt reţinută în cauză, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de luare de mită pentru care recurentul inculpat a fost condamnat.

Cât priveşte criticile referitoare la greşita reţinere a caracterului continuat al infracţiunii de luare de mită şi aplicarea greşită a regulilor de drept material penal ale instituţiei prescripţiei răspunderii penale, precum şi cele vizând modalitatea de stabilire a legii penale mai favorabile în cauză, acestea au fost analizate în calea de atac a apelului, astfel încât nu mai pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, prin prisma cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 66/A din 3 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11 martie 2021.

GGC - GV